Armata SUA a muşamalizat două atacuri aeriene care au ucis zeci de civili în Siria în 2019 (presă)
Armata SUA a muşamalizat două atacuri aeriene efectuate în 2019 în Siria în care şi-au pierdut viaţa până la 64 de femei şi copii, o posibilă crimă de război, în timpul campaniei împotriva grupării teroriste Stat Islamic, a relatat sâmbătă cotidianul The New York Times, citat de Reuters.
Cele două atacuri consecutive în apropiere de oraşul Baghuz au fost comandate de o unitate secretă americană de operaţiuni speciale însărcinată cu operaţiunile în teren din Siria, potrivit ziarului american.
The New York Times a scris că U.S. Central Command (Comandamentul Central al SUA - n.r.), care superviza operaţiunile aeriene ale SUA în Siria, a recunoscut pentru prima dată în această săptămână că raidurile aeriene au avut într-adevăr loc şi a afirmat că au fost justificate.
Într-o declaraţie difuzată sâmbătă, Comandamentul Central al SUA a reiterat explicaţia pe care a oferit-o ziarului, cum că 80 de persoane au fost ucise în raidurile aeriene, între care 16 luptători ai grupării teroriste Stat Islamic şi patru civili. Armata SUA a precizat că nu este clar dacă restul de circa 60 de oameni erau civili, în parte deoarece femeile şi copiii ar fi putut fi combatanţi.
În declaraţia de sâmbătă, armata SUA a mai menţionat că raidurile au fost "o autoapărare legitimă", proporţionale şi că "au fost luate măsurile adecvate pentru a exclude prezenţa civililor".
"Detestăm pierderea de vieţi nevinovate şi luăm toate măsurile posibile pentru a împiedica (o astfel de situaţie). În acest caz, am raportat la nivel intern şi am anchetat raidurile pe baza propriilor noastre dovezi şi ne asumăm deplina responsabilitate pentru pierderea neintenţionată de vieţi omeneşti", a mai transmis Comandamentul Central al SUA în declaraţia sa.
Numărul civililor în rândul celor 60 de decese nu a putut fi stabilit deoarece "au putut fi observate numeroase femei şi cel puţin un copil înarmaţi" în înregistrarea video a evenimentelor, a adăugat Comandamentul Central al SUA, care a insistat că cel mai probabil majoritatea celor 60 de persoane ucise erau combatanţi.
Comandamentul Central a relatat că raidurile aeriene au avut loc într-un moment în care Forţele Democratice Siriene (SDF, o alianţă militară arabo-kurdă sprijinită de Washington - n.r.) se aflau sub foc intens şi în pericol de a fi înfrânte, iar SDF a transmis că în zonă nu existau civili.
Inspectoratul general din Departamentul Apărării SUA a lansat o anchetă asupra incidentului din 18 martie 2019, însă raportul său a fost în cele din urmă "golit" de orice fel de referire la bombardament, iar o investigaţie exhaustivă şi independentă nu a mai avut loc niciodată, potrivit The New York Times. Ziarul american a precizat că relatarea sa are la bază documente confidenţiale şi descrieri ale unor rapoarte secrete, precum şi interviuri cu personalul implicat direct.
Un avocat al Forţelor Aeriene prezent la centrul de operaţiuni la acel moment a apreciat că raidurile aeriene erau posibile crime de război şi a atenţionat ulterior inspectoratul general al Pentagonului şi Comisia pentru forţele armate din Senatul SUA în momentul în care nu a fost luată nicio măsură, a mai relatat The New York Times. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Vladimir Putin: Elitele politice europene vor sfârși prin ''a da din coadă'' în fața lui Donald Trump
Președintele rus Vladimir Putin a declarat că elitele europene vor sfârși prin a fi obediente și 'a da din coadă' în fața președintelui american Donald Trump, într-un interviu care va fi difuzat duminică seară la emisiunea televiziunii de stat ruse 'Moscova. Kremlin. Putin', transmite EFE. 'Trump, cu carac
Mii de oameni au manifestat în Germania împotriva extremei drepte
Mii de oameni au ieșit sâmbătă pe străzi în Germania pentru a protesta față de decizia Uniunii Creștin Democrate (partid conservator) de a trece un proiect de lege în parlamentul german cu ajutorul formațiunii Alternativa pentru Germania (AfD, considerată de extrema dreaptă), informează dpa. Mii de oameni au manifestat la Kol
Naționalistul flamand De Wever recunoaște că a deveni prim-ministru al Belgiei nu era visul lui
Liderul conservatorilor flamanzi Bart De Wever a recunoscut sâmbătă că este 'ciudat' că Belgia va avea pentru prima dată în istoria sa un prim-ministru naționalist flamand, lucru care nu a fost niciodată 'visul' lui, dar a adăugat totodată că vede această nouă etapă drept o situație 'unică' pentru a face reformele necesare pentru &
Zeci de palestinieni protestează față de planul lui Trump de ''curățenie'' în Gaza: ''Nu vom muri în altă parte''
Zeci de palestinieni au ieșit sâmbătă pe străzile Fâșiei Gaza pentru a protesta față de planul de 'curățenie' propus de președintele american Donald Trump, prin care intenționează să transfere un milion și jumătate de palestinieni în țări precum Iordania și Egiptul, informează EFE. 'Suntem fiii acestei țări, este
Iranul prezintă o nouă rachetă balistică și o nouă generație a sistemului de apărare antiaeriană
Iranul a prezentat duminică o nouă rachetă balistică numită Etemad (încredere, în persană - n.r.) și o nouă generație a sistemului de apărare antiaeriană Bavar 373, în timpul vizitei președintelui Masoud Pezeshkian la expoziția Organizației Aerospațiale a Ministerului Apărării de la Teheran, informează EFE. Pezeshkian a supra
Secretarul general al NATO, Mark Rutte: Germania trebuie să cheltuiască mai mult pentru apărare
Germania trebuie să-și majoreze cheltuielile pentru apărare și producția de arme, a îndemnat secretarul general al NATO, Mark Rutte, într-o declarație publicată în ediția de duminică a ziarului german Bild, informează dpa. 'Germanii au făcut multe lucruri bine de când a început războiul din Ucraina', a adă
Departamentul de eficiență condus de Elon Musk a primit acces la sistemul de plăți al Trezoreriei (media)
Miliardarul Elon Musk și echipa sa de eficiență guvernamentală au primit acces la sistemul de plată al Departamentului Trezoreriei SUA, rezolvând un impas de câteva zile, a informat sâmbătă ziarul american The New York Times, citat de Reuters. Musk, care conduce noul Departament de Eficiență Guvernamentală (DOGE), a fost &ici
Președintele Dumei de Stat a Rusiei anunță că se deplasează în India pentru discuții importante
Președintele Dumei de Stat a Rusiei (camera inferioară a parlamentului - n.r.), Viaceslav Volodin, a declarat duminica aceasta că pleacă în India pentru o serie de discuții 'importante', informează Reuters. 'Vom fi la New Delhi până la căderea nopții, mâine sunt planificate întâlniri și negocieri impor
China promite să răspundă noilor tarife vamale impuse de Trump
China a anunțat duminica aceasta că va lua 'contramăsuri corespunzătoare' pentru 'apărarea fermă' a drepturilor și intereselor sale, după ce Statele Unite au decis să impună tarife de 10% țării asiatice, și a reafirmat că războaiele comerciale 'nu au câștigători', informează EFE. 'China se opune ferm acestor t
Canada va impune de marți taxe vamale Statelor Unite ca măsură de retorsiune
Canada va impune taxe vamale asupra produselor americane ca represalii la cele anunțate anterior de președintele american, a declarat sâmbătă premierul canadian Justin Trudeau într-un discurs pe un ton grav, notează AFP. 'Canada va impune taxe vamale de 25% asupra produselor americane pentru un total de 155 de miliarde de dolar
Mexic: Președinta Sheinbaum denunță 'calomnia' lui Trump și impune taxe vamale Washingtonului
Președinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, a denunțat sâmbătă drept 'calomnie' acuzația lui Donald Trump că guvernul său ar avea legături cu traficul de droguri și a anunțat impunerea de taxe vamale Statelor Unite în represalii la cele anunțate anterior de președintele american, transmite AFP. 'Respingem categoric calomni
Franța: Guvernul își asumă din nou riscul unei moțiuni de cenzură în privința bugetului
Premierul francez, François Bayrou, și-a anunțat sâmbătă decizia de a folosi articolul 49.3 din Constituție pentru ca Adunarea Națională să aprobe bugetul de stat și cel de asigurări sociale, care permite adoptarea unui text fără vot, cu riscul unei moțiuni de cenzură și al căderii executivului, notează AFP. Centristul i-a succeda
Siria: 19 morți, printre care luptători pro-turci, în nordul țării (OSDO)
În total, zece luptători pro-turci și-au pierdut viața sâmbătă în lupte cu forțele dominate de kurzi în nordul Siriei, unde nouă persoane au murit, de asemenea, într-un atentat, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de AFP. Aceste violențe au avut loc în sectorul Manbij, un or
VIDEO Iranul a dezvăluit a doua bază navală subterană
Forța maritimă a Gardienilor Revoluției, armata ideologică a Iranului, a dezvăluit sâmbătă o nouă bază navală subterană, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea de stat, la două săptămâni după prezentarea unei instalații similare, notează AFP. 'Sute de rachete de croazieră capabile să contracareze războiul electronic al di
Armistițiu cu Hamas: Israelul confirmă reluarea negocierilor luni, la Washington
Israelul a confirmat sâmbătă într-un comunicat că negocierile indirecte cu mișcarea islamistă palestiniană Hamas, privind a doua fază a acordului lor de armistițiu, se vor relua, așa cum era prevăzut, luni, la Washington, scrie AFP. Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, și trimisul special al președintelui Donald Trump &ici