Turcia: Kemal Kiliçdaroglu, politicianul care vrea să îl detroneze pe Erdogan
Candidatul alianţei de opoziţie la alegerile prezidenţiale din Turcia, un anti-Recep Tayyip Erdogan care visează să fie salvatorul unei democraţii afectate de 20 de ani de putere necontestată, Kemal Kiliçdaroglu ar urma să îl determine pe şeful statului să participe la un al doilea tur de scrutin pentru prima oară de când se află în fruntea ţării, transmite luni AFP.
În seara primului tur, nici liderul Partidului Popular Republican (CHP, social-democrat), în fruntea unei coaliţii de şase partide de opoziţie, nici Erdogan nu păreau capabili să fi obţinut majoritatea voturilor.
"Voi aduce legea şi dreptatea în această ţară. Voi aduce liniştea", a spus rivalul lui Erdogan în timpul campaniei electorale, în care a repetat că va aduce "primăvara".
Confruntat cu un politician care foloseşte cu largheţe invectivele, acest fost înalt funcţionar în vârstă de 74 de ani a suferit multă vreme de pe urma imaginii de funcţionar lipsit de carismă. Dar intrarea sa în campanie, mitingurile şi apariţiile video de acasă postate în fiecare seară pe reţelele de socializare au sfârşit prin a crea o dinamică, trezind speranţă în rândul susţinătorilor săi, dintre care unii contau pe victoria sa încă din primul tur. Mulţi dintre ei au trăit duminică o seară tensionată, văzând cum se îndepărtează această perspectivă şi chiar temându-se că preşedintele Erdogan va fi reales în primul tur.
Adversarul preşedintelui în exerciţiu, o apariţie suplă cu o mustaţă fină, albă, se prezintă ca un "Mister Clean" al politicii din Turcia, denunţând de ani de zile corupţia care, potrivit acestuia, s-a infiltrat în conducerea statului. În calitate de preşedinte al ţării va continua să îşi plătească facturile de apă şi electricitate, promite el, şi va prefera istoricul palat prezidenţial din Çankaya somptuosului palat cu 1.100 încăperi ridicat de Erdogan pe un deal împădurit protejat din Ankara.
"Este ca noi. Înţelege oamenii", s-a entuziasmat Aleyna Erdem, 20 de ani, la un miting organizat la începutul lunii mai de candidatul opoziţiei la Istanbul.
De asemenea, Kemal Kiliçdaroglu s-a angajat să nu acapareze puterea. După restaurarea democraţiei şi limitarea puterilor preşedintelui, se va retrage pentru a avea grijă de nepoţii săi, a dat el asigurări.
De când a preluat preşedinţia CHP, partid creat de fondatorul Turciei moderne, Mustafa Kemal Ataturk, Kiliçdaroglu a transformat linia partidului ştergând mai ales imaginea foarte seculară a acestuia. Astfel, la sfârşitul anului 2022, el a propus o lege care să garanteze dreptul femeilor turce de a purta văl, oferind astfel garanţii electoratului conservator.
Născut într-o familie modestă din provincia Tunceli (estul ţării), în mod istoric rebelă, cu o majoritate kurdă şi alevită, şi-a dorit în acelaşi timp să îi atragă pe kurzi. Mulţi dintre ei îi spun cu afecţiune "Piro", aşa cum te-ai adresa unui bunic sau unui lider religios alevit în limba kurdă.
În timpul campaniei electorale, el a încălcat un tabu prin menţionarea într-un videoclip devenit viral apartenenţa sa la alevism, o ramură heterodoxă a islamului pe care unii sunniţi riguroşi o consideră eretică.
Preşedintele Erdogan l-a poreclit "Bay Kemal" ("Domnul Kemal"), folosind în batjocură termenul "bay" rezervat în mod tradiţional străinilor. În primele zile ale campaniei, şeful statului l-a rebotezat "Bay Bay Kemal" (pronunţat "Bye Bye Kemal"), spunând că turcii îl vor "îngropa cu voturile lor" în seara zilei de 14 mai, în pofida multiplelor sondaje de opinie care îl dădeau favorit pe Kiliçdaroglu.
De profesie economist, el a fost numit în anii 1990 şeful puternicei Securităţi Sociale. Până acum s-a crezut că nu are abilităţile necesare pentru a câştiga alegerile, ceea ce opozanţii săi nu uită să aducă în discuţie. Dar dubla victorie din 2019 a candidaţilor CHP la alegerile municipale din Istanbul şi Ankara, un eşec fără precedent pentru Recep Tayyip Erdogan şi partidul său, i se datorează în mare parte. Pe baza acestui succes, şeful partidului a reuşit anul acesta să unească şase partide de opoziţie şi să câştige sprijinul principalului partid pro-kurd. De asemenea, a ştiut să se înconjoare de foarte popularii primari CHP din Istanbul şi Ankara, Ekrem Imamoglu şi Mansur Yavas, care vor fi numiţi vicepreşedinţi în cazul victoriei.
Foto: (c) Umit Bektas/REUTERS
La fiecare dintre întâlnirile sale electorale, Kemal Kiliçdaroglu le-a trimis susţinătorii săi o inimă formată cu degetele, un simbol afectuos care nu a fost însă suficient pentru a-i convinge pe deplin pe adversarii preşedintelui în exerciţiu să îl urmeze. Kiliçdaroglu este, însă, o persoană răbdătoare, care a dat dovadă de tenacitate, calităţi care îi vor servi cu siguranţă în perspectiva unui al doilea tur de scrutin. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Andreea Preda)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid
Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev
Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain
Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta
Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c
Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică
Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va
Germania: Bavareza Ilse Aigner ar putea va deveni prima femeie președinte
Actuala președintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie președinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creștin-Democrate (CDU), relatează AFP. Nominalizarea ei este așteptată să fie confirmată luni, la o reuniune a conducerii CDU, partidul cancel
Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu
Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de
Friderich Merz: Migranții musulmani trebuie să accepte responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust
Cancelarul german Friedrich Merz le-a cerut imigranților musulmani care refuză să recunoască responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust să părăsească țara, relatează vineri dpa. 'Responsabilitatea istorică a țării noastre se aplică la fel de mult celor care vin aici din țări islamice', a declarat Merz la o recepție pentru sportivii
Spania numește amenințările cu bombă asupra avioanelor din Europa 'agresiune hibridă'
Ministrul de externe spaniol Manuel Albares a declarat vineri că valul de amenințări cu bombă care vizează aeronave reprezintă un atac asupra democrației europene al unor forțe autocratice, relatează dpa. 'Este clar că nu este o coincidență', a declarat el pentru canalul spaniol RTVE, vorbind despre 'o tentativă de agresiune hibridă și răzb
Fondatorul mișcării ruse 'Statul Masculin' neagă orice legătură cu amenințările cu bombă din Europa
Vladislav Pozdniakov, fondatorul 'Statului Masculin', o mișcare radicală rusă interzisă în 2021 pentru 'extremism', a respins vineri orice legătură cu amenințările false cu bombă care au afectat numeroase țări din Europa, relatează AFP. Unele aeroporturi afectate de aceste alerte false, precum cele din Birmingham, Roma și Sofia, au primit
Atacurile cibernetice și alertele false cu bombă demonstrează necesitatea creșterii cheltuielilor militare, consideră Giorgia Meloni
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a susținut vineri necesitatea creșterii cheltuielilor pentru apărare și securitate în Europa pentru a proteja infrastructura civilă în fața amenințărilor, după o nouă zi cu alerte false cu bombă care au vizat avioane și după o serie de atacuri cibernetice care au afectat frigiderele unor centre comerciale în mai mult
UPDATE / UE și Ucraina avertizează împotriva unei noi 'arhitecturi de securitate' în Europa
Europenii și Kievul au avertizat vineri împotriva oricărei idei de 'arhitectură de securitate' dezvoltată pe la spatele lor, în urma menționării de către președintele american Donald Trump a unui 'mare acord' privind Ucraina, care ar putea viza 'întreaga Europă', relatează AFP și Reuters. 'Avem deja o arhitectură e
Israel: Eisenkot raportează 'progrese semnificative' în discuțiile de formare a guvernului
Liderul opoziției israeliene, Gadi Eisenkot, a raportat vineri 'progrese semnificative' în negocierile pentru formarea unui guvern majoritar după alegeri, declarând că speră că președintele îl va însărcina cu formarea viitorului executiv, relatează France Presse. 'Au avut loc multe întâlniri, unele făcute publice














