Iran: Manifestaţii la împlinirea a 40 de ani de la luarea de ostatici din 1979; se strigă 'Moarte Americii!'

Iranul marchează luni prin manifestaţii antiamericane în numeroase oraşe împlinirea a 40 de ani de la celebra luare de ostatici de la ambasada SUA la Teheran, relatează AFP, Reuters şi dpa.
La Teheran, mii de iranieni s-au adunat în faţa fostului sediu al ambasadei, în centrul capitalei, agitând pancarte în limbile engleză şi persană, pe care se putea citi 'Moarte Americii, moarte Israelului, victorie pentru islam', şi panouri batjocoritoare la adresa preşedintelui american Donald Trump. Participanţii au scandat 'Moarte Americii'.
Televiziunea de stat a transmis imagini în direct şi de la manifestaţii similare din alte oraşe, precum Mashhad (nord) şi Ispahan (centru), Ilam, Bushehr, Ahvaz şi Shiraz, în sud, Zahedan (sud-est), Qazvin şi Tabriz (nord).
Potrivit agenţiei Mehr, apropiată conservatorilor, 'autorităţile iraniene de la cel mai înalt nivel, precum şi milioane de persoane participă la aceste adunări' în întreaga ţară.
La 4 noiembrie 1979, la mai puţin de nouă luni de la răsturnarea ultimului şah al Iranului, Mohammad Reza Pahlavi, un grup de studenţi partizani ai revoluţie islamice au luat cu asalt ambasada americană la Teheran, calificată drept 'un cuib de spioni' de adepţii lui Khomeini, părintele fondator al Republicii islamice. Studenţii protestau împotriva deciziei de a i se permite şahului să plece în SUA pentru tratament medical.
Studenţii au cerut atunci, în schimbul eliberării ostaticilor, ca Statele Unite să-l extrădeze pe şah pentru a fi judecat în Iran.
Şahul fusese instalat la putere în 1953, printr-o lovitură de stat orchestrată în parte de serviciile secrete britanice şi de CIA.
Criza nu a luat sfârşit decât după 444 de zile, după moartea, în Egipt, a fostului suveran iranian, şi eliberarea celor 52 de diplomaţi americani ţinuţi captivi în sediul ambasadei.
Luarea de ostatici de la misiunea diplomatică americană a dat tonul pentru decenii de neîncredere şi relaţii foarte tensionate între Washington şi Teheran.
Relaţiile diplomatice bilaterale, rupte între timp, nu au fost restabilite niciodată.
Împlinirea a 40 de ani de la evenimentele de la 4 noiembrie 1979 are loc într-o atmosferă de tensiuni sporite între Teheran şi Washington, pe fondul retragerii Statelor Unite din acordul nuclear cu Iranul, încheiat în 2105, şi al continuării unei politici americane de 'presiune maximă' asupra Republicii islamice.
Duminică, liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, şi-a reiterat interdicţia privind purtarea de discuţii cu SUA, numind cele două ţări drept inamici implacabili.
'Cei care cred că negocierile cu inamicul ne vor rezolva problemele se înşală 100%', a declarat el.
Khamenei le-a interzis responsabililor iranieni să discute cu Statele Unite cât timp acestea nu revin în acordul internaţional şi nu ridică sancţiunile.
Între timp, parlamentul iranian şi-a dat aprobarea iniţială pentru o măsură de introducere a unor manuale şcolare despre 'crimele Americii'. Parlamentarii au strigat şi ei 'Moarte Americii!'. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Armata israeliană va rămâne 'pe termen nedeterminat' în zona tampon de la frontiera cu Libanul (ministru)
Ministrul israelian al apărării, Israël Katz, a declarat joi că armata israeliană va rămâne 'pe termen nedeterminat' în zona tampon de la frontiera cu Libanul, unde o încetare a focului este în vigoare din 27 noiembrie, după două luni de război deschis cu gruparea islamistă Hezbollah (pro-Iran), relatează AFP. 'Există o
China cere ca SUA să fie primele care să își reducă cheltuielile militare
Beijingul a cerut joi Washingtonului să pună în practică agenda 'America First' și să facă primul pas de a-și reduce arsenalul nuclear și cheltuielile militare, după ce președintele american Donald Trump a propus Rusiei și Chinei să își diminueze la jumătate cheltuielile destinate apărării, informează EFE. 'Ar trebui să pună în ap
Rusia: Zeci de diplomați occidentali i-au adus un omagiu opozantului asasinat Boris Nemțov
Aproximativ 30 de diplomați occidentali, inclusiv ambasadori, s-au recules joi pe podul de lângă Kremlin, în locul în care a fost asasinat opozantul rus Boris Nemțov, ucis cu mai multe gloanțe în spate în urmă cu zece ani, relatează France Presse. La 27 februarie 2015, Boris Nemțov (55 de ani), unul din principalii opozanți ai pre
Trump promite Ucrainei că o va ajuta în discuțiile cu Rusia să recupereze cât mai mult din teritoriul ocupat
Rusia a insistat joi că anexarea teritoriilor ucrainene pe care le ocupă este 'nenegociabilă', după ce președintele american Donald Trump a declarat că va căuta o înțelegere prin care Ucraina să recupereze cât mai mult teritoriu posibil. 'Teritoriile care au devenit subiecte ale Federației Ruse sunt înscrise în Constituția ț
Israelul nu se va retrage de la frontiera dintre Egipt și Gaza, așa cum prevede acordul de armistițiu (presă)
Presa din Israel a informat joi că armata israeliană nu se va retrage de pe coridorul Philadelphia de la granița dintre Egipt și Fâșia Gaza, așa cum prevede acordul de încetare a focului dintre Israel și Hamas, relatează dpa. 'Nu vom părăsi coridorul Philadelphia. Nu vom permite ucigașilor Hamas să străbată din nou granițele noastre cu camionet
Israelul anunță că palestinienii pot părăsi voluntar Fâșia Gaza prin portul Ashdod și aeroportul Ramon
Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a declarat joi că le va permite palestinienilor care doresc să părăsească Fâșia Gaza în mod voluntar să o facă prin portul Ashdod și aeroportul Ramon, ambele aflate pe teritoriul israelian, informează EFE. 'Sunt într-un proces accelerat pentru a înființa o administrație de emigrare volun
Guvernul ungar va propune modificarea Constituției pentru a stipula că 'există două sexe: femeie și bărbat' (oficial)
Guvernul ungar va face mai multe propuneri de modificare a Constituției țării, a anunțat joi într-o conferință de presă șeful de cabinet al premierului Viktor Orban, informează MTI. Constituția va stipula că 'există două sexe: femeie și bărbat', a afirmat Gergely Gulyas. Alte modificări ar putea asigura dreptul la
UE 'nu a fost creată pentru a fraieri pe nimeni', îi ripostează premierul Poloniei lui Donald Trump
Premierul polonez Donald Tusk a declarat joi că Uniunea Europeană 'nu a fost creată pentru a fraieri pe nimeni', o replică dată președintelui american Donald Trump, informează AFP. 'Uniunea Europeană nu a fost creată pentru a fraieri pe nimeni. Dimpotrivă', a declarat Donald Tusk pe platforma X, subliniind că UE a fost creată &
Anexarea teritoriilor ucrainene ocupate de către Rusia este 'nenegociabilă', susține Kremlinul
Kremlinul a insistat joi asupra faptului că anexarea revendicată de Rusia a teritoriilor ucrainene pe care le ocupă este 'nenegociabilă', în condițiile în care eforturile se înmulțesc în culise în vederea începerii negocierii unui acord de pace în Ucraina, relatează AFP. 'Teritoriile care a
Ursula von der Leyen începe o vizită în India, pentru a întări relațiile dintre UE și New Delhi
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a sosit joi în India pentru o vizită menită să întărească legăturile dintre Europa și această cea mai populată țară din lume, în special în fața presiunilor SUA, informează AFP. În timpul acestei vizite calificate drept 'fără precedent' la Bruxelles, Von
Kremlinul consideră drept motivată politic condamnarea la închisoare a liderului separatist bosniac Milorad Dodik
Kremlinul a calificat joi drept motivată politic condamnarea la închisoare a liderului separatist bosniac Milorad Dodik și a avertizat că aceasta ar putea avea efecte destabilizatoare pentru Balcani, relatează Reuters și AFP. 'Ce s-a întâmplat la Sarajevo ne provoacă desigur o reacție negativă. Condamnăm astfel de acțiuni
SUA amână aplicarea sancțiunilor împotriva companiei petroliere sârbe NIS, controlată de Gazprom (președintele sârb)
Washingtonul a amânat cu o lună aplicarea sancțiunilor anunțate împotriva celei mai mari companii petroliere și de gaz din Serbia (NIS), controlată de societatea rusă Gazprom, a anunțat joi președintele sârb Aleksandar Vucic, relatează AFP. NIS este singurul furnizor de gaz în Serbia și proprietarul majoritar al rețelei
Austria: Noua coaliție guvernamentală va lua măsuri pentru evitarea lansării procedurii de deficit excesiv
Noua coaliția guvernamentală din Austria, formată din conservatori, social-democrați și liberali, și-a prezentat joi planurile pentru a evita o declanșare a procedurii de deficit excesiv de către Uniunea Europeană, cu măsuri ce includ creșterea taxelor impuse băncilor, relatează Reuters și AFP. Guvernul de coaliție austriac va fi format din Pa
Umbrela nucleară franco-britanică pentru Europa, departe de a fi deschisă (AFP)
Apelul viitorului cancelar german Friedrich Merz de a reflecta asupra unei descurajări nucleare europene riscă să se lovească de autonomia de decizie revendicată de Franța în acest domeniu și ridică și întrebarea credibilității unei umbrele nucleare franco-britanice, relatează AFP. În contextul apropierii spectaculoase a lui
Și Franța negociază cu Ucraina obținerea de minerale necesare pentru industria sa de apărare
Ministrul apărării francez, Sebastien Lecornu, a dezvăluit joi că negociază cu Ucraina, încă din octombrie trecut, aprovizionarea Franței cu mineralele necesare pentru industria sa de apărare, dar a dat asigurări că scopul acestor discuții nu este de a obține compensații pentru ajutorul acordat autorităților de la Kiev în războiul declanșat de Rusia, info