Summitul european de la Porto: UE promite implicare socială pentru o ieşire mai uşoară din pandemie
Liderii UE, care s-au întâlnit vineri în Portugalia, au fost de acord să construiască o Europă mai socială după daunele economice provocate de pandemie, dar drumul până la obţinerea unor realizări concrete se anunţă lung întrucât statele membre au poziţii diferite, transmite AFP.
"Vom transforma modelul de guvernanţă economică în Europa. Va fi mai echilibrat, mai corect, mai puţin financiar, mai economic şi mai social", a declarat prim-ministrul portughez Antonio Costa, gazda summitului de la Porto.
Foto: (c) Paulo Novais/Pool via REUTERS
El a promis "o Europă mai bună" la sfârşitul unei zile de conferinţe cu partenerii sociali pe care a descris-o drept "istorică".
"Trebuie să găsim o modalitate de a oferi un salariu decent pentru toţi cei care lucrează toată ziua astfel încât aceştia să poată cel puţin trăi din munca lor", a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Foto: (c) Estela Silva/Pool via REUTERS
Von der Leyen a reamintit realizările Europei în gestionarea crizei generate de pandemie, în special planul de redresare în valoare de 750 de miliarde de euro, finanţat printr-o datorie comună fără precedent, un simbol al solidarităţii europene.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a vorbit despre proiectele legislative în desfăşurare la Bruxelles care încearcă să protejeze mai bine lucrătorii noilor platforme digitale sau să impună o convergenţă ascendentă a salariilor minime în UE. Şeful statului francez nu a ascuns însă faptul că există dificultăţi."Există rezistenţă, reticenţă, momente de tensiune, dar acestea sunt necesare pentru ca azi să existe progrese", a declarat Macron.

Foto: (c) MIGUEL RIOPA POOL/EPA
Ţările din sud, precum Franţa, Italia, Spania şi Portugalia, sunt în favoarea armonizării salariilor minime. Dar ţările din nord, care ţin la modelul lor performant de negociere colectivă, precum şi cele din est, care se tem să îşi piardă competitivitatea, se opun cu fermitate.
Vineri seară, şefii de stat şi de guvern din statele membre au participat la o cină de lucru, pe agenda căreia s-au aflat probleme internaţionale precum tensiunile din relaţia cu Rusia şi ridicarea brevetelor pentru vaccinurile anti-COVID-19, propuse miercuri de preşedintele american Joe Biden pentru a ajuta ţările sărace.
Summitul continuă sâmbătă, când se aşteaptă ca cele 27 de state să susţină "planul de acţiune" al Comisiei Europene ce prevede trei obiective până în 2030: creşterea ratei ocupării forţei de muncă la 78%, instruirea anuală a cel puţin 60% din adulţi şi reducerea cu 15 milioane a numărului persoanelor cu risc de sărăcie sau excluziune socială.
Doar câţiva lideri au ales să participe de la distanţă, printre care cancelarul german Angela Merkel şi premierul olandez Mark Rutte.
Partidele de stânga au organizat un contra-summit şi au planificat să demonstreze pe străzile din Porto sâmbătă.
"Planul de acţiune al UE nu este deloc la înălţimea provocărilor", a declarat Leila Chaibi, deputată France Insoumise (stânga radicală) în Parlamentul European.
Olivier De Schutter, raportorul special al ONU pentru drepturile omului, a atras atenţia asupra faptului că 700.000 de persoane din Europa dorm pe stradă în fiecare noapte şi că peste 20 de milioane de lucrători trăiesc în sărăcie din cauza creşterii formelor de muncă temporară, în special pe noile platforme digitale.
De Schutter a denunţat "concurenţa fiscală" dintre state care împinge la reducerea cheltuielilor sociale.
"Trebuie să corectăm acest aspect", a recunoscut preşedintele Emmanuel Macron, referindu-se la proiectul fiscal digital susţinut de Paris, care face obiectul negocierilor la OCDE şi între europeni.
"Nu poate exista o revizuire generală a modelului nostru social fără a ne regândi modelul economic", a declarat Luca Visentini, secretar general al Confederaţiei Sindicatelor Europene.
"Trebuie să trecem de la vechea naraţiune bazată pe austeritate şi disciplină bugetară, axată doar pe profituri şi productivitate, la o economie în serviciul oamenilor"."Creşterea salariilor şi redistribuirea bogăţiei este singura modalitate de a scoate oamenii din sărăcie", a spus el.
Tot sâmbătă va avea loc şi un summit UE-India în sistem videoconferinţă pentru a relansa relaţiile bilaterale şi a relua negocierile privind un acord de liber schimb, suspendat în 2013. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Un reporter al Al Jazeera, ucis într-un atac israelian cu dronă în Gaza
Un reporter al postului de știri Al Jazeera din Qatar a fost ucis într-un atac israelian cu dronă în Fâșia Gaza, transmite dpa. Apărarea civilă palestiniană a anunțat că Mohammed Wishah a murit miercuri, când vehiculul cu care se deplasa în vestul orașului Gaza a fost ținta unui atac aerian. Un al doilea pasager a fost și el ucis.
Iranul va permite trecerea a numai 15 nave pe zi prin Strâmtoarea Ormuz (oficial iranian)
Iranul va permite trecerea a nu mai mult de 15 nave pe zi prin Strâmtoarea Ormuz în urma armistițiului cu o durată de două săptămâni pe care l-a convenit cu SUA, a declarat joi agenției ruse de presă TASS un oficial iranian de rang înalt, relatează Reuters. Ca represalii în urma războiului declanșat de SUA și Israel pe 28 februari
Parlamentul European cere Bruxelles-ului 'măsuri urgente' care să asigure 'alegeri corecte' în Ungaria
Grupurile politice pro-europene din Parlamentul European au cerut joi într-o scrisoare Comisiei Europene să ia 'măsuri urgente' care să garanteze alegeri libere, corecte și democratice în Ungaria, invocând un 'risc serios de constrângere și distorsiune' în procesul electoral în favoarea partidului de guvernământ Fides
#Ucraina: Rusia a returnat Kievului corpurile altor 1.000 de soldați uciși
Kievul a indicat joi că Rusia a restituit Ucrainei alte 1.000 de trupuri, prezentate ca fiind ale unor soldați ucraineni căzuți în lupte, într-unul din puținele domenii de cooperare dintre cele două țări beligerante, relatează AFP. Deputatul rus Șamsail Șaraliev din partea Rusiei Unite, partidul pro-Kremlin, a indicat că Rusia a primit la schimb trupurile a 41 de
Loviturile Israelului în Liban fac negocierile 'lipsite de sens', afirmă președintele iranian
Loviturile de miercuri împotriva Libanului, care au făcut peste 200 de morți și 1.000 de răniți, arată 'eșecul' Israelului 'de a-și respecta angajamentele', 'ceea ce face negocierile lipsite de sens', a afirmat joi președintele iranian Masoud Pezeshkian, pe platforma X, transmite AFP. 'Rămânem cu mâinile pe trăgaci
Israel: Procesul de corupție al lui Netanyahu se va relua duminică, după ce starea de urgență a fost ridicată
Procesul în care prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu este inculpat pentru corupție se va relua duminică, a anunțat joi un purtător de cuvânt al tribunalului, la câteva ore după ce Israelul a ridicat starea de urgență impusă din cauza războiului cu Iran, transmite Reuters. Starea de urgență, care a dus la închiderea de școli și l
Iran: Peste 3.000 de morți în războiului cu Statele Unite și Israel
Șeful organizației de medicină legală din Iran, Abas Masjedi Arani, a informat joi că bilanțul morților în războiul început de Statele Unite și Israel pe 28 februarie se ridică la peste 3.000, transmite EFE. 'Am pierdut peste 3.000 de persoane în atacurile inamice în întreaga țară', a declarat Masjedi pentru agenția Mizan.
Rusia a escortat militar petroliere în apropierea Regatului Unit pentru a preveni sechestrarea lor
Kremlinul a confirmat joi relatări din presa britanică ce afirmă că forțele navale ruse au escortat în apropierea Regatului Unit petroliere din așa-numita 'flotă din umbră' a Rusiei, măsură la care Moscova a recurs pentru a preveni noi acte de 'piraterie' din partea statelor occidentale care au interceptat și sechestrat astfel de petroliere largul mării
Xi Jinping îndeamnă înalții comandanți militari chinezi să renunțe la 'aerele de superioritate'
Președintele chinez Xi Jinping i-a îndemnat pe comandanții militari de rang înalt să renunțe la 'aerele de superioritate' și să 'rămână fideli identității lor de slujitori revoluționari', în contextul recentelor epurări din cadrul conducerii militare a țării, informează joi EFE. Xi a făcut aceste remarci în timpul
Belgia, condamnată la CEDO pentru încălcarea unor drepturi ale mai multor solicitanți de azil
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat joi Belgia pentru încălcarea obligației sale de a găzdui patru solicitanți de azil, care nu au beneficiat de adăpost și asistență materială timp de mai multe luni, inclusiv în cursul iernii, transmite AFP. Reclamanții, originari din Guineea, Angola, Camerun și China, au sosit
Netanyahu: Israelul va ataca Hezbollah 'oriunde va fi necesar'
Israelul va ataca mișcarea islamistă proiraniană Hezbollah 'oriunde va fi necesar', a declarat joi premierul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce Israelul își continuă campania de bombardamente din Liban, care s-a soldat miercuri cu peste 200 de morți, potrivit autorităților libaneze, transmite AFP. 'Continuăm să at
Europa și SUA trebuie să avanseze împreună în pofida acestei perioade dificile, afirmă șefa guvernului italian
Relațiile dintre SUA și Europa traversează ''o perioadă deosebit de dificilă'', a avertizat joi premierul italian Giorgia Meloni, care a dat asigurări că dorește să ''lucreze pentru a menține unite cele două maluri ale Atlanticului'', dar cerând totuși Europei să-și consolideze independența, informează France Presse.
Guvernul Irlandei va desfășura armata pentru a elibera drumurile și instalațiile energetice blocate de protestatari
Guvernul irlandez a anunțat joi că va desfășura armata pentru a elibera drumurile și instalațiile energetice blocate de vehicule ale protestatarilor care, pentru a treia zi consecutiv, demonstrează în toată țara împotriva prețurilor la combustibili, informează EFE. Ministrul justiției, Jim O'Callaghan, a informat într-un
Pakistanul îndeamnă Israelul să pună capăt imediat agresiunii sale în Liban care periclitează armistițiul cu Iranul
Pakistanul a îndemnat joi Israelul să înceteze imediat agresiunea militară împotriva Libanului, avertizând că recentele bombardamente masive încalcă dreptul internațional și pun în pericol armistițiul regional de 14 zile la care s-a ajuns miercuri cu medierea Islamabadului, informează EFE. 'Pakistanul co
Mii de iranieni își prezintă omagiile față de fostul ghid suprem Ali Khamenei, ucis în 28 februarie
Mii de iranieni s-au strâns joi la Teheran pentru a-i aduce un ultim omagiu fostului ghid suprem Ali Khamenei, care s-a aflat la putere aproape patru decenii și a fost ucis pe 28 februarie în prima zi a războiului lansat de Israel și SUA contra Iranului, transmit AFP și DPA. Fiul său Mojtaba, care i-a succedat la putere la în














