logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Marea Britanie : Omagiile populaţiei se apropie de sfârşit, sosesc liderii străini

Image

Defilarea populară se apropie de final, delegaţiile oficiale se adună: publicului mai are doar câteva ore la dispoziţie duminică pentru a se reculege lângă sicriul Reginei Elisabeta a II-a, înainte de funeraliile de stat, luni, în prezenţa unor lideri din întreaga lume, comentează AFP.

Ajuns la Londra sâmbătă seara împreună cu soţia sa, Jill, preşedintele american, Joe Biden, se va alătura şefilor de stat străini, printre care francezul Emmanuel Macron, reuniţi de Charles al III-lea duminică la finalul zilei, primul mare rendez-vous diplomatic al noului suveran în vârstă de 73 de ani.

Aceştia se vor regăsi luni dimineaţă printre cei 2.000 de invitaţiei ai Abaţiei Westminster, unde Elisabeta a II-a a fost încoronată în 1953, pentru punctul culminant al omagiilor aduse cu o emoţie imensă de la moartea, la 8 septembrie, a monarhului cu o popularitate planetară.

Publicul va mai avea acces până la orele 06.30 (05.30 GMT) în acea zi pentru a se reculege în Westminster Hall, cea mai veche sală din Parlamentul britanic, în faţa sicriului celei care a traversat epocile cu acelaşi simţ al datoriei.

Dar având în vedere timpul considerabil de aşteptare pentru a defila prin faţa sicriului - 17 ore anunţate sâmbătă seară -, coada ar trebui să fie închisă de la sfârşitul zilei pentru noii sosiţi.

La orele 20.00, (19.00 GMT), Regatul Unit se va opri pentru un "moment de reflecţie" în memoria suveranei cu o longevitate fără precedent în istoria sa.

În timp ce sute de mii de oameni au trecut prin faţa catafalcului reginei, un singur incident a fost raportat: un bărbat a fost acuzat de tulburarea ordinii publice după ce a părăsit coada şi s-a apropiat de sicriu vineri, a anunţat Metropolitan police într-un comunicat sâmbătă seară.

Sâmbătă, regele Charles şi fiul său prinţul William şi-au oferit o baie de mulţime surpriză lângă Podul Lambeth.

Noul suveran, mult mai puţin popular decât era mama sa, a schimbat câteva cuvinte şi a dat mâna cu mulţimea, aşa cum a făcut în mai multe rânduri în cursul turneului său din această săptămână prin cele patru naţiuni ale Regatului Unit, de la Belfast la Cardiff.

În prezent prinţ de Wales, William, 40 de ani, a participat sâmbătă alături de fratele său Harry, cu care are o relaţie notoriu dificilă, la un priveghi în jurul sicriului, împreună cu ceilalţi şase nepoţi ai reginei.

Cei doi fraţi erau amândoi îmbrăcaţi în uniformă militară, o ţinută pe care Harry nu a mai purtat-o de la retragerea sa zgomotoasă din monarhie, în timp ce publicul a continuat să defileze de o parte şi de alta a sicriului. Vineri, cei patru copii ai reginei au participat la un priveghi similar.

Ca pentru a măsura şi, în acelaşi timp, a întreţine legătura dintre britanici şi familia regală, copiii şi nepoţii reginei atât de iubite de britanici şi-au înmulţit întâlnirile cu publicul în ultimele zile, în timp ce perioada de doliu bate orice alte ştiri din Marea Britanie.

Sâmbătă la primele ore ale după-amiezii, prinţul Edward şi soţia sa, Sophie, au salutat mulţimea adunată lângă Palatul Buckingham, reşedinţa oficială a Elisabetei a II-a în cei peste 70 de ani de domnie, până la moartea sa la 96 de ani, la Castelul Balmoral din Scoţia.

Într-un mesaj video înregistrat care va fi difuzat duminică la BBC, regina consoartă Camilla a adus un omagiu suveranei, "care a făcut parte din viaţa noastră din totdeauna", şi a insistat asupra dificultăţilor pe care Elisabeta a II-a, "femeie solitară", le-a întâmpinat într-o lume de şefi de stat şi de guvern predominant masculină.

Organizarea funeraliilor de stat, primele de la moartea lui Winston Churchill, premierul decedat în 1965, reprezintă o provocare fără precedent pentru poliţia londoneză. "Cea mai mare operaţiune" efectuată vreodată de poliţia Londrei, a subliniat primarul capitalei, Sadiq Khan, cu ocazia vizitei lui Charles şi William la un centru de comandă sâmbătă.

În culise, repetiţiile sunt în plină desfăşurare, şi, în vecinătatea Westminster Hall, cei mai înflăcăraţi şi-au instalat deja tabăra pentru a-şi asigura locul în primele rânduri.

După o ultimă procesiune, Elisabeta a II-a va fi înmormântată în privat, luni, în Capela St. George din Castelul Windsor, la vest de Londra, alături de tatăl ei, regele George al VI-lea, şi de soţul ei, prinţul Filip. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Citiţi şi:

 

VIDEO LIVE UPDATE Moartea Reginei Elisabeta a II-a: Doliu în Regatul Unit; "Priveghi princiar": copiii Reginei, inclusiv regele Charles al III-lea, se reunesc la catafalcul mamei lor

 

VIDEO LIVE UPDATE Moartea Reginei Elisabeta a II-a: Doliu în Regatul Unit; Sicriul reginei Elisabeta este expus pentru public în Westminster Hall

 

VIDEO LIVE UPDATE Moartea Reginei Elisabeta a II-a: Doliu în Regatul Unit; Sicriul cu trupul neînsufleţit al Elisabetei a II-a este depus la Palatul Westminster

 

VIDEO LIVE UPDATE Moartea Reginei Elisabeta a II-a: Doliu în Regatul Unit; Trupul neînsufleţit al reginei Elisabeta a II-a ajunge pentru ultima oară la Palatul Buckingham

 

VIDEO LIVE UPDATE Moartea Reginei Elisabeta a II-a: Doliu în Regatul Unit; Sicriul suveranei rămâne luni la Edinburgh, unde este mutat de la Palatul Holyroodhouse la Catedrala St. Giles

 

VIDEO LIVE UPDATE Moartea Reginei Elisabeta a II-a: Doliu în Regatul Unit; Sicriul suveranei este transportat de la Balmoral la Edinburgh 

 

VIDEO LIVE UPDATE Moartea Reginei Elisabeta a II-a: Doliu în Regatul Unit; Regele Charles al III-lea este proclamat rege 

 

VIDEO LIVE UPDATE Moartea Reginei Elisabeta a II-a: Doliu în Regatul Unit; Regele Charles al III-lea se adresează britanicilor

 

VIDEO LIVE UPDATE Regina Elisabeta a II-a a murit (GALERIE FOTO) 

 

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit (fişă biografică)  

 

VIDEO LIVE UPDATE Moartea Reginei Elisabeta a II-a: Doliu în Regatul Unit; Cei opt nepoţi ai reginei se reunesc pentru un priveghi la Westminster Hall, unde se află depus sicriul

Afisari: 90

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 18-10-2026 11:53

Iranul are un nou ministru al apărării

Iranul are de duminică un nou ministru al apărării, pe Mehrdad Akhlaqi Kebatchi, la opt luni de la moartea predecesorului său, ucis la sfârșitul lunii februarie, în prima zi a războiului din Orientul Mijlociu, informează AFP și Reuters. Mehrdad Akhlaqi a primit duminică votul de încredere al Parlamentului; conform sistemului iranian, legislat

Politic Ex 18-10-2026 11:31

Rusia: Cel puțin un mort și instalații petroliere incendiate în urma unui atac 'masiv' cu drone

Un atac 'masiv' care a avut loc în cursul nopții, implicând zeci de drone ucrainene, s-a soldat cu cel puțin un mort și a provocat incendii la două instalații petroliere din Sankt Petersburg, au raportat duminică autoritățile locale și una dintre companiile afectate, au consemnat AFP, Reuters și Xinhua. 'În urma unui atac masiv ef

Politic Ex 18-10-2026 09:45

Vance dă vina pe imigrație pentru violențele din Franța

Vicepreședintele american JD Vance a susținut sâmbătă că imigrația este responsabilă pentru violențele care au izbucnit în cursul protestelor din Franța și a acuzat opoziția democrată că dorește același 'v

Politic Ex 18-10-2026 09:20

Washingtonul relativizează exceptarea de la sancțiuni a Moscovei

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a minimalizat sâmbătă seară decizia lui Donald Trump de a excepta Rusia de la noi sancțiuni, explicând că este vorba despre o pauză de 60 de zile menită să 'analizeze' re

Politic Ex 18-10-2026 08:30

Canada: Morți și răniți în urma unui 'incident' la o bază militară (guvern)

Un 'incident' care a declanșat un incendiu la o bază militară din vestul Canadei a provocat mai mulți morți și răniți, a anunțat guvernul canadian sâmbătă seara, transmit AFP, dpa și Reuters. 'Au existat atât decese, cât și persoane rănite în urma unui incident la baza' din Wainwright, situată în provincia Alberta,

Politic Ex 17-10-2026 21:56

Congresmeni republicani critică suspendarea noilor sancțiuni împotriva Rusiei de către Trump

Personalități republicane, și nu doar democrate, au criticat sâmbătă decizia lui Donald Trump de a scuti Rusia de noile sancțiuni adoptate de Congres în septembrie pentru a susține Ucraina, relatează AFP. 'Este complet iresponsabil', a denunțat pe X senatorul republican Thom Tillis, critic frecvent al președintelui american

Politic Ex 17-10-2026 21:40

Manifestații în Franța: Niciun loc pentru violențe, vom face toți bloc în fața celor care seamănă haos (Macron)

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă seara că cei care au 'spart' și 'jefuit' în cursul manifestațiilor vor fi 'urmăriți și pedepsiți' și că țara va face 'bloc în fața celor care seamănă haos și nu caută decât să dărâme instituțiile noastre', relatează AFP. 'N

Politic Ex 17-10-2026 21:26

Eșec al formațiunii premierului ceh Andrej Babis în alegerile pentru Senat

Principalele partide de opoziție din Cehia au obținut cele mai multe voturi la alegerile pentru Senat sâmbătă, în timp ce partidul prim-ministrului Andrej Babis nu a reușit să câștige niciunul dintre locurile pe care le pretindea, într-una dintre primele sale teste electorale de la preluarea puterii anul trecut, relatează Reuters.

Politic Ex 17-10-2026 20:23

#Ucraina afirmă că avansurile teritoriale revendicate de Rusia sunt o 'iluzie'

Ucraina a respins sâmbătă afirmațiile Rusiei că ar fi capturat de la 1 septembrie peste 1.800 de km² de teritoriu și aproape 100 de așezări, inclusiv orașul Dobropilia din estul țării, relatează Reuters. Șeful Statului Major General al Rusiei, generalul Valeri Gherasimov, i-a raportat președintelui Vladimir Putin vineri că forțele r

Politic Ex 17-10-2026 19:58

Parlamentul egiptean se va reuni la cererea președintelui Sissi pentru a decide un sprijin Riadului

Parlamentul egiptean se va reuni duminică într-o sesiune extraordinară, la cererea președintelui Abdel Fattah al-Sissi, pentru a decide o eventuală asistență în apărarea Arabiei Saudite, în fața atacurilor rebelilor houthi pro-iranieni din Yemen, relatează AFP. Camera Reprezentanților 'va ține o sesiune extraordinară m&ac

Politic Ex 17-10-2026 19:35

VIDEO Cisiordania: Coloniști israelieni au atacat un convoi diplomatic european și au lovit un primar francez

Coloniști israelieni au atacat sâmbătă un convoi diplomatic european, care efectua o vizită în Cisiordania, un primar francez fiind luat la bătaie, pe fondul intensificării violențelor împotriva recoltării măslinelor de către palestinieni, au indicat pentru AFP un martor ocular și două surse diplomatice. Șeful diplomației isr

Politic Ex 17-10-2026 18:42

Hackerii au accesat contul unui partid german și i-au trimis un e-mail de phishing cancelarului Merz

Hackerii au spart contul de e-mail al filialei Uniunii Creștin-Democrate (CDU) din orașul german Heilbronn și au trimis mii de mesaje de tip phishing (atac cibernetic prin care atacatorii încearcă să convingă utilizatorii să ofere voluntar date personale, financiare etc) către departamente guvernamentale, alte contacte politice și chiar cancelarului Friedrich M

Politic Ex 17-10-2026 18:21

Arabia Saudită anunță interceptarea unor drone deasupra Riadului și a altor regiuni

Arabia Saudită a anunțat sâmbătă interceptarea a patru drone deasupra regiunii Riad și a altor zone ale regatului, aflată de la începutul lunii octombrie sub tirul cvasicotidiene ale milițiilor houthi pro-iraniene din Yemen, relatează AFP. 'Interceptarea și distrugerea a patru drone au avut loc în ultimele ore deasupra re

Politic Ex 17-10-2026 18:05

Iran: Două petroliere, în flăcări după ce au lovit mine în Strâmtoarea Ormuz (Gardienii Revoluției)

Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC), puternica forță armată a Iranului, a afirmat sâmbătă că două petroliere au luat foc după ce s-au ciocnit de mine în Strâmtoarea Ormuz, aflată în centrul conflictului între Teheran și Washington, relatează AFP. Iranul revendică controlul acestei rute maritime strategic

Politic Ex 17-10-2026 14:36

Președintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi spune că nu va rămâne în funcție după 2030

Președintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi a declarat sâmbătă că nu va schimba constituția țării pentru a-i permite să candideze după 2030, când cel de al treilea și ultimul său mandat în funcție se încheie, relatează dpa și Reuters. 'Constituția nu va fi atinsă. Anul 2030 va marca sfârșitul președinției mele