Rusia: Vladimir Putin împlineşte 70 de ani într-una dintre cele mai neprielnice perioade pentru el
Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, împlineşte vineri 70 de ani într-una dintre cele mai neprielnice perioade pentru el, de la sosirea sa la putere, în ultima zi a secolului al XX-lea, transmite EFE.
Putin susţine că a deţine controlul la Kremlin şi a combate hegemonia Occidentului reprezintă destinul său, dar se găseşte din ce în ce mai izolat, atât în interiorul, cât şi în afara ţării, notează sursa citată.
De ziua lui, Putin a primit felicitări linguşitoare din partea subordonaţilor, notează Reuters, care aminteşte că în această zi preşedintele rus urmează să participe la summitul informal al Comunităţii Statelor Independente (CSI) la Sankt-Petersburg, fosta capitală imperială fondată de Petru cel Mare şi care este chiar oraşul natal al liderului de la Kremlin.
Patriarhul ortodox rus Kirill, liderul nord-coreean Kim Jong-un şi preşedintele nicaraguan Daniel Ortega s-au grăbit să-l felicite pe preşedintele rus Vladimir Putin.
Patriarhul Kirill a făcut-o încă de joi, când a îndemnat feţele bisericeşti şi enoriaşii să se roage pentru sănătatea lui Putin.
"La 7 octombrie, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, împlineşte 70 de ani. Sfântul patriarh al Moscovei şi întregii Rusii, Kirill, cheamă la (...) realizarea unei rugăciuni solemne pentru sănătatea şefului statului", se menţionează în scrisoarea pe care patriarhia a trimis-o tuturor parohiilor din Federaţia Rusă.
"Domnul v-a adus la putere", a mai scris Kirill în mesajul său, care l-a lăudat pe Putin pentru "transformarea imaginii Rusiei, întărirea suveranităţii sale şi a capacităţilor sale de apărare, apărarea intereselor naţionale". Patriarhul rus, aflat în convalescenţă după ce a făcut coronavirus, îi urează totodată "forţă psihică şi morală pentru mulţi ani de acum încolo" şi cheamă sâmbătă la rugăciuni pentru sănătatea preşedintelui rus.
În scrisoare, publicată pe pagina de internet a Bisericii Ortodoxe Ruse, patriarhul Kirill cere feţelor bisericeşti şi populaţiei să se roage pentru sănătatea lui Putin şi pe 8 octombrie, când se sărbătoreşte praznicul sfântului Serghie din Radonej, unul dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi sfinţi ruşi.
Patriarhul ortodox rus este unul dintre principalii aliaţi ai liderului rus şi a sprijinit public campania militară a lui Putin în Ucraina încă din prima zi a invaziei, la 24 februarie.
Foto: (c)GRIGORY SYSOEV/SPUTNIK/EPA
Putin a fost felicitat de ziua lui şi de către liderul nord-coreean, care i-a trimis o telegramă în care elogiază "leadership-ul excepţional" şi "voinţa de fier" a preşedintelui rus, precum şi campania sa militară din Ucraina.
În mesaj, publicat vineri de agenţia de stat nord-coreeană KCNA, Kim a lăudat "succesele notabile" ale lui Putin "în îndeplinirea ambiţiosului obiectiv strategic de a construi o Rusie puternică, realizând energice activităţi pe tot parcursul activităţii sale îndelungate ca şef al statului".
Aceste acţiuni l-au transformat pe şeful statului rus într-un lider "respectat şi ferm sprijinit de mase ample", i-a mai scris Kim lui Putin, căruia i-a transmis voalat susţinerea sa faţă de războiul declanşat de Rusia în Ucraina.
"Astăzi, Rusia apără cu fermitate demnitatea statului şi interesele sale fundamentale de provocările şi ameninţările SUA şi a forţelor sale servile. Această realitate ar fi de neconceput fără conducerea dumneavoastră excepţională şi voinţa de fier", i-a transmis Kim lui Putin.
Kim s-a arătat încântat că "sprijinul reciproc şi cooperarea între RPDC şi Rusia sunt mai puternice ca oricând" şi a pledat pentru consolidarea în continuare a legăturii personale dintre cei doi lideri şi a relaţiilor dintre cele două ţări.
"În conformitate cu cerinţele vremurilor şi cu aspiraţiile popoarelor celor două ţări, vă doresc fericire şi sănătate şi un mare succes în activitatea dumneavoastră responsabilă de prosperitatea Rusiei", îşi încheie mesajul Kim.
Coreea de Nord a insistat mult în ultima vreme pe starea bună a legăturilor sale cu Rusia într-o perioadă marcată de distanţarea faţă de Coreea de Sud şi de blocarea negocierilor nucleare cu SUA.
Şi preşedintele Nicaraguăi, Daniel Ortega, i-a transmis un mesaj de felicitare lui Putin şi şi-a reafirmat sprijinul pentru campania militară rusă în Ucraina pe care a susţinut-o public încă din prima zi.
Ortega, fost luptător de gherilă marxist care acum se declară catolic şi care urmează să împlinească şi el 77 de ani, a remarcat că ziua de naştere a lui Putin coincide cu ''sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria, Regina Rozariului, care, ştim sigur, îi ghidează paşii, faptele, inteligenţa şi sensibilitatea, însoţindu-l în aceste momente complexe pe care le trăieşte comunitatea umană", a scris Ortega într-o telegramă de felicitare adresată lui Putin.
În mesajul său, contrasemnat şi de soţia lui Ortega, vicepreşedinta Rosario Murillo, liderul sandinist a mai scris că Putin îşi serbează ziua de naştere "asistat de dragostea maternală a Mariei, de dragostea familiei, a poporului său, cu dumneavoastră în frunte, Federaţia Rusă poartă nobile bătălii pentru pace, respect, toleranţă şi o viaţă liniştită şi sigură pentru toţi".
EFE aminteşte că Ortega o invocă pe fecioara Maria în contextul în care cel puţin 60 de feţe bisericeşti, între ele preoţi şi călugăriţe, au fugit sau au fost expulzaţi din Nicaragua, iar cel puţin nouă presbiterieni şi un episcop se află în închisori, acuzaţi de o presupusă trădare a patriei sau de rebeliune, potrivit Colectivului pentru Drepturile Omului Nicaragua Nunca Mas.
De altfel, potrivit agenţiei de presă spaniole, Nicaragua este una dintre puţinele ţări, împreună cu Venezuela şi micuţele state insulare Nauru şi Tuvalu, care s-au alăturat Rusiei în recunoaşterea independenţei regiunilor separatiste georgiene Abhazia şi Osetia de Sud şi care au continuat să primească înalţi oficiali ruşi chiar şi după invadarea Ucrainei de către Rusia. În plus, la sfârşitul anului 2020, Nicaragua a deschis un consulat în Crimeea, peninsulă ucraineană anexată ilegal de Rusia, ceea ce a provocat furia Kievului.
Putin - aflat la putere de 22 de ani, dintre care patru ca prim-ministru - pare să trăiască în ultima vreme într-o realitate paralelă, comentează EFE şi explică: a ordonat o "operaţiune militară specială" în Ucraina care a dat greş; a decretat o mobilizare parţială care a provocat exodul a zeci de mii de bărbaţi pasibili să fie încorporaţi; şi a semnat anexarea a patru teritorii ucrainene pe care armata sa nici măcar nu le controlează în totalitate.
Vladimir Putin a sosit la Kremlin pe când avea 47 de ani, un birocrat tânăr pentru standardele Rusiei. Acum are 70, notează EFE, care aminteşte că predecesorul său Boris Elţin avea 68 de ani când şi-a încheiat mandatul de preşedinte, ce-i drept, într-o stare de sănătate foarte fragilă. Ultimul preşedinte sovietic, recent dispărutul Mihail Gorbaciov, avea 60 de ani când a semnat certificatul de deces al Uniunii Sovietice, în 1991.
Liderul sovietic Nikita Hruşciov împlinise 70 de ani când a fost "pensionat" forţat, iar Iuri Andropov avea 69 de ani când a decedat. Konstantin Cernenko a murit la 73 de ani, iar Leonid Brejnev la 75 de ani. Liderul bolşevic Vladimir Ilici Lenin a ajuns la mausoleu la 53 de ani, iar succesorul său Iosif Stalin a încetat din viaţă la 74 de ani.
După ce a modificat Constituţia în urma unui controversat referendum organizat în plină pandemie de coronavirus, Putin ar putea continua la putere pentru alte două mandate, a câte şase ani fiecare. Dacă va fi reales în 2024 şi rămâne la Kremlin până în 2030, va depăşi cei 26 de ani de guvernare ai lui Stalin. Dacă va continua până în 2036, o va depăşi pe fosta împărăteasă a Rusiei, Ecaterina a II-a (care a domnit 34 de ani) şi va egala "recordul" lui Petru cel Mare (36 de ani de domnie). Deocamdată, pare totuşi imposibil să-l ajungă din urmă pe Ivan cel Groaznic (39 de ani de domnie).
Ghenadi Gudkov, fost deputat rus exilat în Bulgaria, a declarat pentru EFE că, "în afara consilierilor săi cei mai apropiaţi, toată elita politică îl urăşte pe Putin şi crede că nu este în toate minţile. Şi asta pentru că i-a privat de capital, de o viaţă normală şi de un viitor".
"La o aniversare, se obişnuieşte să treci în revistă rezultatele, dar rezultatele sunt atât de deplorabile încât ar fi mai bine să nu se atragă prea mult atenţia asupra acestei aniversări", a apreciat Abbas Galliamov, cel care îi scria cândva discursurile politice lui Putin şi care acum este consultant politic, potrivit Reuters. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump stabilește data lucrărilor pentru un teren de golf la Washington, în ciuda unei proceduri judiciare
Președintele american Donald Trump a anunțat duminica aceasta că intenționează să înceapă peste o lună construcția unui teren de golf la Washington, unul dintre numeroasele sale proiecte de renovare a capitalei americane, în ciuda unei proceduri judiciare în curs, notează AFP. 'Lucrările de renovare' ale acestui nou t
VIDEO Zelenski afirmă că #Ucraina recuperează teritoriu în estul țării
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică faptul că trupele terestre ale Ucrainei au respins forțele ruse în estul țării, relatează dpa. 'Vedem rezultate pe front', a spus el în mesajul său video de seară. 'Tendința din acest an continuă: de la începutul toamnei, luptătorii noștr
VIDEO Violențe în Franța: 'Simțim cu toții furie și rușine', spune Macron
'Simțim cu toții furie și rușine în această seară', a declarat președintele francez Emmanuel Macron duminică seara cu privire la violențele care au avut loc în contextul protestelor din 17 octombrie, cerând oamenilor să nu-i 'confunde' pe manifestanții cu 'cereri legitime' cu 'cei care au distrus, au spart și au jefuit
Ucraina prezintă scuze după prăbușirea unei drone în nordul Lituaniei
Ucraina a prezentat scuze după ce o dronă a zburat în spațiul aerian al Lituaniei și s-a prăbușit, relatează dpa. 'Regretăm incidentul care a avut loc în această dimineață în spațiul aerian lituanian', a scris purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Heorhii Tîhîi,
VIDEO Washingtonul consideră 'iresponsabile' acuzațiile Ucrainei privind limitarea traficului Starlink
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a deplâns duminică remarcile 'iresponsabile' făcute de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a acuzat Washingtonul că se află în spatele restricțiilor din Ucraina impuse versiunii militare a rețelei de sateliți Starlink, relatează AFP. 'Este iresponsabil din partea pr
Zelenski spune că a vorbit cu emisarii americani Kushner și Witkoff
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că, duminică, a avut o convorbire cu emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner, pe fondul unei noi crize între liderul de la Kiev și omologul său american Donald Trump, care a exceptat Rusia de la noi sancțiuni, relatează AFP. 'Echipele noastre comunică în permanență,
Trump îi oferă 'sprijinul deplin' lui Netanyahu înaintea alegerilor din Israel; premierul israelian îi mulțumește
Președintele american Donald Trump i-a oferit duminică 'sprijinul deplin și total' premierului israelian Benjamin Netanyahu înaintea alegerilor parlamentare care vor avea loc pe 27 octombrie în Israel, relatează AFP. 'Această scrisoare să fie o dovadă a sprijinului meu deplin și total pentru Bibi Netanyahu în cand
VIDEO Într-un interviu pentru NBC, Zelenski se declară 'recunoscător' că Washingtonul a deblocat schimbul de informații
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică, într-un interviu acordat postului american de televiziune NBC, că este 'recunoscător' că schimbul de informații a fost deblocat de Washington după 'trei zile' fără acesta, ceea ce a slăbit Ucraina în fața atacurilor rusești, relatează AFP și Reuters. Sch
Trump susține că 'Franța arde', o țară 'distrusă' de imigrație
Președintele american Donald Trump a dat vina pe imigrație pentru revoltele care au zguduit Franța sâmbătă, îndemnând Parisul să își înăsprească politica de imigrație, relatează AFP.
Franța/proteste: Emmanuel Macron se va adresa națiunii duminică seara
Președintele francez Emmanuel Macron se va adresa țării duminică, la ora 20:00, ora locală (18:00 GMT), a anunțat biroul său, informează Reuters. Discursul vine în urma amplelor proteste legate de prețurile ridicate și situația serviciilor publice, soldate cu rănirea a sute de polițiști și arestarea a aproape 1.800 de persoane, sâmbătă.
Iranul are un nou ministru al apărării
Iranul are de duminică un nou ministru al apărării, pe Mehrdad Akhlaqi Kebatchi, la opt luni de la moartea predecesorului său, ucis la sfârșitul lunii februarie, în prima zi a războiului din Orientul Mijlociu, informează AFP și Reuters. Mehrdad Akhlaqi a primit duminică votul de încredere al Parlamentului; conform sistemului iranian, legislat
Rusia: Cel puțin un mort și instalații petroliere incendiate în urma unui atac 'masiv' cu drone
Un atac 'masiv' care a avut loc în cursul nopții, implicând zeci de drone ucrainene, s-a soldat cu cel puțin un mort și a provocat incendii la două instalații petroliere din Sankt Petersburg, au raportat duminică autoritățile locale și una dintre companiile afectate, au consemnat AFP, Reuters și Xinhua. 'În urma unui atac masiv ef
Vance dă vina pe imigrație pentru violențele din Franța
Vicepreședintele american JD Vance a susținut sâmbătă că imigrația este responsabilă pentru violențele care au izbucnit în cursul protestelor din Franța și a acuzat opoziția democrată că dorește același 'v
Washingtonul relativizează exceptarea de la sancțiuni a Moscovei
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a minimalizat sâmbătă seară decizia lui Donald Trump de a excepta Rusia de la noi sancțiuni, explicând că este vorba despre o pauză de 60 de zile menită să 'analizeze' re
Canada: Morți și răniți în urma unui 'incident' la o bază militară (guvern)
Un 'incident' care a declanșat un incendiu la o bază militară din vestul Canadei a provocat mai mulți morți și răniți, a anunțat guvernul canadian sâmbătă seara, transmit AFP, dpa și Reuters. 'Au existat atât decese, cât și persoane rănite în urma unui incident la baza' din Wainwright, situată în provincia Alberta,













