Ucraina a arestat un agent rus care plănuia atacuri la Odessa
Serviciul de securitate ucrainean (SBU) a anunţat luni că a arestat un agent de informaţii militar rus care plănuia atacuri în portul ucrainean Odessa, de la Marea Neagră, transmite Reuters.
''Sarcina sa principală era de a perturba situaţia politică în regiunea Odessa prin sabotaj şi acte teroriste'', a declarat SBU.
Agentul rus a fost arestat în timp ce încerca să recruteze o persoană care să comită atacurile, a adăugat SBU.
Occidentul susţine că Moscova ar putea lansa o incursiune pe teritoriul ucrainean de tipul celei din 2014, atunci când Rusia a anexat peninsula Crimeea şi a început să sprijine separatiştii din estul Ucrainei, ceea ce a dus la degradarea accelerată a relaţiilor dintre cele două ţări.
Moscova respinge afirmaţia că ar pregăti o invadare a Ucrainei şi la rândul său acuză Kievul că a deplasat trupe înspre regiunea Donbas, care se află sub controlul separatiştilor pro-ruşi.
Rusia îşi simte ameninţată securitatea de activitatea NATO în estul continentului european, preşedintele Vladimir Putin cerând ca NATO să garanteze că nu se va extinde către est, prin includerea Ucrainei în organizaţie, şi că îşi va restrânge activităţile în Europa de Est.
În luna decembrie, Rusia a anunţat că cineva a aruncat o sticlă incendiară asupra consulatului său la Liov, Moscova evocând atunci ''un act de terorism''. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: SBU / Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Uniunea Europeană anunță acordarea unui ajutor umanitar de 120 de milioane de euro pentru Fâșia Gaza
Uniunea Europeană a anunțat joi acordarea unui ajutor umanitar de 120 de milioane de euro pentru Fâșia Gaza, după anunțarea, miercuri, a unui acord de încetare a focului în teritoriul palestinian, informează AFP. Ajutorul este menit să răspundă la 'situația catastrofală' din Gaza, a precizat o purtătoare de cuvânt a Comisiei Eur
Joe Biden a semnat un ordin executiv ce vizează întărirea securității cibernetice a SUA
Președintele în exercițiu al SUA, Joe Biden, a semnat joi un ordin executiv menit să întărească securitatea cibernetică în SUA și să faciliteze sancțiunile la adresa țărilor aflate la originea unor atacuri cibernetice, cu patru zile înainte de învestirea succesorului său Donald Trump, informează AFP. Ordinul executiv prevede de as
Trump 2.0/ Agențiile ONU privesc cu teamă noul mandat al lui Trump
Cu câteva zile înainte de învestirea lui Donald Trump, agențiile ONU se tem că președintele ales american le va îngreuna și mai mult situația, relatează joi AFP. În timpul primului său mandat (2017-2021), Statele Unite și-au redus în mod semnificativ contribuțiile financiare la operațiunile și agențiile ONU,
BTA/ Noul guvern bulgar a depus jurământul de învestitură
Cabinetul de miniștri bulgar avându-l în frunte pe Rosen Jeliazkov aprobat joi de Parlament și a depus jurământul de învestitură. Votat cu 125 de voturi ''pentru'', 114 ''împotrivă'' și nicio abținere, cabinetul a fost susținut de toți deputații din coaliția GERB-UDF (Uniunea Forțel
Norvegia declanșează o anchetă după ce ambasada Venezuelei a fost vandalizată
Serviciile norvegiene de securitate internă (PST) au anunțat joi declanșarea unei anchete, la o zi după o efracție, furt și acte de vandalism în clădirea ambasadei Venezuelei la Oslo, informează AFP. Ministrul venezuelean al afacerilor externe, Yvan Gil Pinto, a postat pe contul său de Instagram o
Bulgaria: Coaliția guvernamentală a fost aprobată de parlament
Parlamentul bulgar a aprobat joi fragila coaliție guvernamentală născută dintr-un compromis dificil între conservatori și alte formațiuni, printre care socialiștii, pentru a încerca să ofere puțină stabilitate în Bulgaria, țară care trece printr-o gravă criză politică, transmite AFP. Coaliția guvernamentală, formată din alian
Beijingul denunță ''atacurile nejustificate'' ale lui Marco Rubio la adresa Chinei
Beijingul a denunțat joi ''atacuri nejustificate'' la adresa sa după ce Marco Rubio, candidatul lui Donald Trump pentru funcția de secretar de stat al SUA, a calificat China drept ''cel periculos adversar'', în timpul unei audieri în Senat, informează AFP. ''Partea americană trebuie să ajungă
Armata ucraineană anunță că a capturat 27 de militari ruși în regiunea Kursk
Armata ucraineană a anunțat joi că a capturat 27 de militari ruși în regiunea rusă Kursk, din care o mică parte este controlată din august anul trecut de forțele Kievului, relatează AFP. ''În ultimele zile, 27 de militari inamici au fost capturați în timpul luptelor'' în regiunea frontalieră rusă Kursk,
VIDEO Joe Biden îndeamnă în ultimul său discurs la amendarea Constituției în chestiunea imunității președintelui
În discursul său de adio în calitate de președinte al SUA, Joe Biden a îndemnat miercuri la adoptarea unui amendament constituțional privind imunitatea prezidențială, în ceea ce a părut a fi un ultim atac la succesorul său, Donald Trump, relatează dpa.
Omenirea a eliberat relele unei Cutii moderne a Pandorei, avertizează Antonio Guterres
Omenirea a eliberat ''relele unei Cutii moderne a Pandorei'', a avertizat miercuri secretarul general al ONU, Antonio Guterres, incluzând ''tehnologiile scăpate de sub control'' printre amenințările existențiale ale lumii de astăzi, alături de războaie și încălzirea globală, relatează AFP. ''
Premierul britanic, la Kiev pentru a semna un acord de parteneriat pe 100 de ani
Invazia președintelui rus Vladimir Putin în Ucraina a fost un ''eșec strategic monumental'', a afirmat premierul britanic Keir Starmer, aflat joi la Kiev pentru a semna un acord de parteneriat pe 100 de ani, relatează dpa. Starmer a fost întâmpinat la gara din Kiev de ambasadorul britanic în Ucraina, Mar
Vizita premierului rus în Vietnam: Au fost încheiate șapte acorduri, inclusiv în domeniile nuclear și energetic
Premierul rus Mihail Mișustin a avut miercuri o întrevedere cu președintele vietnamez Luong Cuong, în dorința de a întări legăturile cu un vechi aliat, în condițiile în care izolarea Moscovei se accentuează din cauza războiului din Ucraina, comentează AFP. Vizita de două zile a lui Mișustin la Hanoi intervine la ș
Noul premier francez se confruntă cu o moțiune de cenzură
Noul prim-ministru francez François Bayrou se confruntă joi după-amiază cu o moțiune de cenzură în parlament, relatează dpa. Dacă va fi încununată de succes, moțiunea va duce la căderea noului guvern de centru-dreapta format chiar înainte de Crăciun și va slăbi și mai mult poziția președintelui francez Emmanuel Macron.
Bulgaria: Parlamentul supune la vot noul guvern, condus de Rosen Jeliazkov
Parlamentul bulgar se pronunță joi prin vot asupra noului guvern după ce în ziua anterioară a fost anunțată formarea unei coaliții din trei partide, transmite DPA. Miercuri, alianța proeuropeană Cetățeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei-Uniunea Forțelor Democrate (GERB-SDS) a anunțat formarea unei coaliții guvernamentale alături
Coreea de Sud: Președintele suspendat refuză un nou interogatoriu după arestarea sa
Președintele sud-coreean suspendat Yoon Suk Yeol își afirmă dreptul la tăcere și refuză să participe la un nou interogatoriu programat pentru joi, la o zi după arestarea sa spectaculoasă pentru încercarea eșuată de a impune legea marțială la începutul lunii decembrie, a declarat avocatul său, conform AFP. Liderul, devenit pri