SUA: Donald Trump lansează un apel la calm: ''Fără violenţă, fără delicte, fără vandalism''
Preşedintele în exerciţiu al SUA, Donald Trump, a lansat miercuri un apel la calm către ''toţi americanii'', în condiţiile în care se aşteaptă noi manifestaţii pe teritoriul american, informează AFP şi Reuters.
"Vă cer: fără violenţă, fără delicte, fără vandalism", a scris Donald Trump într-un scurt comunicat trimis într-un moment în care Congresul se pregăteşte să-l pună sub acuzare pentru că a încurajat asaltul împotriva Capitoliului în urmă cu o săptămână.
"Nu aceasta reprezentăm noi şi nu aceasta reprezintă America. Îi chem pe TOŢI americanii să ajute la aplanarea tensiunilor. Vă mulţumesc", a mai scris Trump.
Congresul SUA a început miercuri dimineaţa dezbaterile cu privire la punerea sub acuzare a preşedintelui în exerciţiu Donald Trump, acuzat că a încurajat asaltul asupra Capitolului la Washington care s-a soldat cu cinci morţi.
Votul asupra actului de acuzare este aşteptat să aibă loc în jurul orei 15:00 (20:00 GMT) în Camera Reprezentanţilor. Rezultatul votului - care nu suscită mari îndoieli întrucât democraţii deţin majoritatea în Cameră - va marca declanşarea oficială a procedurii de destituire împotriva celui de-al 45-lea preşedinte al SUA. AGERPRES/(AS - editor: Adriana Matcovschi, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
* LIVE UPDATE VIDEO SUA: Congresul dezbate punerea sub acuzare a preşedintelui Trump
* SUA: Vicepreşedintele Mike Pence a refuzat să invoce cel de-al 25-lea amendament al Constituţiei
* VIDEO SUA: Preşedintele Donald Trump consideră că nu sunt şanse să fie demis
* SUA/Procedură de destituire: Democraţii au depus actul de acuzare împotriva lui Trump
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Lituania testează sistemul ucrainean de detectare a dronelor ''Sky Fortress''
Lituania testează un sistem de supraveghere aeriană dezvoltat în Ucraina pentru a proteja împotriva amenințărilor generate de drone, a declarat vineri ministrul apărării, Robertas Kaunas, citat de dpa. ''Amenințările aeriene se schimbă rapid, așa că ne adaptăm soluțiile în consecință. În loc să dezvoltăm totul d
Comisia Europeană a deblocat 2,9 miliarde de euro pentru a acoperi necesităţile de finanţare ale Ucrainei
Comisia Europeană (CE) a deblocat vineri 2,9 miliarde de euro pentru a acoperi necesităţile de finanţare şi pentru a menţine funcţionarea administraţiei publice din Ucraina, aflată în război cu Rusia, informează EFE. CE a precizat într-un comunicat că această sumă include 800 de milioane de euro care vor fi acordate pentru p
Rusia își intensifică retorica agresivă împotriva Europei (agenții de presă)
Rusia și-a intensificat retorica agresivă împotriva Europei atât prin vorbe, cât și prin fapte, de la amenințări cu utilizarea armelor nucleare pentru apărarea exclavei Kaliningrad, până la exproprierea temporară a activelor unor companii precum Nestle și Auchan și creșterea cheltuielilor pentru apărare, care vor ajunge la 600 de miliarde de d
Zelenski confirmă atacuri rusești asupra unui pod-cheie din Kiev
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat vineri că forțele ruse au atacat noaptea trecută Podul Pivdeni (sud, în ucraineană), care leagă ambele maluri ale râului Nipru în partea de sud a Kievului, relatează EFE. ''La Kiev, drone shahed au atacat Podul Pivdeni de mai multe ori'', a indicat Zelenski
#Ucraina neagă că ar exista probleme de mentenanță legate de flota sa de avioane F-16
Ucraina a declarat vineri că folosește încă ''intensiv'' avioanele de vânătoare F-16, de fabricație americană și furnizate de aliații săi occidentali, reacționând la un articol apărut în presă conform căruia un număr mare de astfel de aparate de zbor au fost ținute la sol din cauza unor probleme de întreținere, relatează
Germania va avea până în 2029 un regiment de drone pe deplin operațional, potrivit șefului armatei
Viitorul regiment de drone al armatei germane va fi pe deplin operațional până în 2029, a declarat vineri șeful armatei, Christian Freuding, pentru dpa. Unitatea, axată integral pe sisteme fără pilot, va fi formată din cinci sau șase companii cu diferite capabilități, a precizat general-locotenentul Freuding. Una din
Elveția: Președintele Confederației va părăsi guvernul la sfârșitul anului
Președintele Confederației Elvețiene Guy Parmelin, în vârstă de 66 de ani, a anunțat vineri că va părăsi Consiliul federal (guvernul) la expirarea mandatului său de președinte, la sfârșitul anului, relatează AFP. ''I-am informat pe colegii mei în această dimineață în timpul ședinței săptămânale a Con
Explozie în Zona Demilitarizată: Phenianul respinge acuzațiile Coreei de Sud și cataloghează drept 'josnică' pretenția de a i se prezenta scuze
Coreea de Nord a respins vineri drept 'lipsite de temei' acuzațiile autorităților de la Seul că mine nord-coreene ar fi rănit grav soldați sud-coreeni în Zona Demilitarizată, precum și cererea Coreei de Sud a prezenta scuze pentru incident, relatează Reuters și AFP, citând agenția de știri națională nord-coreeană KCNA. Kim Yo Jong, sora inf
Suedia: Social-democrata Magdalena Andersson, mandatată din nou cu formarea guvernului, după o primă tentativă eșuată
Președintele parlamentului suedez a mandatat-o vineri, pentru a doua oară, pe lidera social-democraților, Magdalena Andersson, cu misiunea formării unui nou guvern după un prim eșec, în urma alegerilor câștigate la limită de blocul de stânga, transmit AFP și Reuters. 'În lumina discuțiilor pe care le-am purtat, am decis să-i î
Franța: Guvernul cere ca părinții să fie trași la răspundere pentru pagubele provocate de copiii lor în timpul protestelor
Ministrul justiției francez, Gerald Darmanin, a anunțat vineri că a cerut procurorilor să solicite răspunderea civilă a părinților pentru daunele cauzate de copiii lor în timpul protestelor și revoltelor din jurul mișcării de blocare a școlilor, informează EFE. 'Am cerut procurorilor să solicite un răspuns ferm, cât mai rapid posibil, dar mai p
Relațiile Grecia-SUA sunt la un maxim istoric, spune ministrul energiei Papastavrou, dezmințind orice presiune americană
Relațiile dintre Grecia și Statele Unite se află în prezent la un maxim istoric, sunt mai apropiate și mai stabile ca oricând și sunt bazate pe respect reciproc, a declarat vineri ministrul grec al mediului și energiei, Stavros Papastavrou, răspunzând unei interpelări adresate de deputatul Alexandros Kazamias, din partidul Plefsi Eleftheria, în legătu
Zborul Flydubai/Pilotul indian i-a povestit premierului Modi cum a deschis ușa cockpitului în timpul atacului
Smit Machchhar, pilotul indian înjunghiat de copilotul său în timpul unui zbor Flydubai, care efectua o cursă de la Dubai la Tel Aviv, a povestit vineri detaliile atacului dramatic și efortul său disperat de a deschide ușa cabinei de pilotaj pentru a cere ajutor, în timpul unui apel video cu premierul indian Narendra Modi, relatează Reuters.
Compania israeliană El Al anulează zborurile prevăzute vineri pentru repatrierea israelienilor din Dubai
Compania israeliană El Al a anunțat că anulează zborurile prevăzute vineri pentru repatrierea israelienilor blocați la Dubai după suspendarea curselor companiei Flydubai, drept reacție la redirecționarea de urgență a unuia dintre avioanele sale în drum spre Tel Aviv, relatează AFP. 'Zborurile prevăzute la Dubai de vineri sunt anulate', a declarat
Danemarca: Armata recunoaște erori în raportul privind incursiuni de drone în 2025
Armata daneză a recunoscut joi că a comis erori în raportul privind drone suspecte care ar fi survolat țara în 2025, și că este posibil ca militarii săi să fi tras în timp ce un avion civil trecerea prin apropiere, transmite AFP. La sfârșitul lunii septembrie 2025, au apărut semnalări despre drone neidentificate care zburau deasupra uno
La primirea Premiului Westfalia pentru Pace, Rutte prezice fiascoul lui Putin împotriva NATO
În discursul prilejuit de primirea Premiului Internațional Westfalia pentru Pace, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a prezis joi că președintele rus Vladimir Putin va eșua în comportamentul său pe scena internațională, care include continuarea războiului împotriva Ucrainei și vizarea țărilor NATO, informează EFE. 'Putin vrea să ne i









