Hong Kong: Şefa executivului local a anunţat interzicerea purtării măştilor în timpul manifestaţiilor

Şefa executivului din Hong Kong, Carrie Lam, a anunţat vineri adoptarea unei ordonanţe de urgenţă ce prevede interzicerea purtării măştilor la protestele ''ilegale'' şi ''neautorizate'', pe fondul manifestaţiilor începute în urmă cu patru luni în fost colonie britanică, transmite dpa.
Măsura, care va intra în vigoare vineri la miezul-nopţii (16:00 GMT), prevede că protestatarii vor fi pasibili de 1 an de închisoare şi o amendă de până la 25.000 de dolari hong-konghezi (3.200 dolari americani) dacă nu respectă noile reguli.
Anticipând această decizie, mii de persoane se adunaseră vineri în Hong Kong pentru a protesta contra măsurii respective. Aceşti hong-konghezi, majoritatea dintre ei angajaţi, au profitat de pauza de prânz pentru a ieşi pe străzi şi a contesta recurgerea la o măsură ce data din perioada colonială şi care nu a mai fost aplicată din 1967. În opinia lor, aplicarea acestei măsuri ar duce la bascularea regiunii semiautonome către autoritarism.
Metropola Hong Kong traversează cea mai gravă criză a sa după revenirea la China în 1997, cu acţiuni cvasicotidiene pentru a denunţa limitarea libertăţilor şi amestecul masiv al Beijingului în afacerile interne ale fostei concesiuni britanice sau pentru a cere o serie de reforme democratice.
Nici guvernul centrale de la Beijing, nici executivul local nu au reuşit să calmeze mişcarea de contestare, care a dus la confruntări tot mai violente între forţele de ordine şi manifestanţii radicali.
Pentru a nu fi identificaţi şi a evita viitoare procese judiciare, manifestanţii poartă în mare parte măşti, iar contra gazelor lacrimogene şi a proiectilelor trase de poliţie sunt dotaţi cu ochelari de protecţie şi măşti de gaze.
Protestele din Hong Kong au început în 9 iunie după adoptarea unei legi care ar fi permis extrădarea pe scară largă către China continentală. Ulterior, actul normativ a fost suspendat.
După mai multe săptămâni de proteste, şefa executivului local Carrie Lam a cedat în faţa uneia dintre revendicările demonstranţilor, anunţând la 4 septembrie retragerea integrală a proiectului de lege contestat. Totuşi, Lam nu a reuşit să reducă nemulţumirile demonstranţilor care solicită crearea unei comisii de anchetă independente cu privire la violenţele poliţiei şi la reforma electorală. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Vicepreședintele american J.D. Vance s-a întâlnit cu secretarul de stat al Vaticanului, Pietro Parolin
Vicepreședintele SUA, J.D. Vance, s-a întâlnit sâmbătă cu secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul italian Pietro Parolin, în timp ce o întâlnire cu papa Francisc nu este programată oficial deoarece acesta continuă să se afle în convalescență după o infecție respiratorie, transmite AFP. Delegația vicepreședintelui
#Ucraina și Rusia s-au atacat cu drone în timpul nopții de vineri spre sâmbătă
Forțele aeriene ucrainene au raportat distrugerea a 33 de drone lansate de Rusia asupra teritoriului său în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează EFE. 'Distrugerea a 33 de drone de atac, atât Shahed, cât și alte tipuri, a fost confirmată în estul, nordul și sudul țării', au raportat forțele aeriene Ucrainene pe Telegr
SUA: Curtea Supremă a suspendat deportările migranților venezueleni
Curtea Supremă a SUA a suspendat sâmbătă deportarea de către administrația americană în temeiul unei legi din secolul al XVIII-lea a migranților venezueleni suspectați că aparțin unei organizații infracționale, informează AFP. Președintele american Donald Trump a invocat luna trecută Alien Enemies Act din 1798 pentru a aresta migranți venezueleni a
Ministrul de externe al Iranului a ajuns la Roma pentru noi negocieri nucleare cu SUA
Ministrul iranian de externe, Abbas Araqchi, a sosit sâmbătă la Roma pentru a doua rundă de negocieri cu Statele Unite în vederea unui acord privind programul nuclear al Teheranului, informează EFE. 'Ora aproximativă anunțată pentru începerea discuțiilor este sâmbătă la prânz, ora Iranului', sau 10:30 a.m. la Roma (08:30 G
SUA anunță reducerea la jumătate a efectivelor militare din Siria
Departamentul american al Apărării a anunțat vineri retragerea a aproximativ 1.000 de militari din Siria, din cei aproximativ 2.000 desfășurați în prezent în țară pentru a lupta împotriva jihadiștilor, notează AFP. Statele Unite au o prezență militară în Siria de ani de zile, în special în cadrul coaliției i
Un tunisian arestat în Italia, bănuit de pregătirea unui atac al SI
Poliția italiană anti-terorism a anunțat vineri că a arestat un cetățean tunisian suspectat de legături cu gruparea Stat Islamic (SI), care, potrivit autorităților de la Roma, a plănuit un atac în Italia, notează AFP. Bărbatul, care locuiește la Cosenza, în regiunea Calabria (sud), este căutat de Tunisia 'pentru că a fost impli
Bulgaria afirmă că a vândut EAU armele găsite în Sudan
Bulgaria, negând orice încălcare a sancțiunilor internaționale, a afirmat că a livrat Emiratelor Arabe Unite (EAU) arme transferate ulterior în Sudan în ciuda embargoului UE, potrivit unei anchete a canalului de televiziune France 24 publicată vineri, relatează AFP. 'Produsele au fost recepționate în înt
Trump este vag cu privire la un termen limită stabilit de SUA pentru acordul de pace din #Ucraina
Președintele Donald Trump a rămas vag cu privire la un termen limită al SUA pentru un potențial acord de pace în Ucraina, în urma unui ultimatum criptic emis de secretarul de stat Marco Rubio, relatează dpa. Întrebat vineri la Casa Albă, Trump a declarat că dorește să vadă un acord 'foarte curând'.
Starmer și Trump au discutat pentru prima dată după anunțarea tarifelor
Premierul britanic, Keir Starmer, a avut prima convorbire cu președintele american, Donald Trump, de când acesta a anunțat taxele de 10 % pe toate bunurile importate în Statele Unite din Regatul Unit, relatează PA Media/dpa. Cei doi lideri s-au referit la 'discuțiile continue și productive' privind comerțul dintre cele două
Site-ul Casei Albe susține teoria conform căreia coronavirusul provine dintr-un laborator
Casa Albă a postat pe site-ul său oficial o nouă pagină de internet privind originile coronavirusului, pe care susține teoria conform căreia COVID-19 a apărut într-un laborator, relatează dpa vineri. Pagina, care seamănă cu un poster de film de la Hollywood, afișe
Președintele palestinian vizitează Siria, prima sa vizită în această țară în 16 ani
Președintele palestinian, Mahmoud Abbas, s-a întâlnit vineri la Damasc cu președintele interimar sirian, Ahmad al-Chareh, cu ocazia primei sale vizite în Siria din ultimii 16 ani, transmite France Presse. Potrivit unei surse guvernamentale siriene, scopul vizitei este de a discuta modalitățile de consolidare a relațiilor siri
Republicanii lansează o anchetă parlamentară privind Harvard
Republicanii din Congresul SUA au anunțat joi că au lansat o anchetă asupra Harvard, acuzând-o de încălcarea legilor privind egalitatea, acesta fiind cel mai recent atac al taberei trumpiste asupra prestigioasei universități, transmite France Presse. De câteva săptămâni, administrația Trump poartă un război financiar cu
Fostul premier sloven Janez Jansa, achitat în primă instanță de acuzații de corupție
O instanță din Slovenia a pronunțat vineri decizia de achitare în primă instanță a lui Janez Jansa, trei ori prim-ministru și principala figură a opoziției din această țară, și a doi presupuși complici, acuzați de abuz în serviciu și corupție, relatează Reuters. Jansa, președintele celui mai mare partid de opoziție, Partidul Democr
Londra interzice intrarea scriitorului francez Renaud Camus în Regatul Unit
Autoritățile britanice au interzis scriitorului francez Renaud Camus să intre în Marea Britanie, a confirmat vineri pentru AFP editorul său de limbă engleză. 'Putem confirma că lui Renaud Camus i-a fost într-adevăr interzisă intrarea în Marea Britanie, unde trebuia să ia cuvântul la un eveniment al Partidului Patrie
VIDEO/JD Vance participă la celebrările Patimilor din Vinerea Mare la Vatican, oficiate în absența papei
Vicepreședintele american JD Vance a participat vineri la slujba din Vinerea Mare dedicată Patimilor Domnului, în Bazilica Sfântul Petru. Cardinalul Claudio Gugerotti a prezidat serviciul religios, delegat de papa Francisc, aflat în convalescență, relatează ANSA. Vance și soția sa Usha sunt catolici practicanți. În Vine