Germania: Ministrul de finanţe Olaf Scholz, desemnat candidatul social-democraţilor la funcţia de cancelar

Social-democraţii germani l-au propus pe Olaf Scholz, actual ministru de finanţe în guvernul de coaliţie şi politicianul lor cel mai popular, drept candidatul partidului SPD la funcţia de cancelar în alegerile federale din 2021, care vor marca finalul celui de-al patrulea şi ultim mandat al creştin-democratei Angela Merkel, transmit dpa şi Reuters, citând anunţul pe Twitter al liderilor formaţiunii.
Decizia marchează o revenire pentru fostul primar din Hamburg, care a fost învins anul trecut în competiţia pentru şefia partidului de un tandem de outsideri, Saskia Esken şi Norbert Walter-Borjans.
Aceştia l-au desemnat acum pe fostul lor rival la postul de cancelar.
'Acum este oficial', a scris Scholz pe Twitter. 'Conducerea partidului m-a nominalizat în unanimitate drept candidat la funcţia de cancelar. Aştept cu nerăbdare să avem o campanie distractivă, corectă şi încununată de succes', a adăugat el.
Olaf Scholz, transformat de criza coronavirusului dintr-un custode al austerităţii finanţelor publice în responsabilul pachetului masiv de cheltuieli destinat să treacă prin pandemie cea mai mare economie din UE, are însă în faţă o misiune foarte dificilă.
SPD, care a dominat timp de decenii scena politică germană împreună cu creştin-democraţii, nu a mai câştigat din 2002 alegerile federale şi în prezent se află pe locul la treilea în sondaje, mult în urma conservatorilor, dar şi a Verzilor.
În ceea ce a părut unora o recunoaştere a acestei realităţi, co-liderul social-democrat Walter-Borjans a admis duminică ceea ce altădată era de neconceput, şi anume că, împreună cu Verzii, SPD va fi deschis către o guvernare în coaliţie cu partidul Die Linke, moştenitorul partidului comunist din fosta Germanie de Est. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Convorbire Trump-Zelenski: #Ucraina, pregătită să suspende loviturile asupra infrastructurilor energetice și civile din Rusia
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat miercuri că țara sa este pregătită să înceteze loviturile asupra infrastructurilor energetice și civile din Rusia, după o convorbire telefonică 'sinceră' cu Donald Trump, relatează AFP. 'Una dintre primele etape către încheierea războiului ar putea fi încetarea l
SUA: Trump va ajuta #Ucraina să-și procure mai multe sisteme de apărare antiaeriană (Casa Albă)
Statele Unite vor ajuta Ucraina să-și procure mai multe sisteme de apărare antiaeriană, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, la câteva ore după convorbirea telefonică dintre președintele american Donald Trump și omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP. 'Președintele Zelenski
Trump avertizează Iranul și promite 'anihilarea' rebelilor Houthi, care semnalează un nou val de bombardamente americane
Rebelii Houthi din Yemen, sprijiniți de Iran și care au revendicat încă un atac asupra unui portavion american drept represalii după bombardamentele americane asupra lor, vor fi 'complet anihilați', a amenințat miercuri președintele SUA, Donald Trump, care în plus a cerut Iranului să înceteze 'imediat' ajutorul acordat acestor rebeli
Un cetățean bulgar care lucra pentru ONU a murit în Fâșia Gaza
Un cetățean bulgar care lucra pentru Națiunile Unite a murit miercuri în Fâșia Gaza, a anunțat Ministerul de Externe bulgar într-un comunicat, transmit Reuters și DPA. MAE bulgar a afirmat că va face publice informații suplimentare după ce Bulgaria a fost informată despre rezultatul unei anchete care este efectuată de autorit
Turcia: Stații de metrou închise, internet restricționat după arestarea primarului din Istanbul
Mai multe stații de metrou, linii de tramvai și șosele din Istanbul au fost închise temporar miercuri, pe fondul intrării în vigoare a unei interdicții de patru zile a protestelor, după reținerea la primele ore ale zilei a primarului din metropolă, Ekrem Imamoglu, a anunțat biroul guvernatorului din Istanbul, citat de Turkiye Today și Reuters.
Marile companii europene din sectorul apărării prosperă odată cu creșterea cheltuielilor militare
Cele mai mari cinci companii europene din sectorul apărării au încheiat anul 2024 cu un profit global de 6,313 miliarde de euro, cu 10,55% mai mult decât în 2023, și cu perspective optimiste pentru următorii ani, ca urmare a achizițiilor pentru ajutorul militar oferit Ucrainei în războiul cu Rusia și deciziei unor țări europene de a-și suplime
Ursula von der Leyen consideră 'foarte preocupantă' arestarea primarului Istanbulului
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat miercuri drept 'foarte preocupantă' arestarea primarului Istanbulului, Ekrem Imamoglu, principalul opozant politic al președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, informează AFP și Reuters. 'În calitate de membru al Consiliului Europei și stat candidat la aderarea la
Scandalul Huawei: Președinta PE, presată să 'îi tragă pe linie moartă' pe eurodeputații suspectați de implicare
Mai mulți eurodeputați îi cer președintei Parlamentului European, Roberta Metsola, să îi 'tragă pe linie moartă'' pe toți europarlamentarii suspectați de implicare în scandalul de corupție legat de grupul chinez Huawei, potrivit unei scrisori semnate de 28 de membri ai legislativului european și consultată miercuri de Politico.
#Ucraina: Trump anunță că a avut o discuție 'foarte bună' cu Zelenski și că suntem 'pe drumul cel bun'
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că a avut o convorbire telefonică 'foarte bună' cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, în urma discuției de marți cu președintele rus Vladimir Putin, dar nu a oferit detalii, pe care le-a lăsat în sarcina secretarului de stat Marco Rubio și a consilierului pentru securitate națională al
#Ucraina: Emisarul american Witkoff estimează un armistițiu general în două săptămâni; luni sau marți, noi discuții cu Rusia
Emisarul american Steve Witkoff a declarat miercuri că se așteaptă ca un armistițiu general în războiul din Ucraina să fie convenit în următoarele două săptămâni și a anunțat că la începutul săptămânii viitoare vor avea loc noi discuții cu Rusia, transmite AFP. Aceste discuții cu 'echipe tehnice' înt
Germania apără nominalizarea Annalenei Baerbock la președinția Adunării Generale a ONU
Guvernul german a apărat miercuri nominalizarea șefei diplomației Annalena Baerbock, aflată la final de mandat, pentru președinția Adunării Generale a Națiunilor Unite, informează DPA. Baerbock este ''extrem de calificată'' și recunoscută internațional pentru activitatea sa, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului d
Slovacia: Premierul Fico își reface majoritatea parlamentară și își consolidează guvernul
Prim-ministrul slovac Robert Fico și-a întărit controlul asupra parlamentului miercuri, recuperând câțiva deputați rebeli pentru a restabili pe deplin o majoritate pierdută în urma unor dispute și dezertări care au afectat activitatea guvernului în ultimele luni, transmite Reuters. Disputele din coaliția tripartit
Nou schimb de prizonieri de război între Rusia și #Ucraina
Rusia a anunțat miercuri că a făcut un nou schimb de prizonieri de război cu Ucraina constând în câte 175 de prizonieri de fiecare parte și în plus 22 de prizonieri ucraineni 'răniți grav', așa cum s-a convenit cu o zi înainte, după o convorbire între Vladimir Putin și Donald Trump, relatează AFP și Reuters.
Putin vrea ca Trump să recunoască teritoriile din #Ucraina ocupate ca fiind parte a Rusiei (Kommersant)
Președintele rus Vladimir Putin vrea ca omologul său american Donald Trump să recunoască oficial ca parte a Rusiei cele patru provincii ucrainene revendicate de aceasta, plus peninsula Crimeea, scrie miercuri publicația Kommersant, preluată de Reuters. Citând surse neprecizate care au luat parte marți la un forum de afaceri la care a par
UE ar trebui să finanțeze accesul Ucrainei la serviciile internet prin satelit, afirmă Comisia Europeană
Uniunea Europeană ar trebui să finanțeze accesul Ucrainei la serviciile spațiale care pot fi livrate de furnizori comerciali cu baza în UE, a declarat Comisia Europeană în Cartea albă a apărării, document referitor la viitorul apărării europene prezentat miercuri, transmite Reuters. Europa face eforturi pentru a încerca să pr