logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Kievul le cere ucrainenilor să părăsească 'imediat' Rusia (MAE ucrainean)

Image

Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a lansat miercuri un apel către cetăţenii ucraineni să părăsească Rusia cât de repede posibil din cauza riscului escaladării militare cu Moscova, relatează France Presse şi EFE.

'În legătură cu intensificarea agresiunii ruse împotriva Ucrainei, MAE recomandă cetăţenilor ucraineni să se abţină de la orice fel de călătorie în Rusia, iar cei care se află deja acolo să părăsească imediat teritoriul' Federaţiei Ruse, a transmis diplomaţia ucraineană într-un comunicat.

Kievul consideră că în circumstanţele actuale de tensiuni militare cu Rusia capacitatea sa de a oferi asistenţă consulară ucrainenilor în această ţară ar putea fi limitată.

'Subliniem că ignorarea acestor recomandări va complica semnificativ protejarea adecvată a cetăţenilor ucraineni în Federaţia Rusă', insistă MAE ucrainean într-o alertă de călătorie.

Totodată, Ucraina a calificat miercuri drept un 'act de agresiune armată' recunoaşterea şi sprijinirea de către Rusia a autoproclamatelor 'republici populare' proruse Doneţk şi Lugansk din estul ţării.

'Recunoaşterea şi sprijinirea de către Moscova a aşa-numitelor republici populare Doneţk şi Lugansk, prin încălcarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei, este ilegală la nivel internaţional, iar Ucraina le consideră drept un act de agresiune armată', a declarat Ministerul de Externe într-un comunicat.

Diplomaţia ucraineană atrage atenţia asupra faptului că, marţi, Consiliul Federaţiei (Senatul Rusiei) a autorizat utilizarea forţelor armate ruse în străinătate 'sub pretextul 'protejării' populaţiei ruse din teritoriile ocupate temporar ale Ucrainei în regiunile Doneţk şi Lugansk'.

'Ucraina cere comunităţii internaţionale să ia măsuri imediate şi puternice împotriva agresorului. Absenţa unei acţiuni decisive din partea comunităţii internaţionale ar dezlega şi mai mult mâinile Kremlinului', se subliniază în comunicat.

MAE ucrainean avertizează totodată că, dacă agresiunea rusă împotriva Ucrainei nu poate fi oprită astăzi, 'armata rusă ar putea fi utilizată mâine în orice regiune a lumii'.

Tensiunile între Moscova şi Kiev se amplifică de la o zi la alta, iar recunoaşterea de către Rusia a autoproclamatelor republici separatiste proruse Doneţk şi Lugansk şi eventuala trimitere a trupelor ruse în aceste teritorii a determinat autorităţile ucrainene să ia în considerare posibilitatea ruperii relaţiilor diplomatice cu Rusia. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

 

Citeşte şi:

 

 

 

 

 

 

 

Afisari: 32

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Politic Ex 27-06-2025 21:59

Trump anunță sistarea negocierilor comerciale ale SUA cu Canada

Președintele american Donald Trump a anunțat vineri încetarea oricăror negocieri comerciale între Statele Unite și Canada, informează Reuters și AFP. Liderul de la Casa Albă a reacționat astfel la taxa canadiană pe servicii digitale, aplicată companiilor din domeniul tehnologiei, pe care a numit-o 'un atac direct și flagrant &i

Politic Ex 27-06-2025 21:57

Estonia notifică ONU că se retrage din tratatul de interzicere a minelor antipersonal

Ministerul de externe de la Tallinn a anunțat vineri seara că a notificat oficial ONU despre retragerea Estoniei din convenția internațională de interzicere a minelor antipersonal, transmite AFP. Estonia intenționează astfel să își întărească apărarea în fața amenințării Rusiei, după invazia forțelor ruse în Ucraina. Deci

Politic Ex 27-06-2025 19:55

Curtea Supremă a SUA le permite părinților să-și retragă copiii de la orele ce le prezintă povești cu personaje LGBT

Curtea Supremă a SUA a decis vineri că părinții își pot retrage copiii mici de la orele la care li se prezintă povești cu personaje LGBT, relatează agențiile Reuters și AFP. Decizia, care urmează unei plângeri formulate de părinți creștini și musulmani din statul Maryland, a fost adoptată de Curtea Supremă cu ajutorul voturilor cel

Politic Ex 27-06-2025 19:48

Apărare: Trump afirmă că Spania va face ce este necesar în legătură cu ținta NATO de 5% din PIB

Președintele american Donald Trump a declarat vineri că, în opinia sa, Spania va face ceea ce este necesar în legătură cu ținta NATO de 5% din produsul intern brut (PIB) pentru apărare, stabilită recent la Haga, transmite Reuters. Spania a fost reticentă să își asume un angajament față de acest nivel de cheltuieli.

Politic Ex 27-06-2025 19:41

Gaza: Secretarul general al ONU denunță sistemul ''militarizat'' de distribuire a ajutorului umanitar

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a afirmat vineri că operațiunea umanitară sprijinită de Statele Unite în Fâșia Gaza este ''în mod inerent nesigură'', și a denunțat noul sistem ''militarizat'' de distribuire a ajutorului umanitar în enclava palestiniană, transmit Reuters și AFP.

Politic Ex 27-06-2025 19:27

Curtea Supremă a SUA limitează posibilitățile judecătorilor de a bloca deciziile guvernului

Curtea Supremă a Statelor Unite a limitat vineri puterile judecătorilor de a bloca la nivel național deciziile guvernului federal de la Washington pe care le consideră ilegale, transmite AFP. Cu șase voturi ''pentru'' și trei ''împotrivă'', cea mai înaltă instanță americană, cu majoritate conservatoa

Politic Ex 27-06-2025 19:00

Estonia dorește să găzduiască avioane F-35 ale NATO cu capacitate nucleară

Estonia este dispusă să găzduiască avioane de luptă ale NATO capabile să transporte arme nucleare, a declarat vineri ministrul eston al apărării, Hannu Pevkur, intenție față de care Rusia a reacționat afirmând că o consideră o amenințare directă, relatează agențiile Reuters și EFE. Într-o declarație la postul public de televiziune

Politic Ex 27-06-2025 18:30

Putin afirmă că Moscova este pregătită pentru o nouă rundă de negocieri cu #Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat vineri că Rusia este pregătită să participe la o nouă rundă de negocieri cu Ucraina, data și locul întâlnirii nefiind deocamdată stabilite, informează Reuters. Aflat la Minsk, Putin a spus că există mari diferențe între propunerile prezentate de Kiev și Moscova la precedentele runde,

Politic Ex 27-06-2025 18:12

Regatul Unit și UE deblochează peste 30 de milioane de euro pentru repararea sarcofagului de la Cernobîl

Regatul Unit și Uniunea Europeană vor contribui cu peste 30 de milioane de euro pentru repararea sarcofagului fostei centrale nucleare ucrainene de la Cernobîl, care a fost lovit în februarie de o dronă, a anunțat vineri Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). În urma căderii dronei, ''anumite siste

Politic Ex 27-06-2025 18:03

Un general danez afirmă că nu îi pasă de planurile americane pentru Groenlanda (exclusivitate Reuters)

General-maiorul danez Soren Andersen, șeful Comandamentului Arctic al țării sale, a declarat miercuri într-un interviu pentru agenția Reuters că perspectiva preluării Groenlandei de către Statele Unite nu îl îngrijorează deloc. După ce a discutat săptămâna trecută cu generalul de aviație american Gregory Guillot, respon

Politic Ex 27-06-2025 17:39

Demisii în guvernul grec în urma unei investigații de fraudă cu fonduri europene

Ministrul grec al migrației și azilului, Makis Voridis, și trei viceminiștri din guvernul de centru-dreapta condus de premierul Kyriakos Mitsotakis au demisionat vineri după ce Parchetul European (EPPO) a sesizat o presupusă implicare a lor într-un caz de deturnare de fonduri agricole europene, relatează agenția EFE. Makis Voridis a fost

Politic Ex 27-06-2025 17:08

Rusia, bănuită de sabotaj după incendierea unor camioane ale armatei germane

Autoritățile germane au anunțat vineri lansarea unei anchete după incendierea intenționată a mai multor camioane ale armatei germane la Erfurt (centrul Germaniei), fiind evocate suspiciuni despre un posibil act de sabotaj din partea Rusiei, informează AFP și DPA. ''Nu putem spune cu certitudine cine se află în spatele acestui ate

Politic Ex 27-06-2025 16:37

Germania și Austria se opun creșterii substanțiale a bugetului multianual al UE

Cancelarul german Friedrich Merz și omologul său austriac Christian Stocker s-au pronunțat vineri împotriva extinderii semnificative a bugetului UE, în urma unei prime discuții privind viitorul cadru financiar multianual pe șapte ani care s-a desfășurat joi la summitul european, relatează agenția EFE ''Din punctul de vedere

Politic Ex 27-06-2025 16:11

Regatul Unit: Bunicul viitoarei șefe a MI6 a fost spion nazist (media)

Bunicul viitoarei șefe a Serviciului de informații externe britanic (MI6) a fost un spion nazist, a relatat vineri publicația britanică Daily Mail, citată de DPA. Anterior în această lună s-a anunțat că Blaise Metrewe

Politic Ex 27-06-2025 15:38

Armenia: Altercații între poliție și preoți, după ce autoritățile au anunțat dejucarea unei tentative de lovitură de stat

O altercație a izbucnit vineri între poliție și preoți în Armenia, la două zile după arestarea unui arhiepiscop acuzat de tentativă de lovitură de stat, în timp ce relațiile se degradează între Biserica Apostolică și autoritățile de la Erevan, relatează AFP. Agenți de poliție mascați au încercat să pătrundă î