Gruparea paramilitară Wagner pune capăt revoltei şi se retrage de pe poziţiile sale din Rusia
Forţele grupării paramilitare Wagner au început să-şi părăsească poziţiile din Rusia la ordinele liderului lor, Evgheni Prigojin, care a făcut cale întoarsă după ce a sfidat direct autoritatea preşedintelui rus Vladimir Putin, relatează AFP.
După o zi de rebeliune armată spectaculoasă, Prigojin urmează să plece în Belarus, iar acuzaţiile împotriva sa vor fi retrase, a declarat Kremlinul. Nu este clar duminică unde este şeful furtunos al Wagner, care promisese cu o zi înainte să "elibereze poporul rus" prin lansarea trupelor sale spre Moscova, dar în cele din urmă a dat înapoi pentru a evita vărsarea de "sânge rusesc".
"A fost în interesul nostru să evităm o baie de sânge", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, salutând "o rezolvare fără alte pierderi" a crizei, în care preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko joacă rolul de mediator.
În opinia consilierului prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak, "Prigojin l-a umilit pe Putin/statul şi a arătat că nu mai există monopol asupra violenţei".
.jpg)
Această criză extraordinară şi de scurtă durată nu va fi lipsită de consecinţe pentru Wagner şi liderul său, prezic analiştii.
"Trebuie să existe. În caz contrar, mesajul este că o forţă militară poate contesta în mod deschis statul, iar alţii trebuie să înţeleagă că statul rus are un monopol asupra violenţei în interiorul ţării", a scris pe Twitter Samuel Bendett, cercetător la Centrul pentru Analize Navale.
"Putin şi serviciile de securitate vor încerca probabil să slăbească Wagner sau să-l înlăture pe Prigojin", a scris pe Twitter Rob Lee, membru senior la Institutul de Cercetare a Politicii Externe din SUA. Potrivit acestuia, "cele mai importante efecte vor fi resimţite în Orientul Mijlociu şi Africa, unde Wagner este foarte prezentă".
.jpg)
Trupele lui Wagner s-au apropiat sâmbătă la 400 km de capitală, după ce au ocupat în cursul dimineţii cartierul general al armatei ruse din Rostov (sud-vest), centrul sensibil al operaţiunilor din Ucraina.
După ce au fost ovaţionaţi de zeci de locuitori care au strigat "Wagner, Wagner!", aceşti luptători, cu liderul lor în fruntea convoiului, au părăsit în cele din urmă scena, a declarat peste noapte guvernatorul regiunii. "Coloana grupării Wagner a părăsit Rostov şi s-a îndreptat spre taberele sale", a precizat Vassili Golubev pe Telegram.
Niciunul dintre luptătorii grupării Wagner, care joacă un rol-cheie alături de armata rusă în Ucraina, nu va fi urmărit penal pentru lovitură de stat, potrivit Kremlinului. "Nimeni nu îi va persecuta (pe luptători), având în vedere meritele lor pe frontul" ucrainean, a dat asigurări Dmitri Peskov.
În timp ce termenii acordului cu Wagner rămân supuşi speculaţiilor, preşedintele Lukaşenko, un aliat apropiat al lui Putin, pare să fi jucat un rol-cheie. Potrivit serviciilor sale, el i-a propus liderului Wagner să-şi oprească avansul în Rusia.
"Îi suntem recunoscători preşedintelui Belarusului pentru aceste eforturi", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
.jpg)
Evenimentele au fost urmărite îndeaproape de guvernele occidentale. Potrivit publicaţiilor Washington Post şi New York Times, serviciile de informaţii americane au avertizat Casa Albă despre iminenţa unei revolte Wagner în Rusia cu o zi înainte de izbucnirea acesteia.
Confruntat cu cea mai mare provocare de când a venit la putere la sfârşitul anului 1999, preşedintele Putin a încercat să-şi păstreze mâna forte în faţa acestei rebeliuni fără precedent, denunţând o "trădare" şi evocând spectrul unui "război civil".
În acelaşi timp, Kremlinul a avertizat ţările occidentale împotriva oricărei încercări de a "profita de situaţia internă din Rusia pentru a-şi atinge obiectivele rusofobe". Rebeliunea eşuată a Wagner nu va afecta "în niciun fel" ofensiva rusă în Ucraina, a declarat purtătorul său de cuvânt în cursul serii.
.jpg)
Unele măsuri excepţionale de securitate luate în Rusia ca răspuns la avansul Wagner au început să fie ridicate, în special în regiunea Lipeţk, la sud de Moscova, unde au pătruns paramilitari.
Primarul Moscovei le-a cerut locuitorilor să limiteze călătoriile în oraş, numind situaţia "dificilă", iar pentru luni a declarat o zi liberă.
Acum pare să fie o relativă detensionare între Putin şi liderul Wagner, după o zi de sâmbătă punctată de declaraţii virulente ale celor doi.

Sâmbătă dimineaţă, într-un discurs adresat naţiunii, Vladimir Putin, într-un costum negru, cu un aer grav şi pe ton marţial, l-a atacat fără să-l numească pe omul care îndrăzneşte să-l sfideze, acuzându-i pe "trădători" şi promiţând că îi va "pedepsi".
"Este o lovitură de cuţit în spatele ţării noastre şi al poporului nostru", a spus Putin. "Nu ne confruntăm cu nimic altceva decât cu o trădare. O trădare provocată de ambiţiile excesive şi interesele personale" ale lui Prigojin, a adăugat liderul de la Kremlin.
Vladimir Putin "se înşală profund" şi luptătorii mei nu se vor "preda", a replicat şeful Wagner, care critică strategia militară rusă în Ucraina de câteva luni. "Suntem patrioţi. Nimeni nu se va preda la cererea preşedintelui, a serviciilor de securitate sau a oricui altcuiva", a promis el, atacându-l direct pentru prima dată pe preşedintele rus.
În mai multe mesaje audio de vineri, şeful Wagner a susţinut că loviturile ruseşti au provocat un "număr foarte mare de victime" în rândurile sale şi l-a acuzat pe ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, că este responsabil.
Aceste acuzaţii "nu corespund realităţii şi sunt o provocare", a replicat Ministerul Apărării. AGERPRES/(AS - editor: Ionuţ Mareş, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
* VIDEO Rusia: Trupele Wagner părăsesc cartierul general militar din Rostov pe care îl ocupau
* Trupele Wagner aflate în drum spre Moscova fac stânga-mprejur după medierea preşedintelui belarus
* Klaus Iohannis: Autorităţile române monitorizează îndeaproape evoluţia evenimentelor din Rusia
* Rusia/Revolta mercenarilor Wagner: 'Slăbiciunea Rusiei este evidentă', susţine Volodimir Zelenski
* Rusia/Revolta mercenarilor Wagner: NATO 'monitorizează situaţia' din Rusia
* Rusia/Revolta mercenarilor Wagner/ Letonia şi Estonia îşi întăresc securitatea la frontiere
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta
Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c
Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică
Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va
Germania: Bavareza Ilse Aigner ar putea va deveni prima femeie președinte
Actuala președintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie președinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creștin-Democrate (CDU), relatează AFP. Nominalizarea ei este așteptată să fie confirmată luni, la o reuniune a conducerii CDU, partidul cancel
Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu
Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de
Friderich Merz: Migranții musulmani trebuie să accepte responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust
Cancelarul german Friedrich Merz le-a cerut imigranților musulmani care refuză să recunoască responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust să părăsească țara, relatează vineri dpa. 'Responsabilitatea istorică a țării noastre se aplică la fel de mult celor care vin aici din țări islamice', a declarat Merz la o recepție pentru sportivii
Spania numește amenințările cu bombă asupra avioanelor din Europa 'agresiune hibridă'
Ministrul de externe spaniol Manuel Albares a declarat vineri că valul de amenințări cu bombă care vizează aeronave reprezintă un atac asupra democrației europene al unor forțe autocratice, relatează dpa. 'Este clar că nu este o coincidență', a declarat el pentru canalul spaniol RTVE, vorbind despre 'o tentativă de agresiune hibridă și răzb
Fondatorul mișcării ruse 'Statul Masculin' neagă orice legătură cu amenințările cu bombă din Europa
Vladislav Pozdniakov, fondatorul 'Statului Masculin', o mișcare radicală rusă interzisă în 2021 pentru 'extremism', a respins vineri orice legătură cu amenințările false cu bombă care au afectat numeroase țări din Europa, relatează AFP. Unele aeroporturi afectate de aceste alerte false, precum cele din Birmingham, Roma și Sofia, au primit
Atacurile cibernetice și alertele false cu bombă demonstrează necesitatea creșterii cheltuielilor militare, consideră Giorgia Meloni
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a susținut vineri necesitatea creșterii cheltuielilor pentru apărare și securitate în Europa pentru a proteja infrastructura civilă în fața amenințărilor, după o nouă zi cu alerte false cu bombă care au vizat avioane și după o serie de atacuri cibernetice care au afectat frigiderele unor centre comerciale în mai mult
UPDATE / UE și Ucraina avertizează împotriva unei noi 'arhitecturi de securitate' în Europa
Europenii și Kievul au avertizat vineri împotriva oricărei idei de 'arhitectură de securitate' dezvoltată pe la spatele lor, în urma menționării de către președintele american Donald Trump a unui 'mare acord' privind Ucraina, care ar putea viza 'întreaga Europă', relatează AFP și Reuters. 'Avem deja o arhitectură e
Israel: Eisenkot raportează 'progrese semnificative' în discuțiile de formare a guvernului
Liderul opoziției israeliene, Gadi Eisenkot, a raportat vineri 'progrese semnificative' în negocierile pentru formarea unui guvern majoritar după alegeri, declarând că speră că președintele îl va însărcina cu formarea viitorului executiv, relatează France Presse. 'Au avut loc multe întâlniri, unele făcute publice
SUA: Democrații pregătesc un val de legislație restrictivă asupra Inteligenței Artificiale (IA)
Democrații intenționează să lanseze un val de acte normative asupra sistemelor de Inteligență Artificială (IA) și dezvoltării centrelor de date, după ce vor prelua controlul asupra Congresului SUA în ianuarie, potrivit unor congresmeni, consilieri ai acestora și activiști, relatează vineri Reuters. Un asemenea val legislativ va presupune o schimbare radi
Germania afirmă că alegerile din SUA au conferit o 'nouă urgență' negocierilor de pace privind #Ucraina
Germania a declarat vineri că alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, marcate de un eșec al republicanilor președintelui Donald Trump, au conferit o 'nouă urgență' eforturilor de a pune capăt războiului din Ucraina, relatează AFP. 'Este clar că după alegerile de la mijlocul mandatului (din SUA), există un nou sentiment de urgență', a decl














