UPDATE Ucraina: Mai multe demisii după scandaluri de corupţie
Mai mulţi înalţi responsabili ucraineni şi-au anunţat marţi demisia, în urma unei afaceri de corupţie presupuse legate de aprovizionarea armatei la preţuri umflate, primul scandal şi remaniere de această amploare de la începutul invaziei ruse, relatează France Presse.
Printre oficialii care au demisionat şi ale căror plecări au fost imediat acceptate se numără viceministrul apărării Viaceslav Şapovalov, care era responsabil de sprijinul logistic al forţelor armate, şeful adjunct al administraţiei prezidenţiale Kirilo Timoşenko şi procurorul general adjunct Oleksi Simonenko.
"Chiar dacă aceste acuzaţii sunt nefondate", plecarea lui Şapovalov "va face posibilă păstrarea încrederii societăţii şi a partenerilor internaţionali, precum şi asigurarea obiectivităţii" eforturilor de a face lumină asupra acestei afaceri, a asigurat Ministerul Apărării de la Kiev într-un comunicat.
Anunţurile vin după ce autorităţile au demis un viceministru al infrastructurii ucrainene, Vassil Lozinski, suspectat că a primit mită de 400.000 de dolari pentru "a facilita" achiziţionarea de generatoare la preţuri umflate, în timp ce ţara se confruntă cu întreruperi masive de electricitate în urma loviturilor Rusiei împotriva infrastructurii energetice.
Timoşenko, unul dintre rarii colaboratori ai preşedintelui în funcţie de la alegerea lui Volodimir Zelenski în 2019 şi care superviza în special proiecte de reconstrucţie a instalaţiilor avariate de loviturile ruseşti, a figurat la rândul său în mai multe scandaluri în timpul şi înainte de invazia Moscovei.
În octombrie, el a fost mai ales acuzat că folosea un vehicul de teren donat Ucrainei de grupul General Motors în scopuri umanitare. După aceste dezvăluiri, Timoşenko a anunţat transferarea vehiculului într-o zonă apropiată de linia frontului.
Simonenko a fost acuzat la rândul său de o media influentă ucraineană, Ukrainska Pravda, că a plecat recent în vacanţă în Spania, în timp ce deplasările în străinătate, cu excepţia scopurilor profesionale, sunt în mod normal interzise bărbaţilor ucraineni chemaţi în armată în caz de război.
Potrivit ziarului, el a plecat într-o maşină aparţinând unui om de afaceri ucrainean şi în compania bodyguardului acestuia.
Preşedintele Zelenski a anunţat luni seară că mai mulţi responsabili oficiali ucraineni îşi vor părăsi posturile.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Calciu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Țările NATO 'trebuie să facă mai mult' pentru a ajuta Ucraina în privința apărării aeriene (Rutte)
Statele membre ale NATO 'trebuie să facă mai mult', în special în ceea ce privește apărarea aeriană, pentru a ajuta Ucraina, în contextul în care Rusia își intensifică atacurile mortale, a declarat miercuri secretarul general al NATO, Mark Rutte, relatează AFP. 'Odată cu apropierea iernii și în contextul în
Meloni afirmă că acordul dintre SUA și Rusia privind motorina este o 'alegere foarte riscantă'
Acordul dintre Statele Unite și Rusia ce permite exporturile rusești de motorină este o 'alegere foarte riscantă', care contravine eforturilor de a-l determina pe președintele rus Vladimir Putin să se așeze la masa negocierilor cu Ucraina, a declarat miercuri premierul italian Giorgia Meloni, relatează Reuters. Statele Unite și Rusia au convenit săptăm
SUA: Un angajat al OpenAI a fost arestat sub suspiciunea că a plasat un microfon într-o sală de conferințe
Un cetățean saudit angajat al OpenAI, compania care a dezvoltat ChatGPT, a fost arestat sub suspiciunea că a plasat un dispozitiv de ascultare într-o sală de conferințe unde se discută frecvent secrete ale companiei, au anunțat marți reprezentanții firmei și Departamentul de Justiție al SUA, relatează dpa, Reuters și AFP. FBI investighează cazul. Dispozi
Grecia: Demiterea ambasadoarei SUA declanșează o dispută politică
Partidele de opoziție din Grecia au cerut miercuri explicații din partea guvernului conservator, după demiterea ambasadoarei SUA la Atena, acuzată de implicare în interese economice, în special în sectorul energetic al țării, relatează AFP. Dimitris Mantzos, secretarul pentru afaceri externe al principalului partid de opoziție grec, PASOK (so
Zelenski acuză Rusia de 'dispreț' față de SUA, după atacurile asupra infrastructurii energetice din #Ucraina
Un atac masiv lansat miercuri de Rusia a lăsat 600.000 de persoane fără electricitate în Ucraina și s-a soldat cu șapte morți, fapt ce demonstrează un 'dispreț ostentativ' al Moscovei față de Statele Unite, care anunțaseră un armistițiu energetic între Rusia și Ucraina, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP și Reuters.
Franța: O eseistă care s-a făcut cunoscută în media își anunță candidatura la alegerile prezidențiale
Eseista Natacha Polony și-a anunțat miercuri candidatura la alegerile prezidențiale din 2027 din Franța, declarând că scopul său este 'să-i unească pe orfanii politicii' și 'să propună o politică de producție pe teritoriul francez', relatează AFP. După zece ani la putere, președintele Emmanuel Macron nu poate candida din nou la alegerile
Polonia investighează fragmente de dronă găsite pe o plajă de la Marea Baltică, care ar proveni dintr-un test militar
Poliția militară poloneză investighează un obiect - cel mai probabil o dronă poloneză - găsit marți pe o plajă de la Marea Baltică, au anunțat miercuri autoritățile, informează Reuters. Postul de radio privat RMF FM a relatat că un trecător a descoperit un obiect care semăna cu o dronă și a alertat poliția, la fața locului sosind ulterior geniști militari și e
Rusia a lansat 39 de rachete balistice într-un atac asupra sistemului energetic ucrainean: 600.000 de oameni fără curent
Rusia a lansat 39 de rachete balistice și 120 de drone de atac, unele purtând muniții cu fragmentație, în noaptea de marți până miercuri. Atacurile au vizat în principal sistemul energetic și alte infrastructuri critice din regiunile Kiev și Harkov, potrivit unei declarații postate pe platforma X de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, informeaz
Lupta împotriva foametei la nivel mondial stagnează, în timp ce situația se agravează în Africa subsahariană (raport)
Progresele în lupta împotriva foametei au stagnat în mare parte la nivel mondial, situația din Africa subsahariană agravându-se începând cu anul 2018, atenționează două rapoarte publicate înaintea Zilei Mondiale a Alimentației, marcată pe 16 octombrie, informează miercuri dpa. Șapte dintre cele opt țări în care n
Slovacia și Rusia își reiau contactele la nivel de atașat militar
Slovacia și Rusia și-au restabilit contactele diplomatico-militare, odată cu trimiterea a doi atașați militari slovaci la Moscova și a unui atașat rus la Bratislava, pe fondul criticilor din partea opoziției proeuropene, care avertizează asupra potențialelor riscuri de spionaj, a relatat marți ziarul online ceh Ekonomicky Denik, preluat de EFE. Guvernele de la
Turcia: Poliția a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției
Poliția turcă a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune privat al opoziției, Halk TV, și a întrerupt transmisiunea în direct a acestuia, a anunțat postul miercuri dimineață, relatează AFP. 'Poliția se află în clădirea Halk TV. A fost numit un administrator (pentru a prelua controlul asupra canalului). Transmis
Rusia afirmă că a doborât în cursul nopții peste 900 de drone ucrainene
Rusia a anunțat miercuri că a doborât în cursul nopții 902 drone ucrainene, dintre care 180 au fost neutralizate în apropierea Moscovei, relatează AFP. 'În cursul nopții, sistemele de apărare aeriană au distrus 902 drone ucrainene' deasupra a aproximativ 20 de regiuni rusești și a Peninsulei Crimeea anexate, a anunțat Ministerul
Grecia: Armata germană va testa sistemul IRIS-T în cadrul unui exercițiu cu muniție reală în Creta
Armata germană va testa sistemul de apărare aeriană IRIS-T SLM în cadrul unui exercițiu cu muniție reală pe insula greacă Creta, relatează miercuri dpa. Sistemul, dezvoltat de compania germană de apărare Diehl Defence și deja utilizat în Ucraina, consolidează capacitatea forțelor aeriene germane de a neutraliza ținte aeriene cu rază medie de acțiun
Germania: Începe procesul ucraineanului acuzat de implicare în atacurile asupra conductelor Nord Stream
Un fost ofițer al armatei ucrainene, acuzat că a contribuit la planificarea atacurilor asupra conductelor Nord Stream de pe fundul Mării Baltice în urmă cu patru ani, urmează să fie judecat în Germania începând de miercuri, în primul proces intentat unuia dintre presupușii făptași, relatează dpa. Bărbatul - identificat doar drept
SpaceX limitează operațiunile Starlink în Ucraina, ceea ce perturbă misiunile militare (consilier prezidențial)
Compania SpaceX, condusă de miliardarul Elon Musk, a introdus o limitare pentru unele servicii Starlink în Ucraina, întrerupând funcționarea versiunii destinate uzului militar la viteze de peste 160 km/h și perturbând astfel misiunile de luptă, a declarat miercuri consilierul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Serhii Beskrestnov, informează R










