Franţa: Anchetă asupra unui posibil ''trafic de influenţă'' al fostului preşedinte Sarkozy în favoarea unor miliardari ruşi


Parchetul naţional financiar (PNF) francez a deschis o anchetă preliminară pentru "trafic de influenţă" vizând activităţi de consiliere în Rusia ale fostului preşedinte Nicolas Sarkozy, informează vineri surse concordante, confirmând o informaţie a Mediapart, relatează AFP.
PNF a confirmat pentru AFP că a deschis o anchetă pentru "trafic de influenţă" dar şi pentru "spălare de bani în scop infracţional", dar nu a precizat data deschiderii anchetei. O sursă apropiată dosarului a confirmat, de asemenea, pentru agenţia franceză de ştiri, aceste informaţii.
Potrivit Mediapart, justiţia anticorupţie anchetează din vara lui 2020, în urma unei sesizări a serviciului de informaţii financiar Tracfin, asupra motivelor pentru care Sarkozy este remunerat de o societate de asigurări rusă, Reso Garantia, controlată de doi miliardari ruşi, Serghei şi Nikolai Sarkisov.
"Justiţia încearcă să verifice dacă fostul şef de stat a acţionat numai în calitate de consultant, ceea ce ar fi perfect legal, sau s-a dedat la activităţi de lobby potenţial delictuale în numele oligarhilor ruşi", scrie site-ul de ştiri.
Contractul încheiat în 2019 este valabil pe mai mulţi ani şi este în sumă de 3 milioane de euro. Nicolas Sarkozy ar fi primit deja o plată de 500.000 de euro în baza acestui contract, la începutul lui 2020, conform Mediapart.
Reso Garantia, fondată în 1991, este una din principalele societăţi de asigurare din Rusia, specializată în primul rând pe asigurări auto, cu peste 34.000 de agenţi în ţară şi 11 milioane de clienţi.
În 2007, asiguratorul francez AXA a încheiat un acord cu acţionarii de la Reso Garantia pentru achiziţionarea unei participaţii de 36,7% în această societate, pentru circa 810 milioane de euro.
Potrivit Mediapart, AXA este un important client al cabinetului de avocatură Realyze, co-fondat în 1987 de Nicolas Sarkozy.
Contactaţi de AGP, responsabili din anturajul fostului şef al statului sau avocatul său Thierry Herzog nu au dorit să comenteze aceste informaţii.AGERPRES/(AS - autor: Florin Ştefan, editor: Adriana Matcovschi, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Aderarea Ucrainei la UE: Viktor Orban și Robert Fico se opun abolirii unanimității în deciziile de politică externă
Premierul ungar Viktor Orban și omologul său slovac Robert Fico au avertizat luni Uniunea Europeană cu privire la o eventuală abolire a regulii unanimității, opțiune evocată de diplomați pentru a contracara veto-ul Budapestei privind aderarea Ucrainei la blocul comunitar, transmit AFP și MTI. ''Imaginați-vă că unanimitatea nu ar fi nec
Ministrul pakistanez al apărării se așteaptă la o incursiune militară iminentă din partea Indiei
Ministrul pakistanez al apărării, Khawaja Muhammad Asif, a declarat luni într-un interviu acordat agenției Reuters că este iminentă o incursiune militară a Indiei, după atacul unor militanți care au ucis 26 de oameni în Kashmir săptămâna trecută. Oficialul de la Islamabad a adăugat că Pakistanul nu va recurge la armamentul at
Brazilia: Miniștrii de externe din BRICS discută un răspuns comun la politicile comerciale ale lui Trump
Miniștrii de externe ai statelor din grupul BRICS s-au reunit luni la Rio de Janeiro, în Brazilia, pentru a lua în discuție o apărare comună a sistemului comercial global, coordonându-și răspunsul la avalanșa de noi tarife impuse de președintele american Donald Trump, transmite AFP. Se așteaptă ca reuniunea de la Rio de Janei
Președintele german Steinmeier marchează 70 de ani de la aderarea la NATO cu o chemare la reînarmarea țării
Președintele Frank-Walter Steinmeier a descris luni reînarmarea Germaniei ca fiind cel mai important proiect politic al țării în următorii ani, declarație făcută cu ocazia marcării a 70 de ani de la aderarea Germaniei la NATO, transmite dpa. 'Sunt convins că cea mai importantă misiune a noului guvern german este să întăre
#Ucraina prezintă o contraofertă la armistițiul de trei zile declarat de președintele rus Vladimir Putin
Ucraina a răspuns la armistițiul de trei zile declarat luni de președintele rus Vladimir Putin cu o contraofertă de încetare a focului imediată și pe termen lung, transmite DPA. ''Dacă Rusia vrea pace cu adevărat, ea trebuie să oprească focul imediat'', a scris pe platforma X ministrul de externe ucrainean Andrii Sî
Israelul respinge armistițiul pe cinci ani propus de Hamas (presă)
Israelul a respins un armistițiu pe cinci ani propus de organizația islamistă palestiniană Hamas, a transmis luni radioteleviziunea israeliană de stat Kan, preluată de Xinhua. Inițiativa prevedea eliberarea tuturor ostaticilor israelieni care se mai află în Fâșia Gaza. Un înalt oficial israelian a declarat presei locale că st
Germania: Conservatorii au aprobat acordul de coaliție cu Partidul Social-Democrat
Uniunea Creștin-Democrată (CDU) a aprobat luni după-amiază acordul de coaliție guvernamentală cu Partidul Social-Democrat (SPD), fiind astfel depășit încă un obstacol în calea formării viitorului guvern, transmit DPA, AFP și Reuters. O majoritate a delegaților a votat în favoarea acordului de 144 de pagini intitulat 'Resp
Alegeri în Canada: liberalii au un mic avantaj în sondaje, rezultatul este deschis
În Canada au loc luni alegeri parlamentare anticipate; circa 29 de milioane de alegători sunt chemați la urne pentru a-i desemna pe cei 343 de membri ai Camerei Comunelor, camera inferioară a legislativului, informează Reuters și AFP. Principalele formațiuni în cursa electorală sunt partidele Liberal, condus de premierul în e
Polonia: Candidatul puterii, Rafal Trzaskowski, continuă să conducă în sondaje înaintea alegerilor prezidențiale din 18 mai
Candidatul Coaliției Civice (KO), Rafal Trzaskowski, actual primar al Varșoviei, continuă să conducă în sondajele de opinie înaintea alegerilor prezidențiale din 18 mai, cu 31% din intențiile de vot, indică un sondaj al agenției CBOS, citat luni de Reuters. Karol Nawrocki, candidatul principalului partid de opoziție, Lege și Justiț
Europa unită este amenințată, avertizează viitorul cancelar german Friedrich Merz
Viitorul cancelar german Friedrich Merz a atenționat luni că ''Europa unită este amenințată'' în egală măsură de războiul dus de Rusia contra Ucrainei și de ascensiunea electorală a extremei drepte pe plan extern, relatează AFP. Europa ''este amenințată din exterior de un război imperialist și autoritar la Est și,
Japonia și Vietnam își întăresc cooperarea, cu accent pe domeniul semiconductorilor
Japonia și Vietnam au încheiat luni, la Hanoi, patru protocoale de înțelegere, mai ales în domeniul semiconductorilor, într-un context de redefinire a echilibrelor comerciale în urma ofensivei protecționiste americane, transmite AFP. 'Întărirea relațiilor dintre Japonia și Vietnam va contribui la stabili
Iranul anunță că s-a apărat de un atac informatic împotriva infrastructurii
Iranul s-a apărat de unul din cele mai sofisticate atacuri informatice din istoria sa, a declarat luni Behzad Akbari, adjunct al ministrului comunicațiilor de la Teheran, citat de AFP. Atacul 'împotriva unei infrastructuri a țării' a fost detectat duminică 'datorită eforturilor echipelor de securitate și tehnice ale ministeru
SUA: Poliția a arestat un suspect în cazul furtului genții șefei Departamentului de Securitate Internă
Un suspect a fost arestat în ancheta lansată de autoritățile americane după ce șefei Departamentului de Securitate Internă a SUA, Kristi Noem, i-a fost furată geanta într-un restaurant din Washington DC în duminica de Paște, transmite luni Reuters. Potrivit lui Noem, individul arestat trăia în Statele Unite în mod
Președintele rus Vladimir Putin declară un armistițiu de trei zile în #Ucraina, în mai
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat luni un armistițiu de trei zile în conflictul din Ucraina, cu ocazia aniversării a 80 de ani de la victoria aliată împotriva Germaniei naziste în cel de-al doilea război mondial, transmit luni agențiile internaționale de presă. Încetarea focului va intra în vigoare la miez
Bulgaria poate juca un rol esențial în apărarea europeană, declară la Sofia președintele Consiliului European
Bulgaria poate juca un rol esențial în eforturile de apărare ale Europei prin intermediul industriei sale militare, a declarat președintele Consiliului European, Antonio Costa, după întrevederea avută duminică, la Sofia, cu premierul bulgar Rosen Jeliazkov, informează luni Euractiv. Costa se află în Bulgaria pentru o vizită d