Asalt asupra Capitoliului: Bărbatul deghizat în bizon care a pătruns în Senatul SUA este membru al QAnon
Au fost doar câteva secunde, însă scena s-a transformat în simbol al asaltului violent asupra Capitoliului din Washington comis miercuri de simpatizanţi ai preşedintelui în exerciţiu Donald Trump. Un bărbat deghizat în bizon, cu o căciulă de blană, cu coarne, şi aflat la bustul gol a prezidat pentru scurt timp Senatul SUA, cu pumnul ridicat, în plin haos, comentează EFE.
Protagonistul acestei scene rocamboleşti este Jake Angeli, membru al QAnon, mişcare conspiraţionistă, care se prezintă sub numele de ''Yellowstone Wolf'' (Lupul din Yellowstone) pe canalul său de YouTube, unde susţine existenţa unei presupuse reţele de pornografie infantilă şi de trafic sexual cu minori condusă de democraţi.
Prezenţa sa la Capitoliu a devenit virală pe reţelele sociale şi a atras atenţia a mii de persoane, care s-au întrebat de unde a apărut acest personaj care a fost intervievat de EFE în noiembrie 2020. Imaginea a avut un efect atât de mare încât mai multe publicaţii naţionale şi internaţionale s-au referit la Angeli ca la unul dintre liderii care au luat parte la asaltul asupra Congresului american.
Născut în Phoenix (statul american Arizona), Angeli, în vârstă de 27 de ani - potrivit EFE, 32 de ani - potrivit mai multor publicaţii americane, a discutat cu EFE în zilele care au urmat alegerilor prezidenţiale din SUA din 3 noiembrie 2020, în faţa centrului de votare şi numărare a voturilor din comitatul Maricopa, din acest stat.
''Yellowstone Wolf'' s-a autodescris drept ''un ales'' trimis de QAnon, grup format pe forumurile de internet şi care a fost etichetat de FBI drept o potenţială ameninţare teroristă internă.
Departe de a vorbi despre violenţe şi cu un zâmbet care se întindea de la o ureche la alta, Angeli a explicat că datoria lui este ''să informeze'' comunitatea despre diferitele scandaluri pe care le-ar băga sub preş Partidul Democrat, precum tratamentul aplicat persoanelor, amestecul în administraţia americană sau frauda electorală împotriva lui Trump, scrie EFE.
Deşi mai fusese văzut la alte mitinguri în favoarea preşedintelui republican în exerciţiu, zilele de protest din faţa centrului de votare din Maricopa au reprezentat prima sa mare apariţie publică, în care a reuşit să atragă atenţia celor mai importante mijloace de informare în masă din SUA.
În acest context, Angeli a susţinut că intenţia sa era ''să apere voturile lui Trump în Arizona'', aşa cum au făcut alţi mari lideri istorici.
''Încercăm să contrazicem discursul global conform căruia Biden a câştigat prin intermediul nesupunerii civile, aşa cum au făcut-o Gandhi, Iisus sau Martin Luther King'', a declarat el atunci, având pictat pe chip drapelul SUA.
Mesajul său în direct a prins în rândul susţinătorilor lui Trump prezenţi la protestele din Arizona. Astfel, Angeli s-a transformat într-unul dintre oratorii principali ai fiecărui eveniment care a avut loc în Phoenix în acea săptămână, fie în faţa centrului de votare din Maricopa, fie în faţa primăriei, fie în faţa Capitoliului statal.
Aceste expuneri repetate l-au transformat într-unul din protagoniştii ''apărării voturilor'' lui Trump, pe acelaşi nivel cu crainicul de radio ultraconservator Alex Jones.
În mai puţin de două luni, Angeli a ajuns din grădinile Capitoliului din Arizona pe cunoscuta esplanadă de pe Capitoliul din Washington D.C., unde a susţinut şi acolo câteva discursuri înainte de asaltul violent de miercuri. După ce a intrat în clădirea federală şi a reuşit să ajungă în Senat împreună cu tovarăşii săi, ''Yellowstone Wolf'' a prezidat pentru scurt timp camera superioară a Congresului american, imortalizat într-o imagine care va intra în istorie. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor: Mihaela Toth, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO SUA: Fostul director al FBI James Comey, pus din nou sub acuzare
Fostul director al FBI James Comey a fost inculpat luni pentru că ar fi scurs informații clasificate secret de stat, a treia procedură judiciară intentată împotriva acestui critic al președintelui Donald Trump, notează AFP. Departamentul de Justiție (DoJ) îl acuză pe James Comey, 65 de ani, că a difuzat această informație unei '
#Ucraina: Un mort în urma atacurilor rusești asupra Kievului
O persoană a fost ucisă luni seară la Kiev într-un atac rusesc care a rănit alte opt persoane, a declarat primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko, adăugând că mai multe facilități medicale au fost avariate, notează AFP. Rusia și-a intensificat atacurile cu drone și rachete împotriva Ucrainei în ultimele săptăm&acir
VIDEO Brazilia: Trump denunță alegeri 'fraudate' după înfrângerea lui Bolsonaro
Președintele american Donald Trump a denunțat luni alegeri 'fraudate' în Brazilia, la o zi după realegerea surpriză a președintelui de stânga Luiz Inacio Lula da Silva în fața senatorului conservator Flavio Bolsonaro, transmite AFP. 'A fost lamentabil', a declarat președintele american, un aliat apropiat al lu
Rubio a transmis autorităților venezuelene 'în urmă cu câteva săptămâni' că Machado trebuie să poată reveni în țară
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat luni că Statele Unite au îndemnat, în urmă cu câteva săptămâni, guvernul interimar al Venezuelei să îi permită liderei opoziției
Trump promite 1 milion de dolari pentru orice informație care duce la o condamnare pentru fraudă electorală
Președintele american Donald Trump a promis luni că va plăti 1 milion de dolari oricărei persoane care deține informații ce duc la o condamnare pentru fraudă electorală, cu doar câteva zile înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, notează AFP. 'Orice persoană care semnalează o fraudă electorală la scrutinurile anterioar
Democrații cer numirea unui procuror special pentru anchetarea legăturilor dintre Trump și Epstein
Aleși democrați din Congresul american au cerut luni desemnarea de către guvern a unui procuror special pentru anchetarea legăturilor dintre Donald Trump și infractorul sexual Jeffrey Epstein, cu opt zile înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, relatează AFP. Această cerere a democraților din Comisia juridică a Camerei Reprezent
Nu este prea târziu pentru a-l propune pe Viktor Orban ca secretar general al ONU, spune Rusia
Fostul prim-ministru ungar Viktor Orban încă poate fi, din punct de vedere tehnic, nominalizat pentru funcția de secretar general al Națiunilor Unite, a declarat luni, la Moscova, un adjunct al ministrului rus de externe, argumentând că termenul-limită pentru depunerea candidaturilor nu a expirat, relatează MTI. Aleksandr Alimov a
Bulgaria/Alegeri prezidențiale: Rezultatele oficiale confirmă organizarea unui al doilea tur de scrutin
Bulgaria va organiza duminică al doilea tur al alegerilor prezidențiale în care se vor confrunta actuala deținătoare a funcției, Iliana Iotova, și candidatul opoziției pro-occidentale, liberal-conservatoare, Andrei Ghiurov, potrivit rezultatelor oficiale ale Comisiei Electorale Centrale publicate luni, informează dpa. Rezultatele oficial
Șase congresmeni americani au avertizat întreprinderile din SUA să nu importe motorină rusească
Un grup de parlamentari americani a avertizat mai multe întreprinderi luni cu privire la importul de motorină rusească în SUA, pe care îl consideră ilegal, în pofida acordului încheiat între Donald Trump și Vladimir Putin și care riscă să aibă repercusiuni juridice și parlamentare, informează AFP. Avertismen
Slovacia va dezvolta cu Rusia legături în domenii nevizate de sancțiuni, afirmă ministrul de externe Juraj Blanar
Slovacia va continua să-și urmeze interesele și să-și dezvolte cooperarea cu Rusia în domenii ce nu sunt vizate de sancțiuni, a declarat luni ministrul de externe slovac Juraj Blanar, după o întrevedere la Moscova cu omologul său rus Serghei Lavrov, transmite Reuters. Blanar a venit la Moscova pentru a discuta în special desp
Alegeri în Israel: Premierul Benjamin Netanyahu, acuzat de opoziție că recurge la un joc periculos cu Iranul
Opoziția israeliană l-a acuzat la unison pe premierul Benjamin Netanyahu, în ajunul alegerilor legislative din Israel, că recurge la un joc periculos cu Iranul pentru a atrage voturi, acuzații respinse de ministrul apărării Israel Katz, transmite AFP. Unul dintre adversarii săi politici, fostul ministru al apărării Avigdor Lieberman, a c
Președintele Macron, în prima linie a unei Franțe 'în fierbere' (AFP)
Președintele francez Emmanuel Macron a ieșit luni în prim-plan, estimând că 'nu este normal ca înainte cu șase luni de alegeri prezidențiale', Franța 'să fie în această fierbere' și făcând apel ca scenele de haos din 17 octombrie în numeroase orașe să nu se mai repete 'niciodată', relatează AFP.
Austria amenință cu blocarea aprobării viitorului buget al Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034
Austria a amenințat cu blocarea viitorului buget al Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034, Viena considerând prea ridicate nivelurile de cheltuieli propuse până acum, în contextul în care blocul comunitar încearcă să ajungă la un acord pe acest subiect până la finalul acestui an, transmite luni Euractiv.
Turneul cancelarului german în Singapore, Japonia și Coreea de Sud
Cancelarul german Friedrich Merz a plecat luni într-un turneu diplomatic în Singapore, Japonia și Coreea de Sud, în timp ce președintele Frank-Walter Steinmeir se duce în această săptămână în China, informează AFP. Germania, prima economie europeană, caută să-și diversifice legăturile strategice și comercial
Marea Britanie va prezenta săptămâna aceasta un plan în vederea îndeplinirii obiectivului de cheltuieli NATO
Prim-ministrul britanic Andy Burnham a declarat luni că ministrul de finanțe John Healey va prezenta săptămâna aceasta un plan pentru a finanța integral angajamentele actuale de apărare ale guvernului împreună cu o foaie de parcurs pentru îndeplinirea promisiunii de cheltuieli NATO până în 2035, informează Reuters.














