Varşovia anunţă că racheta căzută în Polonia este ''probabil'' ucraineană şi că nu va invoca articolul IV al tratatului NATO (oficial)
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a declarat miercuri, la Varşovia, că ''probabil'' că racheta care a căzut marţi pe teritoriul ţării sale şi a ucis doi oameni ''a fost lansată de Ucraina'' şi a adăugat că ''nimic nu indică'' faptul că ar fi vorba despre un ''atac intenţionat împotriva Poloniei'', transmite EFE.
Duda le-a declarat jurnaliştilor că ''cel mai probabil a fost vorba despre o rachetă fabricată în Uniunea Sovietică'' şi face parte din modelul S300.
''Ieri (marţi - n.r.) am fost martorii unui atac masiv împotriva Ucrainei. Întregul teritoriu ucrainean a fost bombardat, în special în zonele de frontieră ale Ucrainei. Ucraina se apăra de acest atac, aşa că întreaga vină a incidentului îi revine Rusiei'', a adăugat preşedintele polonez, care a menţionat că, potrivit rezultatelor iniţiale ale anchetei cu privire la acest incident, ''nu a fost vorba de explozia clasică a unei rachete''.
''Ceea ce pot să spun este că majoritatea dovezilor pe care le-am strâns indică faptul că nu va fi nevoie să invocăm articolul IV al tratatului NATO în acest moment'', a declarat la rândul său premierul polonez Mateusz Morawiecki. ''Totuşi, este un instrument pe care îl avem la îndemână'', a adăugat şeful executivului polonez, care a apreciat că ''toate procedurile anterioare invocării articolului IV au funcţionat''.
Articolul menţionat prevede consultări între aliaţi atunci când este ameninţată ''integritatea teritorială, independenţa politică sau securitatea oricăreia dintre părţi''. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
* Polonia/rachetă: Consiliul naţional de securitate se reuneşte din nou după incident
* NATO a urmărit traiectoria rachetei care a căzut marţi în Polonia (CNN)
* Apărarea antiaeriană a Ucrainei ar fi putut lansa racheta care a căzut în Polonia (FT)
* Polonia/rachetă: Reuniunea de urgenţă a NATO începe la ora locală 10:00
* Polonia/rachetă: China lansează un apel la calm către toate părţile implicate
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
'Salutăm orice cale către dialog' în Venezuela, declară Maduro din închisoarea din New York
Fostul președinte venezuelean Nicolas Maduro, capturat de armata americană la începutul lunii ianuarie, a 'salutat' duminică, din închisoarea din New York în care se află, 'orice cale către dialog' în Venezuela, în timp ce guvernul și opoziția se pregătesc să înceapă discuțiile în această săptămână, sub supraveg
Myanmar: Fosta lideră birmană Aung San Suu Kyi s-a întâlnit cu un reprezentant al Crucii Roșii
Fosta lidera birmană Aung San Suu Kyi, aflată în arest la domiciliu, s-a întâlnit cu un reprezentant al Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR), a anunțat luni președinția birmană, marcând prima întâlnire publică cu un oficial străin de la lovitura de stat militară din 2021, relatează AFP. 'Arnaud de Baecque, un
Cuba a rămas din nou în întuneric după ce rețeaua electrică națională a cedat
Rețeaua electrică a Cubei a cedat duminică seara, a anunțat operatorul de stat al rețelei, cufundând în întuneric insula de aproximativ 10 milioane de locuitori, în condițiile în care penele de curent devin tot mai frecvente în Cuba pe fondul blocadei petroliere impuse de SUA, relatează Reuters și AFP. Compania de stat Union
Danemarca a convenit cu Insulele Feroe să-și sporească prezența militară în arhipelag
Danemarca și teritoriul autonom Insulele Feroe au convenit asupra unei sporiri treptate a prezenței militare în interiorul și în jurul acestui arhipelag din Atlanticul de Nord, a anunțat duminică Ministerul Apărării danez într-un comunicat, informează EFE. În comunicat se menționează că Regatul Danemarcei acționează de multă vreme &icir
Milei își reia acuzațiile la adresa lui Lula: 'Hoț' și 'corupt'
Președintele ultraliberal al Argentinei, Javier Milei, și-a reluat duminică acuzațiile la adresa omologului său brazilian de centru-stânga, Luiz Inacio Lula da Silva, numindu-l 'hoț' și 'corupt', remarci care au declanșat deja o criză diplomatică bilaterală în ultima săptămână, informează AFP. 'Este un hoț, este un corupt,
Ceuta: Milei îl acuză pe Sanchez că folosește migranții pentru 'a-și perpetua tirania'
Președintele ultraliberal al Argentinei, Javier Milei, l-a acuzat duminică pe premierul spaniol Pedro Sanchez, fără a oferi dovezi, că folosește sosirea migranților pentru a-i 'naturaliza' și apoi a le asigura voturile pentru 'a-și perpetua tirania', atunci când a fost întrebat într-un interviu cu privire la criza migranților din Ceuta, rela
Trump anunță reluarea negocierilor cu Iranul
Președintele american Donald Trump a anunțat reluarea, începând de luni, a negocierilor cu Iranul, după ce a suspendat loviturile americane asupra Republicii Islamice și a vorbit despre progrese diplomatice în vederea redeschiderii Strâmtorii Ormuz, relatează AFP. Semnarea unui memorandum de înțelegere la mijlocul lunii iunie nu a
Ceuta: Marocul anunță, în primul său raport oficial, moartea a 11 migranți
Ministerul de Interne marocan a publicat duminică un prim bilanț privind migranții care au murit în ultimele zile în timp ce încercau să treacă ilegal granița în Spania din Maroc, estimând că 11 persoane și-au pierdut viața de partea marocană, în timp ce Madridul a raportat cel puțin 72 de decese, relatează AFP. Zece persoan
Brazilia: La 80 de ani, președintele Lula da Silva se declară a fi în 'plină formă' și gata pentru al patrulea mandat (FOTO/VIDEO)
Președintele de stânga al Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, în vârstă de 80 de ani, s-a declarat duminică 'într-o formă excelentă', la lansarea campaniei pentru un al patrulea - și ultim - mandat la alegerile din octombrie, relatează AFP. Revenit la putere în 2023 după două mandate anterioare (2003-201
VIDEO Irak: Incendiu la o bază militară, pe fondul arșiței
Un incendiu a izbucnit duminică la un depozit de armament dintr-o bază militară importantă situată la nord de Bagdad; incendiul a fost provocat de căldura intensă, a anunțat Ministerul irakian al Apărării, transmite AFP. Incendiu de la depozitul din baza Taji a izbucnit 'din cauza temperaturilor ridicate', a indicat purtătorul de cuv&a
Pakistan: Cel puțin nouă morți și 20 de răniți într-un atentat sinucigaș în apropierea unei secții de poliție
Cel puțin nouă oameni au murit și alți 20 au fost răniți duminică într-un atentat sinucigaș în apropierea unei secții de poliție, în timpul unei manifestații în districtul Swat (nordul Pakistanului), a anunțat poliția, informează AFP. 'Un bărbat a încercat să intre în secția de poliție, situată înt
Cel puțin 15 palestinieni uciși în noi lovituri aeriene israeliene în Gaza
Fâșia Gaza a fost vizată duminică de lovituri aeriene israeliene pentru a doua zi consecutiv, cel puțin 15 palestinieni fiind uciși, potrivit cadrelor medicale. Raidurile au loc în pofida anunțului președintelui american Donald Trump privind un progres în eforturile de implementare a acordului de încetare a focului de anul trecut, relatează Re
Regatul Unit: Premierul Andy Burnham pledează pentru o constituție scrisă
Noul prim-ministru britanic Andy Burnham s-a declarat favorabil adoptării unei constituții scrise în Regatul Unit, care, spre deosebire de cele mai multe țări, nu are un astfel de text unic, relatează AFP. De la preluarea mandatului în urmă cu doar două săptămâni, fostul primar din Greater Manchester a făcut din descentraliza
Ungaria: Peter Magyar și-a anunțat concetățenii că urmează cinci zile critice
Ungaria se va confrunta cu o perioadă critică de cinci zile, a declarat duminică prim-ministrul Peter Magyar, după ce scăderea nivelului Dunării a forțat țara să închidă singura centrală nucleară din Ungaria în premieră de peste patru decenii, relatează Reuters. Centrala nucleară de 2 gigawați de la Paks, care are patru reactoare d
Casa Albă folosește un cântec al lui Bad Bunny pe coloana sonoră a unui videoclip despre ICE
Casa Albă a folosit un cântec al superstarului portorican Bad Bunny, un bine cunoscut opozant al politicilor de imigrație ale președintelui Donald Trump, drept coloană sonoră pentru un videoclip despre operațiunile Serviciului american de imigrare (ICE), relatează dpa. Clipul, care arată arestarea unor migranți, a fost criticat pe social







