SUA: Pentagonul a anunţat că o echipă de experţi se deplasează în Haiti pentru a evalua nivelul de asistenţă ce poate fi acordat

Pentagonul a anunţat că o echipă de experţi din domeniul securităţii şi aplicării legii din Statele Unite a plecat duminică spre Haiti pentru a stabili ce asistenţă poate oferi Washingtonul după asasinarea preşedintelui haitian Jovenel Moise săptămâna trecută, transmite Reuters.
"Astăzi, o echipă inter-agenţii, în mare parte din cadrul Departamentul pentru Securitate Internă şi FBI, se îndreaptă spre Haiti chiar acum pentru a vedea ce putem face pentru a ajuta în procesul de investigaţie", a declarat pentru Fox News Sunday purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.
La întoarcere, preşedintele Joe Biden va fi informat de echipă şi "va lua apoi decizii cu privire la calea de urmat", a declarat pentru Reuters un înalt oficial al administraţiei americane.
Haiti a solicitat ajutorul SUA pentru a securiza ţara şi a investiga atacul de miercuri în care a fost a ucis preşedintele Jovenel Moise la domiciliul său din Port-au-Prince, atentat care a scufundat şi mai mult în haos această ţară deja afectată de sărăcie.
Autorităţile haitiene au declarat că doi americani haitieni se numără printre presupuşii asasini.
Nu a fost comunicat cât timp va rămâne echipa SUA în Haiti.
Oficialul administraţiei americane a declarat duminică că Washingtonul se va consulta cu partenerii săi regionali şi cu ONU.
SUA au respins până acum cererea Haiti de a trimite trupe, iar ONU ar avea nevoie de o autorizaţie din partea Consiliului de Securitate pentru a trimite forţe armate. John Kirby a declarat: "O analizăm aşa cum am face orice altă cerere de asistenţă la Pentagon. Face obiectul unei analize". AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: John Kirby/Twitter
Citeşte şi:
* Asasinii preşedintelui haitian erau mercenari ''profesionişti'', susţine ambasadorul Haiti în SUA
* VIDEO Haiti: Patru mercenari ucişi şi alţi doi arestaţi, după asasinarea preşedintelui Jovenel Moise
* Columbia: 17 foşti militari columbieni, suspectaţi de asasinarea preşedintelui haitian (poliţia)
* Haiti cere SUA şi ONU trimiterea de trupe pentru securizarea unor locuri strategice (ministru)
* Haiti: Şeful Senatului, ales preşedinte interimar al ţării după asasinarea lui Jovenel Moise
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fostul președinte american Joe Biden a fost diagnosticat cu cancer de prostată
Fostul președinte american Joe Biden (2021-2025) a fost diagnosticat cu cancer de prostată cu metastaze la nivelul oaselor, iar el și familia sa analizează opțiunile de tratament, a anunțat duminică biroul său într-un comunicat - relatează agențiile internaționale de presă. Potrivit comunicatului, politicianul democrat în vâr
Polonia/alegeri: Liberalul Rafal Trzaskowski și naționalistul Karol Nawrocki se vor confrunta în turul doi (exit-poll)
Primarul Varșoviei, Rafal Trzaskowski, candidatul formațiunii liberale de guvernământ a premierului polonez Donald Tusk, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale în Polonia, la mică distanță în fața candidatului naționalist Karol Nawrocki, susținut de partidul conservator Lege și Justiție (PiS), ei urmând să se confrunte î
Israel: Mossad-ul a recuperat din Siria arhivele oficiale ale spionului Eli Cohen
Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a anunțat că Mossad-ul (serviciul de informații externe israelian) a recuperat din Siria arhivele oficiale ale spionului Eli Cohen, care a fost spânzurat la Damasc pe 18 mai 1965, relatează duminică AFP. 'Într-o operațiune secretă a Mossad-ului, arhivele oficiale siriene ale lui Eli Cohen, care cu
Trump dorește o întâlnire cu Putin cât mai curând pentru a discuta despre #Ucraina, afirmă Rubio
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat duminică într-un interviu că președintele american Donald Trump dorește să se întâlnească cu omologul său rus Vladimir Putin 'cât mai curând posibil' pentru a discuta despre încheierea războiului în Ucraina, relatează agenția EFE. În interviul acordat emi
Israel-Hamas/ Armata israeliană anunță 'operațiuni terestre extinse' în Fâșia Gaza
Armata israeliană a anunțat duminică 'operațiuni terestre extinse în nordul și sudul Fâșiei Gaza', unde cel puțin 50 de palestinieni, inclusiv copii, au fost uciși în noi bombardamente israeliene, potrivit serviciilor de urgență, relatează AFP. Armata israeliană și-a intensificat deja de sâmbătă ofensiva în Fâșia Gaz
#Ucraina: Zelenski reafirmă la o întâlnire cu Vance și Rubio că dorește cât mai rapid un armistițiu cu Rusia
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întâlnit duminică la Roma cu vicepreședintele american J.D. Vance și cu secretarul de stat Marco Rubio, cărora le-a spus din nou că dorește o încetare a focului completă și necondiționată în războiul cu Rusia, iar dacă aceasta din urmă refuză Occidentul trebuie să-i impună noi sancțiuni, relatează agențiil
J.D. Vance și Von der Leyen au discutat la Roma despre dezacordurile comerciale între SUA și UE
Vicepreședintele american J.D. Vance a descris duminică Uniunea Europeană drept 'un aliat important' al SUA, recunoscând însă dezacordurile privind comerțul, în timpul unei întâlniri avute la Roma cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și cu șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, relatează AFP. Această &i
Vicepreședintele american Vance se întâlnește cu președintele ucrainean Zelenski la Roma
Vicepreședintele american J.D. Vance se va întâlni duminică aceasta la Roma cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, după liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea, transmite agenția EFE. Întâlnirea dintre cei doi are loc la Villa Taverna, reședința ambasadorului SUA în Italia, și la ea participă de aseme
Patru lideri europeni doresc o discuție cu Trump înaintea convorbirii acestuia cu Putin
Cancelarul german Friedrich Merz a anunțat că el și președintele francez Emmanuel Macron, premierul britanic Keir Starmer și premierul polonez Donald Tusk doresc să discute cu președintele american Donald Trump, înaintea convorbirii pe care acesta o va avea luni cu președintele rus Vladimir Putin, transmite duminică Reuters. Merz a spus
Alegeri prezidențiale în Polonia: Principalii favoriți își îndeamnă concetățenii să voteze
Cei doi principali favoriți la alegerile prezidențiale din Polonia, candidatul partidului de guvernământ, Rafal Trzaskowski, și naționalistul Karol Nawrocki, au votat duminică la Varșovia și respectiv Gdansk și și-au îndemnat concetățenii să meargă la vot, informează EFE. Trzaskowski, care în sondajele de opinie era creditat
Dezbaterea privind acuitatea mentală a lui Biden, din nou în prim plan, după publicarea unei înregistrări audio
Difuzarea unei înregistrări audio din 2023 cu Joe Biden, în care cel care era la acea vreme președintele SUA pierde firul unor date-cheie din viața sa, readuce în prim plan declinul acuității mentale a democratului octogenar pe parcursul mandatului său, scrie duminică AFP. Înregistrarea audio, cu o durată de peste cinci
Papa Leon al XIV-lea îl va primi duminică pe Zelenski la Vatican
Papa Leon al XVI-lea îl va primi duminică la Vatican pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care participă la Liturghia inaugurală a pontificatului noului suveran pontif, a confirmat Sfântul Scaun într-un comunicat, transmite EFE. Noul Papă a cerut pace pentru această țară și pentru altele la finalul Liturghiei, î
Șeful Consiliului European se declară șocat de situația din Fâșia Gaza
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, și-a exprimat sâmbătă îngrijorarea cu privire la înrăutățirea situației umanitare din Fâșia Gaza, transmite dpa. 'Șocat de știrile zilnice care vin din Gaza: civili înfometați, spitale lovite din nou. Violența trebuie să înceteze', a scris Costa pe X.
Orban: Este inacceptabil ca o țară non-NATO să ducă o campanie de calomniere a Ungariei (interviu)
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a numit 'inacceptabil' ca un stat non-NATO, Ucraina, să ducă o campanie organizată de serviciile sale secrete pentru a discredita Ungaria, care este stat membru al Alianței Atlantice, a transmis sâmbătă MTI. Într-un interviu înregistrat după summitul Comunității Politice Europene de v
Putin declară că Rusia are suficiente resurse pentru a încheia războiul din #Ucraina (interviu)
Rusia are suficiente forțe pentru a încheia războiul din Ucraina și a obține rezultatul dorit, a declarat președintele rus Vladimir Putin într-un interviu publicat duminică de presa de stat, la o zi după ce Kremlinul a anunțat că va prezenta Ucrainei condițiile sale pentru o încetare a focului, transmite EFE. 'Avem forțe