Angela Merkel a respins oferta secretarului general al ONU pentru un post de consilier

Fostul cancelar federal al Germaniei, Angela Merkel, a respins oferta secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), pentru un post de consilier în cadrul organizaţiei, informează miercuri dpa.
Guterres i-a propus Angelei Merkel să prezideze un consiliu consultativ care să fie format din foşti şefi de stat şi de guvern, potrivit surselor de la ONU. Rolul acestui consiliu este de "a identifica bunurile globale publice şi alte zone de interes comun unde este cel mai mult nevoie de îmbunătăţiri de guvernare şi să propună modalităţi în care acest lucru ar putea fi realizat".
Angela Merkel "a discutat cu secretarul general al ONU săptămâna trecută, i-a mulţumit, şi l-a informat că nu va accepta oferta", a anunţat biroul de presă al fostului cancelar federal al Germaniei.
Politiciana conservatoare de 67 de ani nu a mai candidat la alegerile federale din septembrie şi s-a retras din politica naţională germană anul trecut, după 16 ani în care a fost cancelar federal.
Consiliul consultativ propus de Guterres este unul dintre principalele proiecte de reformă gândite de secretarul general al ONU în cel de-al doilea mandat al său, care a început în ianuarie. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruștei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Serbia: Studenții nu vor trebui să aștepte mult alegerile legislative anticipate, declară președintele Vucic
Președintele sârb Aleksandar Vucic a dat asigurări miercuri că studenții care organizează manifestații contra corupției nu vor avea de așteptat mult pentru alegerile anticipate pe care le cer, însă el nu a avansat o dată concretă, informează AFP. Studenții sârbi au cerut luni alegeri anticipate imediate, argumentând că
Securitatea sirienilor este 'prima prioritate', a declarat președintele Siriei la Paris
Securitatea sirienilor este 'prima prioritate', a dat asigurări miercuri seară președintele sirian Ahmad al-Sharaa, făcând apel la ridicarea sancțiunilor împotriva Siriei în cursul unei conferințe de presă comune cu președintele francez Emmanuel Macron la Palatul Elysée, relatează AFP. 'Nimic nu justifică m
Forțele ruse au efectuat noi atacuri în #Ucraina, în pofida încetării focului declarate de Putin
Autoritățile ucrainene au anunțat joi dimineață că forțele ruse au lansat noi atacuri în Ucraina, în pofida încetării focului declarate de președintele Vladimir Putin și intrate în vigoare miercuri la miezul nopții (21:00 GMT), informează DPA și Reuters. Avioane militare ale armatei ruse au lansat de mai multe ori bombe
Grecia: Statul subminează libertatea presei, denunță organizația neguvernamentală Human Rights Watch
Organizația neguvernamentală Human Rights Watch (HRW) a denunțat joi ''acțiunile statului care subminează'' dreptul la informare în Grecia, țară europeană care a înregistrat ''o deteriorare semnificativă'' a libertății presei de la venirea conservatorilor la putere, în 2019, informează AFP. &Ic
#Ucraina: Armistițiul de trei zile ordonat de Putin a intrat în vigoare (media)
Armistițiul de trei zile cu Ucraina ordonat de președintele rus Vladimir Putin cu ocazia ceremoniilor organizate la Moscova pentru a marca împlinirea a 80 de ani de la victoria Armatei Roșii împotriva Germaniei naziste a intrat în vigoare, a informat presa de stat rusă, relatează AFP. 'Încetarea focului (...) cu oca
VIDEO Lovituri israeliene în Siria: Macron denunță o 'practică greșită' care nu va garanta 'securitatea' Israelului
Președintele francez Emmanuel Macron a calificat drept 'practică greșită' loviturile israeliene în Siria, apreciind că aceasta nu va garanta 'securitatea pe termen lung a Israelului', relatează AFP. 'În ceea ce privește bombardamentele, incursiunile, cred că este o practică greșită. Nu poți asigura securitatea ț
Noul guvern german a ordonat poliției de frontieră să respingă la granițe majoritatea migranților
Noul ministru german de interne Alexander Dobrindt a anunțat miercuri că a ordonat poliției de frontieră să respingă la granițe migranții clandestini, 'cu excepția grupurilor vulnerabile, precum copiii și femeile gravide', relatează agențiile AFP și DPA. Obiectivul acestei măsuri este reducerea migrației ilegale, a explicat ministrul l
Groenlanda: Danemarca îl va convoca pe ambasadorul SUA în legătură cu posibile acte de spionaj
Ministrul danez de externe, Lars Lokke Rasmussen, a anunțat miercuri că îl va convoca pe ambasadorul SUA în Danemarca după ce publicația Wall Street Journal a publicat un articol în care afirma că Washingtonul intenționează să-și intensifice activitățile de spionaj în Groenlanda, teritoriu pe care Donald Trump îl râvnește, relatează France
#Ucraina încearcă un nou asalt în Kursk, în timp ce Rusia intensifică atacurile în Sumî
Lupte intense continuă de-a lungul frontierei nord-estice a Ucrainei, unde Kievul a lansat un nou asalt transfrontalier asupra regiunii ruse Kursk, în timp ce pe teritoriul ucrainean de cealaltă parte a graniței atacurile aeriene și de artilerie rusești tot mai numeroase au determinat evacuări în provincia Sumî, unde trupele ruse au ocupat mai multe
Parlamentul European îndeamnă Kosovo și Serbia să avanseze în reformele pentru aderarea la UE
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Ionuț Mareș, transmite: Kosovo trebuie să-și accelereze reformele legate de UE, iar Serbia trebuie să facă mai mult pentru a proteja statul de drept și libertatea presei și pentru a lupta împotriva corupției, se arată în două rapoarte adoptate miercuri de Parlamentul European și care evaluează progresele în
Parlamentul European spune că procesul de aderare a Turciei la UE trebuie să rămână înghețat, din cauza regresului democratic
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Ionuț Mareș, transmite: Procesul de aderare a Turciei la Uniunea Europeană trebuie să rămână înghețat, din cauza regresului democratic, se arată într-un raport adoptat miercuri de membrii Parlamentului European, reuniți în sesiune plenară la Strasbourg. 'Importanța geo
JD Vance afirmă că SUA și Europa sunt 'în aceeași echipă', dar alianța trebuie să evolueze
Vicepreședintele american JD Vance a declarat miercuri că Statele Unite și Europa 'sunt în aceeași echipă' în pofida diferențelor, afirmând că alianța lor trebuie să 'evolueze' în fața noilor provocări de securitate, în special în ceea ce privește Ucraina, potrivit EFE. 'Încă mai cr
Atacuri ucrainene cu drone asupra Rusiei: Avionul, care îl transporta pe Vucic la Moscova, a aterizat de urgență la Baku
Avionul care îl transporta pe președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, la Moscova a fost nevoit să procedeze miercuri la o aterizare de urgență la Baku, capitala Azerbaidjanului, după care și-a continuat zborul spre capitala rusă, unde șeful statului sârb urmează participe la ceremoniile ocazionate de împlinirea a 80 de ani de la victoria armatei sov
Gaza: Șase state europene se opun 'oricărei modificări demografice sau teritoriale'
Șase state europene (Irlanda, Islanda, Luxemburg, Norvegia, Slovenia și Spania) au denunțat miercuri noul plan de cucerire a Gazei prezentat de Israel, arătând că resping 'ferm orice modificare demografică sau teritorială' susceptibilă de a constitui 'o încălcare a dreptului internațional', informează AFP. Aplicarea
Președintele francez Emmanuel Macron afirmă că situația umanitară din Gaza este 'mai critică ca oricând'
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă cu noul cancelar german Friedrich Merz, că situația umanitară din Gaza a atins niveluri 'critice' nemaiîntâlnite până acum și a subliniat că este urgent să se permită distribuirea ajutorului umanitar în Fâșia Gaza, relatează Reuters