Spania a legalizat eutanasia şi sinuciderea asistată

Deputaţii spanioli au aprobat joi, în formă definitivă, legalizarea eutanasiei şi a sinuciderii asistate în cazul persoanelor cu boli grave, incurabile sau invalidante care vor să îşi pună capăt suferinţelor, transmit Reuters şi AFP, punctând că Spania devine a patra ţară din Uniunea Europeană care adoptă o astfel de măsură.
Prioritate a guvernului socialist condus de Pedro Sanchez, legea a fost adoptată în lectură finală cu 202 voturi pentru - ale stângii şi centrului -, 141 împotrivă - dreapta şi extrema dreaptă - şi două abţineri. Până acum, asistenţa la sinucidere şi eutanasia erau pasibile de 2 până la 10 ani de închisoare.
'Astăzi este o zi importantă: ne îndreptăm spre recunoaşterea drepturilor omului. Ne îndreptăm spre o societate mai umană şi mai justă', a declarat ministrul sănătăţii, Carolina Darias, în faţa deputaţilor.
Textul prevede că o persoană ce suferă de o maladie gravă, invalidantă sau incurabilă poate fi ajutată să moară dacă formulează o cerere în acest sens, pentru a evita o suferinţă intolerabilă.
Cererea trebuie să fie formulată în scris şi repetată după 15 zile. Ea va trebui acceptată succesiv de doi medici şi ulterior examinată de o comisie.
Medicii pot refuza să ia parte la eutanasie, invocând 'obiecţia de conştiinţă'.
Legea, la care vor putea recurge adulţii cu reşedinţa legală în Spania, va intra în vigoare în termen de trei luni pentru a permite crearea unor comisii de control regionale care vor examina şi autoriza cererile.
În timpul dezbaterii şi supunerii la vot, în faţa clădirii parlamentului s-au adunat grupuri de demonstranţi pro şi contra proiectului.
Noua lege este întâmpinată cu opoziţie vehementă din partea Bisericii catolice, a grupurilor religioase şi ale dreptei dure. Partidul de extremă dreapta Vox a anunţat că o va contesta la Tribunalul Constituţional.
Problema eutanasiei a atras de multă vreme atenţia opiniei publice din Spania, ţară cu una din cele mai ridicate speranţe de viaţă din lume. Dezbaterea s-a accentuat mai ales după decesul lui Ramon Sampedro, devenit tetraplegic la vârsta de 25 de ani şi care a cerut apoi vreme de 29 ani în justiţie dreptul la eutanasie. După ce infracţiunea s-a prescris, una dintre prietenele sale a recunoscut în faţa justiţiei că participase în 1998 la sinuciderea asistată a lui Ramon. Cazul a inspirat filmul 'Mar Adentro', al lui Alejandro Amenabar, recompensat cu un Oscar în 2004.
Un sondaj de opinie din 2019 a arătat că aproape 90% din spanioli erau favorabili dezincriminării eutanasiei.
În UE, Belgia, Luxemburg şi Olanda au legalizat deja eutanasia. În Portugalia, deputaţii au aprobat în ianaurie o lege de legalizare a eutanasiei, dar Curtea Constituţională a respins textul, care va fi retrimis în parlament.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Florin Ştefan, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
#Ucraina: Zelenski acuză Rusia că a încălcat încetarea focului pe care a anunțat-o
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat sâmbătă Rusia că a încălcat încetarea focului pe care omologul său rus Vladimir Putin tocmai o anunțase pentru Paște și pe care Ucraina s-a angajat să o respecte, în ceea ce ar fi cea mai semnificativă pauză în lupte din ultimii trei ani de conflict, relatează AFP.
Ecuadorul în stare de ''alertă maximă'' din cauza unui presupus complot împotriva președintelui
Ecuadorul este în ''stare de alertă maximă'' din cauza unui presupus complot de asasinat împotriva președintelui Daniel Noboa, recent reales, au anunțat sâmbătă autoritățile acestei țări latino-americane, relatează AFP. Noboa a câștigat duminica trecută alegerile prezidențiale în al doilea tur, dar
Netanyahu nu va permite Iranului să se doteze cu arme nucleare
Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a angajat sâmbătă să împiedice Iranul să se doteze cu arme nucleare, după a doua rundă de discuții între Teheran și Washington privind programul nuclear al Republicii Islamice, notează AFP. ''Sunt hotărât să împiedic Iranul să obțină arme nucleare. Nu voi renunța la
Canada: Participare ridicată la votul anticipat
Agenția electorală a Canadei a notat sâmbătă o prezență ridicată la votul anticipat, reflectând 'un interes deosebit pentru alegeri' cu o săptămână înainte de scrutinul legislativ dominat de tensiunile cu vecinul american, scrie AFP. Potrivit datelor preliminare de la Elections Canada transmise AFP, peste 2 mili
Netanyahu convins că va putea aduce ostaticii înapoi 'fără a ceda dictatelor' Hamas
Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a arătat sâmbătă convins că va putea aduce înapoi ostaticii israelieni 'fără a ceda dictatelor' Hamas, afirmând că războiul împotriva mișcării islamiste palestiniene se află într-o 'fază decisivă', notează AFP. 'Cred că ne putem aduce ostaticii acasă făr
Comisia Europeană spune că vrea dovezi privind o încetare efectivă a agresiunii Rusiei în Ucraina
Comisia Europeană a reacționat cu prudență la anunțul președintelui rus Vladimir Putin de declarare a unei încetări unilaterale de 30 de ore a focului în Ucraina de Paște,
Ministrul de externe ucrainean nu are încredere în anunțul lui Putin privind încetarea unilaterală a focului de Paște
Ministrul de externe ucrainean, Andrii Sîbiha, la fel ca președintele Volodimir Zelenski înaintea sa, a criticat încetarea focului de 30 de ore anunțată sâmbătă
Gaza: Șeful serviciilor de informații turce a discutat cu o delegația a Hamas despre aducerea de ajutoare umanitare
Șeful serviciilor de informații turce, Ibrahim Kalin, s-a întâlnit sâmbătă cu lideri ai Hamas pentru a discuta despre mijloace de a aduce ajutoare umanitare în Fâșia Gaza, unde Israelul a reluat ofensiva militară, transmite AFP. Ibrahim Kalin a discutat cu Mohammad Darwish, șeful consiliului politic al Hamas, și d
Rusia: Trupele ucrainene au fost alungate din aproape toată regiunea Kursk (șeful Statului Major rus)
Armata rusă a alungat trupele ucrainene din aproape toată regiunea Kursk din vestul Rusiei, a afirmat sâmbătă șeful Statului Major, Valerii Gherasimov, transmite Reuters. 'Cea mai mare parte a zonei unde a avut loc invazia acum este eliberată', i-a declarat Gherasimov președintelui Vladimir Putin, într-o întâlni
Iranul anunță noi discuții cu SUA sâmbăta viitoare, în Oman
Iranul și Statele Unite, care au purtat sâmbătă, la Roma, discuții cu privire la dosarul nuclear, vor continua convorbirile sâmbăta viitoare, 26 aprilie, în Oman, a anunțat ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, la televiziunea de stat, transmite AFP. 'Ne vom regăsi sâmbăta viitoare în Oman', a afirmat el, adăug&aci
UPDATE #Ucraina: Putin anunță o scurtă încetare unilaterală a focului cu ocazia sărbătorilor de Paște
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat o scurtă încetare unilaterală a focului în conflictul cu Ucraina cu ocazia sărbătorilor de Paște, începând de sâmbătă, ora 18.00 a Moscovei (15.00 GMT), și până luni, 21 aprilie, ora 00.00 (duminică, ora 21.00 GMT), chemând Kievul să-i urmeze exemplul, transmit Reuters, EFE și AFP.
Rusia susține că a recucerit penultima localitate din Kursk controlată de armata ucraineană
Rusia a susținut sâmbătă că a recucerit penultima localitate din regiunea rusă Kursk aflată încă sub controlul armatei ucrainene, încheind astfel aproape complet recucerirea acestui teritoriu care a fost ținta unei ofensive ucrainene în vara anului 2024, informează AFP și EFE. 'În cursul operațiunilor ofensive, unitățile grupu
Bombardamentele israeliene au ucis aproape 30 de palestinieni în ultimele ore în Fâșia Gaza
Bombardamentele israeliene asupra Fâșiei Gaza au ucis cel puțin 27 de persoane, majoritatea copii, sâmbătă dimineață, a raportat Ministerul palestinian al Sănătății, transmite EFE. Armata israeliană a bombardat din nou adăposturile și corturile unde sunt cazate majoritatea persoanelor strămutate, a informat presa palestiniană.
Vicepreședintele american J.D. Vance s-a întâlnit cu secretarul de stat al Vaticanului, Pietro Parolin
Vicepreședintele SUA, J.D. Vance, s-a întâlnit sâmbătă cu secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul italian Pietro Parolin, în timp ce o întâlnire cu papa Francisc nu este programată oficial deoarece acesta continuă să se afle în convalescență după o infecție respiratorie, transmite AFP. Delegația vicepreședintelui
#Ucraina și Rusia s-au atacat cu drone în timpul nopții de vineri spre sâmbătă
Forțele aeriene ucrainene au raportat distrugerea a 33 de drone lansate de Rusia asupra teritoriului său în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează EFE. 'Distrugerea a 33 de drone de atac, atât Shahed, cât și alte tipuri, a fost confirmată în estul, nordul și sudul țării', au raportat forțele aeriene Ucrainene pe Telegr