logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Zelenski l-a primit din nou pe ''marele prieten'' al Ucrainei, Boris Johnson

Image

Premierul britanic Boris Johnson a oferit vineri o operaţiune majoră de instruire a soldaţilor ucraineni, anunţ făcut în timpul unei vizite surpriză efectuate la Kiev, unde a fost primit de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează Reuters.

Aceasta este a doua vizită a lui Johnson la Kiev de când a început pe 24 februarie agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, în timpul scurs de atunci Marea Britanie remarcându-se prin livrările substanţiale de armament pentru Ucraina.

Premierul britanic, pe care Zelenski l-a descris drept un ''mare prieten'' al Ucrainei, a publicat o fotografie în care apare împreună cu acesta.

''Multele zile scurse din acest război au dovedit că sprijinul Marii Britanii este ferm şi hotărât. Mă bucur să-l văd din nou la Kiev pe marele prieten al ţării noastre, Boris Johnson'', a declarat Zelenski.

Cei doi au discutat despre livrările de arme pentru Ucraina, precum şi despre sporirea ajutorului economic destinat acestei ţări şi intensificarea sancţiunilor împotriva Rusiei, potrivit şefului de cabinet al lui Zelenski, Andrei Iermark.

Johnson a venit la Kiev cu o iniţiativă concretă, şi anume ca armata britanică să gestioneze o operaţiune majoră de instruire a trupelor ucrainene, în cadrul căreia până la 10.000 de soldaţi ucraineni să fie antrenaţi în perioade de câte 120 de zile.

''Vizita mea de astăzi, în plin război, este de a transmite poporului ucrainean un mesaj clar şi simplu: Marea Britanie este alături de voi, şi vom fi alături de voi până când veţi învinge'', a spus Johnson.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ada Vîlceanu) 

Afisari: 14

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Politic Ex 06-03-2025 18:03

BTA: SUA trebuie să rămână în toate formatele de securitate, Europa este slabă fără SUA (premierul Jeliazkov)

La sosirea joi, la Bruxelles, la o reuniune extraordinară a Consiliului European privind securitatea și situația din Ucraina, premierul bulgar Rosen Jeliazkov a declarat că poziția Bulgariei este că SUA trebuie să rămână angajate în toate formatele de securitate. 'Europa este slabă fără SUA', a declarat Jeliazkov reporterilor bulgari înainte

Politic Ex 06-03-2025 17:55

Rusia consideră 'absolut inacceptabilă' o încetare a focului temporară în #Ucraina

Ministerul de Externe al Rusiei a estimat joi că o încetare a focului provizorie în Ucraina, sugerată în special de Paris și Kiev, ar fi 'absolut inacceptabilă' deoarece conflictul ar sfârși prin a fi reluat, informează AFP. 'Sunt necesare acorduri ferme asupra unei reglementări definitive', a declarat p

Politic Ex 06-03-2025 17:27

Albania taie accesul la TikTok

Platforma TikTok nu va mai fi accesibilă în Albania începând din zilele următoare, în urma unei decizii luate în decembrie de guvernul albanez de interzicere a acestei platforme, după decesul unui adolescent, transmite AFP. 'Autoritățile competente, în cooperare cu furnizorii de servicii de acces la inte

Politic Ex 06-03-2025 17:26

Israelul a intensificat măsurile de securitate la Ierusalim înaintea primelor rugăciuni de vineri din Ramadan

Israelul a intensificat măsurile de securitate la Ierusalim înaintea primelor rugăciuni de vineri din luna de post musulman Ramadan, pe fondul preocupărilor legate de posibile violențe, a indicat joi poliția, transmite dpa. Circa 3.000 de agenți ai forțelor de securitate urmau să fie desfășurați pentru a asigura că rugăciunea tradițional

Politic Ex 06-03-2025 16:55

Consiliul European cere Comisiei, Slovaciei și Ucrainei intensificarea eforturilor în problema 'tranzitului gazului' (proiect de concluzii)

Consiliul European va cere Comisiei Europene, Slovaciei și Ucrainei să își intensifice eforturile în direcția 'găsirii unor soluții viabile la problema tranzitului gazului', inclusiv prin reluarea acestuia, se afirmă în proiectul de concluzii al summitului de joi de la Bruxelles, document consultat de Reuters. Liderii

Politic Ex 06-03-2025 16:46

Războiul comercial al Washingtonului: Beijingul va lupta 'până la capăt'

China a promis joi că va lupta 'până la capăt' dacă Statele Unite își continuă războiul comercial, denunțând un impas care 'destabilizează' economia globală, relatează AFP. Mii de delegați din toată China s-au adunat săptămâna aceasta la Beijing pentru sesiunea anuală a Congresului Popular Național (orga

Politic Ex 06-03-2025 16:40

Regatul Unit discută cu circa 20 de țări interesate să contribuie la o forță de menținere a păcii în #Ucraina

Un oficial din guvernul britanic a anunțat joi că acesta a desfășurat discuții cu aproximativ 20 de țări interesate să participe la o așa-numită 'coaliție a voluntarilor' care ar putea contribui la un contingent de menținere a păcii în Ucraina în cazul unui acord de încetare a focului cu Rusia, care de partea sa a reafirmat că se opune orică

Politic Ex 06-03-2025 16:25

#Ucraina/Opozanții Poroșenko și Timoșenko se opun organizării de alegeri înainte de încheierea războiului, contrar insistențelor lui Trump

Petro Poroșenko și Iulia Timoșenko, figuri marcante ale opoziției ucrainene, au declarat joi că se opun organizării de alegeri în țara lor înainte de încheierea războiului, în timp ce o media americană a evocat posibilitatea organizării unui scrutin prezidențial în pofida conflictului, informează AFP. De la declan

Politic Ex 06-03-2025 15:54

Europa poate să câștige un conflict cu Rusia și trebuie să accepte o cursă a înarmării, afirmă premierul polonez la summitul UE

Premierul polonez Donald Tusk a declarat joi, înaintea începerii summitului european la Bruxelles, că 'Europa a pierdut mult timp, dar totul se poate schimba astăzi' și a pledat pentru 'reluarea cursei înarmării' în fața Rusiei, susținând că Europa poate să câștige această confruntare, relatează agențiile Reuters și

Politic Ex 06-03-2025 15:49

#Ucraina 'nu este singură': La Bruxelles, președintele Zelenski le mulțumește europenilor

La o săptămână după altercația violentă cu Donald Trump de la Washington, Volodimir Zelenski a mulțumit joi europenilor pentru sprjinul lor într-un moment în care SUA au pus în dificultate alianța transatlantică și au înghețat ajutorul lor militar pentru Ucraina, relatează AFP. 'Suntem foarte recunoscători că

Politic Ex 06-03-2025 15:35

Roberta Metsola în Consiliul European: 'Nu ne putem permite să depindem de alții pentru a ne ține în siguranță'

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, le-a dat asigurări joi liderilor reuniți la Consiliul European că legislativul comunitar se poate mișca repede și eficient pentru a răspunde provocărilor de securitate fără precedent din prezent, informează un comunicat al instituției. 'Prea multe sunt în joc și nu mai putem aștepta

Politic Ex 06-03-2025 15:28

Slovacia nu va bloca deciziile summitului UE dacă va fi inclusă problema reluării tranzitului gazului prin Ucraina (Fico)

Slovacia nu va bloca deciziile summitului UE de joi dacă acestea vor include un apel la găsirea unei soluții pentru reluarea tranzitului gazului prin Ucraina spre Slovacia, a declarat joi prim-ministrul Robert Fico în Comisia pentru afaceri europene a parlamentului, înaintea plecării sale spre Bruxelles, informează TASR. 'Consi

Politic Ex 06-03-2025 15:03

Putin a numit un ambasador în SUA, Aleksandr Darciev, un diplomat experimentat ce va trebui să contribuie la normalizarea relațiilor ruso-americane

Președintele rus Vladimir Putin a semnat joi decretul de numire a noului ambasador al Rusiei în SUA, Aleksandr Darciev, după ce săptămâna trecută Ministerul rus de Externe a anunțat că, în urma recentelor negocieri ruso-americane desfășurate la Istanbul, Statele Unite și-au dat acordul (agrementul) pentru această numire, relatează agențiile Reuters

Politic Ex 06-03-2025 14:59

Țările scandinave sunt deschise propunerii lui Macron privind protecția Europei cu umbrela nucleară franceză

Posibilitatea unei protecții a Europei cu umbrela nucleară franceze, evocată de președintele francez Emmanuel Macron, a fost primită joi cu prudență dar și cu deschidere de liderii scandinavi, în mod tradițional rezervați în problema nucleară, informează AFP. 'Totul trebuie să fie pe masă acum', a declarat pentru agenția de

Politic Ex 06-03-2025 14:41

Germania: Noul parlament, convocat pe 25 martie, după ce legislativul actual va discuta în ședințe extraordinare planul de cheltuieli masive

Noul parlament german se va reuni pentru prima dată în ziua de 25 martie, la aproximativ patru săptămâni de la alegerile federale anticipate de luna trecută, informează miercuri dpa. Un comitet de tranziție compus din președintele în funcție al camerei legislative inferioare (Bundestag) și reprezentanți ai grupurilor parlamen