Muntenegru: O moţiune de cenzură a dus la pierderea majorităţii de către guvern

O moţiune de cenzură adoptată sâmbătă de parlamentul de la Podgoriţa a dus la pierdere majorităţii care sprijinea guvernul, deschizând calea unor noi tulburări politice în Muntenegru, informează AFP.
Moţiunea a strâns 50 de voturi, în timp ce restul aleşilor din parlament, care are 81 de locuri, au ales să boicoteze votarea moţiunii, cu excepţia unuia vot împotrivă.
"Avem nevoie de alegeri şi de un guvern stabil", a subliniat iniţiatorul moţiunii de cenzură, deputatul Danijel Zivkovic.
Votul survine la câteva luni după o altă moţiune de cenzură care a răsturnat un guvern de coaliţie în luna februarie.
Tensiunile politice sunt ridicate în Muntenegru de câteva săptămâni, fiind generate de un acord controversat, semnat între guvern şi Biserica Ortodoxă Sârbă (CPS). Acordul prevede, printre altele, reglementarea dreptului de proprietate pentru sutele de mănăstiri şi biserici ale CPS din Muntenegru, dar o parte a opiniei publice consideră că acesta nu protejează suficient interesele statului muntenegrean.
Preşedintele Milo Djukanovic este de mult un adversar înverşunat al CPS şi este acuzat că doreşte să naţionalizeze proprietăţile Bisericii. Săptămâni la rând, Djukanovic, aflat acum în tabăra opoziţiei, a folosit acest acord pentru a destabiliza guvernul şi pentru a face presiuni în vederea organizării de alegeri anticipate. Arhitect al independenţei Muntenegrului, el doreşte cu orice preţ să reducă influenţa CPS şi se străduieşte să cimenteze o identitate naţională distinctă, chiar dacă aceasta înseamnă crearea unei alte biserici ortodoxe independente.
Problemele religioase, foarte sensibile în ţara balcanică devenită independentă de Serbia în 2006, sunt una din principalele cauze ale căderii ultimelor două guverne. O treime din cei 620.000 de locuitori ai ţării se identifică ca sârbi, iar unii naţionalişti neagă o identitate separată pentru Muntenegru.
CPS este instituţia religioasă dominantă, alături de o Biserică Ortodoxă Muntenegreană minoritară şi nerecunoscută de lumea ortodoxă. Adversarii CPS o acuză însă că serveşte interesele Belgradului. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
#Ucraina și Rusia s-au atacat cu drone în timpul nopții de vineri spre sâmbătă
Forțele aeriene ucrainene au raportat distrugerea a 33 de drone lansate de Rusia asupra teritoriului său în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează EFE. 'Distrugerea a 33 de drone de atac, atât Shahed, cât și alte tipuri, a fost confirmată în estul, nordul și sudul țării', au raportat forțele aeriene Ucrainene pe Telegr
SUA: Curtea Supremă a suspendat deportările migranților venezueleni
Curtea Supremă a SUA a suspendat sâmbătă deportarea de către administrația americană în temeiul unei legi din secolul al XVIII-lea a migranților venezueleni suspectați că aparțin unei organizații infracționale, informează AFP. Președintele american Donald Trump a invocat luna trecută Alien Enemies Act din 1798 pentru a aresta migranți venezueleni a
Ministrul de externe al Iranului a ajuns la Roma pentru noi negocieri nucleare cu SUA
Ministrul iranian de externe, Abbas Araqchi, a sosit sâmbătă la Roma pentru a doua rundă de negocieri cu Statele Unite în vederea unui acord privind programul nuclear al Teheranului, informează EFE. 'Ora aproximativă anunțată pentru începerea discuțiilor este sâmbătă la prânz, ora Iranului', sau 10:30 a.m. la Roma (08:30 G
SUA anunță reducerea la jumătate a efectivelor militare din Siria
Departamentul american al Apărării a anunțat vineri retragerea a aproximativ 1.000 de militari din Siria, din cei aproximativ 2.000 desfășurați în prezent în țară pentru a lupta împotriva jihadiștilor, notează AFP. Statele Unite au o prezență militară în Siria de ani de zile, în special în cadrul coaliției i
Un tunisian arestat în Italia, bănuit de pregătirea unui atac al SI
Poliția italiană anti-terorism a anunțat vineri că a arestat un cetățean tunisian suspectat de legături cu gruparea Stat Islamic (SI), care, potrivit autorităților de la Roma, a plănuit un atac în Italia, notează AFP. Bărbatul, care locuiește la Cosenza, în regiunea Calabria (sud), este căutat de Tunisia 'pentru că a fost impli
Bulgaria afirmă că a vândut EAU armele găsite în Sudan
Bulgaria, negând orice încălcare a sancțiunilor internaționale, a afirmat că a livrat Emiratelor Arabe Unite (EAU) arme transferate ulterior în Sudan în ciuda embargoului UE, potrivit unei anchete a canalului de televiziune France 24 publicată vineri, relatează AFP. 'Produsele au fost recepționate în înt
Trump este vag cu privire la un termen limită stabilit de SUA pentru acordul de pace din #Ucraina
Președintele Donald Trump a rămas vag cu privire la un termen limită al SUA pentru un potențial acord de pace în Ucraina, în urma unui ultimatum criptic emis de secretarul de stat Marco Rubio, relatează dpa. Întrebat vineri la Casa Albă, Trump a declarat că dorește să vadă un acord 'foarte curând'.
Starmer și Trump au discutat pentru prima dată după anunțarea tarifelor
Premierul britanic, Keir Starmer, a avut prima convorbire cu președintele american, Donald Trump, de când acesta a anunțat taxele de 10 % pe toate bunurile importate în Statele Unite din Regatul Unit, relatează PA Media/dpa. Cei doi lideri s-au referit la 'discuțiile continue și productive' privind comerțul dintre cele două
Site-ul Casei Albe susține teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator
Casa Albă a postat pe site-ul său oficial o nouă pagină de internet privind originile coronavirusului, pe care susține teoria conform căreia COVID-19 a apărut într-un laborator, relatează dpa vineri. Pagina, care seamănă cu un poster de film de la Hollywood, afișe
Președintele palestinian vizitează Siria, prima sa vizită în această țară în 16 ani
Președintele palestinian, Mahmoud Abbas, s-a întâlnit vineri la Damasc cu președintele interimar sirian, Ahmad al-Chareh, cu ocazia primei sale vizite în Siria din ultimii 16 ani, transmite France Presse. Potrivit unei surse guvernamentale siriene, scopul vizitei este de a discuta modalitățile de consolidare a relațiilor siri
Republicanii lansează o anchetă parlamentară privind Harvard
Republicanii din Congresul SUA au anunțat joi că au lansat o anchetă asupra Harvard, acuzând-o de încălcarea legilor privind egalitatea, acesta fiind cel mai recent atac al taberei trumpiste asupra prestigioasei universități, transmite France Presse. De câteva săptămâni, administrația Trump poartă un război financiar cu
Fostul premier sloven Janez Jansa, achitat în primă instanță de acuzații de corupție
O instanță din Slovenia a pronunțat vineri decizia de achitare în primă instanță a lui Janez Jansa, trei ori prim-ministru și principala figură a opoziției din această țară, și a doi presupuși complici, acuzați de abuz în serviciu și corupție, relatează Reuters. Jansa, președintele celui mai mare partid de opoziție, Partidul Democr
Londra interzice intrarea scriitorului francez Renaud Camus în Regatul Unit
Autoritățile britanice au interzis scriitorului francez Renaud Camus să intre în Marea Britanie, a confirmat vineri pentru AFP editorul său de limbă engleză. 'Putem confirma că lui Renaud Camus i-a fost într-adevăr interzisă intrarea în Marea Britanie, unde trebuia să ia cuvântul la un eveniment al Partidului Patrie
VIDEO/JD Vance participă la celebrările Patimilor din Vinerea Mare la Vatican, oficiate în absența papei
Vicepreședintele american JD Vance a participat vineri la slujba din Vinerea Mare dedicată Patimilor Domnului, în Bazilica Sfântul Petru. Cardinalul Claudio Gugerotti a prezidat serviciul religios, delegat de papa Francisc, aflat în convalescență, relatează ANSA. Vance și soția sa Usha sunt catolici practicanți. În Vine
Administrația Trump publică documente despre asasinarea senatorului Robert F. Kennedy
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, relatează Reuters. Arhivele Naționale au publicat peste 10.000 de pagini de documente în legătură