Coronavirus: Primarul Londrei anunţă noi restricţii şi avertizează că urmează o iarnă dificilă

Restricţii mai stricte pentru diminuarea răspândirii COVID-19 vor fi aplicate la Londra începând de sâmbătă, a anunţat joi primarul capitalei britanice, Sadiq Khan, potrivit agenţiei DPA.
Conform noilor restricţii, locuitorii Londrei nu se vor mai putea întâlni în spaţii închise cu persoane din alte gospodării, interdicţie valabilă atât pentru locuinţele private, cât şi pentru spaţiile publice cum ar fi barurile sau restaurantele. Întâlnirile în spaţii publice deschise în grupuri de maxim şase persoane sunt încă permise.
Virusul ''se răspândeşte rapid peste tot în oraşul nostru'', a spus Sadiq Khan în faţa membrilor adunării municipale''. ''Nimeni nu doreşte noi restricţii, dar acestea sunt necesare pentru a proteja vieţile londonezilor'', a explicat edilul capitalei britanice, care le-a cerut locuitorilor acesteia să evite, pe cât posibil, transportul public şi deplasările.
''Trebuie să-i avertizez pe londonezi că avem o iarnă dificilă în faţa noastră'', a insistat el.
Mai multe cartiere ale Londrei au depăşit în ultimele zile pragul de 100 de cazuri de COVID-19 la 100.000 de locuitori.
Prin noile măsuri, Londra a trecut la nivelul doi de alertă, în cadrul sistemului pe trei nivele stabilit de guvern. Sadiq Khan şi liderul Partidului Laburist de opoziţie din care face parte, Keir Starmer, împreună cu responsabili sanitari, au cerut un ''lockdown'' naţional pentru a combate mai eficient pandemia. Dar guvernul condus de Boris Johnson a preferat deocamdată să menţină aplicarea sistemului regional de alertă sanitară pe trei nivele.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Siria: Media oficiale anunță lovituri israeliene în sudul țării
Mai multe atacuri aeriene israeliene au vizat luni provincia Deraa, în sudul Siriei, a raportat agenția oficială de presă SANA, citată de AFP. 'Avioanele ocupației israeliene au efectuat mai multe lovituri în împrejurimile localităților Jbab și Izraa, în nordul provinciei Deraa', a indicat SANA, fără a oferi mai
Canada: Viitorul premier promite un transfer 'rapid' al puterii
Viitorul premier al Canadei, Mark Carney, a anunțat luni că va prelua rapid de la Justin Trudeau funcția de șef al guvernului, dar fără a confirma data intrării sale în funcție, notează AFP. 'Tocmai am avut o discuție lungă cu premierul pe probleme legate de tranziție. Se va face rapid', a precizat el în fața jurnaliștilor
Parlamentul European își reiterează sprijinul pentru Republica Moldova, pentru care va adopta un nou mecanism de sprijin
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Parlamentul European și-a exprimat luni seară sprijinul pentru Republica Moldova și parcursul ei european, în cadrul unei dezbateri organizate la Strasbourg privind Mecanismul de reformă și creștere pentru această țară, care urmează să fie adoptat prin vot marți.
Alegeri în Groenlanda, fără un pronostic clar între independență și menținerea statu quo-ului insulei dorite de Trump
Groenlanda, un teritoriu autonom al Danemarcei, organizează marți alegeri pentru parlamentul local, fără un pronostic clar și împărțită între dorința de independență și cea de a-și menține bunăstarea pe care i-o oferă controlul danez, toate acestea pe fondul interesului manifestat de președintele american Donald Trump ca această insulă arctică să intre în c
Franța: Președintele uzbec, în vizită de stat miercuri pentru 'întărirea cooperării în domeniul metalelor rare și strategice'
Președintele francez Emmanuel Macron îl va primi miercuri la Paris pe omologul său uzbec, Șavkat Mirzioiev, cu prilejul unei vizite de stat în care se va discuta cu precădere 'o întărire a cooperării în privința metalelor rare și strategice', a anunțat luni Palatul Elysée, potrivit AFP. Președintele francez a făcut î
Ajutor suspendat pentru #Ucraina: Rubio speră că problema va putea fi 'rezolvată' în cadrul discuțiilor din Arabia Saudită
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat luni că speră că suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev va putea fi rezolvată în cadrul discuțiilor cruciale din Arabia Saudită cu privire la războiul în Ucraina, relatează AFP. 'Cred că noțiunea de suspendare a ajutorului, în general, este o problemă pe care sperăm să o pute
Siria: Peste 1.000 de civili uciși în violențele din vestul țării, potrivit noului bilanț al OSDO
Bilanțul victimelor civile ale violențelor ce au avut loc în vestul Siriei începând de pe 6 martie a ajuns la 1.068, în majoritatea covârșitoare membri a comunității religioase alauite, a indicat luni Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de AFP. Violențele sunt cele mai grave de la căderea regimului președint
Comisia Europeană susține că UE ar putea oferi Ucrainei capacități de acces la internet dacă pierde serviciul Starlink
Uniunea Europeană are capacitatea de a oferi Ucrainei ceea ce ar avea nevoie dacă va pierde accesul la internet furnizat de sateliții companiei Starlink a lui Elon Musk, a declarat luni un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, relatează agenția EFE. 'Avem capacități în UE', a spus purtătorul de cuvânt comunitar Thomas Regnier, la c
Polonia: Guvernul va distribui un ghid de supraviețuire în situație de criză
Guvernul polonez va trimite în acest an fiecărei gospodării din țară un ghid de supraviețuire în situație de criză, a anunțat luni Ministerul de Interne al acestei țări de pe flancul estic al NATO, relatează AFP. Demersul face parte dintr-o serie de proiecte care vizează creșterea capacităților de apărare ale Poloniei, care se învecinează cu
UE insistă asupra consolidării militare a Ucrainei înaintea negocierilor de pace
Uniunea Europeană a reiterat luni, în contextul reuniunii de marți dintre Ucraina și SUA în Arabia Saudită, că este necesar ca Kievul să fie consolidat militar în continuare pentru a avea o poziție de forță la masa negocierilor, înainte de începerea propriu-zisă a discuțiilor de pace, relatează EFE. 'În toate contactele
BTA: Bulgaria garantează sprijin pentru integrarea europeană a Muntenegrului
Ieșind luni dintr-o întâlnire cu omologul său muntenegrean Jakov Milatovic, președintele Rumen Radev a declarat că Bulgaria va continua sprijinul său puternic pentru perspectiva europeană a Muntenegrului, în special pe baza rezultatelor recente de succes pe care le-a obținut pe drumul către aderarea sa europeană, anume închiderea unor capitole importa
Donald Trump nu va relua ajutorul pentru #Ucraina până când Zelenski nu va demisiona (media)
Statele Unite ale Americii nu intenționează să reia livrările de ajutor militar către Ucraina până când președintele Volodimir Zelenski nu-și va da demisia, administrația președintelui Donald Trump punând presiune pe liderul ucrainean să organizeze alegeri prezidențiale, a relatat luni publicația germană Bild, preluată de UkraineToday. Mandat
Premierul britanic va găzdui un summit virtual cu liderii țărilor ce ar putea trimite trupe de menținere a păcii în #Ucraina
Premierul britanic Keir Starmer va găzdui sâmbătă o reuniune prin videoconferință asupra Ucrainei cu mai mulți șefi de stat și de guvern, demers în continuarea summitului din 2 martie, la finalul căruia a anunțat formarea unei 'coaliții a voluntarilor' dispuși să contribuie la un contingent de menținere a păcii în Ucraina în cazul unui acord d
Secretarul general al NATO promite că nu va permite ca un 'vid de securitate' să se instaleze în Bosnia
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat luni în Bosnia că membrii comunității internaționale nu vor permite să se instaleze 'un vid de securitate' în această țară, cuprinsă de mari tensiuni în urma condamnării, la sfârșitul lunii februarie, a președintelui Republicii Srpska (RS, entitatea sârbă bosniacă), Milorad Dodik, care d
Belarus: Președintele Aleksandr Lukașenko a remaniat guvernul și a numit un nou premier
Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, l-a numit în funcția de premier pe Aleksandr Turchin și a remaniat guvernul, a anunțat luni agenția de presă oficială Belta, citată de dpa. 'Așa cum am promis, o nouă generație va conduce țara', a afirmat Lukașenko, în vârstă de 70 de ani, după ce a demis mai mulți miniștri în ultim