Ucraina: Franţa ''prudentă'' cu privire la rezultatul discuţiilor despre cereale
Parisul "speră" că întâlnirea cvadripartită privind exporturile de cereale ucrainene, prevăzută pentru miercuri în Turcia, va duce la progrese, dar rămâne "prudent" având în vedere atitudinea manifestată până în prezent de Moscova, a declarat marţi şefa diplomaţiei franceze, Catherine Colonna, scrie AFP.
Delegaţii rusă şi ucraineană, precum şi reprezentanţi ai ONU urmează să se întâlnească miercuri în Turcia pentru a discuta problema spinoasă a reluării, prin Marea Neagră, a acestor exporturi blocate din cauza ofensivei militare ruse în curs în Ucraina.
Această întâlnire, anunţată marţi de ministrul turc al apărării, Hulusi Akar, confirmată apoi de Moscova şi Kiev, intervine într-un context de creştere globală a preţurilor alimentelor, în parte din cauza invaziei ruse lansate la 24 februarie.
"Suntem mobilizaţi şi sprijinim eforturile depuse de secretarul general al Naţiunilor Unite pentru a permite exportul de cereale din Ucraina pe cale maritimă", a declarat Catherine Colonna, marţi seară, în faţa Comisiei pentru afaceri externe a Adunării Naţionale de la Paris.
"Constatăm că săptămânile trec fără ca să se arate progrese", a adăugat ministrul de externe. "Vreau să sper că reuniunea anunţată miercuri în Turcia sub egida Naţiunilor Unite, a celor două părţi Ucraina şi Rusia, cu ajutorul Turciei, va permite obţinerea de rezultate", a mai spus ea.
"Dar am văzut de câteva săptămâni că Rusia cere condiţii peste condiţii la o astfel de întâlnire, aşa că rămân prudentă", a continuat Catherine Colonna.
Ucraina, unul dintre principalii exportatori mondiali de grâu, printre alte produse agricole, a văzut exporturile producţiei sale oprite de ofensiva militară a Moscovei.
Aproximativ 20 de milioane de tone de cereale din recolta de anul trecut sunt astfel blocate în porturile ucrainene de la Marea Neagră de navele de război ruse, în timp ce minele plasate de Kiev reprezintă şi ele o problemă, mai scrie AFP. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Citeşte şi:
* Nuclear: Fereastra se va închide pentru Teheran peste ''câteva săptămâni'' (Paris)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Israel: Beny Gantz, fost ministru al apărării, se retrage din cursa electorală
Liderul partidului Albastru și Alb, Beny Gantz, fost ministru în cabinetul de război format în Israel după atacurile din 7 octombrie 2013, și-a anunțat luni retragerea din cursa pentru alegerile din 27 octombrie, transmite EFE. 'Nu voi candida la următoarele alegeri (...) Voi continua să lupt pentru unitate. Este singura soluție care va evita c
Ucraina: Conexiune limitată cu Starshield 'în mai multe sectoare ale frontului', spune Zelenski
Conectivitatea rețelei de sateliți Starlink/Starshield a SpaceX rămâne limitată 'în mai multe sectoare ale frontului' din Ucraina, ceea ce complică eforturile de interceptare a dronelor rusești, și-a exprimat luni regretul președintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP. 'Din păcate, am constatat că echipamentele nu mai funcțio
Prim-ministrul olandez și partenerul său așteaptă primul lor copil, cu ajutorul unei mame surogat
Prim-ministrul olandez Rob Jetten a anunțat luni că el și partenerul său așteaptă primul lor copil, care se va naște cu ajutorul unei mame surogat și al unei donatoare de ovul, transmite Reuters. 'Cineva foarte special este pe drum. Ne vedem în 2027, micuțule', a scris Jetten pe contul personal de Instagram, însoțindu-și mesajul de emoticoa
Summit UE în capitala Italiei în martie pentru a marca 70 de ani de la Tratatul de la Roma (surse)
Summitul UE din luna martie ar urma să aibă loc în capitala Italiei, pentru a marca împlinirea a 70 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, document prin care a fost creată Comunitatea Economică Europeană (CEE) și care a deschis calea către UE, au declarat surse luni, conform agenției italiene de presă ANSA. Ideea de a organiza summitul din ma
Spania/alegeri: Liderul dreptei dă asigurări că, dacă PP va câștiga, pensiile vor continua să fie indexate cu rata inflației
Liderul opoziției de dreapta din Spania, Alberto Nunez Feijoo, a dat asigurări luni că, dacă va câștiga alegerile din noiembrie, Partidul Popular (PP) nu va elimina indexarea pensiilor cu ritmul inflației, în plină dezbatere privind pensiile și costul ridicat al vieții, transmite AFP. 'Pensiile vor crește în fiecare an cu ritmul inflației
Statele Unite le recomandă cetățenilor americani să dea dovadă de o 'vigilență sporită' în Orientul Mijlociu
Ambasadele SUA din Orientul Mijlociu au îndemnat luni cetățenii americani să fie extrem de vigilenți, având în vedere situația de securitate 'complexă' și posibilele anulări de zboruri, la aproape opt luni de la începerea războiului, relatează AFP. Mesajul a fost transmis de misiunile diplomatice din statele din Golf, precum și
Suedia: Lidera Partidului de Centru, desemnată să formeze un guvern
La peste o lună de la alegerile din Suedia, câștigate la limită de stânga, negocierile continuă, lidera Partidului de Centru fiind desemnată luni de președintele Parlamentului să încerce să formeze un guvern la centrul eșichierului politic, relatează AFP. Pe tot parcursul weekendului, Andreas Norlen a purtat discuții cu liderii celor
Manifestații violente în Albania/Premierul Edi Rama afirmă că protestatarii au încălcat 'linia roșie'
Premierul albanez Edi Rama a declarat luni, în cea de-a șaptea zi de proteste violente la Tirana, că 'linia roșie' a fost încălcată de protestatarii care atacă polițiștii și instituțiile, șeful guvernului albanez propunând un 'dialog', relatează AFP. Capitala Albaniei a fost scena unor proteste violente începând de
Doi reprezentanți ai opoziției din Serbia, vizați de un program de spionaj cibernetic (grup de cercetare)
Doi reprezentanți ai opoziției din Serbia au fost recent vizați de instrumente puternice de spionaj cibernetic, potrivit unuia dintre aceștia și unui raport publicat luni de Citizen Lab, o organizație canadiană care monitorizează activitățile informatice, relatează Reuters. Acest incident este cel mai recent dintr-o serie de cazuri în care, potrivit cerc
VIDEO Ucraina evacuează în premieră cu ajutorul unei drone un soldat rănit în luptă
Compania de Sisteme Terestre Fără Pilot a Brigăzii Separate 92 de Asalt a Ucrainei și alte unități ale armatei ucrainene au evacuat în premieră cu ajutorul unei drone aeriene un soldat rănit în luptă, potrivit conturilor de socializare ale brigăzii, care a descris misiunea drept 'istorică', informează luni EFE. <blockquote class="
Coreea de Nord afirmă că există în continuare o 'situație gravă' la frontiera cu Coreea de Sud
Kim Yo Jong, sora liderului nord-coreean Kim Jong Un, a calificat luni situația de la granița cu Coreea de Sud drept 'gravă', avertizând că Phenianul ia în considerare desfășurarea mai multor capabilități tactice de atac în zonă, relatează AFP. 'În prezent, situația de la granița de sud este foarte instabilă', a declarat
Kremlin:S-a discutat despre o întâlnire între Putin, Xi și Trump în China, dar nu există o propunere sau un acord concret
O întâlnire în China, în noiembrie, la summitul APEC, între liderii rus, chinez și american, a fost 'discutată', a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, care a adăugat însă că nu există o propunere sau un acord concret și a exclus totodată orice acord final privind conflictul din Ucraina fără parti
Amenzi pentru cei care deranjează călătorii în autobuzele din Anglia
Persoanele care ascultă muzică la maximum sau urmăresc videoclipuri fără căști în timp ce călătoresc cu autobuzul în Anglia pot fi amendați cu 100 de lire sterline (119 euro) dacă refuză să reducă volumul, conform noilor directive publicate luni de Departamentul pentru Transporturi din Marea Britanie, informează EFE. În baza acestor puteri ac
Netanyahu afirmă că Israelul are 'capacitatea de a-și lovi' inamicii în orice moment
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat luni, în timpul unei vizite la o bază aeriană, că Israelul are 'capacitatea de a-și lovi' inamicii în orice moment, relatează AFP. 'Avem pregătirea, determinarea și capacitatea de a ne lovi inamicii imediat ce devine necesar', a declarat el într-o înregistrare video publi
Volodimir Zelenski spune că ar candida dacă alegerile ar avea loc în timpul războiului
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat într-un interviu pentru NBC News că ar candida dacă alegerile prezidențiale ar avea loc în timpul războiului, întrucât consideră că este de datoria lui să apere Ucraina până la sfârșitul ostilităților, relatează luni agenția oficială ucraineană de presă Ukrinform. El a afi






