SUA: Nemulţumire printre angajaţii serviciului de meteorologie după atacuri ale lui Donald Trump
![Image](https://agerpres.ro/data/stiri/nws.png)
Funcţionarii serviciului public american de meteorologie au intrat în rezistenţă deschisă împotriva preşedintelui Donald Trump, pe care îl acuză că vrea să politizeze o instituţie a cărei integritate ştiinţifică este extrem de respectată, comentează marţi AFP.
Totul a început duminică, 1 septembrie, când Donald Trump a scris pe Twitter că statele "Carolina de Sud, Carolina de Nord, Georgia şi Alabama" vor fi "foarte probabil afectate (mult) mai puternic decât era prevăzut" de către uraganul Dorian, apărut cu câteva zile înainte în Atlantic.
Fix 20 de minute mai târziu, biroul National Weather Service (Serviciul Naţional de Meteorologie) din Birmingham, în Alabama, a scris pe Twitter: "Alabama NU va fi supus impactului Dorian. Repetăm: niciun impact al uraganului Dorian nu va fi resimţit în Alabama".
Nu se ştie de ce preşedintele a inclus Alabama în lista sa iniţială. Gustul pentru hiperbolă? Dorinţa de a se arăta activ locuitorilor din acest stat? În orice caz, el a persistat. Opt postări pe Twitter în următoarele zile şi o hartă prezentată în Biroul Oval unde, cu o dungă neagră, Alabama se găsea inclus pe traiectoria potenţială a uraganului.
Dorian nu a ajuns în Alabama. Nici măcar nu a intrat pe teritoriul SUA, reîntorcându-se în largul Coastei de Est în direcţia Canadei.
Însă Casa Albă ar fi pus presiune asupra înalţilor responsabili politici ai Administraţiei Oceanice şi Atmosferice (NOAA), sub tutela căreia se află serviciile meteo, pentru ca ei să îşi dezavueze propriii experţi, în special pe autorii faimoasei postări pe Twitter de la Birmingham.
Secretarul pentru comerţ Wilbur Ross ar fi mers într-atât de departe încât i-ar fi ameninţat pe înalţii responsabili dacă nu vor publica un comunicat prin care să îi ia apărarea preşedintelui, conform New York Times.
Urmarea: informaţiile iniţiale au arătat că un vânt de forţă tropicală "ar putea lovi Alabama", a transmis NOAA vineri seară, criticând biroul său din Alabama că a vorbit "în termeni absoluţi". Probabilitatea de vânt puternic (dar nu de categoria uragan) în Albama oscila la început între 0 şi 20%.
Această laşitate politică i-a stupefiat pe meteorologici, iar şeful Serviciului Naţional de Meteorologie însuşi, Louis Uccellini, şi-a apărat angajaţii public, luni, în timpul conferinţei anuale a meteorologilor, care are loc chiar în Alabama.
"Când telefoanele şi reţelele de socializare au început să se agite aproape de ora 10:00 dimineaţa la 1 septembrie, ei au pus capăt la ceea ce considerau a fi zvonuri", a explicat Louis Uccellini. "Biroul din Birmingham a făcut acest lucru pentru a împiedica orice panică", a spus el, după care a cerut publicului să îi aplaude pe meteorologii săi. Sala a răspuns prin aplauze în picioare.
"Este păcat că a devenit o situaţie politică", şi-a exprimat regretul un meteorolog de la un serviciu privat care a asistat la scenă, Bill Murray, preşedinte al The Weather Factory din Birmingham. "Munca noastră este de a salva vieţi cu previziunile noastre meteo, nu să ne preocupăm de politică", a adăugat el, citat de AFP.
"Susţinem pe deplin serviciul meteo din Birmingham, toţi meteorologii îl susţin", a mai spus el.
Previziunile meteo, în special în privinţa uraganelor, sunt un subiect extrem de sensibil. Centrul Naţional al Uraganelor este un mic serviciu cu sediul la Miami, care depinde de NOAA şi are exclusivitatea previziunilor oficiale.
O previziune eronată sau prea limitată privind itinerariul poate duce la pierderea de vieţi, însă o previziune prea largă poate conduce la evacuarea inutilă a milioane de persoane.
Exactitatea previziunilor privind cursul unui uragan are încă o marjă de eroare de ordinul a circa 100 de kilometri la 48 de ore, dar s-a îmbunătăţit semnificativ începând cu anii 1970, până în punctul în care la începutul anilor 2000 Centrul pentru Uragane a putut să producă hărţi la patru şi cinci zile, care sunt la fel de bune ca hărţile la trei zile din anii 1990.
Bill Murray a spus că previziunile privind Dorian au fost "o poveste de succes", pentru că au arătat imediat că uraganul va evita Florida. "Aeroportul din Miami nu a fost deloc închis", a afirmat el.
În ceea ce îl priveşte, Donald Trump a postat în weekend pe Twitter că acest caz a fost întreţinut artificial de media care produc "ştiri false" ("fake news"). Însă el ar putea continua marţi, când şeful NOAA, Neil Jacobs, urmează să susţină un discurs în cadrul conferinţei anuale de meteorologie. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Sursa foto: NWS / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Israelul afirmă că a lovit un tunel între Liban și Siria folosit de Hezbollah
Armata israeliană a anunțat că a efectuat duminică un raid aerian împotriva unui tunel de la frontiera dintre Siria şi Liban, utilizat, în opinia sa, de Hezbollahul libanez pentru contrabanda de arme, notează AFP. Într-un comunicat, ea a raportat o 'lovitură precisă, bazată pe informații, împotriva unui tunel care s
Netanyahu consideră drept 'revoluționară' propunerea lui Trump în legătură cu Fâșia Gaza
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a apreciat duminică propunerea președintelui american Donald Trump ca Statele Unite să preia controlul asupra Fâșiei Gaza drept 'revoluționară', notează AFP. 'Președintele Trump a venit cu o viziune complet diferită și mult mai bună pentru Israel - o abordare revoluționară și creativă
Zelenski: Planul lui Trump nu trebuie doar să pună capăt războiului, ci și să prevină o nouă agresiune rusă
Planul președintelui american Donald Trump pentru o soluționare rapidă a conflictului în Ucraina trebuie nu doar să oprească războiul, ci și să asigure că nu va mai exista vreo agresiune rusă, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un interviu difuzat duminică, potrivit Reuters. Zelenski a spus că Ucraina nu dore
Suedia 'în doliu', la cinci zile după cel mai grav atac armat din istoria sa
După cinci zile de la cel mai grav atac armat din istoria sa, Suedia aflată 'în doliu' era în continuare duminică fără răspuns cu privire la motivele atacatorului, despre care există suspiciuni că s-ar fi sinucis, relatează AFP. 'În acest moment, suntem puși la încercare. Fiecare în felul său, dar la f
Partidul de guvernământ din Kosovo, pe primul loc, potrivit exit poll-urilor
Secțiile de vot s-au închis în Kosovo, iar tabăra premierului în exercițiu Albin Kurti a obținut peste 40% din voturile exprimate, potrivit primelor estimări, mai puțin însă de jumătatea absolută pe care o spera, relatează AFP. Potrivit estimărilor media locale, partidul său Vetevendosje (VV, 'autodeterminare',
După sosirea din SUA, premierul israelian a convocat cabinetul de securitate
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a sosit în aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv duminică după-amiază, după o vizită de peste o săptămână în SUA, unde s-a întâlnit cu președintele Donald Trump și cu alți oficiali pentru a discuta despre relația dintre cele două țări și despre situația din Orientul Mijlociu. Im
Rusia revendică preluarea unei noi localități în estul Ucrainei
Trupele ruse au anunțat duminica aceasta că au cucerit localitatea Orihovo-Vasilivka în estul Ucrainei, aproape de orașul strategic Ceasiv Iar, situat pe linia frontului și supus unui violent asalt de către forțele Moscovei, relatează AFP. Așezarea este situată în regiunea Donețk, la zece kilometri nord de Ceasiv Iar, în apro
Donald Trump spune că DOGE al lui Musk va descoperi 'fraude de sute de miliarde de dolari'
Președintele american Donald Trump și-a reafirmat duminică încrederea deplină în Elon Musk pe care l-a însărcinat să taie din cheltuielile federale, asigurând că departamentul condus de aliatul său miliardar va permite descoperirea unor 'fraude de sute de miliarde de dolari', informează AFP. 'Vom găsi fraude
Sud-africanii albi, reticenți în a accepta oferta lui Donald Trump de a emigra în SUA
Propunerea președintelui american Donald Trump de a-i reloca pe sud-africani albi în calitate de refugiați fugind de persecuții se pare că nu suscită succesul pe care îl anticipa, întrucât chiar grupările de presiune al albilor de dreapta vor 'să atace nedreptățile'dominației majorității de culoare pe teritoriul național, relatează Reu
Țări arabe denunță afirmațiile lui Netanyahu cu privire la un stat palestinian în teritoriul saudit
Mai multe țări arabe, între care Arabia Saudită, au condamnat duminică declarațiile premierului israelian Benjamin Netanyahu care a sugerat crearea unui stat palestinian pe teritoriul regatului saudit, potrivit France Presse. Conform secretarului general al Ligii Arabe, Ahmed Aboul Gheit, remarcile lui Netanyahu sunt 'inacceptabile ș
Racordarea țărilor baltice la sistemul electric european: Șefa Comisiei Europene salută sfârșitul 'amenințărilor și șantajului' Rusiei
Racordarea țărilor baltice la rețeaua electrică europeană, după decuplarea lor de rețeaua rusească, eliberează Uniunea Europeană de 'amenințări și șantaj', a salutat duminică la Vilnius președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, potrivit AFP. 'Astăzi conectăm statele baltice la rețeaua electrică a Europei continentale. Tăi
Armata israeliană se retrage de pe un important coridor de circulație din Gaza
Armata israeliană și-a încheiat, duminică, retragerea din coridorul Netzarim, care împarte în două Fâșia Gaza, permițând libera circulație între nordul și sudul teritoriului, ca parte a acordului fragil de armistițiu cu Hamas, transmite France Presse. Retragerea completă a forțelor israeliene și a vehiculelo
Dezbatere televizată duminică seara între cancelarul german Olaf Scholz și contracandidatul conservator Friedrich Merz
Cancelarul social-democrat german, Olaf Scholz, și rivalul său conservator Friedrich Merz se confruntă duminică într-o dezbatere televizată, cu exact două săptămâni înainte de alegerile anticipate, relatează dpa. Confruntarea electorală de 90 de minute urmează să înceapă la ora 20:15 (19:15 GMT) pe canalele ARD și ZDF.
Presa de peste ocean relatează despre discuții directe Trump-Putin despre #Ucraina, neconfirmate oficial
Cotidianul american New York Post a relatat online că președintele american, Donald Trump, i-a acordat un interviu exclusiv în care a declarat că a vorbit la telefon cu liderul rus Vladimir Putin pentru a încerca să negocieze încetarea războiului din Ucraina. Informația a fost preluată de alte publicații americane, dar și de media din Europa. Cu toa
Armata israeliană și-a extins ofensiva din nordul Cisiordaniei ocupate
Armata israeliană și-a extins duminică ofensiva din nordul Cisiordaniei ocupate la tabăra Nur Shams din guvernoratul Tulkarem, transmite EFE. Într-un scurt mesaj, forțele israeliene au anunțat că trupele armatei, ale gărzilor de frontieră și ale Shin Bet (agenția de informații interne) au ucis deja mai mulți 'teroriști' și au are