Putin le transmite mamelor soldaţilor trimişi să lupte în Ucraina că ''le împărtăşeşte durerea"
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat vineri, în cursul unei întâlniri cu mame ale soldaţilor trimişi să lupte în Ucraina, că "împărtăşeşte durerea" celor care şi-au pierdut fiii şi le invită să nu creadă "minciunile" care circulă despre "operaţiunea militară specială", potrivit AFP şi Reuters.
Stând cu un grup de mame în jurul unei mese cu ceai, prăjituri şi boluri cu fructe de pădure proaspete, Putin a spus că Kremlinul împărtăşeşte durerea celor care şi-au pierdut fiii.
"Vreau ca voi să ştiţi că eu, personal, şi întreaga conducere a ţării împărtăşim această durere. Ştim că nimic nu poate înlocui pierderea unui fiu", a declarat Putin, cu o mină gravă, dregându-şi frecvent vocea. "Viaţa este mai complicată decât ceea ce se vede la televizor sau pe internet, există multe minciuni", a adăugat preşedintele rus, în timp ce rudele militarilor denunţă pe reţelele de socializare condiţiile în care unii dintre aceştia sunt trimişi la luptă.
Mamele au ascultat afirmaţiile lui Putin, dar propriile lor comentarii la adresa preşedintelui nu au fost arătate pentru moment în imaginile difuzate de televiziunile ruse.
Mame şi soţii ale soldaţilor ruşi mobilizaţi pentru a lupta în Ucraina se reunesc în toată Rusia de câteva săptămâni şi cer prin mesaje video difuzate pe canale de internet în limba rusă ca preşedintele Vladimir Putin să-şi respecte promisiunile făcute.
După ce a ordonat o mobilizare parţială în septembrie, Kremlinul a dat asigurări că sutele de mii de înrolaţi vor urma un antrenament solid, vor primi un echipament bun şi nu vor fi trimişi în prima linie a războiului din Ucraina.
Însă au fost înregistrate numeroase încălcări ale acestor promisiuni: moartea pe front a celor recent mobilizaţi, mobilizarea unor bărbaţi inapţi pentru serviciul militar, a unor taţi de familii numeroase sau prea vârstnici, absenţa echipamentului adecvat şi a instruirii militare pentru cei chemaţi sub arme.
Această mobilizare dezordonată, care a obligat autorităţile ruse să admită comiterea unor "erori", a provocat îngrijorare în rândul soldaţilor trimişi în Ucraina.
Această îngrijorare, care riscă să degenereze în proteste, pune Kremlinul într-o situaţie delicată: dacă autorităţile reprimă în mod implacabil orice împotrivire faţă de ofensiva în Ucraina, cuvântul soţiilor de soldaţi este sfânt şi întemniţarea lor ar provoca un şoc în Rusia.
Sute de mii de soldaţi ruşi au fost trimişi să lupte în Ucraina, inclusiv unii dintre cei peste 300.000 de rezervişti care au fost chemaţi sub arme în cadrul unei mobilizări anunţate de Putin în septembrie ca fiind parţială.
Putin a spus că nu regretă lansarea a ceea ce el a numit "operaţiune militară specială" împotriva Ucrainei, prezentând războiul ca pe un moment de cotitură în care Rusia a înfruntat în sfârşit o hegemonie occidentală arogantă, după decenii de umilinţe în anii care au urmat destrămării Uniunii Sovietice în 1991.
Ucraina şi Occidentul susţin că Putin nu are nicio justificare pentru ceea ce ele consideră un război de ocupaţie în stil imperialist. Ucraina afirmă că va lupta până când ultimul soldat rus va fi alungat de pe teritoriul său.
Kievul nu îşi dezvăluie pierderile. Moscova şi-a făcut publice ultima oară pierderile pe 21 septembrie, când ministrul apărării Serghei Şoigu a declarat că 5.937 de soldaţi ruşi au fost ucişi. Dar acest număr este mult sub majoritatea estimărilor internaţionale.
Cel mai important general în armata SUA, Mark Milley, apreciase la 9 noiembrie că Ucraina şi Rusia înregistrează fiecare peste 100.000 de soldaţi ucişi sau răniţi, aminteşte Reuters.
Războiul din Ucraina a ucis sau rănit mii de soldaţi de ambele părţi, potrivit SUA, iar invazia rusă a declanşat cea mai mare confruntare între Moscova şi Occident de la criza rachetelor din Cuba din 1962.AGERPRES/(AS- autor: Lilia Traci, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Donald Trump i-a decorat pe astronauții care au participat la misiunea spațială Artemis II
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, i-a decorat vineri pe astronauții misiunii spațiale Artemis II, care au efectuat un zbor în jurul Lunii în aprilie 2026 și au doborât cu acea ocazie recordul de distanță în raport cu Terra stabilit de predecesorii lor din programul lunar Apollo, informează AFP. 'Suntem m&ac
Trump anunță crearea unei academii naționale dedicate spațiului
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri crearea unei academii naționale în Statele Unite pentru a instrui viitorii recruți pentru NASA și forțele spațiale, pe fondul unei rivalități tot mai mari în acest domeniu, în special cu China, relatează AFP. 'Voi semna un ordin executiv care inițiază procesul de creare
Zelenski spune că SUA au oferit Kievului informații despre întâlnirile de la Moscova
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri că Statele Unite au furnizat Kievului informații despre o serie de întâlniri de la Moscova din ultimele zile, relatează Reuters. 'Astăzi am primit informații de la partea americană despre întâlnirile de la Moscova care au avut loc în aceste zile. Au fost o serie de &
SUA: JD Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York (surse AFP)
Vicepreședintele JD Vance va reprezenta guvernul la New York la comemorările de 11 septembrie, relatează vineri AFP, după ce, potrivit New York Times, Donald Trump a decis să nu participe la evenimente pentru că nu putea susține un discurs. 'Este în continuare prevăzut ca vicepreședintele să se deplaseze la New York și responsabili ai guvernului vor
Gaza: Cinci morți în urma unor noi atacuri israeliene, conform Apărării Civile
Cinci persoane au fost ucise vineri în Fâșia Gaza în urma unor atacuri israeliene, a anunțat Apărarea Civilă, cele mai recente lovituri în ciuda apelurilor ca planul de pace al SUA să avanseze în acest teritoriu palestinian sfâșiat de război, relatează AFP. Această organizație de prim ajutor, care operează sub autoritatea mi
Ministrul german de finanțe îi cere lui Trump să pună capăt războiului 'iresponsabil' cu Iranul
Ministrul german de finanțe Lars Klingbeil i-a cerut vineri președintelui american Donald Trump să pună capăt războiului 'iresponsabil' cu Iranul, înainte de vizita sa de săptămâna viitoare în SUA, unde va participa la summitul G-20, relatează dpa. Klingbeil, care deține și funcția de vicecancelar, a declarat pentru ARD: 'Acesta e
Președintele sârb Vucic acuză 'comportamentul necivilizat' al tribunalului ONU în gestionarea decesului lui Mladic
Președintele sârb Aleksandar Vucic a acuzat vineri un tribunal al ONU de 'comportament necivilizat' pentru că nu i-a permis fostului lider militar sârb bosniac Ratko Mladic să moară în Serbia și a spus că Belgradul încă așteaptă să afle dacă trupul acestuia va fi returnat, relatează Reuters. Mladic, care executa o sentință de &i
Polonia: Tusk denunță o 'schemă de corupție' între naționaliști și o platformă de criptomonede
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a denunțat vineri o presupusă 'schemă de corupție' orchestrată de dreapta naționalistă și Zondacrypto, principala platformă de criptomonede din Europa Centrală, suspendată în aprilie, relatează AFP. Conducând o coaliție pro-europeană care cuprinde partide de la centru-stânga la dreapta moderată, Dona
AIEA anunță trei incidente cu dronă în această săptămână la centrala nucleară de la Zaporojie
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunțat vineri că a fost informată privind trei incidente cu dronă la centrală nucleară de la Zaporojie, controlată de Rusia în sud-estul Ucrainei, anterior în cursul săptămânii, relatează Reuters și AFP. AIEA a anunțat că un atac cu dronă de pe 25 august s-a produs în apropierea ba
Belgia/Justiția alertează privind incidentele înarmate la Bruxelles: 'Oricine poate fi împușcat'
Procurorul din Bruxelles a tras un semnal de alarmă vineri privind o nouă serie de incidente armate legate de traficul de droguri în capitala belgiană și a lansat un apel la întărirea poliției judiciare pentru a destructura rețelele criminale, relatează AFP. 'Sunt un procuror îngrijorat', pentru că 'oricine poate fi împușcat
Islanda: O majoritate strânsă se opune reluării negocierilor de aderare la UE, potrivit unui sondaj înainte de referendum
O majoritate strânsă a islandezilor se opune redeschiderii negocierilor pentru aderarea la UE, arată un nou sondaj Gallup dat publicității vineri, o schimbare față de sondajele anterioare, cu o zi înainte de referendumul de sâmbătă, potrivit Reuters. Referendumul de la 29 august nu este unul privind aderarea la UE și orice acord încheia
Iran: Noul șef al Consiliului Național de Securitate amenință că-l va trimite pe Netanyahu 'în iad'
Noul numitul șef al Consiliului Național de Securitate al Iranului, Mohsen Rezaee, a amenințat că-l va trimite pe Benjamin Netanyahu, 'prim-ministrul regimului sionist, în iad', relatează dpa. Într-un interviu televizat de joi seară, Rezaee a respins de asemenea informațiile că Iranul a plănuit să-l ucidă pe Barron Trump, unul dintre fiii p
Țările riverane Mării Baltice intenționează să creeze o forță operativă antidrone
Țările riverane Mării Baltice, cu excepția Rusiei, intenționează să creeze o forță operativă antidrone care le va permite să reacționeze rapid în fața amenințărilor hibride în creștere, a anunțat vineri ministrul de interne german Alexander Dobrindt, relatează Reuters. De la lansarea invaziei ruse contra Ucrainei în februarie
Noul rege al Norvegiei va fi cunoscut sub numele de Haakon al VIII-lea
Noul monarh al Norvegiei a luat numele de Regele Haakon al VIII-lea, a anunțat palatul regal într-o postare pe Instagram vineri, așa cum se așteptau de altfel observatorii regali, informează Reuters. Regele Norvegiei, Harald al V-lea, a murit vineri dimineață, după mai mult de 10 zile de spitalizare și a fost succedat imediat de fiul său
Kremlinul recunoaște că procesul de pace din Ucraina este 'complet blocat'
Kremlinul a recunoscut vineri că procesul de pace dintre Rusia și Ucraina, a cărui ultimă rundă mediată de Statele Unite a avut loc în februarie, este 'complet blocat', informează EFE. 'Chestiunea negocierilor de pace este acum complet blocată. Nu există idei noi', a declarat presei purtătorul de cuvânt al președinț












