Franţa: Guvernul, vizat de două moţiuni de cenzură, în plină criză politică
Două moţiuni de cenzură au fost depuse vineri împotriva guvernului francez, scufundat într-o criză politică după trecerea în forţă a reformei pensiilor care a amplificat furia socială şi a condus la încăierări în centrul Parisului, comentează AFP.
Mai multe mii de persoane s-au adunat vineri seară în Place de la Concorde, la câteva sute de metri de Adunarea Naţională. Manifestanţii au dat foc la paleţi din lemn, iar atmosfera a devenit tensionată odată cu lăsarea nopţii, poliţiştii încercând să împrăştie mulţimea, potrivit unor fotoreporteri ai agenţiei France Presse.
Câteva sute de persoane au înfruntat poliţia cu sticle şi artificii, care a răspuns cu gaze lacrimogene, încercând să evacueze piaţa în ploaie. Au fost 61 de arestări în jurul orelor 21.30 (20.30 GMT), potrivit prefecturii poliţiei.
La Lyon (centru-est), manifestanţii au pătruns în forţă într-o primărie de arondisment şi "au încercat să-i dea foc", dar poliţia a stins rapid incendiul şi a arestat 36 de persoane, potrivit prefecturii.
Tot la Lyon, câteva sute de tineri au dat foc la coşuri de gunoi, au răsturnat trotinete, au spart panouri publicitare, au lansat petarde şi au scris pe vitrine în timp ce scandau: "A cui este? A cui este? E a noastră!", potrivit unui jurnalist al AFP aflat la faţa locului. Poliţia a răspuns făcând uz de gaze lacrimogene.
La Strasbourg (est), în Place Kléber s-au adunat 1.600 de protestatari. "Vom trece şi noi în forţă", au scandat manifestanţii. Prefectura a raportat "degradări" în centrul oraşului, dar nicio arestare.
O mie de persoane au defilat în centrul oraşului Lille (nord), iar o procesiune de câteva sute manifestanţi s-a împrăştiat fără confruntări la Bordeaux (sud-vest).
Moţiunile de cenzură ar urma să fie examinate în Adunarea Naţională luni de la orele 16.00 (15.00 GMT), potrivit unor surse parlamentare, sub rezerva validării chiar înainte de şedinţă.
Deputaţii grupului parlamentar centrist şi regionalist LIOT au anunţat la parlament depunerea unei moţiuni "transpartizane" de cenzură a guvernului, cosemnată de aleşii NUPES (stânga radicală).
La rândul său, "Adunarea Naţională" (RN, extremă-dreapta) a depus vineri o moţiune de cenzură, criticând o "reformă nedreaptă şi inutilă".
Aceste demersuri sunt răspunsuri la decizia preşedintelui Emmanuel Macron de a recurge joi la arma articolului 49.3 din Constituţie, permiţând adoptarea unui text fără vot în Adunare, cu excepţia cazului în care o moţiune de cenzură vine să răstoarne guvernul.
Această opţiune privind foarte nepopulara reformă a pensiilor "este apogeul unei negări inacceptabile a democraţiei", afirmă în special moţiunea LIOT.
Vineri, secretarul general al sindicatului reformist CFDT, Laurent Berger, i-a cerut preşedintelui francez să "retragă reforma".
Pentru a răsturna guvernul, o moţiune de cenzură va trebui să obţină majoritatea absolută în Adunare, 287 de voturi. Acest lucru ar necesita ca măcar jumătate din cei 61 de deputaţi ai partidului conservator "Republicanii" (LR) să voteze pentru moţiunea grupului LIOT.
Guvernul francez a ales să crească vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani pentru a răspunde unei deteriorări financiare a fondurilor de pensii şi îmbătrânirii populaţiei.
Franţa este una dintre ţările europene unde vârsta legală de pensionare este cea mai mică, chiar dacă sistemele de pensii nu sunt complet comparabile.
Această măsură de creştere a vârstei legale de pensionare a cristalizat furia populară. Sondajele de opinie arată că majoritatea francezilor îi sunt ostili, chiar dacă numărul manifestanţilor de pe stradă şi al greviştilor a stagnat ori a scăzut în timp.
Angajarea răspunderii guvernului în baza articolului 49.3 al Constituţiei este unanim considerată drept o înfrângere pentru preşedintele Emmanuel Macron care a mizat pe creditul său politic pentru această reformă-cheie a celui de-al doilea mandat. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Mexic: 'Dialog' cu Trump, nu 'subordonare', asigură președinta țării
Președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, s-a declarat duminică 'convinsă' că 'dialogul va prevala' cu Donald Trump, dar fără ca țara ei să fie 'subordonată' Statelor Unite, scrie AFP. 'Ceea ce este sigur este că vom merge mereu înainte cu capul sus', le-a spus președinta de stânga miilor de susținăto
Franța: Ministrul justiției dorește introducerea vizelor pentru oficialii algerieni
Ministrul francez al justiției, Gérald Darmanin, a anunțat duminica aceasta că dorește 'suprimarea' acordului interguvernamental franco-algerian din 2013 care permite nomenclaturii algeriene să călătorească în Franța fără viză, în contextul agravării tensiunilor dintre cele două țări, notează AFP. 'Există un acor
Franța: Marine Le Pen afirmă că 'nu se va ierta niciodată' pentru excluderea tatălui său din FN
Șefa extremei drepte franceze, Marine Le Pen, a declarat, într-un interviu publicat pe site-ul Journal du Dimanche (JDD), că 'nu se va ierta niciodată' pentru decizia de a-și exclude tatăl, Jean-Marie Le Pen, din Frontul Național (FN), transmite AFP. La patru ani după ce i-a succedat tatălui în fruntea FN, devenit înt
Soldați nord-coreeni capturați: #Ucraina este gata pentru un schimb de prizonieri, declară Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat duminică 'gata' să-i predea Phenianului, în cadrul unui schimb de prizonieri, pe cei doi soldați nord-coreeni pe care Ucraina spune că i-a capturat în Rusia, informează AFP și Reuters. 'Ucraina este gata să-i predea lui Kim Jong Un pe soldații săi dacă el poate orga
Israel-Hamas: Premierul Netanyahu a discutat cu președintele american Biden despre negocierile pentru eliberarea ostaticilor
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a discutat cu președintele american Joe Biden despre 'progresele' din negocierile pentru un acord asupra eliberării ostaticilor deținuți în Fâșia Gaza, potrivit unui comunicat al biroului său de presă, informează AFP. 'Premierul a discutat cu președintele american despre progresele
Alegeri prezidențiale în Croația: Victorie zdrobitoare a președintelui aflat la sfârșit de mandat Zoran Milanovic (exit poll)
Președintele croat aflat la sfârșit de mandat, Zoran Milanovic, se îndreaptă spre o victorie zdrobitoare în al doilea tur al alegerilor prezidențiale, cu 77,8% din voturi, potrivit primelor sondaje la ieșirea de la urne, informează agențiile de presă internaționale. Milanovic, căruia i-a lipsit foarte puțin ca să câștig
VIDEO Manifestațiile împotriva corupției continuă în Serbia, mii de persoane au protestat la Belgrad
La peste două luni după prăbușirea unei părți din acoperișul gării din Novi Sad, accident care a generat o amplă mișcare de protest în Serbia, mii de persoane au manifestat duminică la Belgrad împotriva corupției, cerând să se facă dreptate în acest dosar, informează AFP. Inițiat de studenți, care blochează de mai multe
SUA/Procurorul special care a condus anchetele federale împotriva lui Trump a demisionat din Departamentul de Justiție
Procurorul special care a condus cele două anchete federale împotriva lui Donald Trump, Jack Smith, a demisionat din Departamentul de Justiție după ce și-a predat raportul, generând duminică ironii din partea președintelui ales american, informează agențiile de presă internaționale. 'Procurorul special și-a încheiat munca
#Ucraina: Mii de gospodării au rămas fără curent electric după ce Rusia a bombardat orașul Herson
Circa 23.000 de gospodării au rămas fără curent electric după ce Rusia a bombardat orașul Herson din sudul Ucrainei, avariind infrastructura electrică din oraș, a anunțat duminică administrația militară locală, informează Reuters. Atacul a vizat districtul Dniprovski de-a lungul râului Nipru, o zonă din Herson care este bombardată î
Patrulă NATO în Marea Baltică: Suedia pune la dispoziție trei nave și un avion, anunță premierul suedez
Suedia va pune la dispoziție trei nave de război și un avion pentru a fi supravegheate infrastructurile esențiale din Marea Baltică și 'flota fantomă' a Rusiei, în urma recentelor distrugeri de la cabluri submarine, a anunțat premierul suedez pentru presă duminică, informează AFP. 'Guvernul (Suediei
Reuniune asupra Siriei: Arabia Saudită îndeamnă la ridicarea sancțiunilor împotriva Damascului
Arabia Saudită a îndemnat duminică la ridicarea sancțiunilor impuse Siriei, la finalul unei reuniuni la Riad a miniștrilor de externe europeni și din Orientul Mijlociu asupra viitorului Siriei, în timp ce capitalele occidentale așteaptă garanții de la noile autorități de la Damasc, informează AFP. La o lună după prăbușirea regimulu
Suedia nu este în război, dar nici într-o perioadă de pace, declară premierul suedez
Suedia nu este război, dar nici într-o perioadă de pace, a declarat duminică premierul suedez Ulf Kristersson, evocând atacuri hibride și un 'război prin procură' dus pe teritoriul țării sale, informează AFP. 'Suedia nu este în război, dar nici nu este pace aici. Adevărata pace este libertatea și absența unor conflicte serioase &i
Zborurile directe între Italia și Libia au fost reluate după o întrerupere de zece ani
Zborurile directe între Italia și Libia au fost reluate duminică după zece ani de întrerupere, a anunțat compania italiană ITA Airways, informează AFP. Aeroportul Fiumicino din Roma și cel din Tripoli, Mitiga, vor fi legate prin curse aeriene ce vor avea loc de două ori pe săptămână, a precizat compania. Reluarea zborurilor &ic
Șefa diplomației germane atenționează în legătură cu reducerea ajutorului militar pentru #Ucraina
Șefa diplomației germane Annalena Baerbock a atenționat duminică în legătură cu consecințele pe care le-ar avea reducerea sprijinului financiar al Germaniei pentru livrările de arme către Ucraina, informează dpa. În marja unei conferințe de presă asupra Siriei care se desfășoară în Arabia Saudită, Baerbock a declarat că executivul german a ch
Trump critică din nou 'incompetența' liderilor locali din California în fața incendiilor devastatoare
Donald Trump a lansat duminică un nou atac asupra conducătorilor din statul California, în timp ce pompierii luptă împotriva incendiilor care devastează Los Angeles, relatează AFP. 'Incendiile fac ravagii