AIEA: Ruperea barajului scade nivelul apei folosite pentru răcirea centralei nucleare Zaporojie
Daunele suferite de barajul de la Nova Kahovka au provocat o scădere serioasă a nivelului apei din rezervorul folosit pentru răcirea centralei nucleare Zaporojie (ZNPP), care continuă să scadă într-un ritm de 5 centimetri pe oră, deşi deocamdată nu există un "risc imediat" pentru siguranţă, transmite marţi EFE.
Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a precizat marţi, într-un comunicat, că nivelul apei din rezervor "era de aproximativ 16,4 metri la ora 8 dimineaţa" şi că "dacă va scădea sub 12,7 metri, nu va mai fi posibilă pomparea".
Cu toate acestea, "există mai multe surse alternative de apă", a precizat Grossi, după cum informează AIEA în comunicatul care transmite cuvintele rostite astăzi de directorul general la o reuniune la Viena a Consiliului Guvernatorilor din cadrul instituţiei pe care o conduce.
El a precizat că barajul atacat, situat pe teritoriul ocupat de Rusia în regiunea Herson din sudul Ucrainei, "a suferit daune importante", fapt ce a provocat la rândul său "o scădere semnificativă a nivelului apei în rezervorul utilizat pentru a furniza apă de răcire la ZNPP".
Grossi a reamintit rolul crucial al apei ca element de răcire pentru a elimina căldura reziduală din reactoare, din bazinele de combustibil uzat şi din generatoarele diesel de urgenţă (atunci când acestea sunt în funcţiune).
"Absenţa apei de răcire în sistemele esenţiale pentru o perioadă prelungită de timp ar provoca fuziunea combustibilului şi inoperabilitatea generatoarelor diesel de urgenţă", a spus el.
Experţii AIEA aflaţi la ZNPP, cea mai mare centrală nucleară din Europa, situată în sud-estul Ucrainei şi controlată de Rusia, "au fost informaţi" că daunele de la Kahovka "provoacă în prezent o reducere cu aproximativ 5 centimetri pe oră a înălţimii rezervorului".
"Echipa continuă să monitorizeze acest ritm şi toate celelalte probleme de la faţa locului. Cu toate acestea, evaluarea noastră actuală este că nu există un risc imediat pentru securitatea centralei", a declarat Grossi.
La centrală, se depun toate eforturile pentru a pompa cât mai multă apă posibil în canalele de răcire şi în sistemele relaţionate. În plus, pentru a reduce consumul de apă, apa neesenţială nu mai este consumată, potrivit membrilor misiunii de teren a agenţiei.
Conducerea centralei "studiază alte măsuri", iar pe de altă parte "există mai multe surse alternative de apă", a subliniat directorul general.
Conducta principală de apă de răcire este alimentată de la rezervor şi pompată prin canalele din apropierea centralei electrice până la amplasament, a explicat el. "Se estimează că apa pe această rută ar trebui să ajungă pentru câteva zile", a adăugat el.
Printre alternativele la rezervor, el a evidenţiat ca fiind "vital" un mare bazin de răcire de lângă instalaţie, care, din proiectare, este menţinut deasupra înălţimii rezervorului.
Întrucât reactoarele au fost oprite de mai multe luni, se estimează că acest bazin va fi suficient pentru a furniza apă de răcire timp de câteva luni, deşi acest lucru va fi confirmat în curând de AIEA.
"Este vital ca acest bazin de răcire să rămână intact. Nu trebuie făcut nimic pentru a-i submina integritatea. Fac apel la toate părţile să se asigure că nu se face nimic pentru a-l submina", a subliniat Grossi, reamintind totodată că săptămâna viitoare se va deplasa la Zaporojie.
"Călătoria mea de săptămâna viitoare la ZNPP era planificată şi acum este esenţială. Voi merge", a promis el.
Compania ucraineană de stat pentru energie nucleară, Energoatom, a avertizat marţi că funcţionarea ZNNP ar putea fi afectată, deşi a estimat, de asemenea, că situaţia este deocamdată sub control.
Moscova şi Kievul se acuză reciproc pentru distrugerea barajului de la centrala hidroelectrică Noua Kahovka. AGERPRES/ (AS - autor: Vicenţiu Purcărea, editor: Sorin Calciu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comandantul suprem al NATO își va prezenta 'teoria victoriei' în cazul unui atac rusesc
Comandantul suprem al forțelor NATO în Europa, generalul american Alexus Grynkewich, își va prezenta săptămâna viitoare 'teoria victoriei' cu privire la cea mai bună modalitate de a învinge Rusia, în cazul unui atac din partea acesteia, a afirmat luni un purtător de cuvânt al Alianței, citat de AFP.
Președintele iranian Masoud Pezeshkian spune că negocierile cu Statele Unite 'nu au niciun sens'
Negocierile cu Statele Unite 'nu au niciun sens', a declarat luni președintele iranian Masoud Pezeshkian, conform televiziunii de stat iraniane IRIB, citată de AFP. 'Până acum, ne-au atacat de trei ori după discuții. Acest lucru arată că ei nu caută dialogul', a spus el, conform instituției media citate. 'Negocierile nu
Venezuela: Soția lui Maduro, închisă la New York, are o 'problemă cardiacă delicată' (fiul lui Maduro)
Cilia Flores, soția fostului președinte venezuelean Nicolas Maduro, suferă de o 'problemă cardiacă delicată', a declarat luni pentru AFP fiul lui Maduro, Nicolas Maduro Guerra, referindu-se la mama sa vitregă, care a fost capturată pe 3 ianuarie împreună cu liderul Venezuelei și este închisă, la fel ca el, la New York, informează AFP. '
Trump susține că prețul la benzină crește din cauza atacurilor Ucrainei asupra Rusiei
Președintele american Donald Trump, care încearcă să transfere asupra altora vina pentru creșterea prețului la benzină, a afirmat luni că aceasta nu este cauzată de războiul pe care el l-a lansat împotriva Iranului, ci mai degrabă de atacurile ucrainene împotriva Rusiei, relatează AFP. 'Ceea ce duce la creșterea prețului la benzină nu mai
Parlamentul European atrage atenția asupra situației umanitare grave din #Ucraina
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Parlamentul European a atras atenția luni seară cu privire la situația umanitară gravă din Ucraina, în special în zona localității Oleșnik, și a cerut continuarea sprijinului din partea Uniunii Europene pentru Kiev, în contextul atacurilor brutale ruse care țintesc tot mai mult civi
#Ucraina: Cel puțin 5 morți și 30 de răniți în lovituri rusești cu bombe ghidate la Harkov
Cel puțin cinci persoane au murit luni în lovituri rusești cu bombe ghidate asupra orașului Harkov, în nord-estul Ucrainei, a anunțat guvernatorul regional, relatează AFP. 'Bilanțul atacului rusesc cu bombe aeriene ghidate asupra Harkovului a crescut la cinci morți. Treizeci de răniți se află în spitale, dintre care trei în stare gr
SUA: Karoline Leavitt, fosta purtătoare de cuvânt a lui Trump, devine comentatoare pentru Fox News
Fosta purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, o aliată fidelă a președintelui Donald Trump, se va alătura postului Fox News pentru 'comentarii și analize', a anunțat luni canalul favorit al conservatorilor americani, potrivit AFP. Leavitt va debuta la 1 noiembrie, precizează comunicatul, care îi laudă 'înțelegerea apa
China: Macron și Merz cer ca UE să se doteze cu o nouă armă comercială
Președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Friedrich Merz au cerut Uniunii Europene să se doteze cu un nou arsenal juridic pentru a acționa mult mai rapid în caz de război comercial, în special cu China, relatează AFP. Într-o scrisoare adresată Ursulei von der Leyen și care a fost consultată de AFP, cei doi lideri &icir
Zelenski denunță un atac rusesc în cazul celor doi marinari uciși în Marea Neagră
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a acuzat dronele rusești că se află în spatele atacului de luni dimineață asupra unei nave de marfă în Marea Neagră, în largul coastelor Rom&acir
Macron denunță 'alegerea iresponsabilă' a Moscovei de a-și intensifica loviturile asupra obiectivelor civile în #Ucraina
Emmanuel Macron a denunțat luni 'alegerea iresponsabilă' a Rusiei de a 'intensifica loviturile asupra infrastructurilor și obiectivelor civile' în Ucraina, după o discuție telefonică cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP. 'Nu vom ceda nici în fața intimidărilor, nici a escaladării Rusiei, care nu trebuie să
Comisia Europeană alocă încă 130 de milioane de euro pentru susținerea eforturilor UE de contracarare a dronelor
Comisia Europeană a alocat o sumă suplimentară de 130 de milioane de euro în cadrul Instrumentului pentru managementul frontierelor și vize (IMFV) pentru a ameliora capabilitățile de contracarare a dronelor ale blocului comunitar, informează un comunicat al executivului UE. Decizia, anunțată deja în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne (J
Giorgia Meloni cere să i se înregistreze vocea ca marcă în UE, din cauza riscurilor de deepfake
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a depus o cerere la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) pentru a-și înregistra vocea ca marcă, într-o nouă tentativă de a se proteja împotriva deepfake-urilor generate de inteligența artificială, potrivit unor documente consultate luni, transmite Reuters. Cererea sa
Premierul israelian Benjamin Netanyahu afirmă că Hamas nu va mai avea niciodată 'nicio putere' în Fâșia Gaza
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat luni, în timpul unei ceremonii de comemorare a victimelor masacrului comis de Hamas pe 7 octombrie 2023 în Israel, că mișcarea islamistă palestiniană nu va mai avea niciodată 'nicio putere' în Fâșia Gaza, unde problema viitoarei guvernări rămâne nerezolvată, relatează AFP.
Germania: AfD ia în calcul renunțarea la opoziția față de apartenența la UE, dar propune o 'uniune de națiuni suverane' (Reuters)
Membri ai partidului de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) pledează pentru o schimbare a opoziției de lungă durată a formațiunii față de apartenența Germaniei la Uniunea Europeană și la zona euro, potrivit unui document strategic consultat luni de Reuters. Această inițiativă ar marca o schimbare semnificativă a unuia dintre principiile fondatoar
Germania: Serviciul de informații interne alertează asupra riscurilor legate de tehnologiile chineze
Serviciul german de informații interne a avertizat luni împotriva riscurilor legate de dezvoltarea rapidă a tehnologiilor chineze în Germania, apreciind că ele ar putea amenința suveranitatea tehnologică și securitatea țării, relatează AFP. Produsele tehnologice chineze, după exemplul mașinilor, permit 'potențiale abuzuri, plecând de la s












