Polonia dezminte categoric că va furniza Ucrainei avioane de luptă; congresmeni americani insistă asupra acestui ajutor
Premierul polonez Mateusz Morawiecki a declarat luni că Polonia nu are în vedere să trimită Ucrainei avioane de luptă, în timp ce membri ai Congresului american fac presiuni asupra preşedintelui Joe Biden să dea curs solicitării Ucrainei de a facilita transferul către aceasta a unor avioane de luptă de producţie sovietică aflate în dotarea forţelor aeriene ale unor ţări est-europene, relatează agenţiile EFE şi Reuters.
Vorbind în faţa presei la Varşovia, premierul Morawiecki a dezminţit de trei ori, răspunzând la tot atâtea întrebări, că Polonia va ceda Ucrainei din avioanele sale MIG-29 în schimbul unor avioane F-16 furnizate de SUA.
''Polonia, în strânsă cooperare cu NATO, încearcă să reducă escaladarea'' conflictului armat din Ucraina, iar ''Polonia şi NATO nu sunt în război cu Rusia'', a declarat premierul polonez.
''Nu vom furniza avioane de luptă Ucrainei şi cu atât mai puţin nu îi vom pune la dispoziţie aeroporturile noastre. Oferim deja un ajutor semnificativ în multe alte domenii'', a clarificat Morawiecki.
Şi preşedintele polonez Andrzej Duda a respins săptămâna trecută orice livrare a unor avioane de luptă pentru Ucraina, avertizând că ''aceasta ar presupune o ingerinţă militară în conflict''.
Alţi membri ai guvernului de la Varşovia au declarat că Polonia nu este de acord cu luarea în mod unilateral a unei asemenea decizii de a oferi avioane de luptă Ucrainei. ''O decizie pentru un ajutor de acest fel trebuie luată la nivelul ansamblului NATO, nu ca o ţară sau alta să ajute singură'', remarcă viceministrul de interne polonez Mariusz Kaminski.
În acest timp, membri ai Congresului SUA au insistat luni pe lângă administraţia preşedintelui Joe Biden să faciliteze transferul imediat al unor avioane de luptă către Ucraina, pentru a da astfel curs cererii formulate de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Astfel, senatorul democrat Bob Menendez a transmis o scrisoare secretarului de stat Antony Blinken şi secretarului apărării Lloyd Austin, în care le cere să se angajeze faţă de statele europene care ar dori să furnizeze Ucrainei avioane de tipul celor aflate deja în dotarea forţelor aeriene ucrainene că vor primi ajutor pentru a obţine în schimb avioane moderne americane, inclusiv prin credite sau preţuri preferenţiale.
Apeluri similare au venit şi din partea altor congresmeni, precum Tim Ryan şi Marcy Kaptur, ambii democraţi, sau republicanul Rob Portman.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Citiţi şi:
VIDEO LIVE UPDATE A opta zi a invaziei: Noi bombardamente ruse înaintea unei noi runde de negocieri
VIDEO LIVE UPDATE Ziua a şaptea a invaziei: Lupte grele în oraşele Harkov şi Herson
LIVE UPDATE Ofensiva rusă în Ucraina continuă
VIDEO LIVE UPDATE Negocieri ruso-ucrainene la frontiera cu Belarus
LIVE UPDATE Ofensiva rusă împotriva capitalei ucrainene Kiev continuă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Eliminarea frontierei între Gibraltar și Spania închide o 'rană deschisă', declară premierul spaniol
Încetarea controalelor vamale la frontiera între enclava britanică Gibraltar și Spania, intrată în vigoarea la miezul nopții, închide 'o rană deschisă' timp de zeci de ani, a declarat miercuri premierul spaniol Pedro Sanchez, citat de AFP. 'Timp de decenii, gardul (de frontieră) a fost exact asta, o rană deschisă pentru miil
Merz se declară 'încrezător' că poate împiedica extrema dreaptă să ajungă la putere în estul Germaniei
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat miercuri că este 'încrezător' că poate împiedica partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), principala forță de opoziție, să obțină majoritatea în alegerile regionale din estul țării, în septembrie, un test major pentru guvernul său de coaliție, relatează AFP. '
Statele Unite au încheiat un nou val de bombardamente împotriva Iranului
Armata americană a anunțat miercuri lansarea și finalizarea între timp a unui nou val de atacuri aeriene asupra unor ținte militare iraniene, bombardamente despre care afirmă că 'au diminuat și mai mult capacitatea' Iranului de a ataca navigația comercială în Strâmtoarea Ormuz, prin care trece aproximativ 25% din comerțul maritim global cu petrol, r
Ungaria: Fostul ministru de externe Szijjarto renunță la mandatul parlamentar pentru un post internațional în cadrul BYD
Fostul ministru de externe ungar Peter Szijjarto a anunțat miercuri că renunță la mandatul parlamentar, obținut pe listele partidului Fidesz, transmite MTI. 'Mi-am depus demisia din mandatul parlamentar. Motivul este acela că am primit o ofertă extrem de onorabilă de la una dintre cele mai importante companii din lume, pentru o poziție internațională',
Liban: Parlamentul se reunește pentru a decide asupra abolirii pedepsei cu moartea și a unei amnistii generale
Parlamentul libanez a început miercuri o sesiune legislativă de două zile pentru a examina un proiect de lege privind abolirea pedepsei cu moartea și o propunere de amnistie generală, care a polarizat dezbaterile ani de zile, relatează AFP. Pe ordinea de zi sunt incluse 44 de propuneri și proiecte de lege, inclusiv o amnistie însoțită de o reducere
BTA/Premierul Rumen Radev: Trezirea strategică trebuie să înceapă prin eforturi de negociere pentru restabilirea păcii în Europa
'Trezirea strategică trebuie să înceapă prin eforturi de negociere pentru restabilirea păcii în Europa și prin crearea unui nou sistem de securitate, durabil și eficient', a declarat miercuri premierul bulgar, Rumen Radev, adresându-se Consiliului de Miniștri. Aesta a fost și motivul pentru care Bulgaria a decis să nu participe la consultările Coali
Armata americană anunță un nou 'val de lovituri' miercuri în Iran
Armata americană a anunțat un nou 'val de lovituri' în Iran, începând cu miercuri 10:00 GMT, relatează AFP. 'Aceste lovituri au ca obiectiv reducerea și mai mult a capacităților militare ale forțelor iraniene, utilizate pentru a ataca navigația comercială în Strâmtoarea Ormuz', a detaliat comandamentul central amer
Gaza: Patru persoane, printre care un copil, ucise de atacuri aeriene israeliene
Un atac aerian israelian a ucis miercuri în Fâșia Gaza patru persoane, printre care o fetiță de 6 ani și părinții ei, au informat medicii palestinieni, în timp ce discuțiile pentru avansarea acordului de încetare a focului în Gaza, mediat de Statele Unite, au eșuat, transmit Reuters și dpa. Atacul care a vizat un imobil rezidenția
#Ucraina a lovit 20 de nave din 'flota fantomă' a Rusiei în Marea Neagră, după 116 în Marea Azov
Forțele de drone ucrainene au lovit în noaptea de marți spre miercuri în Marea Neagră 17 petroliere, două nave-cisternă pentru gaz și un remorcher, a informat comandantul acestei componente a forțelor armate ucrainene, Robert Brovdi, citat de EFE. 'S-a deschis scorul: în noaptea de 15 iulie, primele 20 de petroliere au fost scufundate &ic
UE și #Ucraina au parafat un acord privind producția de drone
Uniunea Europeană și Ucraina au parafat un ''acord privind dronele'', care va combina expertiza Kievului cu capacitatea industrială a Europei de a realiza proiecte comune și de a spori producția, a anunțat miercuri președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, relatează Reuters. ''Trebuie să ne combinăm punctele f
Șeful diplomației turce Hakan Fidan se deplasează miercuri în #Ucraina
Ministrul de externe turc Hakan Fidan se va afla miercuri și joi în Ucraina, unde se va întâlni cu președintele Volodimir Zelenski, transmite France Presse. Turcia întreține relații cu Ucraina, ale cărei suveranitate și integritate teritorială le susține de la anexarea Crimeii de către Rusia în 2014, fără a î
#Ucraina: UE cere ca noii solicitanți de protecție temporară să-și respecte obligațiile militare din țara lor
Țările membre ale Uniunii Europene au decis miercuri extinderea protecției temporare cu un an, până la 4 martie 2028, pentru refugiații din Ucraina, cu condiția ca noii solicitanți să dovedească faptul că-și respectă obligațiile militare din țara lor, transmite Reuters. ''Pentru a primi protecția temporară, persoanele strămutate
Loviturile americane în Iran au ucis șapte militari și cel puțin 30 de civili
Loviturile aeriene ale SUA în sud-estul Iranului au ucis în ultimele ore șapte militari, a anunțat miercuri armata iraniană printr-un comunicat citat de AFP. 'În această dimineață, armata teroristă americană a lansat patru rachete' asupra unei cazărmi din apropiere de Iranshahr, la circa 1500 de km de Teheran, precize
Tratatul de liberă circulație între Spania și Gibraltar a intrat în vigoare
Mii de lucrători spanioli și britanici își văd simplificată viața începând de miercuri (15 iulie) odată cu intrarea în vigoare a unui tratat de liberă circulație între Spania și enclava britanică Gibraltar, notează France Presse și Reuters. La câteva minute după miezul nopții, câteva zeci de persoane ș
Camera Reprezentanților din Congresul SUA aprobă permanentizarea orei de vară
Camera Reprezentanților din Congresul SUA a votat marți, cu sprijin din partea ambelor partide, un proiect de lege pentru permanentizarea orei de vară, transmite Anadolu. Cu 308 voturi pentru, de la congresmeni republicani și democrați, și doar 117 împotrivă, Legea Protecției Luminii Soarelui (Sunshine Protection Act) va fi retrimisă la











