Lavrov i-a cerut lui Blinken un ''dialog pragmatic'' despre Ucraina şi arhitectura de securitate
Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, i-a cerut marţi într-o nouă convorbire telefonică omologului său american, Antony Blinken, un dialog pragmatic asupra securităţii în Europa, relatează AFP şi Reuters.
''Serghei Lavrov a subliniat caracterul inacceptabil al retoricii agresive folosite de Washington şi de aliaţii săi cei mai apropiaţi, cerând un dialog pragmatic asupra ansamblului chestiunilor ridicate de Rusia'', a menţionat într-un comunicat Ministerul de Externe rus.
Şeful diplomaţiei ruse a subliniat de asemenea necesitatea ''continuării colaborării'' între Moscova şi Washington pentru diminuarea tensiunilor.
Departamentul de Stat al SUA nu a transmis deocamdată o reacţie despre această nouă convorbire Lavrov-Blinken. Potrivit agenţiei EFE, discuţia a avut loc la cererea SUA şi cei doi miniştri au discutat de asemenea despre agenda următoarelor contacte la diferite nivele între Moscova şi Washington.
Rusia a anunţat mai devreme marţi retragerea unora dintre unităţile militare dislocate la graniţa cu Ucraina şi care au stârnit la Kiev şi în Occident temeri privind o posibilă invazie, temeri amplificate în ultimele zile de politicieni şi mass-media din Occident care au susţinut că o astfel de ofensivă este iminentă, declaraţii catalogate de Rusia drept ''isterie'' şi ''terorism informaţional''.
Statele occidentale au salutat un semnal ''pozitiv'' după anunţul privind această retragere parţială. În aceeaşi zi însă, deputaţii ruşi au votat un apel adresat preşedintelui Vladimir Putin de a recunoaşte independenţa celor două republici separatiste proruse din estul Ucrainei, Doneţk şi Lugansk.
Odată cu comasarea de trupe la graniţa ucraineană, Rusia a înaintat Statelor Unite şi NATO o serie de cereri privind arhitectura de securitate europeană, printre care se regăsesc încetarea extinderii NATO şi retragerea trupelor Alianţei din statele care au aderat la ea după 1997, solicitări respinse de Washington, care a propus în schimb Moscovei măsuri de dezarmare şi sporire a încrederii reciproce, cum ar fi de pildă să asigure Rusia prin inspecţii că în bazele pentru scuturile antirachetă din România şi Polonia nu sunt amplasate rachete Tomahawk.
În timp ce statele occidentale ameninţă Rusia cu sancţiuni severe în cazul unui atac asupra Ucrainei, Moscova neagă în continuare astfel de intenţii. Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat marţi că statele occidentale nu au venit cu un răspuns constructiv la cererile Rusiei privind securitatea europeană, dar el doreşte continuarea negocierilor şi a asigurat că Rusia nu vrea război.
Vorbind la o conferinţă de presă comună la Moscova alături de cancelarul german Olaf Scholz, preşedintele rus a insistat că nu va ceda în chestiunea extinderii NATO şi în cea a amplasării de armament ofensiv în apropierea frontierelor ruse. Rusia contestă, de exemplu, că scuturile antirachetă amplasate de SUA în Europa au caracter strict defensiv.
La rândul său, Scholz a apreciat că ''există suficiente baze de discuţii pentru ca lucrurile să evolueze pozitiv şi trebuie să folosim aceste baze de discuţii'' cu Rusia.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Sorin Calciu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Germania va participa cu aeronave la primul exercițiu militar al Coaliției de Voință pentru #Ucraina
Forțele armate germane vor participa la primul exercițiu militar al Coaliției de Voință pentru Ucraina, care se va desfășura în noiembrie în Polonia, în spațiul aerian al României și în vestul Mării Negre, informează duminică dpa. Un purtător de cuvânt al ministerului apărării de la Berlin a precizat pentru
Albania va adopta reglementări mai dure împotriva manifestațiilor violente
Premierul albanez Edi Rama a anunțat într-un mesaj video difuzat duminică în rețelele sociale că va legifera în zilele următoare măsuri mai dure împotriva manifestanților violenți, în contextul protestelor în lanț împotriva guvernului de la Tirana, transmite AFP. ''Oricine decide să rămân
Arabia Saudită redeschide parțial aeroportul din Riad, lovit de rebelii yemeniți Houthi
Arabia Saudită a anunțat duminică reluarea parțială a operațiunilor aeroportului din Riad, lovit de rebelii yemeniți Houthi, deși aceștia amenință cu noi atacuri, transmite Reuters. Au fost redeschise două terminale - numărul 1 pentru zboruri interne și numărul 2 pentru curse internaționale. Saudiții au interceptat încă un val de rachete
Europa ar trebui inclusă în discuțiile privind pacea în Ucraina, afirmă un consilier de la Kremlin
Europa ar trebui inclusă în discuțiile privind un acord de pace în Ucraina, deoarece poziția sa ar putea fi crucială, a declarat duminică un consilier de la Kremlin, Iuri Ușakov, relatează Reuters. SUA nu au reușit să exercite presiuni asupra Kievului pentru a-l determina să accepte un acord de pace, a afirmat Ușakov într-un
Prim-ministrul britanic Andy Burnham solicită o ''discuție sinceră'' privind libera circulație în cadrul UE
Prim-ministrul britanic Andy Burnham a declarat că este deschis reintroducerii regulilor de liberă circulație ale Uniunii Europene ca parte a viitoarei relații a Regatului Unit cu UE, conform unui articol publicat duminică în Sunday Times, citat de AFP. Liderul laburist s-a angajat să prezinte diverse opțiuni pentru legături mai str&acir
Iranienii sunt îndemnați să își diminueze consumul de gaze cu 10% înaintea iernii
Președintele parlamentului iranian a cerut duminică populației să diminueze consumul de gaze cu 10%, pe măsură ce se apropie iarna, pentru a reduce tensiunile asupra aprovizionării în timpul sezonului rece, relatează AFP. Iranul se confruntă de mult timp cu o penurie de gaze naturale, esențiale pentru încălzire, exacerbată de războ
Portugalia: Poliția a evacuat din nou taberele activiștilor pentru locuințe
Poliția portugheză a anunțat duminică dimineață că a evacuat din nou peste noapte taberele activiștilor pentru locuințe instalate la Lisabona și Porto, în timpul unor operațiuni a căror violență a fost denunțată de organizatorii mișcării, informează AFP. Într-un mesaj postat pe X, poliția a anunțat că ''a intervenit î
Rusia: Doi bărbați au fost uciși la Belgorod într-un atac aerian ucrainean (GALERIE FOTO)
Doi bărbați au fost uciși și 13 persoane au fost rănite în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un atac masiv cu drone al Ucrainei asupra orașului Belgorod din Rusia, situat în apropierea graniței, au anunțat duminică autoritățile ruse, conform AFP. În ultimele 24 de ore, au avut loc 154 de atacuri în &icir
Atac mortal în Franța: Arestul preventiv al suspectului, ridicat din motive psihiatrice (parchetul antiterorist)
Arestul preventiv al atacatorului care a ucis o persoană și a rănit alte cinci în regiunea pariziană vineri a fost suspendat din motive psihiatrice, a anunțat duminică Parchetul Național Antiterorist (PNAT), conform AFP. ''În urma unui examen psihiatric efectuat asupra lui Kevin T. sâmbătă seara, arestul său preventiv
Manifestație la Paris: 142 de rețineri, anunță poliția (FOTO/VIDEO)
Un total de 142 de persoane au fost reținute, dintre care 126 au fost plasate în arest, în marja demonstrației de sâmbătă de la Paris în legătură cu scăderea puterii de cumpărare și apărarea serviciilor publice, a anunțat duminică purtătoarea de cuvânt a poliției, conform AFP. ''Această demonstrație a avut
Spania: 128 de persoane au fost arestate în cursul nopții la Barcelona pentru vandalism și jaf, conform poliției (FOTO/VIDEO)
Un număr de 128 de persoane, între care 73 de minori, au fost arestate la Barcelona în noaptea de sâmbătă spre duminică pentru acte de vandalism, deteriorarea proprietății publice și jafuri, a anunțat poliția catalană, conform AFP. ''În prezent, redactăm procesele verbale care vor fi trimise parchetului pentru m
Iranul susține că o reluare a războiului nu i-ar schimba politica
Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi susține că o reluare a ostilităților cu Israelul și Statele Unite nu va schimba politica Iranului, în contextul în care negocierile dintre Teheran și Washington rămân blocate, relatează AFP. Încheierea unui armistițiu în aprilie, urmată de semnarea unui memorandum de &ic
Kim Jong Un a efectuat o deplasare de o zi în China, pentru o vizită la un memorial de război
Liderul nord-coreean Kim Jong Un s-a întors dintr-o deplasare surpriză de o zi în orașul chinez de frontieră Dandong, unde a vizitat un monument istoric dedicat Războiului din Coreea, a relatat duminică media de stat nord-coreeană, conform Reuters. Kim a vizitat orașul sâmbătă și s-a întors pe cale rutieră, travers&acir
Alegeri în SUA: În campanie pentru democrați, Obama îl atacă dur pe Trump
Fostul președinte american Barack Obama a revenit sâmbătă în campanie cu un miting în Ohio pentru a-i susține pe candidații democrați la alegerile de la mijloc de mandat din 3 noiembrie, ocazie cu care l-a criticat dur pe liderul de la Casa Albă, Donald Trump, relatează AFP. ''După doi ani de haos, cruzime, corupție ș
Bulgarii votează la alegerile prezidențiale pe fondul temerilor legate de securitate și al diviziunilor privind războiul din #Ucraina
Bulgarii au început duminică să voteze pentru a-și alege președintele, într-un scrutin marcat de preocupări legate de securitate, în urma unei serii de atacuri cu drone asupra unor nave comerciale în Marea Neagră, în apropiere de coastele Bulgariei, relatează AFP. Secțiile de votare s-au deschis la ora locală 7:00














