SUA: Membri ai Congresului vor să suplimenteze semnificativ ajutorul militar şi umanitar pentru Ucraina
Membri ai Congresului american au declarat joi că ar putea aproba fonduri de sute de milioane de dolari ca ajutor militar şi umanitar suplimentar pentru Ucraina începând de săptămâna viitoare, pentru a întări guvernul de la Kiev în faţa agresiunii Rusiei, transmite Reuters.
Lăsând la o parte divergenţele tipice între partide, atât democraţi, cât şi republicani au spus că sunt favorabili unei creşteri puternice a ajutorului peste ceea ce a fost deja trimis. Administraţia preşedintelui american Joe Biden a trimis în Ucraina în ultimul an asistenţă în valoare de peste 650 milioane de dolari.
'Colegii mei şi cu mine monitorizăm cu atenţie situaţia şi suntem pregătiţi să acordăm asistenţă atât partenerilor noştri ucraineni, cât şi aliaţilor noştri din Europa Centrală şi de Est care se confruntă cu această criză', a afirmat Rosa DeLauro, membră a Camerei Reprezentanţilor şi şefă a Comisiei pentru credite.
La rândul său, şefa Camerei, Nancy Pelosi, a declarat că legislatorii vor să acorde Ucrainei asistenţă umanitară, precum şi armele defensive necesare pentru a răspunde atacului Rusiei.
'Ceea ce facem în privinţa Ucrainei este să ne asigurăm că punem la dispoziţie asistenţă umanitară pentru a ajuta oamenii, că trimitem arme defensive letale în Ucraina de până la 600 milioane de dolari pentru a-şi duce propria luptă', le-a spus Pelosi reporterilor la San Francisco.
Congresmenii nu au menţionat cifre exacte, dar au dat de înţeles în mod clar că sunt favorabili unor cheltuieli semnificative.
Ucraina ar avea nevoie de 1 miliard de dolari în ajutoare umanitare pentru următoarele 12 luni, a arătat miercuri Barbara Lee, membră democrată a aceleiaşi comisii.
Senatorul republican Lindsey Graham, membru marcant al Comisiei pentru credite a Senatului, le-a spus reporterilor că doreşte ca legislativul să discute o lege privind acordarea de asistenţă Ucrainei săptămâna viitoare, când congresmenii vor reveni la Washington.
Senatorii discutaseră anterior acordarea a 500 milioane de dolari suplimentari ca ajutor umanitar suplimentar pentru Ucraina, în timpul negocierilor eşuate cu privire la un proiect bipartizan de a întări Ucraina şi sancţiona Rusia.
Acest demers s-a blocat după ce democraţii şi republicanii nu s-au pus de acord dacă să aştepte cu impunerea de sancţiuni până după ce Rusia ar fi declanşat o invazie şi dacă să impună sancţiuni secundare asupra instituţiilor care fac afaceri cu bănci ruseşti.
Ajutorul pentru Ucraina a fost un subiect discutat joi seară între membri ai administraţiei şi membri ai Senatului şi Camerei, conform unor surse.
Administraţia Biden nu a specificat care ar fi suma pe care ar dori să o autorizeze Congresul, afirmând că situaţia este încă în curs de evaluare.
Deocamdată nu este clar dacă aceste fonduri vor fi aprobate printr-un proiect legislativ de urgenţă de sine stătător sau ca parte a măsurii mai largi de a menţine funcţionarea agenţiilor guvernamentale după ce finanţarea acestora va înceta la 11 martie. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
VIDEO LIVE UPDATE: Explozii la Kiev, mobilizare generală şi noi sancţiuni împotriva Rusiei
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mobilizare în Croația după moartea unui pacient psihiatric
Sute de persoane s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a aduce un omagiu unui pacient psihiatric a cărui moarte ar fi fost cauzată de utilizarea excesivă a forței de către infirmieri, conform unei înregistrări video care a șocat întreaga țară, relatează AFP. Patru infirmieri de sex masculin de la un spital psihiatric din Zagreb au fost arestaț
Alegeri în SUA: Statul Alaska alege primul guvernator democrat de după 1998
Candidatul democrat Jonathan Kreiss-Tomkins a fost ales guvernator al statului Alaska, potrivit estimărilor Associated Press și NBC News, în cea mai recentă victorie a partidului în valul de succese înregistrate în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului, atât la nivelul guvernelor de state, cât și pentru Congresul SUA, relatează Reut
Turcia: Șapte primari aflați în detenție s-au alăturat principalului partid de opoziție
Noul Partid, principala formațiune de opoziție față de președintele turc Recep Tayyip Erdogan, și-a lansat sâmbătă congresul fondator, marcat de susținerea extrem de simbolică a șapte primari aflați în prezent în închisoare, având ca țintă alegerile prezidențiale din 2028, relatează AFP. La deschiderea primului congres al Yeni Par
Francofonie: Kigali a 'respins' o solicitare a lui Macron de a retrage candidatura Rwandei (ministru)
Kigali a 'respins' o solicitare a președintelui francez Emmanuel Macron de a retrage candidatura Rwandei pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF), a declarat sâmbătă pentru AFP ministrul rwandez de externe. Pe 16 noiembrie, liderii celor 53 de state și guverne membre ale OIF urmează să numească un sec
Zelenski consideră 'periculoase' noile cerințe ale lui Putin privind securitatea europeană
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că UE și NATO reprezintă singura 'securitate reală' pentru Europa și că încercarea Kremlinului de a modifica arhitectura de securitate a continentului este 'periculoasă' și ar putea duce la noi războaie, informează sâmbătă AFP. 'Este periculos, deoarece, în opinia mea, to
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri a Ucrainei din regiunea estică Donbas, în schimbul aderării la NATO, în urma celei mai recente runde de discuții de pace cu Rusia, desfășurate la Abu Dhabi, relatează sâmbătă Reuters. Zelenski și-a reiterat poziția, sublin
Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, spune președintele Diaz-Canel
Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri președintele Miguel Diaz-Canel, ca urmare a unor afirmații ale președintelui american Donald Trump interpretate pe scară largă drept o amenințare, relatează sâmbătă dpa. 'Suntem hotărâți să respingem orice tentativă de agresiune militară străină împotriva
SUA/Coliziune pe Mississippi: 32 de pasageri răniți, niciun dispărut
Se consideră că toți pasagerii au fost localizați după ce un portcontainer s-a ciocnit cu o navă de croazieră pe fluviul Mississippi, vineri, în New Orleans, 32 de persoane ajungând la spital în urma incidentului, a
Casa Albă confirmă un viitor summit fără precedent Trump-Xi-Putin
Casa Albă a confirmat oficial vineri că un summit fără precedent între președinții american Donald Trump, chinez Xi Jinping și rus Vladimir Putin va avea loc joia viitoare în China, având pe agendă cel mai probabil războiul din Orientul Mijlociu, dar nu și cel din Ucraina, relatează AFP și dpa. Reuniunea, care a fost un subiect de discuție ti
Dublin: Poliția a neutralizat un dispozitiv 'rudimentar', dar operațional
Poliția irlandeză a anunțat vineri că a neutralizat un dispozitiv 'suspect', care s-a dovedit a fi 'rudimentar, dar în stare de funcționare', în centrul orașului Dublin, unde în aceeași zi avea loc un summit al Uniunii Europene, relatează AFP. Într-un comunicat, poliția a indicat că a fost alertată la &i
Ucraina: Un general, suspectat de corupție, eliberat sub cauțiune
Un general al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), suspectat într-un grav caz de corupție, a fost eliberat vineri din arest preventiv la Kiev, după plata unei cauțiuni de 65 milioane de grivne (1,2 milioane de euro), informează AFP. După ieșirea din închisoare, Serghii Duka - potrivit imaginilor canalului de televiziune
Șeful Mossadului, în vizită la Washington, pe fondul presiunilor legate de un război cu Iranul (Axios)
Directorul agenției de informații israeliene Mossad, Roman Gofman, se află în vizită la Washington într-un context marcat de o presiune crescândă din partea premierului în exercițiu israelian, Benjamin Netanyahu, pentru reluarea războiului împotriva Iranului, potrivit platformei Axios, citată de EFE. Publicația at
Frontex: Trecerile ilegale ale frontierelor UE au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului
Trecerile ilegale ale frontierei în Uniunea Europeană au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat vineri Frontex, agenția pentru frontiere a blocului comunitar, relatează dpa. Agenția cu sediul la Varșovia a înregistrat aproape 110.000 de treceri ale frontiere
Moscova îl contrazice pe Kushner cu privire la rolul Europei în discuțiile despre #Ucraina
Ministerul rus de Externe a declarat vineri că nu are cunoștință de niciun acord privind includerea puterilor europene în negocierile pentru încetarea războiului în Ucraina, contrazicând astfel anunțul făcut de negociatorul american Jared Kushner cu o zi în urmă, potrivit căruia Moscova și Kievul ar fi aprobat participarea acestora, rela
JD Vance ia în considerare să nu candideze la președinția SUA în 2028, după actuala înfrângere a republicanilor, potrivit CNN
Vicepreședintele SUA, JD Vance, ia în considerare serios posibilitatea de a nu candida la președinție în 2028, în urma înfrângerii severe suferite de republicani la alegerile parlamentare intermediare din 3 noiembrie, potrivit unor surse apropiate politicianului, citate de CNN, informează EFE. Vance a fost conside














