Criza din Myanmar: O nouă reuniune a Consiliului de Securitate, posibil săptămâna aceasta
Cei cincisprezece membri ai Consiliului de Securitate al ONU intenţionează să organizeze o nouă întâlnire săptămâna aceasta consacrată Myanmarului, unde situaţia s-a agravat în ultimele zile, transmite AFP citând surse diplomatice de la New York.
"Nu a existat o propunere oficială, dar au loc discuţii între misiuni pentru o nouă întâlnire", au declarat mai mulţi diplomaţi.
Toată lumea aşteaptă rezultatul sesiunii de marţi a miniştrilor de externe ai ASEAN (organizaţia regională asiatică) "înainte de a decide ce să facă în continuare", a spus unul dintre diplomaţi sub condiţia anonimatului.
"O acţiunea este posibilă sub forma unei reuniuni în această săptămână", a adăugat această sursă, adăugând că Beijingul, principalul susţinător al Myanmarului, a menţionat în cadrul acestor schimburi de opinii "necesitatea de a fi prudenţi". Dar "nu au existat blocaje", a precizat un alt diplomat.
"Acordul general între membrii Consiliului este că va avea loc o reuniune consacrată Myanmarului la scurt timp după reuniunea ministerială a ASEAN", a confirmat pentru AFP misiunea diplomatică chineză la ONU.
Întrebată la o conferinţă de presă despre organizarea unei sesiuni dedicate crizei din Myanmar săptămâna aceasta, noua ambasadoare a SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, a răspuns că speră că aceasta va avea loc "cât mai curând posibil".
"Planificăm să discutăm acest lucru în timpul preşedinţiei noastre (a Consiliului de Securitate, asigurată în martie de SUA) şi cât mai curând posibil. Aceasta este o problemă pe care am discutat-o individual cu toţi membrii Consiliului de Securitate şi (...) este pe agenda noastră", a adăugat ambasadoarea americană.
Ultima şi singura întâlnire de până acum a Consiliului de Securitate după lovitura militară de stat din Myanmar din 1 februarie a avut loc pe 2 februarie, în mod informal şi cu uşile închise, fără prezenţa unui reprezentant birmanez. Reuniunea a fost urmată de 48 de ore de negocieri privind o declaraţie aprobată pe 4 februarie care exprima îngrijorarea Consiliului fără a condamna totuşi lovitura de stat.
Ca opţiuni, Consiliul de Securitate poate organiza din nou o şedinţă cu uşile închise, dar oficială, fără participarea unui reprezentant al Myanmarului, sau o sesiune publică în care ţara asiatică să fie reprezentată.
Ceea ce doreşte secretarul general al ONU, Antonio Guterres, este transmiterea unui mesaj puternic şi unitar de către Consiliul de Securitate autorităţilor militare pentru ca acestea să revină asupra acţiunilor lor şi să dea puterea înapoi instituţiilor democratice din Myanmar care reflectă voinţa poporului, a declarat luni purtătorul de cuvânt Stéphane Dujarric.
Antonio Guterres doreşte să vadă "respectarea drepturilor omului, şi anume libertatea de întrunire şi de exprimare, precum şi eliberarea deţinuţilor politici, în special a (liderei) Aung San Suu Kyi", a insistat Dujarric. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
Criza din Myanmar: Statele Unite avertizează armata cu noi sancţiuni după violenţele recente
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa
Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind
Alegeri în Noua Zeelandă: Două partide aproape la egalitate
Partidul Național de guvernământ și cel Laburist de opoziție sunt aproape la egalitate după numărarea a 95% din voturile exprimate la alegerile de sâmbătă din Noua Zeelandă, consemnează Reuters. Comisia Electorală a publicat rezultate care arată că niciuna din cele două formațiuni politice principale, reprezentând dreapta, re
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid
Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev
Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain
Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta
Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c
Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică
Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va
Germania: Bavareza Ilse Aigner ar putea va deveni prima femeie președinte
Actuala președintă a parlamentului din landul Bavaria, Ilse Aigner (CSU), în vârstă de 61 de ani, ar putea deveni prima femeie președinte din Germania, potrivit unor surse apropiate Uniunii Creștin-Democrate (CDU), relatează AFP. Nominalizarea ei este așteptată să fie confirmată luni, la o reuniune a conducerii CDU, partidul cancel
Trump reafirmă susținerea sa pentru IA, dar amână o întâlnire cu șefii marilor companii din domeniu
Președintele american Donald Trump și-a reafirmat vineri susținerea fermă pentru Inteligența Artificială (IA), pe care el a redenumit-o 'Superinteligență', deși reticența manifestată într-o măsură semnificativă de cetățenii americani față de expansiunea acestei tehnologii și a centrelor de date a contribuit la pierderea de către republicanii săi a alegerilor de
Friderich Merz: Migranții musulmani trebuie să accepte responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust
Cancelarul german Friedrich Merz le-a cerut imigranților musulmani care refuză să recunoască responsabilitatea istorică a Germaniei pentru Holocaust să părăsească țara, relatează vineri dpa. 'Responsabilitatea istorică a țării noastre se aplică la fel de mult celor care vin aici din țări islamice', a declarat Merz la o recepție pentru sportivii
Spania numește amenințările cu bombă asupra avioanelor din Europa 'agresiune hibridă'
Ministrul de externe spaniol Manuel Albares a declarat vineri că valul de amenințări cu bombă care vizează aeronave reprezintă un atac asupra democrației europene al unor forțe autocratice, relatează dpa. 'Este clar că nu este o coincidență', a declarat el pentru canalul spaniol RTVE, vorbind despre 'o tentativă de agresiune hibridă și răzb
Fondatorul mișcării ruse 'Statul Masculin' neagă orice legătură cu amenințările cu bombă din Europa
Vladislav Pozdniakov, fondatorul 'Statului Masculin', o mișcare radicală rusă interzisă în 2021 pentru 'extremism', a respins vineri orice legătură cu amenințările false cu bombă care au afectat numeroase țări din Europa, relatează AFP. Unele aeroporturi afectate de aceste alerte false, precum cele din Birmingham, Roma și Sofia, au primit
Atacurile cibernetice și alertele false cu bombă demonstrează necesitatea creșterii cheltuielilor militare, consideră Giorgia Meloni
Șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, a susținut vineri necesitatea creșterii cheltuielilor pentru apărare și securitate în Europa pentru a proteja infrastructura civilă în fața amenințărilor, după o nouă zi cu alerte false cu bombă care au vizat avioane și după o serie de atacuri cibernetice care au afectat frigiderele unor centre comerciale în mai mult














