Parlamentul European şi Consiliul UE au opinii divergente privind bugetul european pentru anul viitor
Parlamentul European (PE) doreşte suplimentarea bugetului UE pentru anul viitor faţă de angajamentele prezentate de Comisia Europeană (CE), conform poziţiei adoptate miercuri la Strasbourg şi care prefigurează discuţii aprinse cu statele membre care cer un buget mai restrâns, consemnează AFP.
Raportul adoptat de PE cu o largă majoritate (529 de voturi pentru, 130 împotrivă şi 43 de abţineri), stabileşte nivelul global al creditelor de angajament în bugetul pe anul viitor la 170,97 miliarde de euro.
La începutul lui septembrie, Consiliul UE, care reprezintă statele membre, a solicitat un buget de 166,8 miliarde de euro, respectiv o creştere procentuală de 0,6% faţă de bugetul pe anul în curs.
Întrucât Consiliul a transmis că nu acceptă amendamentele adoptate de Parlament, cele două instituţii vor intra pentru trei săptămâni în negocieri de ''conciliere''. Dacă tot nu se va ajunge la un compromis, Comisia va trebui să prezinte un nou buget. Bugetul propus de Comisie, de 168,3 miliarde de euro, este aproximativ la mijloc între cel propus de Parlament şi de Consiliu.
''Priorităţile Consiliului, ale Parlamentului şi Comisiei sunt aceleaşi'', a declarat marţi în timpul dezbaterii din hemiciclul de la Strasbourg comisarul european pentru buget, Gunther Oettinger, menţionând creşterea şi locurile de muncă, tinerii, migraţia şi consolidarea politicii climatice. Totuşi, ''cu 4,2 miliarde de euro, diferenţa este relativ importantă faţă de anii precedenţi'', a mai remarcat el.
PE a cerut în mod special două miliarde de euro în plus pentru rubricile din buget care ''contribuie într-o manieră importantă la realizarea obiectivului de cheltuieli legate de climat'', astfel încât în actualul cadru financiar multianual (2014-2020) să se realizeze obiectivul de 20% pentru cheltuieli dedicate combaterii schimbărilor climatice.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mihaela Toth, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Noua Caledonie: Parisul denunță noi ingerințe ale Azerbaidjanului
Ministrul francez de externe, Jean-Noël Barrot, a deplâns sâmbătă că Azerbaidjanul a 'căutat din nou să destabilizeze politica națională' a Franței în Noua Caledonie și a cerut ca aceste ingerințe să înceteze 'imediat', notează AFP. '+Grupul de la Baku+ a căutat din nou să ne destabilizeze viața
Belarus: Lukașenko 'nu are nicio legitimitate', afirmă șefa diplomației UE
Aleksandr Lukașenko, care ar urma să obțină al șaptelea mandat consecutiv în alegerile prezidențiale organizate duminică în Belarus, 'nu are nicio legitimitate', a afirmat sâmbătă șefa diplomației europene, Kaja Kallas, notează AFP. 'Lukașenko se agață de putere de 30 de ani. Mâine se va renumi pe el î
Trei civili uciși într-un bombardament ucrainean în regiunea Herson (oficial rus)
Trei civili au fost uciși după ce forțele ucrainene au bombardat orașul controlat de ruși Oleșki, în regiunea Herson , a declarat sâmbătă Vladimir Saldo, guvernatorul instalat de Rusia, relatează Reuters. 'Pericolul pentru civili rămâne - orașul este presărat cu mine și alte muniții neexplodate', a scris Saldo pe apli
Germania: Musk intervine prin videoconferință pentru a-și exprima sprijinul față de extrema dreaptă
Miliardarul american Elon Musk și-a exprimat sâmbătă, prin videoconferință, sprijinul față de partidul de extrema dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) în cursul unui miting electoral în Germania, în plină controversă după salutul său, considerat nazist de unii, în ziua învestirii lui Donald Trump, relatează AFP.
NATO monitorizează 'tot ceea ce se întâmplă în Marea Baltică' (comandant)
Baltic Sentry, misiunea NATO pentru a proteja infrastructurile subacvatice sensibile ale țărilor membre în Marea Baltică, 'monitorizează tot ceea ce se întâmplă' în regiune, a afirmat sâmbătă un comandant belgian, Erik Knockx, care participă la misiune, relatează AFP. 'Obiectivul nostru principal este
Ucraina se oferă să trimită cărbune 'gratuit' în Transnistria (Zelenski)
Ucraina a propus sâmbătă să trimită cărbune 'gratuit' către centralele termice din Transnistria, o regiune separatistă pro-rusă afectată de întreruperi de curent și penuria de gaz rusesc de la începutul lunii ianuarie, relatează AFP. 'A
Zelenski dorește ca aliații săi să găsească un 'format' pentru discuții cu Rusia care să includă Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a explicat vineri că discuțiile de pace cu Rusia nu pot avea 'rezultate reale' fără Ucraina și le-a cerut aliaților săi să găsească un format pentru convorbiri în acest sens, relatează vineri AFP. 'Este imposibil ca Ucraina să fie exclusă din orice platformă de negociere. Sau această platformă de nego
Conflictul din Yemen: Rebelii houthi eliberează 153 de prizonieri
Rebelii houthi au eliberat sâmbătă 153 de prizonieri 'legați de conflictul' care sfâșie această țară de un deceniu, la două zile după ce arestase alți membri ai personalului ONU, a anunțat Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR), informează AFP.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a sosit la Kiev pentru a discuta despre energie și securitate
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a sosit sâmbătă la Kiev pentru a discuta cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-un context de tensiuni energetice în Transnistria, regiune separatistă prorusă situată între cele două țări, informează AFP și Reuters. Această fâșie de pământ cu circa o jumătate de milion d
Israel-Hamas/Cele patru femei-soldat israeliene au fost predate Comitetului Internațional al Crucii Roșii și urmează să ajungă în Israel
Cele patru femei-soldat israeliene ce fuseseră ținute ostatice de Hamas din 7 octombrie 2023 au fost predate sâmbătă, la puțin după orele locale 11:00 (09:00 GMT), Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR), în cadrul acordului de armistițiu, informează agențiile
Israel-Hamas: Zeci de combatanți înarmați ai Hamas și Jihadului Islamic s-au adunat în Gaza înaintea unui schimb de prizonieri
Zeci de combatanți înarmați ai grupărilor Hamas și Jihadul Islamic s-au adunat sâmbătă pe o piață din orașul Gaza, unde ar urma să fie predați Crucii Roșii patru femei-soldat israelience, în cadrul unui nou schimb de prizonieri, informează AFP și Reuters. Combatanți ai Brigăzilor Ezzedin al-Qassam, ramura militară a Hamas, în uniforme d
Germania/Partidul lui Scholz și Verzii îi atenționează pe conservatori cu privire la o eventuală deschidere spre AfD în problema migrației
Partidul de centru-stânga al lui Olaf Scholz și Verzii i-au atenționat vineri pe conservatorii germani împotriva oricărei apropieri de extrema dreaptă pentru adoptarea rapidă a unei înăspriri a legislației privind dreptul de azil după atacul sângeros cu cuțitul din Aschaffenburg, în sudul Germaniei, informează AFP. Secretarul gene
VIDEO SUA: Pete Hegseth confirmat la limită ca șef al Pentagonului
Acuzații de agresiune sexuală, consum excesiv de alcool, lipsă de experiență: în ciuda criticilor, propunerea lui Donald Trump pentru Pentagon, Pete Hegseth, a fost aprobată la limită vineri de Senatul american, scrie AFP. În Statele Unite, Constituția cere ca numirile miniștrilor și altor înalți responsabili să fie confirmat
SUA: Un tânăr arestat pentru incitare la violență împotriva lui Trump pe TikTok
Un tânăr din statul american Indiana a fost arestat săptămâna aceasta pentru că a postat pe contul său TikTok înregistrări video incitând la violență împotriva autorităților, inclusiv asasinarea președintelui Donald Trump, notează AFP. Suspectul, Douglas Thrams, 23 de ani, rezident în Goshen, a postat videoc
SUA se alătură unei coaliții internaționale împotriva avortului
Statele Unite s-au alăturat vineri unei declarații internaționale care se opune dreptului la avort, inițiată în timpul primului mandat al lui Donald Trump, dar apoi respinsă de fostul președinte democrat Joe Biden, scrie AFP. În aceeași zi cu o mare manifestație împotriva avortului la Washington, secretarul de stat Marco Rubi