Viktor Orban justifică legea ungară împotriva promovării homosexualităţii în rândul minorilor şi se declară un apărător al homosexualilor

Prim-ministrul ungar Viktor Orban s-a prezentat joi ca apărător al homosexualilor şi a negat că recenta lege controversată adoptată de parlamentul de la Budapesta ar aduce atingere drepturilor persoanelor LGBT, relatează AFP.
'Legea nu se referă la homosexuali. Ea priveşte felul în care părinţii vor să facă educaţia sexuală a copiilor lor', a declarat Orban la sosirea la summitul UE de la Bruxelles.
'Sub regimul comunist, homosexualitatea era pedepsită şi eu m-am luptat pentru libertatea şi drepturile lor. Apăr drepturile homosexualilor', a spus Orban, criticat de majoritatea omologilor săi europeni pentru noua lege.
Aceasta prevede că 'pornografia şi conţinuturile care reprezintă sexualitatea sau promovează deviaţia identităţii de gen, schimbarea de sex şi homosexualitatea nu trebuie să le fie accesibile celor de sub 18 ani'.
Legea a fost calificată miercuri de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, drept 'o ruşine'.
De altfel, 17 state membre, printre care Franţa, Germania, Italia şi Spania, i-au interpelat într-o scrisoare comună pe liderii UE şi pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres, invitat la summitul UE, cu privire la necesitatea de a face respectate valorile europene.
Fără a menţiona explicit Ungaria, scrisoarea deplânge 'ameninţările împotriva drepturilor fundamentale şi, în particular, a principiului de non-discriminare din cauza orientării sexuale'.
'Pentru toată Ungaria, este o onoare că un prim-ministru sau un şef de Comisie se interesează de o lege ungară, noi suntem la dispoziţia lor şi voi fi bucuros să le spun că nu este vorba în niciun caz despre o lege cu privire la homosexualitate', a mai declarat Viktor Orban.
'Această lege priveşte felul în care un copil învaţă sexualitatea. Sunt chestiuni dificile şi deciziile pe acest subiect sunt exclusiv responsabilitatea părinţilor. Statul trebuie să creeze condiţiile pentru ca părinţii să-şi poate exercita aceste drepturi', a adăugat şeful guvernului de la Budapesta.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Sorin Popescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Friedrich Merz consideră că în prezent sunt șanse mici de încheiere a războiului din #Ucraina
Noul cancelar german Friedrich Merz și-a exprimat sâmbătă optimismul rezervat legat de încheierea războiului din Ucraina în viitorul apropiat, potrivit DPA și AFP. Merz a luat parte sâmbătă, la Kiev, la un summit al țărilor participante la '
Macron: Respectarea încetării focului pentru 30 de zile în #Ucraina va fi controlată de SUA cu contribuție europeană
Respectarea încetării focului pentru 30 de zile propuse sâmbătă la Kiev de Ucraina și aliații săi va fi controlată de Statele Unite cu o contribuție europeană, a anunțat președintele francez Emmanuel Macron, potrivit AFP, Reuters și DPA. Țările participante la 'Coaliția voluntarilor' au decis ''să susțină o în
Pakistanul și India au convenit o încetare a focului imediată
Pakistanul și India au ajuns la un acord privind o încetare a focului ''imediată'', a anunțat sâmbătă după-amiază ministrul de externe pakistanez Ishaq Dar, potrivit DPA și AFP. Informația a fost confirmată de o sursă guvernamentală indiană, care a precizat că cele două țări au negociat direct și că nu sunt prevăzut
UE susține propunerea privind o ''încetare a focului completă și necondiționată'' în #Ucraina
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat sâmbătă propunerea făcută de mai mulți lideri europeni aflați la Kiev cu privire la o ''încetare a focului completă și necondiționată pentru 30 de zile'' în Ucraina, transmit DPA, Reuters și AFP. ''Mingea este acum în terenul Rusiei. S
Kremlinul respinge 'presiunile' și 'amenințările cu sancțiuni' ale aliaților europeni ai Kievului pentru un armistițiu în #Ucraina
Rusia a respins sâmbătă 'presiunile' exercitate asupra ei în vederea acceptării unui armistițiu de 30 de zile în Ucraina, precum și noile 'amenințări cu sancțiuni' formulate de puteri occidentale, informează dpa. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat la televiziunea de stat rusă
#Ucraina și aliații săi europeni propun Moscovei un armistițiu complet și necondiționat de 30 de zile începând de luni
Ucraina și aliații săi europeni care s-au deplasat sâmbătă la Kiev propun Rusiei instaurarea unui armistițiu 'complet și necondiționat' de 30 de zile începând de luni, a anunțat șeful diplomației ucrainene, informează AFP și Reuters. 'Ucraina și aliații săi sunt gata pentru un armistițiu complet și necondiționat l
Premierul britanic Keir Starmer apără o abordare pragmatică a relațiilor post-Brexit cu Uniunea Europeană
Premierul britanic Keir Starmer a apărat o abordare 'pragmatică' a relațiilor post-Brexit cu Uniunea Europeană, evocând posibile concesii în ceea ce privește mobilitatea tinerilor, normele alimentare și rolul justiției europene, într-un interviu publicat sâmbătă în The Guardian, informează AFP. Liderul bri
Tarife vamale: Negocieri comerciale la nivel înalt au început la Geneva între SUA și China
Negocieri între SUA și China au început sâmbătă la Geneva, la cel mai înalt nivel după războiul comercial declanșat de Donald Trump, negocieri menite să aplaneze tensiunile ce încep să apese pe cele două cele mai mari economii mondiale, informează AFP. Semn al importanței mizei, cele două capitale au trimis respon
#Ucraina:Liderii europeni sosiți la Kiev au adus un omagiu soldaților ucraineni căzuți în luptele împotriva invaziei ruse
Cancelarul federal german Friedrich Merz, președintele francez Emmanuel Macron, premierul britanic Keir Starmer și premierul polonez Donald Tusk au adus în timpul vizitei lor sâmbătă la Kiev un omagiu soldaților ucraineni căzuți în luptele pentru apărarea patriei lor, informează dpa. Alături de președintele ucrainean Volodimi
#Ucraina: Cancelarul german Merz evocă o 'înăsprire masivă a sancțiunilor' dacă Putin refuză un armistițiu
Noul cancelar federal german Friedrich Merz a atenționat Moscova cu o 'înăsprire masivă a sancțiunilor' dacă președintele rus refuză armistițiul de 30 de zile în conflictul său împotriva Ucrainei, armistițiu cerut de europeni și americani, informează AFP. În lipsa unei reacții a Kremlinului, 'va avea loc o &
Premierul pakistanez declară că țara sa 'a răzbunat morții nevinovați' printr-un 'răspuns adecvat' dat Indiei
Premierul pakistanez Shehbaz Sharif a declarat sâmbătă că țara sa 'a răzbunat morții nevinovați' printr-un 'răspuns adecvat' dat Indiei, angajată împreună cu vecinul său în cea mai gravă confruntare militară a lor din ultimele decenii, informează AFP. 'Prin operațiunea 'Edificiu compact'', lans
Conflict India-Pakistan: SUA se oferă să medieze și îndeamnă la restabilirea unei comunicări directe pentru a evita 'o eroare de calcul'
Pakistanul a lovit sâmbătă India, după ce New Delhi a lansat mai multe rachete asupra unor baze aeriene pakistaneze, într-una dintre cele mai grave confruntări între cele două puteri nucleare care a făcut deja circa 50 de morți în rândul civililor, informează agențiile internaționale de presă. Țările membre ale G7
Macron, Merz, Starmer și Tusk au sosit la Kiev pentru a sprijini#Ucraina și a cere Moscovei un armistițiu necondiționat și durabil
Emmanuel Macron, Friedrich Merz, Keir Starmer și Donald Tusk au sosit sâmbătă dimineața la Kiev, pentru a-și arăta sprijinul pentru Ucraina și a cere Moscovei, în mod concertat cu SUA, un 'armistițiu complet' de 30 de zile, informează agențiile internaționale de presă. Această vizită a liderilor francez, german, britanic și
Donald Trump a semnat un decret care propune migranților ilegali zboruri gratuite în străinătate
Donald Trump, al cărui program de expulzări masive de imigranți ilegali este contracarat de justiție, a anunțat vineri că a semnat un decret pentru a-i încuraja pe unii să se 'auto-expulzeze' din SUA, propunându-le zboruri gratuite în străinătate, informează sâmbătă AFP. 'Facilităm la maxim plecarea străinil
Șeful juntei birmane a avut o primă întrevedere cu președintele Chinei, la Moscova
Șeful juntei militare birmane a avut o întrevedere cu președintele chinez Xi Jinping, prima sa întrevedere la cel mai înalt nivel cu un reprezentant al Beijingului în calitate de lider al Myanmarului, după lovitura de stat din 2021, a anunțat sâmbătă o media oficială, informează AFP. Generalul Min Aung Hlaing și X