Viktor Orban respinge Legea europeană privind libertatea presei

Premierul ungar Viktor Orban a criticat joi Legea europeană privind libertatea presei, votată marţi în Parlamentul European înaintea negocierii cu statele membre ale UE, el considerând că este o lege care creează o "lume orwelliană" în care Bruxellesul urmăreşte de fapt să "pună sub control" presa, relatează agenţia EFE.
"Nu am luptat împotriva comuniştilor pentru a ajunge în 1984", a comentat Orban pe X (fosta Twitter), făcând aluzie la romanul distopic scris de George Orwell. În realitate Bruxellesul "vrea să controleze mass-media prin #MediaFreedomAct", crede premierul ungar, acuzat el însuşi în ţară şi străinătate că încearcă să reducă la tăcere presa critică faţă de guvernul său.
Opinia sa contrastează cu cea a negociatoarei principale a acestei legi din Parlamentul European, eurodeputata germană Sabine Verheyen, care consideră că, dimpotrivă, respectiva lege va proteja mai bine presa în faţa "influenţelor externe".
Dacă va fi în final adoptată în forma votată de Parlamentul European, Legea europeană privind libertatea presei (EFMA) va obliga toate societăţile din mass-media publice să dezvăluie identitatea proprietarilor lor, precum şi a celor din partea cărora primesc publicitate instituţională sau susţinere publică.
Printre altele, această lege limitează posibilitatea folosirii soft-urilor de spionaj împotriva jurnaliştilor. Totuşi, jurnaliştii vor putea fi urmăriţi cu astfel de programe dacă o asemenea acţiune este validată de justiţie pentru investigarea unei "infracţiuni grave".AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Peru decretează starea de urgență la Lima pentru a lupta împotriva crimei organizate
Peru a declarat starea de urgență în capitala Lima cu începere de marți, timp de o lună, ca răspuns la un val de crime legate de extorcare, printre care uciderea duminică a unui popular cântăreț, notează AFP. Paul Flores a fost împușcat mortal, la periferia capitalei, în timp ce părăsea un concert cu membrii trupe
VIDEO 'Datorită Statelor Unite francezii nu vorbesc azi germană', reacționează Casa Albă
Casa Albă l-a criticat luni pe europarlamentarul francez Raphaël Glucksmann, care le-a cerut americanilor să 'dea înapoi Statuia Libertății', afirmând că 'datorită Statelor Unite francezii nu vorbesc germană', eseistul răspunzând printr-o declarație adresată poporului american, scrie AFP. 'Numai dator
VIDEO SUA: Restul arhivelor legate de asasinarea președintelui Kennedy vor fi publicate marți, anunță Trump
Restul arhivelor guvernului american cu privire la asasinarea președintelui John F. Kennedy în 1963 vor fi publicate marți, a anunțat luni Donald Trump, care a promis de multă vreme că va face accesibile documentele încă păstrate secrete, notează AFP. 'Mâine vom publica toate documentele Kennedy. Oamenii așteaptă asta de
Serbia: Un nou guvern până pe 18 aprilie sau noi alegeri la începutul lui iunie (Vucic)
Președintele sârb Aleksandar Vucic a declarat duminică că parlamentul național va lua notă de demisia premierului Milos Vucevic marți sau miercuri, ceea ce, în opinia sa, va marca începutul unui interval de timp pentru formarea unui nou guvern, scrie agenția Tanjug. 'Asta înseamnă că 18 aprilie este termenul limită
Trump vorbește depre o vizită a președintelui Xi 'în viitorul nu prea îndepărtat'
Președintele american Donald Trump, care a lansat o ofensivă comercială împotriva Chinei, a vorbit luni despre o posibilă vizită a omologului său chinez Xi Jinping 'în viitorul nu prea îndepărtat', notează AFP. 'Va veni în viitorul nu prea îndepărtat', a spus republicanul, care vizita o renumită sa
VIDEO Canada trebuie să își 'diversifice' relațiile, 'prea centrate pe Statele Unite' (premier)
Canada trebuie să își 'diversifice' relațiile comerciale și de securitate, a declarat luni la Londra noul premier canadian Mark Carney, considerând că în prezent sunt 'prea concentrate pe Statele Unite', notează AFP. 'Ceea ce este clar este că relațiile noastre comerciale și de securitate sunt prea centrat
Doi morți într-un atac israelian în sudul Siriei (media)
O lovitură israeliană în apropierea orașului Daraa, în sudul Siriei, s-a soldat luni cu doi morți, a informat presa oficială siriană, armata israeliană indicând că a vizat 'ținte militare' în regiune, relatează AFP. 'Doi civili au fost uciși și alți 19 au fost răniți în timpul atacurilor aeriene israel
Italia și Spania, reticente față de planul european de ajutor militar pentru #Ucraina
Italia și Spania au precizat luni, la reuniunea miniștrilor europeni de externe desfășurată la Bruxelles, că nu sunt pregătite să susțină o propunere a șefei diplomației UE, Kaja Kallas, de a angaja până la 40 de miliarde de euro ca ajutor militar european pentru Ucraina în acest an, relatează Reuters. Acest plan ar presupune o dub
Superstarul MMA Conor McGregor, vedetă la Casa Albă
Invitat să-l întâlnească pe Donald Trump cu ocazia zilei Sfântului Patrick, campionul irlandez de arte marțiale mixte (MMA) Conor McGregor, acuzat de viol și violență în mai multe țări, a criticat virulent imigrația ilegală, relatează luni AFP. 'Infracțiunile imigrației ilegale fac ravagii în țara noastră'
Bosnia: Separatiștii sârbi încearcă să-și înființeze propria poliție de frontieră
Președintele Republicii Srpska (RS) din Bosnia, Milorad Dodik, a anunțat luni o lege pentru înființarea unei forțe a poliției de frontiere pentru entitatea pe care o conduce, după ce Curtea Constituțională de la Sarajevo a declarat că el pune în pericol ordinea constituțională și juridică a țării, transmite Reuters. Dodik a mențion
Ministrul ungar de externe consideră politica UE față de #Ucraina o cale de 'ruinare durabilă' a economiei și securității europene
Majoritatea statelor Uniunii Europene au decis să urmeze o cale ce va duce la 'ruinarea durabilă' a economiei și securității blocului comunitar, a declarat ministrul ungar de externe Peter Szijjarto după Consiliul Afaceri Externe, ce a reunit luni la Bruxelles miniștrii de externe ai țărilor membre, relatează agenția de presă MTI. Potr
OMS: Viața a milioane de persoane, amenințată de scăderea ajutorului furnizat de SUA
Tăierile decise de administrația Trump în ajutorul financiar extern furnizat de SUA ar putea costa viața a milioane de oameni din întreaga lume, a avertizat luni șeful Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, potrivit AFP. Numai pentru lupta contra SIDA, deciziile SUA ''ar putea anula 20 de ani d
Trump amenință Iranul că va suporta consecințele 'teribile' ale oricărui nou atac al rebelilor Houthi
Președintele american Donald Trump a avertizat luni Iranul că de acum înainte îl va considera responsabil pentru orice nou atac al rebelilor Houthi, la o zi după ce aceștia au revendicat un atac asupra unui portavion american, drept represalii în urma bombardamentelor americane asupra unor ținte ale acestor rebeli în Yemen, relatează AFP și Re
Siria: Șeful diplomației franceze propune sancțiuni pentru cei implicați în atacurile împotriva aleviților
Ministrul de externe francez Jean-Noel Barrot a propus luni, la reuniunea de la Bruxelles cu omologii săi din Uniunea Europeană, impunerea de sancțiuni persoanelor aflate în spatele atacurilor comise în ultimele săptămâni împotriva civililor aleviți în Siria, transmite Reuters. Siria a fost lovită în ultimel
UE nu poate înlocui automat finanțarea retrasă de SUA postului Radio Europa Liberă, dar va căuta soluții
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a considerat luni 'trist' faptul că SUA vor opri finanțarea unor posturi precum Radio Europa Liberă, dar a precizat că Uniunea Europeană nu va putea să umple 'în mod automat' golul lăsat de încetarea acestei finanțări, relatează agenția EFE. 'Este trist să auzim că SUA &ic