Poliţia şi armata din Myanmar au ucis cel puţin 18 manifestanţi în cea mai sângeroasă zi a represiunii

Poliţia şi armata Myanmar au tras duminică în manifestanţii pentru democraţie şi au ucis cel puţin 18 oameni, arată un bilanţ preluat de dpa de la Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR), care consemnează şi peste 30 de răniţi.
A fost cea mai sângeroasă zi a represiunii de după puciul din 1 februarie care a răsturnat de la putere guvernul condus de Aung San Suu Kyi, laureată a premiului Nobel pentru pace.
ONU afirmă că are "informaţii credibile" că forţele de ordine au folosit gloanţe reale la Yangon - cel mai mare oraş din ţară, Dawei, Mandalay, Myeik, Bago şi Pokokku, precum şi gaze lacrimogene şi grenade paralizante.
Mai mulţi demonstranţi susţin că poliţia a tras iniţial cu gloanţe de cauciuc, iar ulterior cu muniţie de război. Site-ul de ştiri Myanmar Now a relatat că trupele ţintesc la cap.
"Condamnăm ferm violenţa în creştere împotriva protestelor din Myanmar şi cerem militarilor să înceteze imediat folosirea forţei împotriva protestatarilor paşnici", a declarat purtătoarea de cuvânt a OHCHR Ravina Shamdasani.
Un mesaj similar a transmis şi secretarul de stat american, Anthony Blinken: "Condamnăm violenţa oribilă a forţelor de securitate din Myanmar împotriva poporului şi vom continua să promovăm tragerea la răspundere a celor vinovaţi. Suntem ferm alături de poporul curajos din Myanmar şi încurajăm toate ţările să ridice glasul împreună în sprijinul voinţei acestuia".
Şeful diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borrell, a ameninţat junta militară de la Naypyidaw cu sancţiuni. "Trăgând împotriva cetăţenilor neînarmaţi, forţele de securitate au dovedit un dispreţ flagrant faţă de legislaţia internaţională şi trebuie trase la răspundere. Violenţa nu va legitima răsturnarea ilegală a guvernului ales democratic", a declarat el, avertizând că "Uniunea Europeană va lua măsuri în curând ca reacţie la aceste evoluţii".
Armata a dat o lovitură de stat la începutul lui februarie sub pretextul fraudării alegerilor din noiembrie anul trecut şi a pus astfel capăt tranziţiei către democraţie în Myanmar după 50 de ani de regim militar. Constituţia ţării le asigură controlul asupra unor organizaţii guvernamentale importante şi suficiente voturi în parlament pentru a nu fi constrânşi prin dreptul de veto. Cu toate acestea, militarii nu au avut succes în obţinerea mai multor locuri de deputaţi decât cele garantate.
O mare parte din populaţie se opune militarilor şi cere reinstalarea guvernului condus de Aung Sang Su Kyi, care îşi asumase funcţia de consilier de stat pentru a ocoli măsurile care o împiedicau să fie preşedintă. Ea se bucură încă de un sprijin popular semnificativ după deceniile de arest la domiciliu ca disidentă - situaţie în care se găseşte din nou după puci. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Israel-Iran/ Miniștrii de externe din UE, convocați pentru o reuniune specială marți
Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a convocat pentru marți o reuniune specială a miniștrilor de externe ai blocului comunitar pentru a discuta despre conflictul dintre Israel și Iran, a anunțat duminică un membru al cabinetului său. Având în vedere gravitatea situației din Orientul Mijlociu, cei 27 sunt invitați să &ic
Israelul a atacat Ministerul iranian de Externe, rănind mai multe persoane, potrivit Teheranului
Israelul a atacat duminică sediul Ministerului iranian de Externe din Teheran, rănind mai mulți civili, potrivit unei surse din cadrul Ministerului de Externe. Ministrul adjunct de externe iranian Saeed Khatibzadeh a declarat pentru agenția de presă iraniană Mehr că armata israeliană a lansat un atac 'brutal' asupra uneia dintre clădir
Premierul Slovaciei intenționează să solicite experților să elaboreze o viziune a dezvoltării țării până în 2040
Premierul slovac, Robert Fico, a anunțat duminică într-o conferință de presă, că intenționează să solicite experților de la Academia Slovacă de Științe și de la universități să elaboreze o viziune asupra dezvoltării Slovaciei până în 2040, adăugând că dorește să implice în această muncă angajatori și diplomați cu experiență, informează T
Premierul Israelului anunță uciderea șefului serviciilor secrete ale Gărzii Revoluției iraniene
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a anunțat duminică uciderea șefului serviciilor secrete ale Gărzii Revoluției iraniene, Mohamad Kazemi, și a adjunctului acestuia, Hassan Mohaqeq, la Teheran, transmit AFP și EFE. 'Acum câteva momente i-am prins pe șeful serviciilor de informații și pe adjunctul său la Teheran, pentru că acum
Președintele SUA s-a opus planului israelian de a-l ucide pe liderul suprem al Iranului,afirmă oficiali americani
Președintele SUA, Donald Trump, s-a opus în ultimele zile unui plan israelian de a-l ucide pe liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, au declarat, duminică, pentru Reuters, doi oficiali americani. 'Au ucis iranienii vreun american? Nu. Până când nu o vor face, nici măcar nu vorbim despre atacarea conducerii
Iran-Israel/ Președintele Turciei face apel la 'acțiuni urgente' pentru a preveni o conflagrație regională
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a cerut duminică, în timpul unei convorbiri telefonice cu președintele SUA, Donald Trump, 'acțiuni urgente' pentru a preveni transformarea conflictului fără precedent dintre Israel și Iran într-unul regional, transmite France Presse. 'Președintele Erdogan a salutat recentele d
Iranul lansează un nou val de rachete spre Israel, pe fondul loviturilor asupra Teheranului
Iranul a lansat o nouă ofensivă cu rachete împotriva Israelului, potrivit agenției iraniene de presă Fars, declanșând alerte la Tel Aviv și în alte locuri din centrul Israelului, în timp ce sirenele au sunat în nordul țării, relatează dpa. În același timp, Teheranul a fost lovit de atacuri puternice, radioul
Donald Trump este 'deschis' unei medieri ruse între Israel și Iran cu 'posibila' implicare a SUA
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat duminica aceasta că este 'deschis' ca președintele rus, Vladimir Putin, să joace un rol de mediator în conflictul dintre Israel și Iran, în care este 'posibil' ca Statele Unite să fie implicate, transmite France Presse. Președintele american a asigurat, de asemenea, că nu e
VIDEO Emmanuel Macron transmite, în Groenlanda, 'solidaritatea europeană' în fața planurilor de anexare ale lui Donald Trump
Președintele francez, Emmanuel Macron, a criticat duminică intenția președintelui SUA, Donald Trump, de a anexa Groelanda și a exprimat 'solidaritatea europeană' față de acest teritoriu autonom danez în timpul vizitei sale în insula arctică, transmite France Presse. Macron este primul șef de stat străin care vizitează acest
Președintele Israelului afirmă că atacurile țării sale urmăresc sa 'schimbe realitatea' în Orientul Mijlociu
Atacul Israelului asupra Iranului este menit să apere pacea mondială și nu doar Israelul, a susținut duminică președintele israelian, Isaac Herzog, în timpul unei vizite în orașul Bat Yam, la sud de Tel Aviv, unde mai mulți oameni au murit într-un atac iranian cu rachete din timpul nopții, relatează dpa. 'Obiectivul nostru este să schimbă
Moscheile, stațiile de metrou și școlile vor fi folosite ca adaposturi, anunță guvernul de la Teheran
Moscheile, stațiile de metrou și școlile vor servi drept adăposturi pentru populația iraniană în fața atacurilor israeliene, începând de duminică seara, a anunțat purtătoarea de cuvânt a guvernului - transmite France Presse. 'Moscheile sunt unul dintre adăposturile pentru populație și stațiile de metrou vor fi deschise în acea
Două drone "iraniene", doborâte în Irak de coaliţia internaţională condusă de Washington (responsabili militari irakieni)
Două drone "iraniene" lansate spre Israel au fost doborâte în Irak de coaliţia internaţională antijihadistă condusă de Washington şi staţionată la baza Ain al-Assad din deşertul de Vest, au declarat duminică pentru AFP doi responsabili militari irakieni. Un oficial militar irakian a justificat acest angajament afirmând c
Iran/Israel: Franța nu a mobilizat 'în acest stadiu' mijloacele sale militare pentru apărarea Israelului
Franța nu și-a mobilizat 'în acest stadiu'mijloacele militare pentru a ajuta Israelul să intercepteze rachetele iraniene care vizează teritoriul statului israelian, a declarat duminică șeful diplomației franceze Jean-Noel Barrot, citat de AFP. 'În acest stadiu și dată fiind natura și traiectoria atacurilor iraniene împotriva Israe
#Ucraina afirmă că a primit 1.200 de corpuri suplimentare din partea Rusiei
Ucraina a anunțat duminică primirea unui nou lot de 1.200 de corpuri din partea Rusiei într-o nouă etapă a unui schimb, în conformitate cu un acord încheiat de cele două părți la Istanbul la începutul lunii, relatează AFP. '1.200 de corpuri suplimentare care, potrivit părții ruse, aparțin unor cetățeni ucraineni, inclusiv personal m
Iranul susține că a arestat doi suspecți, acuzați de legături cu Mosadul
Poliția iraniană a arestat două persoane suspectate de legături cu serviciul de informații externe al Israelului (Mosad), a relatat duminică media de la Teheran, în a treia zi a escaladării militare fără precedent între Israel și Iran, potrivit AFP. 'Doi membri ai echipei teroriste Mosad care fabricau bombe, explozibili, capcane și echipamente