Preşedinta PE, Roberta Metsola, se pronunţă pentru continuarea impunerii de sancţiuni dure contra Rusiei
Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, s-a pronunţat luni, la Strasbourg, pentru continuarea impunerii de sancţiuni dure împotriva Rusiei ca răspuns la agresiunea militară a acesteia contra Ucrainei, subliniind că Europa va trebui să ia decizii dificile în următoarele ore şi zile.
Invitată în cadrul seminarului 'Ziua Internaţională a Femeii - către o egalitate de gen mai bună: activitatea legislativă a Parlamentului European', Metsola a menţionat că un mesaj de sprijin trebuie trimis de către europeni şi cetăţenilor ruşi care protestează împotriva războiului la Moscova şi în alte oraşe din Rusia şi care sunt bătuţi şi arestaţi pentru simplul fapt că îşi exprimă convingerile.

Foto: (c) Tudor Martalogu/AGERPRES
Preşedinta PE a reluat mesajul transmis şi în deschiderea sesiunii plenare de la Strasbourg, evidenţiind curajul imens al oamenilor din Rusia care au continuat să se ridice şi să protesteze contra invadării Ucrainei de armata rusă, în pofida pedepselor grele cu închisoarea şi a comportamentului brutal al forţelor de ordine. Ea a exprimat solidaritatea Parlamentului European cu cetăţenii ruşi reprimaţi.
În numele Parlamentului European, Roberta Metsola le-a cerut autorităţilor ruse să permită libertatea de exprimare, să stopeze intimidarea protestatarilor şi să îi pună în libertate imediat pe cei arestaţi nejustificat.
Preşedinta PE a adăugat că la nivel european este nevoie de o schimbare de paradigmă cu privire la implicarea femeilor în luarea deciziilor şi a ţinut să amintească faptul că pandemia de COVID-19 a avut un impact semnificativ la nivel personal şi profesional, inclusiv creşterea gravă a nivelului de violenţă împotriva femeilor, patru din zece femei fiind de părere că pandemia le-a afectat negativ veniturile, aşa cum indică un sondaj Eurobarometru realizat recent la solicitarea legislativului european.

Foto: (c) Tudor Martalogu/AGERPRES
La rândul său, într-o intervenţie online în cadrul seminarului, preşedinta comisiei pentru integrare europeană din Parlamentul ucrainean (Verhovna Rada), Ivana Klympush-Tsintsadze, a atenţionat asupra gravităţii situaţiei din ultimele zile din Ucraina, unde forţele armate ruse atacă şcoli, grădiniţe, spitale şi locuinţe, civilii devenind ţinte pentru invadatorii ruşi.
''Potrivit estimărilor noastre, au fost distruse 200 şcoli, 38 spitale, peste 1.500 de clădiri de locuit'', a spus ea.
''Pe toţi cei care au aceleaşi valori ca noi, pe cei ce respectă statul de drept vrem să îi asigurăm că ucrainenii nu vor renunţa la pământul lor, ei îşi vor proteja şi apăra patria. Noi aşteptăm din partea partenerilor noştri să ne ajute să ne protejăm nu doar pe noi, ci şi pe Europa, valorile noastre comune, comunitatea euroatlantică'', a subliniat Klympush-Tsintsadze. AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Citiţi şi:
VIDEO LIVE UPDATE A opta zi a invaziei: Noi bombardamente ruse înaintea unei noi runde de negocieri
VIDEO LIVE UPDATE Ziua a şaptea a invaziei: Lupte grele în oraşele Harkov şi Herson
LIVE UPDATE Ofensiva rusă în Ucraina continuă
VIDEO LIVE UPDATE Negocieri ruso-ucrainene la frontiera cu Belarus
LIVE UPDATE Ofensiva rusă împotriva capitalei ucrainene Kiev continuă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Macron afirmă că 'cei care vor să raționalizeze' ajutorul acordat Ucrainei vor să o 'oblige la pace nedreaptă'
'Cei care vor să raționalizeze resursele Ucrainei' vor să o 'oblige la pace nedreaptă', cu riscul unei 'vulnerabilizări durabile' a întregii Europe, a afirmat sâmbătă președintele francez Emmanuel Macron, în timp ce Marine Le Pen, candidata de extremă dreapta și favorită la alegerile prezidențiale din Franța, vrea să pună sub
Israel: Eisenkot denunță 'trucurile' politice ale lui Netanyahu
Gadi Eisenkot, rivalul lui Benjamin Netanyahu însărcinat cu formarea următorului executiv israelian, a denunțat sâmbătă 'trucurile' premierului în exercițiu, care a cerut un guvern de uniune națională și negocieri, chiar dacă discuțiile dintre partidele lor sunt deja programate pentru duminică, relatează AFP. 'Net
Ungaria recuperează 20 de milioane de dolari cash într-o anchetă împotriva unui ministru din guvernul Orban
Autoritățile ungare au recuperat aproape 20 de milioane de dolari cash, o parte fiind îngropată în păduri sau ascunsă în clădiri agricole și depozite, în cadrul unei anchete privind acte de corupție care îl vizează pe Miklos Sesztak, ministru în timpul guvernării fostului premier Viktor Orban, relatează Reuters.
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune națională poate 'garanta securitatea Israelului'
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune națională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a 'garanta securitatea Israelului' împotriva Iranului, a cărui amenințare promite să o elimine 'odată pentru totdeauna', informează AFP.
Moscova afirmă că Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, comparând organizația cu o 'măsea stricată', conform dpa. 'Dacă NATO nu ar exista - adică, dacă alianța nu ar fi jucat și nu ar continua să joace rolul pe care l-a avut - securitatea în
Mobilizare în Croația după moartea unui pacient psihiatric
Sute de persoane s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a aduce un omagiu unui pacient psihiatric a cărui moarte ar fi fost cauzată de utilizarea excesivă a forței de către infirmieri, conform unei înregistrări video care a șocat întreaga țară, relatează AFP. Patru infirmieri de sex masculin de la un spital psihiatric din Zagreb au fost arestaț
Alegeri în SUA: Statul Alaska alege primul guvernator democrat de după 1998
Candidatul democrat Jonathan Kreiss-Tomkins a fost ales guvernator al statului Alaska, potrivit estimărilor Associated Press și NBC News, în cea mai recentă victorie a partidului în valul de succese înregistrate în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului, atât la nivelul guvernelor de state, cât și pentru Congresul SUA, relatează Reut
Turcia: Șapte primari aflați în detenție s-au alăturat principalului partid de opoziție
Noul Partid, principala formațiune de opoziție față de președintele turc Recep Tayyip Erdogan, și-a lansat sâmbătă congresul fondator, marcat de susținerea extrem de simbolică a șapte primari aflați în prezent în închisoare, având ca țintă alegerile prezidențiale din 2028, relatează AFP. La deschiderea primului congres al Yeni Par
Francofonie: Kigali a 'respins' o solicitare a lui Macron de a retrage candidatura Rwandei (ministru)
Kigali a 'respins' o solicitare a președintelui francez Emmanuel Macron de a retrage candidatura Rwandei pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF), a declarat sâmbătă pentru AFP ministrul rwandez de externe. Pe 16 noiembrie, liderii celor 53 de state și guverne membre ale OIF urmează să numească un sec
Zelenski consideră 'periculoase' noile cerințe ale lui Putin privind securitatea europeană
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că UE și NATO reprezintă singura 'securitate reală' pentru Europa și că încercarea Kremlinului de a modifica arhitectura de securitate a continentului este 'periculoasă' și ar putea duce la noi războaie, informează sâmbătă AFP. 'Este periculos, deoarece, în opinia mea, to
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri a Ucrainei din regiunea estică Donbas, în schimbul aderării la NATO, în urma celei mai recente runde de discuții de pace cu Rusia, desfășurate la Abu Dhabi, relatează sâmbătă Reuters. Zelenski și-a reiterat poziția, sublin
Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, spune președintele Diaz-Canel
Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri președintele Miguel Diaz-Canel, ca urmare a unor afirmații ale președintelui american Donald Trump interpretate pe scară largă drept o amenințare, relatează sâmbătă dpa. 'Suntem hotărâți să respingem orice tentativă de agresiune militară străină împotriva
SUA/Coliziune pe Mississippi: 32 de pasageri răniți, niciun dispărut
Se consideră că toți pasagerii au fost localizați după ce un portcontainer s-a ciocnit cu o navă de croazieră pe fluviul Mississippi, vineri, în New Orleans, 32 de persoane ajungând la spital în urma incidentului, a
Casa Albă confirmă un viitor summit fără precedent Trump-Xi-Putin
Casa Albă a confirmat oficial vineri că un summit fără precedent între președinții american Donald Trump, chinez Xi Jinping și rus Vladimir Putin va avea loc joia viitoare în China, având pe agendă cel mai probabil războiul din Orientul Mijlociu, dar nu și cel din Ucraina, relatează AFP și dpa. Reuniunea, care a fost un subiect de discuție ti
Dublin: Poliția a neutralizat un dispozitiv 'rudimentar', dar operațional
Poliția irlandeză a anunțat vineri că a neutralizat un dispozitiv 'suspect', care s-a dovedit a fi 'rudimentar, dar în stare de funcționare', în centrul orașului Dublin, unde în aceeași zi avea loc un summit al Uniunii Europene, relatează AFP. Într-un comunicat, poliția a indicat că a fost alertată la &i














