AFP: Circa o sută de angajaţi ai centralei de la Cernobîl au devenit ''prizonieri de război'' şi lucrează de 3 săptămâni în condiţii de stres enorm

La Slavutici, mic oraş ucrainean unde locuiesc angajaţii centralei nucleare de la Cernobîl, circa 50 de persoane - bărbaţi, femei şi copii - au ieşit duminică să protesteze. "Ucraina nu are nevoie de un al doilea Cernobîl", "Salvaţi-ne rudele!", scandau ei. Pentru că, după ce situl nuclear a fost preluat de armata rusă, pe 24 februarie, chiar în primele momente de război, în jur de o sută de tehnicieni, care ar fi trebuit să-şi încheie serviciul noaptea, nu au fost autorizaţi să se întoarcă acasă, relatează miercuri AFP.
Tura de zi nu a putut să-i înlocuiască pe cei ţinuţi ostatici în munca de la centrală, potrivit mărturiilor unor rude, făcute sub acoperirea anonimatului pentru agenţia de presă franceză.
Astfel, în condiţii sanitare degradate, captivii de la Cernobîl încearcă de trei săptămâni să asigure mentenanţa sitului, acum inactiv, care a cunoscut pe 26 aprilie 1986 cea mai gravă catastrofă nucleară din istoria omenirii. Să asigure mentenanţa, înconjuraţi de arme şi militari ruşi, povestesc apropiaţi al lor.
"Băieţii noştri nu sunt doar ostatici, ci prizonieri ai unui lagăr de concentrare rus", a denunţat o femeie cu faţa gravă în timpul manifestaţiei de la Slavutici, filmată de o televiziune locală.
Anturajul lor povesteşte nu doar despre viaţa lor zilnică, ci şi despre riscurile pe care această situaţie le comportă pentru o centrală cu o securitate, potrivit loc, puternic compromisă.
"Fizic şi moral, ei sunt extenuaţi", spune soţia unui tehnician. "Ei se gândesc că nimeni nu se mai interesează de ei, nici guvernul rus, nici guvernul ucrainean", a adăugat ea.
Ei primesc câte două mese pe zi, compuse din "porţii mici, prost gătite", "pot face duş, însă fără săpun şi fără şampon", nu au acces la niciun medicament şi dorm "pe jos, sub birouri sau pe scaune".
Într-un comunicat emis marţi, directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, şi-a exprimat îngrijorarea pentru aceşti angajaţi care trăiesc "într-un stres enorm şi fără odihna necesară", ceea ce "pune în pericol", potrivit AIEA, unul dintre "pilonii" securităţii nucleare, acela ca personalul "să poată lua decizii fără presiune indusă".
Cu atât mai mult cu cât angajaţii simt că sunt "în prima linie dacă se produce un accident", o eventualitate deloc de neglijat, în condiţiile în care liniile care aprovizionează Cernobîlul cu electricitate au fost tăiate timp de mai multe zile săptămâna trecută, a explicat o ingineră de la Cernobîl pentru AFP.
Potrivit acesteia, piscina de stocare a deşeurilor nucleare este "în supracapacitate de 40%" şi toate "bazinele de siguranţă sunt pline", ceea ce "contravine regulilor de securitate nucleară" internaţionale în caz de accident, şi-a exprimat ea profunda îngrijorare.
Însă, pe 9 martie, AIEA a dat asigurări că, dată fiind perioada care s-a scurs după accidentul din 1986, "încărcătura termică a piscinei şi volumul de apă de răcire sunt suficiente pentru a asigura o evacuare eficientă a căldurii fără electricitate".
Reactorul numărul 4 al centralei de la Cernobîl a explodat în 1986, cauzând cea mai gravă catastrofă nucleară civilă din istorie. În prezent reactorul este acoperit cu un sarcofag dublu, unul construit de sovietici şi deja avariat, altul, mai modern, inaugurat în 2019.
Celelalte trei reactoare ale centralei au fost închise progresiv după catastrofă, ultimul în anul 2000.
Însă un sistem de alimentare cu energie electrică este în continuare necesar pentru a răci cele 20.000 de ansambluri de combustibil stocaţi în piscina sitului. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rubio și Lavrov au discutat ''următoarele etape'' privind încheierea războiului din #Ucraina
Secretarul de stat american Marco Rubio și omologul său rus Serghei Lavrov au discutat sâmbătă la telefon în legătură cu ''următoarele etape'' în negocierile lor care vizează încheierea războiului din Ucraina, a anunțat Departamentul de Stat al SUA, relatează AFP. Șefii diplomațiilor americană și rusă &#
#Ucraina lansează cu succes racheta avansată Neptun, afirmă Zelenski
Armata ucraineană a lansat cu succes racheta antinavă avansată Neptun, a anunțat sâmbătă președintele Volodimir Zelenski. 'Este o nouă rachetă ucraineană, o lovitură precisă. Raza sa de acțiune este de 1.000 de kilometri', a scris Zelenski pe Telegram, fără a oferi alte detalii despre desfășurare. Zelenski s-ar fi
Generalul american Keith Kellogg, numit trimis special în Ucraina
Generalul american Keith Kellogg a fost numit trimis special în Ucraina, a anunțat sâmbătă președintele SUA, Donald Trump, pe rețeaua sa Truth Social. 'Generalul Kellogg, un expert militar extrem de respectat, va trata direct cu președintele Zelenski și cu conducerea ucraineană. Îi cunoaște bine și au împreună o rel
#Ucraina/Macron preconizează o forță de menținere a păcii de 'câteva mii' de soldați per țară, fără permisiunea Rusiei
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din 'câteva mii de oameni pentru fiecare țară' și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat online sâmbătă seară de mai multe media regionale franceze, Macr
SUA au lansat o acțiune militară împotriva grupării rebele houthi din Yemen
Statele Unite au întreprins o 'acțiune militară decisivă și puternică' împotriva grupării rebele houthi din Yemen, a anunțat sâmbătă președintele Donald Trump pe rețeaua sa Truth Social. 'Astăzi, am ordonat armatei Statelor Unite să lanseze o acțiune militară decisivă și puternică împotriva teroriștilor hout
Protest la Berlin împotriva ridicării limitelor privind cheltuielile pentru apărare
Aproximativ o mie de persoane au manifestat sâmbătă la Berlin împotriva pactului conservatorilor, social-democraților și verzilor de a reforma Constituția astfel încât să poată fi contractate datorii practic nelimitate pentru apărarea UE, transmite EFE. 'Nu modificării Constituției, nu reînarmării. Negociați &
Kosovo/ Comisia electorală validează victoria partidului premierului în exercițiu, dar fără o majoritate absolută
La mai bine de o lună de la alegerile legislative din Kosovo, rezultatele oficiale publicate sâmbătă după-amiază confirmă victoria partidului premierului în exercițiu, Albin Kurti, dar fără o majoritate care i-ar permite să guverneze fără o coaliție, transmite France Presse. Numărarea voturilor a durat foarte mult timp, în sp
Trump dezminte că emisarul său Witkoff a trebuit să aștepte mai multe ore pentru a vorbi cu Putin
Președintele american, Donald Trump, a calificat sâmbătă drept 'foarte productivă' vizita în Rusia a trimisului special al SUA Steve Witkoff și a dezmințit că acesta a trebuit să aștepte mai multe ore pentru a vorbi cu președintele rus Vladimir Putin, relatează EFE. 'Știri false, ca de obicei, din nou! De ce nu pot fi s
Protest împotriva lui Viktor Orban, la Budapesta
Zeci de mii de persoane s-au adunat sâmbătă la Budapesta împotriva premierului Viktor Orban, fluturând drapelul național, în timp ce liderul partidului de opoziție Tisza, aflat în plină ascensiune, a promis să facă Ungaria parte dintr-o Europă puternică și să pună capăt celor 15 ani de guvernare ai lui Orban, relatează Reuters.
VIDEO 'Coaliția voluntarilor' intră în 'faza operațională' și îl va presa pe Putin să negocieze încetarea războiului din #Ucraina
Așa-numita 'Coaliție a voluntarilor', formată din 26 de țări aliate și reprezentanți ai Uniunii Europene și NATO, și-a început sâmbătă 'faza operațională' și a convenit să mențină presiunea asupra Rusiei pentru a-l forța pe liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, să negocieze încetarea războiului din Ucraina, transmite EFE.
VIDEO Premierul ungar, Viktor Orban, promite o reprimare rapidă a mass-media și ONG-urilor care au primit finanțare externă
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că va lua măsuri drastice împotriva politicienilor și jurnaliștilor care primesc finanțare externă și a exclus din nou aderarea Ucrainei la UE, relatează Reuters. În cadrul unui miting organizat la Budapesta cu ocazia Zilei Naționale a Ungariei, Orban a declarat că a sosit mo
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a părăsit temporar Franța pentru Dubai, cu permisiunea autorităților (AFP)
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, care face obiectul unei anchete la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea justiției, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului. În urmă cu câteva zile, judecătorul de instrucție a acceptat cererea sa de schimbare a controlului judicia
Volodimir Zelenski numește o echipă de negociatori pentru eventuale convorbiri de pace
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a format o ''delegație'' pentru a conduce ''procesul de negociere pentru o pace justă'' cu Rusia, potrivit unui decret publicat sâmbătă, informează AFP. Șeful administrației prezidențiale Andrii Iermak, șeful diplomației Andrii Sibiga, ministrul apărării Rustem Ume
Italia nu intenționează să trimită soldați pe teren în #Ucraina, declară Giorgia Meloni
Italia nu intenționează să trimită soldați în Ucraina, a declarat sâmbătă șefa guvernului italian Giorgia Meloni, în urma unui summit virtual organizat de Regatul Unit cu liderii țărilor gata să garanteze securitatea unui eventual armistițiu cu Rusia, informează AFP. ''Șefa guvernului a confirmat că Italia intenționea
#Ucraina: Președintele Zelenski dezminte orice încercuire a trupelor ucrainene în regiunea rusă Kursk
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a dezmințit sâmbătă orice încercuire a trupelor Kievului în regiunea rusă Kursk, la o zi după un apel lansat de președintele american Donald Trump pentru ca Moscova să cruțe viața ''miilor de soldați'' ucraineni încercuiți pe front, informează AFP. ''Trup