Coronavirus: Israelul decide să renunţe la politica ''certificatului verde''

Israelul a decis joi să renunţe la politica "certificatului verde" prin care se cerea dovada vaccinării, recuperării după COVID-19 sau un test negativ pentru a avea acces într-o serie de spaţii publice, în condiţiile în care valul de infectări cu noul coronavirus bate în retragere, relatează Reuters şi TPS.
În Israel, varianta Omicron, extrem de contagioasă, a coronavirusului a înregistrat un vârf spre sfârşitul lui ianuarie, numărul cazurilor raportate zilnic ajungând la circa 85.000, dar ulterior a început să scadă, miercuri cifra anunţată fiind circa 21.000.
"Valul se sparge", a argumentat premierul Naftali Bennett, în debutul discuţiilor cu oficialii din sănătate consacrate relaxării restricţiilor.
Regulile certificatului verde au fost deja relaxate în Israel pe 4 februarie, dată după care documentul a mai fost cerut la intrarea într-o serie de locuri cum sunt cluburile de noapte sau sălile de festivităţi.
În valul anterior de coronavirus, Israelul a adoptat o politică a "vieţii împreună cu COVID-19", prin care economia şi şcolile au rămas deschise în cea mai mare parte, deşi unele sectoare, precum şi cursurile, au avut de suferit după ce angajaţi, clienţi, profesori sau elevi s-au îmbolnăvit ori au fost nevoiţi să se izoleze, menţionează Reuters.
Premierul Bennett a precizat că părinţii vor avea în continuare obligaţia să-şi testeze copiii de coronavirus de două ori pe săptămână, iar testele vor mai fi cerute şi la accesul în căminele de vârstnici.
Israelul, care are o populaţie de circa 9,4 milioane, a înregistrat circa 3,5 milioane de cazuri de infectare cu coronavirus, de la începutul pandemiei, şi peste 9.700 de decese, unii experţi apreciind că este posibil ca până la jumătate din populaţie să se fi infectat cu Omicron.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Florin Ştefan, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Kremlinul respinge propunerea lui Zelenski de a declara un armistițiu de 30 de zile
Kremlinul a respins marți propunerea Ucrainei de a declara un armistițiu de 30 de zile, cerând să se țină cont mai întâi de preocupările Rusiei, în timp ce a solicitat Kievului să se alăture unei încetări a focului de trei zile cu ocazia ceremoniilor dedicate împlinirii a 80 de ani de la victoria asupra forțelor naziste în ce
Alegeri legislative în Canada: China se declară 'gata să dezvolte relațiile' cu Ottawa
China a declarat marți că este 'gata să dezvolte relațiile' cu Canada, fără a transmite însă felicitări după victoria Partidului Liberal condus de premierul în exercițiu Mark Carney în alegerile legislative din Canada, relatează AFP. Relațiile dintre Beijing și Ottawa sunt tensionate de mai mulți ani din cauza numeroaselor dis
Ministrul german al apărării afirmă că se bazează pe continuarea sprijinului SUA pentru #Ucraina
Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a declarat luni că se bazează pe continuarea sprijinului SUA pentru apărarea Ucrainei împotriva Rusiei, subliniind că războiul merge dincolo de supraviețuirea Ucrainei, ajungând până la securitatea Europei în ansamblu, relatează marți dpa. Pistorius a declarat luni pentru p
Canada nu trebuie să uite niciodată trădarea americană, declară premierul Mark Carney
'Canada nu trebuie să uite niciodată trădarea' americană, a declarat marți premierul Mark Carney în discursul său de victorie electorală, în fața susținătorilor la Ottawa, informează AFP. 'Fosta noastră relație cu SUA s-a încheiat', pentru că 'președintele (Donald) Trump încearcă să ne frângă pentru a ne stăp&a
#Ucraina: O fetiță de 12 ani, ucisă într-un atac al forțelor ruse în regiunea Dnipropetrovsk
O fetiță de 12 ani a fost ucisă într-un atac cu drone al forțelor ruse în estul Ucrainei, au anunțat marți autoritățile locale, președinția ucraineană acuzând Moscova că 'blochează eforturile' președintelui american Donald Trump de a pune capăt conflictului, relatează AFP. Guvernatorul regiunii Dnipropetrovsk, Sergii
Armistițiu anunțat de Putin: Zelenski denunță o 'tentativă de manipulare'
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunțat luni o 'tentativă de manipulare' după ce omologul său rus Vladimir Putin a anunțat o încetare a focului în Ucraina între 8 și 10 mai pentru a marca victoria sovietică asupra Germaniei naziste, relatează AFP. 'Acum există o nouă tentativă de manipulare: dintr-un
Aderarea Ucrainei la UE: Viktor Orban și Robert Fico se opun abolirii unanimității în deciziile de politică externă
Premierul ungar Viktor Orban și omologul său slovac Robert Fico au avertizat luni Uniunea Europeană cu privire la o eventuală abolire a regulii unanimității, opțiune evocată de diplomați pentru a contracara veto-ul Budapestei privind aderarea Ucrainei la blocul comunitar, transmit AFP și MTI. ''Imaginați-vă că unanimitatea nu ar fi nec
Ministrul pakistanez al apărării se așteaptă la o incursiune militară iminentă din partea Indiei
Ministrul pakistanez al apărării, Khawaja Muhammad Asif, a declarat luni într-un interviu acordat agenției Reuters că este iminentă o incursiune militară a Indiei, după atacul unor militanți care au ucis 26 de oameni în Kashmir săptămâna trecută. Oficialul de la Islamabad a adăugat că Pakistanul nu va recurge la armamentul at
Brazilia: Miniștrii de externe din BRICS discută un răspuns comun la politicile comerciale ale lui Trump
Miniștrii de externe ai statelor din grupul BRICS s-au reunit luni la Rio de Janeiro, în Brazilia, pentru a lua în discuție o apărare comună a sistemului comercial global, coordonându-și răspunsul la avalanșa de noi tarife impuse de președintele american Donald Trump, transmite AFP. Se așteaptă ca reuniunea de la Rio de Janei
Președintele german Steinmeier marchează 70 de ani de la aderarea la NATO cu o chemare la reînarmarea țării
Președintele Frank-Walter Steinmeier a descris luni reînarmarea Germaniei ca fiind cel mai important proiect politic al țării în următorii ani, declarație făcută cu ocazia marcării a 70 de ani de la aderarea Germaniei la NATO, transmite dpa. 'Sunt convins că cea mai importantă misiune a noului guvern german este să întăre
#Ucraina prezintă o contraofertă la armistițiul de trei zile declarat de președintele rus Vladimir Putin
Ucraina a răspuns la armistițiul de trei zile declarat luni de președintele rus Vladimir Putin cu o contraofertă de încetare a focului imediată și pe termen lung, transmite DPA. ''Dacă Rusia vrea pace cu adevărat, ea trebuie să oprească focul imediat'', a scris pe platforma X ministrul de externe ucrainean Andrii Sî
Israelul respinge armistițiul pe cinci ani propus de Hamas (presă)
Israelul a respins un armistițiu pe cinci ani propus de organizația islamistă palestiniană Hamas, a transmis luni radioteleviziunea israeliană de stat Kan, preluată de Xinhua. Inițiativa prevedea eliberarea tuturor ostaticilor israelieni care se mai află în Fâșia Gaza. Un înalt oficial israelian a declarat presei locale că st
Germania: Conservatorii au aprobat acordul de coaliție cu Partidul Social-Democrat
Uniunea Creștin-Democrată (CDU) a aprobat luni după-amiază acordul de coaliție guvernamentală cu Partidul Social-Democrat (SPD), fiind astfel depășit încă un obstacol în calea formării viitorului guvern, transmit DPA, AFP și Reuters. O majoritate a delegaților a votat în favoarea acordului de 144 de pagini intitulat 'Resp
Alegeri în Canada: liberalii au un mic avantaj în sondaje, rezultatul este deschis
În Canada au loc luni alegeri parlamentare anticipate; circa 29 de milioane de alegători sunt chemați la urne pentru a-i desemna pe cei 343 de membri ai Camerei Comunelor, camera inferioară a legislativului, informează Reuters și AFP. Principalele formațiuni în cursa electorală sunt partidele Liberal, condus de premierul în e
Polonia: Candidatul puterii, Rafal Trzaskowski, continuă să conducă în sondaje înaintea alegerilor prezidențiale din 18 mai
Candidatul Coaliției Civice (KO), Rafal Trzaskowski, actual primar al Varșoviei, continuă să conducă în sondajele de opinie înaintea alegerilor prezidențiale din 18 mai, cu 31% din intențiile de vot, indică un sondaj al agenției CBOS, citat luni de Reuters. Karol Nawrocki, candidatul principalului partid de opoziție, Lege și Justiț