Popularitatea preşedintelui american, Joe Biden, la cel mai scăzut nivel de la preluarea mandatului (sondaj)

Popularitatea preşedintelui american, Joe Biden, a ajuns la cel mai scăzut nivel din timpul preşedinţiei sale, americanii părând să fie din ce în ce mai critici cu privire la răspunsul său la pandemia de COVID-19, potrivit ultimului sondaj de opinie Reuters/Ipsos.
Sondajul la nivel naţional, realizat în zilele de 15 şi 16 septembrie, a arătat că 44% dintre adulţii americani au aprobat prestaţia lui Biden în funcţie, în timp ce 50% au dezaprobat-o, iar restul nu erau siguri.
Popularitatea lui Biden este în scădere de la jumătatea lunii august, când guvernul afgan susţinut de SUA s-a prăbuşit, iar numărul deceselor legate de COVID-19 a crescut în întreaga ţară.
În timp ce majoritatea americanilor susţin cerinţele privind vaccinurile şi măştile pe care Biden le-a ordonat recent pentru a încetini răspândirea variantei Delta, unii republicani au criticat ceea ce ei consideră a fi o reacţie exagerată a Casei Albe.
Sondajul săptămânal a arătat că numărul americanilor care susţin răspunsul lui Biden la pandemie a scăzut sub 50% pentru pentru prima dată: aproximativ 48% au aprobat politicile preşedintelui COVID-19, în timp ce 46% le-au dezaprobat.
În aceeaşi perioadă a preşedinţiei lui Donald Trump, aproximativ 38% dintre americani aprobau prestaţia sa ca preşedinte, în timp ce 57% o dezaprobau.
Sondajul Reuters/Ipsos este realizat online, în limba engleză, pe întreg teritoriul Statelor Unite. La ultimul sondaj au participat 1.005 adulţi în total, dintre care 442 de democraţi şi 360 de republicani. Marja de eroare este de 4 puncte procentuale. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Ionescu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Donald Trump acceptat invitația prim-ministrului italian de a efectua o vizită oficială în Italia curând
Președintele american, Donald Trump, a acceptat invitația prim-ministrului italian, Giorgia Meloni, de a efectua o vizită oficială în Italia în viitorul foarte apropiat, se arată într-o declarație comună a liderilor publicată vineri, după ce s-au întâlnit cu o zi înainte la Washington - relatează Reuters. În timpul &ic
Giorgia Meloni s-a întâlnit cu vicepreședintele SUA, JD Vance, la Roma, pentru a doua oară în 24 de ore
Premierul Italiei, Giorgia Meloni, s-a întâlnit vineri la Roma cu vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, pe care l-a primit glumind în biroul său din Palazzo Chigi, la o zi după întâlnirea cu președintele american, Donald Trump, la Casa Albă, la care a fost prezent și acesta, relatează ANSA. 'Sunt onorată să îi urez
#Ucraina anunță că a recuperat trupurile a 909 de soldați ucraineni uciși în lupte
Ucraina a anunțat vineri că a recuperat trupurile a 909 de soldați ucraineni uciși în lupte, după un schimb identic care a avut loc la sfârșitul lui martie, cel mai mare de la începutul invaziei ruse în februarie 2022, informează AFP. 'Trupurile a 909 de apărători ucraineni căzuți în luptă au fost aduse înapoi în U
Iranul își expune arsenalul militar în cadrul unor parade organizate cu ocazia Zilei Armatei
Parade militare au fost organizate vineri în Iran cu ocazia Zilei Armatei, în timpul cărora autoritățile iraniene au expus arsenalul militar al țării, în special drone, rachete și tancuri fabricate pe plan local, informează AFP. Aceste parade, la Teheran și în alte orașe ale Iranului, au avut loc cu o zi înainte de o a doua sesiun
Ordinul lui Putin de a suspenda loviturile asupra infrastructurii energetice din #Ucraina a expirat, declară Peskov
Ordinul dat pe 18 martie de președintele rus Vladimir Putin de a suspenda pentru 30 de zile loviturile asupra infrastructurii energetice din Ucraina 'a expirat', a anunțat vineri Kremlinul, informează AFP și Reuters. 'Luna (de moratoriu) a expirat de fapt. Pentru moment, nu au fost alte instrucțiuni din partea comandantului suprem, președintele Put
Noul ambasador al SUA în Israel a depus la Zidul Plângerii un mesaj de pace scris de Donald Trump
Noul ambasador al SUA în Israel a depus vineri la Zidul Plângerii din Ierusalim un mesaj scris de mâna lui Donald Trump, dând asigurări că președintele american se roagă pentru pace și întoarcerea ostaticilor israelieni acasă, informează AFP. Fostul guvernator republican Mike Huckabee, apropiat mediilor israeliene pro-colonizare,
China îi răspunde lui Zelenski că nu a furnizat niciodată arme letale Rusiei pentru războiul din #Ucraina
China a dat vineri asigurări că nu a livrat 'niciodată' arme letale Rusiei în războiul împotriva Ucrainei, denunțând 'acuzații arbitrare' și o 'manipulare politică', după acuzații formulate de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, informează AFP. Acest schimb de acuzații intervine în condițiile în care
JD Vance va avea o întrevedere cu Giorgia Meloni la Roma, înainte de a sărbători Paștele la Vatican
Vicepreședintele american JD Vance a sosit vineri dimineața la Roma pentru o vizită în timpul căreia el urmează să aibă o întrevedere cu șefa guvernului italian Giorgia Meloni, înainte de a sărbători Paștele la Vatican, unde va fi primit de brațul drept al Papei Francisc, informează AFP și ANSA. Avionul vicepreședintelui american, Air Force T
Trebuie să determinăm în următoarele zile dacă pacea în #Ucraina este 'fezabilă', declară șeful diplomației americane
Secretarul de stat american Marco Rubio a estimat vineri că este timpul 'să se determine în următoarele zile' dacă pacea 'este fezabilă' în Ucraina, subliniind totodată că 'SUA au alte priorități', la o zi după discuțiile de la Paris între americani, europeni și ucraineni, informează AFP. 'Trebuie să determinăm &ic
Yemen: Armata americană a distrus un port petrolier strategic; rebelii houthi anunță 38 de morți și peste 100 de răniți
Armata americană a anunțat că a distrus un port petrolier strategic în Yemen, unde ea îi vizează pe rebelii houthi, care au anunțat la rândul lor, vineri, 38 de morți și peste 100 de răniți în urma atacului american, potrivit unui nou bilanț, informează AFP și Reuters. 'Treizeci și opt de muncitori și angajați au fost uciși și alți
Donald Trump spune că nu îl învinovățește pe Zelenski pentru războiul din #Ucraina, continuând să-l critice
Donald Trump a declarat joi că nu-l consideră pe Volodimir Zelenski 'responsabil' pentru războiul din Ucraina, continuând totodată să-l critice pe președintele ucrainean, informează AFP. 'Nu-l consider pe Zelenski responsabil, însă nu sunt deloc încântat că acest război a fost declanșat. (...) Nu-l învinovățesc, î
#Ucraina: Cel puțin doi morți și zeci de răniți în atacuri ruse asupra orașelor Harkov și Sumî
Două persoane au murit și alte cel puțin 40 de persoane au fost rănite în noaptea de joi spre vineri la Harkov și Sumî, în nord-estul Ucrainei, au anunțat autoritățile ucrainene, informează agențiile internaționale de presă. La Harkov, o persoană a murit și alte circa 40 au fost rănite, potrivit unui bilanț provizoriu, a anunțat primarul aces
Acord privind mineralele: Kievul și Washingtonul au semnat un 'memorandum de intenție' (ministrul ucrainean)
Washingtonul și Kievul au semnat joi un 'memorandum de intenție' care vizează încheierea unui acord complex privind accesul la resursele naturale și mineralele critice ale Ucrainei, a anunțat un oficial ucrainean, relatează AFP. 'Suntem încântați să anunțăm semnarea, cu partenerii noștri americani, a unui protocol
'Pacea este posibilă în Ucraina', afirmă secretarul de stat american în cadrul unei convorbiri cu ministrul de externe rus
Secretarul de stat american Marco Rubio l-a contactat telefonic joi pe ministrul de externe rus Serghei Lavrov pentru a-l informa despre discuțiile de la Paris privind conflictul din Ucraina, subliniind că 'pacea este posibilă' dacă fiecare dintre părți se angajează într-un acord, relatează AFP. Secretarul de stat 'i-a transm
VIDEO/SUA: Trump afirmă că acordul privind mineralele cu #Ucraina va fi semnat 'joia viitoare'
Președintele american Donald Trump a declarat joi că un acord privind exploatarea resurselor minerale strategice ale Ucrainei va fi semnat 'joia viitoare', relatează AFP. 'Avem un acord privind mineralele care, cred, va fi semnat joi (...) joia viitoare. Curând. Și presupun că vor onora acordul. Vom vedea. Dar avem un acord &