Regina Elisabeta a II-a a murit, Charles al III-lea urcă pe tron
Regina Elisabeta a II-a, cel mai faimos monarh din lume, a murit joi, la vârsta de 96 de ani, la reşedinţa sa scoţiană, Castelul Balmoral, deschizând o nouă eră pentru coroana britanică, căreia şi-a dedicat întreaga viaţă, relatează AFP.
Moartea suveranei, a cărei stare de sănătate se deteriorase în ultimul an, a provocat o emoţie imensă în Marea Britanie şi în întreaga lume. Fiul şi moştenitorul ei a urcat pe tron la vârsta de 73 de ani cu numele de Charles al III-lea.
''Regina a murit liniştită la Balmoral în această după-amiază. Regele şi regina consoartă vor rămâne la Balmoral în această seară şi se vor întoarce mâine (vineri n.e.) la Londra'', a precizat Palatul Buckingham într-un scurt comunicat.
Simbol al stabilităţii, ea a trecut neperturbată prin toate epocile şi crizele, iar de la moartea tatălui său, George al VI-lea, în 1952, când ea avea doar 25 de ani, i-a cunoscut pe Jawaharlal Nehru, Charles de Gaulle şi Nelson Mandela, care a numit-o "prietena mea".
În timpul domniei sale, a asistat la construirea şi căderea Zidului Berlinului şi a întâlnit 12 preşedinţi americani.
Marţi, ea tocmai îşi numise cel de-al 15-lea prim-ministru, Liz Truss, ocazie a unei ultime fotografii, în care apare zâmbind şi sprijinindu-se într-un baston.
Foto: (c) Jane Barlow/Pool via REUTERS
De-a lungul domniei sale de 70 de ani, cea mai lungă din istoria Marii Britanii, şi-a îndeplinit rolul cu un simţ al datoriei de nezdruncinat.
În timpul crizelor din regatul său şi ale regalităţii, ea a reuşit să păstreze sprijinul masiv al poporului britanic, care a venit cu zecile de mii de oameni să o vadă pentru câteva minute la balconul Palatului Buckingham, în iunie, cu ocazia jubileului de platină, o celebrare de adio a celor 70 de ani de domnie.
- Iubită în întreaga lume -
''Mă simt foarte tristă, mă simt ca şi cum bunica mea a murit", a declarat Tonnie Cunningham, 35 de ani, intervievată de AFP pe străzile din Londra.
''Este singurul monarh pe care l-am cunoscut vreodată", a observat Margaret Caselton, în vârstă de 75 de ani, "extrem de tristă''.
Televiziunile şi posturile de radio din Marea Britanie şi-au întrerupt programele pentru a anunţa decesul suveranei, care era văduvă de la moartea soţului ei, Philip, în aprilie 2021.
Seagurile au fost arborate în bernă pe Palatul Buckingham din Londra, unde unele persoane au izbucnit în lacrimi. ''God Save the Queen" a fost difuzat la BBC. În centrul Londrei, ecranele publicitare prezintă acum portrete ale suveranei.
''Moartea iubitei mele mame, Majestatea Sa Regina, este un moment de mare tristeţe pentru mine şi pentru toţi membrii familiei mele", a declarat noul rege Charles al III-lea în prima sa declaraţie în calitate de suveran. ''Plângem profund pierderea unei suverane şi a unei mame iubite. Ştiu că pierderea ei va fi profund resimţită în întreaga ţară, în regate şi în Commonwealth, precum şi de nenumăraţi oameni din întreaga lume''.

Sursa foto: The Royal Family/Facebook
Charles a mers la Balmoral în cursul dimineţii, după ce Palatul a anunţat o deteriorare a stării de sănătate a suveranei. El a fost urmat în cursul zilei de sora sa Anne, iar mai târziu, după-amiaza, de fraţii săi Andrew şi Edward, precum şi de noul moştenitor al tronului, William. Soţia acestuia din urmă, Kate, a rămas în Windsor cu cei trei copii ai lor, care începeau şcoala.
Prinţul Harry, fiul cel mic al lui Charles, a sosit seara fără soţia sa, Meghan. Cuplul, care locuieşte în California, urma să participe joi seara la o ceremonie la Londra.
Foto: (c) Benjamin Westhoff/REUTERS
Pe treptele de pe Downing Street 10, şefa guvernului, Liz Truss, a adus un omagiu unei suverane "iubite şi admirate în întreaga lume". ''Moartea Majestăţii Sale este un şoc uriaş pentru naţiune şi pentru lume", a declarat ea, făcând apel la britanici să se "unească" în spatele noului rege, cu care a vorbit pentru prima dată.
Din străinătate au sosit omagii din partea liderilor politici şi a capetelor încoronate. La Consiliul de Securitate al ONU s-a păstrat un minut de reculegere. Turnul Eiffel nu a strălucit în fiecare oră a serii. Drapelele de la Casa Albă, de la clădirile publice din SUA, de la ambasade, de la bazele militare şi de pe navele de război vor fi arborate în bernă până în ziua înmormântării Elisabetei a II-a, la apusul soarelui.
Foto: (c) Evelyn Hockstein/REUTERS
- Un moment istoric -
Decesul suveranei, care îşi limitase apariţiile după o noapte petrecută în spital în octombrie 2021 şi care recunoscuse dificultăţi în a se deplasa, deschide o perioadă de doliu naţional, până la înmormântarea sa peste aproximativ zece zile.
Elisabeta a II-a era, la moartea sa, şefa de stat a 15 regate, din Noua Zeelandă până în Bahamas, pe care le-a străbătut de-a lungul domniei sale, purtând întotdeauna ţinute asortate, adesea în culori vii.
Mai presus de toate, ea este, pentru marea majoritate a supuşilor săi, singura suverană pe care au cunoscut-o vreodată, prezentă pe bancnote, pe timbre (care vor trebui să îşi schimbe faţa) şi supusă atenţiei permanente a tabloidelor.
Ea a păstrat instituţia în ciuda mai multor crize, inclusiv moartea în 1997, la Paris, a fostei soţii a lui Charles, Diana, care a fost urmărită de paparazzi. Elisabeta a II-a a fost acuzată de lipsă de compasiune în faţa imensei emoţii provocate de moartea "prinţesei poporului".
De asemenea, a rămas tăcută în faţa acuzaţiilor de agresiune sexuală la adresa fiului său Andrew, pe care le-a stins în luna martie a acestui an, plătind milioane de dolari, şi a rămas stoică în faţa acuzaţiilor de rasism îndreptate împotriva familiei regale, din partea nepotului său Harry şi a soţiei sale Meghan Markle.
- Unitatea regatului -
Viitorul monarhiei pare mai complicat cu Charles, a cărui popularitate este mult mai scăzută. Britanicii îl preferă pe prinţul William, acum moştenitor al coroanei, şi pe soţia sa Kate.
Elizabeth Alexandra Mary Windsor nu era destinată să devină regină atunci când s-a născut, la 21 aprilie 1926. Dar la sfârşitul anului 1936, unchiul ei, Edward al VIII-lea, a abdicat, preferând să se căsătorească cu Wallis Simpson, o americancă divorţată de două ori.
Tatăl Elisabetei a devenit apoi Regele George al VI-lea, iar ea a devenit moştenitoarea Coroanei. Pe 6 februarie 1952, în timpul unei călătorii în Kenya, a aflat că tatăl ei a murit de cancer, la vârsta de 56 de ani. S-a întors imediat în Marea Britanie şi a fost încoronată la 2 iunie 1953.
Distantă cu cei patru copii ai săi - Charles, născut în 1948, Anne (1950), Andrew (1960) şi Edward (1964) -, Elisabeta a II-a onora încă sute de angajamente în fiecare an, la vârsta de 90 de ani: inaugurări de tot felul, recepţii la Buckingham, înmânări de decoraţii sau premii.
Charles va trebui să facă multe pentru a păstra ataşamentul poporului britanic faţă de monarhie, o instituţie pe care unii o consideră învechită, dar al cărei prestigiu Elisabeta a II-a a reuşit să îl menţină.
El accede la tron într-un moment în care unitatea Regatului Unit se fisurează, sub efectul Brexitului, care a reaprins dorinţa de independenţă în Scoţia şi tensiunile comunitare în Irlanda de Nord. În fostele colonii britanice care au rămas regate, criticile la adresa trecutului colonialist sunt, de asemenea, în creştere, iar impulsurile republicane capătă forţă.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Preda)
Citeşte şi:
* VIDEO LIVE UPDATE Regina Elisabeta a II-a a murit (GALERIE FOTO)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
EANA condamnă amenințările la adresa agenției Tanjug și a personalului acesteia
Alianța Europeană a Agențiilor de Presă (EANA) a condamnat ferm, miercuri, amenințările și actele de intimidare îndreptate împotriva agenției de presă sârbe Tanjug, membră a EANA, și a angajaților acesteia, subliniind că amenințările și intimidarea jurnaliștilor sunt inacceptabile, indiferent de eventualele dezacorduri privind deciziile editoriale.
Republica Moldova: Liderul de la Tiraspol a prelungit cu încă 60 de zile nivelul ridicat de alertă teroristă în Transnistria
Liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a prelungit cu încă 60 de zile alerta de pericol terorist în regiunea transnistreană. Un decret în acest sens a fost semnat miercuri, iar măsura va rămâne în vigoare până pe 29 decembrie 2026, inclusiv, relatează
SUA: A murit Dolores Huerta, lider sindical și militantă pentru drepturi civile
Activista Dolores Huerta, cofondatoare a principalei organizații din SUA pentru drepturile lucrătorilor agricoli în anii 1960 și care a schimbat viețile a mii de migranți în Statele Unite, a încetat din viață la vârsta de 96 de ani, a anunțat familia sa miercuri, transmit AFP și Reuters. ''Știm că mulți dintre v
Franța: Experți ONU, ''consternați'' de ''represiunea'' manifestațiilor studențești
Patru raportori ONU s-au declarat ''consternați'' miercuri de ''represiunea'' manifestațiilor studenților în Franța, exprimându-și regretul că răspunsul de securitate a prevalat în fața cauzelor profunde ale mobilizării, relatează AFP. ''Recursul excesiv la forță, violențele și rețineri
Poliția germană a arestat doi cetățeni belaruși suspectați de plănuirea unor acte de sabotaj în numele Rusiei
Poliția germană a arestat doi cetățeni belaruși suspectați că plănuiau acte de sabotaj în sudul Germaniei, a anunțat miercuri Biroul procurorului general din Munchen, publicația Der Spiegel relatând că ei lucrau în numele Rusiei, informează Reuters. Suspecții ar fi intenționat să incendieze o clădire sau un obiectiv din infra
Alegeri în Israel: Likud acuză partidele arabe că fură alegerile și cere să fie verificate voturile
Likud, partidul condus de premierul Benjamin Netanyahu, a cerut miercuri poliției israeliene și serviciului de informații interne Shin Bet să investigheze posibile nereguli în secțiile de vot din comunitățile arabe, acuzând partidele acestora că ''fură alegerile'' după ce participarea a crescut brusc în aceste localități, informează
Senatorul Flavio Bolsonaro, fugit din Brazilia, a ajuns în Statele Unite
Senatorul brazilian Flavio Bolsonaro, care a pierdut alegerile prezidențiale de duminică în fața președintelui în exercițiu Luiz Inacio Lula da Silva, a ajuns miercuri în Statele Unite, după ce a fugit din Brazilia, transmite dpa. Bolsonaro a putut fi văzut în imagini televizate ieșind dintr-un avion privat pe aeroportu
Tragedie feroviară în Toledo: Posibilă ''eroare umană'', după o defectare a sistemului de semnalizare
Ministrul spaniol al transporturilor, Oscar Puente, a oferit presei detalii despre circumstanțele accidentului care a avut loc miercuri în Toledo, soldat potrivit celui mai nou bilanț cu cel puțin 68 de morți, a consemnat AFP. În tragedia survenită la ora 08:53 (07:53 GMT) au fost implicate un tren operat de compania privată Iryo -
Serbia: Justiția va redeschide dosarul prăbușirii acoperișului gării din Novi Sad
Biroul procurorului-șef al Serbiei va redeschide dosarul prăbușirii acoperișului gării din orașul Novi Sad, tragedie produsă la 1 noiembrie 2024 și soldată cu 16 decese, incident ce a cauzat proteste masive ale opoziției conducând în final la căderea guvernului, transmite dpa. Cazul Novi Sad este, potrivit cotidianului Danas, unul
Serbia: Dialogul privind Kosovo va continua, cetățenii vor decide cu privire la relațiile cu Rusia (Ilija Srdanovic)
Medicul sârb Ilija Srdanovic, aflat în fruntea Listei Studenților, mișcarea care s-a impus la alegerile legislative anticipate din weekend, afirmă că aceasta va continua dialogul privind Kosovo-Metohija și implementarea acordului de la Bruxelles - facilitat de UE și semnat în 2013 - care vizează normalizarea relațiilor dintre Belgrad și Pristina, in
Summit Rusia-Africa: Președintele Putin susține că Moscova este un partener mai bun decât Occidentul ''colonialist''
Președintele rus Vladimir Putin a susținut miercuri că țara sa este un partener mai bun pentru Africa decât Occidentul colonialist care încă mai încearcă să exploateze resursele continentului și se folosește de datoriile țărilor africane pentru a le întârzia dezvoltarea, transmite Reuters. Liderul de la Kremlin și
Regatul Unit: Militantul de extrema dreaptă Tommy Robinson, găsit vinovat de hărțuirea a doi jurnaliști
Militantul de extrema dreaptă britanic Tommy Robinson a fost găsit vinovat miercuri la Londra de hărțuirea a doi jurnaliști de la tabloidul Daily Mail, împotriva cărora proferase amenințări pe rețelele de socializare, relatează AFP. Tommy Robinson, pe numele său real Stephen Yaxley-Lennon, în vârstă de 43 de ani, își va
Kremlinul exclude o prezență europeană în negocierile cu Ucraina și SUA de la Abu Dhabi
Kremlinul a exclus miercuri o prezență europeană în noua rundă de negocieri despre războiul din Ucraina care va avea loc în noiembrie în orașul Abu Dhabi din Emiratele Arabe Unite, informează EFE. ''Am convenit că negocierile tripartite cu participarea Rusiei, Ucrainei și SUA vor fi reluate'', a declarat pentr
Alegeri în Israel: Ministrul apărării denunță apelul lansat de Eisenkot către armată de a rezista presiunilor lui Netanyahu
Ministrul apărării israelian Israel Katz a denunțat miercuri apel lansat de candidatul opoziției, Gadi Eisenkot, care i-a cerut armatei să reziste eventualelor presiuni din partea premierului în exercițiu Benjamin Netanyahu, care a evocat din nou amenințarea iraniană, transmite AFP. Marți, Eisenkot a subliniat că în așteptarea form
Indonezia/ ''Te urâm pe gratis!'': Proteste împotriva dificultăților economice, a corupției și a modului în care a gestionat guvernul incendiile devastatoare
Sute de indonezieni s-au adunat miercuri în centrul Jakartei pentru a protesta împotriva dificultăților economice, a corupției și a modului în care guvernul a gestionat incendiile devastatoare al căror fum toxic afectează mii de oameni, relatează AFP. Pe pancartele arborate de protestatari scria ''Nu există aer curat














