Încoronare Charles/ Regele a depus jurământul de încoronare

Regele Charles al III-lea al Regatului Unit a depus jurământul de încoronare în cadrul ceremoniei organizate sâmbătă la abaţia Westminster din Londra, informează BBC.
Ceremonia a început cu procedura de recunoaştere a suveranului. Există mai multe etape în cadrul ceremoniei, care va dura puţin sub două ore.
În prima etapă - recunoaşterea monarhului -, regele Charles a fost prezentat în faţa poporului, o tradiţie care datează din epoca domniilor anglo-saxone.
Arhiepiscopul de Canterbury a recunoscut existenţa numeroaselor religii care există în Regatul Unit şi a spus că Biserica Anglicană "va încerca să promoveze un mediu în care oamenii de toate credinţele să poată să se simtă liberi".
Apoi, arhiepiscopul Justin Welby a iniţiat "Jurământul de încoronare" - o procedură obligatorie prin lege.
El l-a întrebat pe regele Charles dacă va respecta legea şi Biserica Anglicană în timpul domniei sale.
Suveranul a răspuns afirmativ, a pus o mână pe Biblie şi a jurat "să îndeplinească şi să respecte" aceste promisiuni.
Regele Charles al III-lea a depus apoi un al doilea jurământ - Jurământul Declaraţiei de Acces pe Tron -, prin care a spus că este un "protestant credincios". AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
ONU: Noi discuții în problema cipriotă, dar cu așteptări limitate
La sediul ONU din Geneva au început marți noi discuții vizând soluționarea problemei divizării de peste cinci decenii a insulei Cipru, eforturile de apropiere a pozițiilor celor două părți, cipriotă greacă și cipriotă turcă, fiind conduse personal de secretarul general Antonio Guterres, transmite dpa. La negocieri, primele de după
Rusia, Qatarul și Arabia Saudită 'condamnă cu fermitate' reluarea loviturile israeliene în Fâșia Gaza
Rusia, Qatarul și Arabia Saudită au condamnat marți cu fermitate reluarea loviturilor israeliene în Fâșia Gaza, care s-au soldat cu peste 400 de morți potrivit Ministerul Sănătății al Hamas, relatează AFP. 'Rusia condamnă cu fermitate orice acțiune care duce la moartea civililor și la distrugerea de infrastructuri sociale',
Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului se declară 'îngrozit' de raidurile israeliene asupra Fâșiei Gaza
Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului s-a declarat marți 'îngrozit' de atacurile israeliene asupra Fâșiei Gaza, despre care autoritățile palestiniene afirmă că au ucis sute de oameni, ceea ce riscă să anularea acordului de încetare a focului cu mișcarea palestiniană islamistă Hamas, relatează Reuters.
Republica Moldova: Consiliul UE dă undă verde creării Mecanismului pentru creștere și reformă
Consiliul Uniunii Europene a dat marți undă verde creării Mecanismului pentru creștere și reformă pentru Republica Moldova, un nou instrument pentru sprijinirea reformelor legate de UE și a creșterii economice în această țară, indică un comunicat difuzat pe www.consilium.europa.eu. Anvelopa de 1,9 miliarde de euro furnizată de acest inst
Donald Trump le cere într-un videoclip imigranților ilegali 'să se autodeporteze' înainte de a fi arestați
Președintele SUA, Donald Trump, a înregistrat un videoclip care urmează să fie difuzat pe rețelele de socializare și în care îi îndeamnă pe imigranții ilegali 'să se autodeporteze' înainte ca autoritățile să-i aresteze, transmite Axios, citat marți de EFE. În plus, Trump îi invită pe imigranții
Israel: Partidul de extremă dreaptă al lui Ben-Gvir revine în guvernul Netanyahu
Partidul de extremă dreaptă Forța Evreiască (Otzma Yehudit) condus de Itamar Ben-Gvir, fost ministru al securității interne, va reveni în coaliția de guvernare în Israel la două luni după părăsirea acesteia, a anunțat marți această formațiune, într-un comunicat comun cu Likud, partidul premierului Benjamin Netanyahu, după ce Israelul a reluat lovitu
Rusia dorește să colaboreze cu Musk pentru zboruri pe Marte
Rusia vede mari perspective de colaborare cu SUA, inclusiv în sectorul spațial, și așteaptă discuții cu Elon Musk despre zboruri pe Marte, a declarat marți trimisul special pentru cooperare internațională al președintelui rus Vladimir Putin, relatează Reuters. Potrivit acestui oficial rus, Kirill Dmitriev, pe care Putin l-a numit luna tr
Donald Trump se gândește să recunoască Crimeea drept parte a Rusiei (site-ul de știri Semafor)
Administrația președintelui american Donald Trump se gândește să recunoască peninsula Crimeea, pe care Rusia a anexat-o de la Ucraina în 2014, drept parte a Federației Ruse, într-un posibil acord de pace viitor menit să pună capăt războiului din Ucraina, informează site-ul de știri Semafor, preluat marți de Reuters. Citâ
Hamas anunță că șeful guvernului din Fâșia Gaza a fost ucis în atacurile israeliene
Șeful guvernului Hamas din Fâșia Gaza, Essam al-Dalis, a fost ucis în atacurile aeriene israeliene lansate în cursul nopții de luni spre marți asupra acestui teritoriu palestinian, a anunțat marți mișcarea islamistă într-un comunicat, relatează AFP. El se află pe o listă cu patru 'lideri ai guvernului' din F&aci
Friedrich Merz: Germania își crește cheltuielile militare ca reacție la 'războiul lui Putin împotriva Europei'
'Războiul împotriva Europei' face necesară punerea în aplicare a planului de investiții uriașe, în special militare, care este supus marți votului deputaților germani, a declarat viitorul cancelar german Friedrich Merz, care consideră că Germania pune astfel bazele unei 'noi comunități europene de apărare', relatează AFP. 'Circ
Atacuri reciproce cu drone între #Ucraina și Rusia, soldate cu răniți, incendii și pene de curent
Ucraina și Rusia s-au atacat reciproc cu zeci de drone începând de luni seara, lovituri care au făcut șase răniți pe teritoriul rus, în timp ce la Kiev resturi de drone au căzut în curtea unei școli în timpul orelor, marți dimineața, potrivit autorităților, informează AFP. Aceste cele mai recente lovituri intervin cu puțin timp &i
Coreea de Sud, inclusă pe o listă SUA cu țări 'sensibile' după folosirea greșită a unor informații sensibile (ambasador)
Departamentul american al Energiei (DOE) a plasat Coreea de Sud pe o listă cu țări 'sensibile' deoarece vizitatori ai laboratoarelor sale au folosit greșit informații sensibile, a declarat marți Joseph Yun, ambasadorul american la Seul, relatează Reuters și Yonhap. DOE a confirmat săptămâna aceasta că a inclus la începutul lunii ianuarie Co
Trump aspiră să fie un pacificator, nu un izolaționist, susține directoarea Serviciului Național de Informații al SUA
Directoarea Serviciului Național de Informații al SUA, Tulsi Gabbard, a abordat marți în mod direct îngrijorarea internațională cu privire la o posibilă retragere a angajamentului Statelor Unite de pe scena internațională după revenirea la Casa Albă a președintelui Donald Trump, în cadrul forumului anual de geopolitică și geo-economie Dialogul Raisina de la
#Ucraina poate obține o pace justă și durabilă sub conducerea lui Trump, afirmă Andrii Sîbiga
Ministrul ucrainean de externe Andrii Sîbiga a declarat marți că Kievul nu este obstacolul pentru un acord de pace cu Rusia și crede că se poate obține o pace justă și durabilă sub conducerea președintelui american Donald Trump, relatează Reuters. Ucraina așteaptă să se clarifice procesul de pace după discuția dintre Trump și omologul său rus Vladimir Pu
Convorbirea telefonică de marți între Putin și Trump va dura de la 13:00 la 15:00 GMT, a anunțat Kremlinul
Convorbirea telefonică de marți între președinții rus și american, Vladimir Putin și Donald Trump, este prevăzută să dureze de la 13:00 până la 15:00 GMT, a anunțat Kremlinul, precizând că cei doi lideri urmează să discute despre conflictul din Ucraina și 'normalizarea' relațiilor ruso-americane, informează AFP și Reuters. Ape