Rusia: O instanţă a blocat conturile organizaţiei opozantului Alexei Navalnîi
Tribunalul din districtul moscovit Presnenski a blocat joi conturile organizaţiei lui Alexei Navalnîi şi ale colaboratorilor săi, a anunţat purtătoarea de cuvânt a celui mai cunoscut opozant rus, printr-un mesaj pe Twitter preluat de AFP.
Navalnîi este anchetat pentru spălare de bani, dar purtătoarea de cuvânt Kira Iarmici a precizat că a fost blocat şi contul echipei politicianului, care nu figurează în dosar.
Ancheta a început sâmbăta trecută; organizaţia lui Navalnîi este suspectată că a primit ilegal aproape un miliard de ruble (circa 13,8 milioane de euro). Joi au fost efectuate percheziţii la domiciliile mai multor apropiaţi ai liderului opoziţiei.
Fondul Anticorupţie al lui Navalnîi se află la originea mai multor dezvăluiri despre bogăţia şi corupţia elitei ruse. Presa publică nu preia astfel de materiale, care sunt însă distribuite în reţelele sociale. Un videoclip în care premierul Dmitri Medvedev este acuzat că deţine controlul asupra unui imperiu imobiliar a fost vizualizat de 31,5 milioane de ori pe YouTube.
Cea mai recentă anchetă a organizaţiei lui Navalnîi a relevat săptămâna trecută că Natalia Sergunina, adjunctă a primarului Moscovei, a deturnat miliarde de ruble din banii publici prin gestiunea fondului imobiliar al municipalităţii.
Autorităţile ruse se confruntă cu cele mai puternice proteste de la revenirea la Kremlin a preşedintelui Vladimir Putin, în 2012. Două manifestaţii neautorizate de la Moscova, unde protestatarii au cerut alegeri libere, au fost urmate de circa 1400, respectiv 1000 de arestări. Aproape toate personalităţile din opoziţie au fost condamnate la pedepse cu închisoarea, în general pe termen scurt, pentru instigarea manifestanţilor.
Navalnîi execută în prezent o condamnare de 30 de zile de închisoare, în timpul căreia a fost spitalizat, la sfârşitul lui iulie. Oficial, a fost vorba de o reacţie alergică, însă opozantul nu exclude posibilitatea de a fi fost otrăvit.AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Franța, favorabilă aprofundării relației UE-Canada, dar forma instituțională trebuie analizată
Franța a salutat joi proiectul de aprofundare a relației dintre Uniunea Europeană și Canada, în pofida măsurilor de represalii cu care a amenințat președintele american Donald Trump, transmite AFP. 'Avem vocația de a crea legături tot mai strânse cu Canada', a declarat ministrul de externe francez, Jean-Noël Barrot, la postul de știri
UE îi răspunde lui Trump că parteneriatul său cu Canada 'nu este îndreptat împotriva nimănui'
Comisia Europeană i-a răspuns joi președintelui american Donald Trump și a afirmat că planul său de aprofundare a parteneriatului cu Canada 'nu este îndreptat împotriva nimănui', după ce republicanul a amenințat UE cu impunerea unor tarife vamale mari asupra Europei sau chiar cu încetarea comerțului direct cu blocul comunitar, informează EFE.
Protest de amploare în Malta pentru a cere dreptate în cazul uciderii jurnalistei Daphne Caruana Galizia
O mulțime numeroasă a mărșăluit miercuri prin capitala Maltei, La Valletta, cerând dreptate pentru jurnalista de investigație Daphne Caruana Galizia, asasinată în 2017, relatează Reuters. Protestul a fost organizat de grupuri ale societății civile la două săptămâni după ce magnatul Yorgen Fenech, acuzat că a orchestrat asasinarea jurnalistei,
Australia înăsprește politica privind imigrația, cu restricții mai ales pentru studenții străini
Guvernul australian a anunțat joi o înăsprire a politicii privind imigrația, prin măsuri care vizează în special studenții străini, pentru a reduce imigrația anuală netă la 225.000 de persoane până în 2028, față de aproximativ 300.000 în prezent, astfel încât să fie relaxată presiunea asupra pieței imobiliare, relatează agențiile AFP
Coreea de Nord declară 'ireversibil' statutul său de țară nucleară
Coreea de Nord a respins joi apelurile pentru denuclearizare formulate de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) și a estimat că ceea ce consideră a fi extinderea alianței nucleare dintre Washington, Seul și Tokyo justifică eforturile sale de consolidare și extindere a propriului arsenal nuclear, relatează agențiile Reuters și EFE. Influe
Cehia: Un reactor al centralei nucleare Temelin, oprit în urma unei defecțiuni
O unitate a centralei nucleare de la Temelin, din sudul Cehiei, a fost oprită în mod neașteptat miercuri în urma unei defecțiuni, a anunțat CEZ, operatorul centralei, transmite dpa. Reactorul nr. 2 a fost deconectat de la rețea după detectarea unei defecțiuni la sistemul de control al părții non-nucleare a instalației, a indicat operatorul.
Experți în securitate din SUA și China propun măsuri de protecție pentru riscurile legate de AI în domeniul nuclear
Un sistem de inteligență artificială care interferează cu o rețea de comandă nucleară sau lansează o operațiune cibernetică militară ar putea lăsa Washingtonului sau Beijingului doar câteva minute pentru a decide dacă celălalt guvern a atacat, potrivit unor experți în securitate din SUA și China, relatează AFP. Experții, care fac parte dintr-un dia
Canada a depus o cerere oficială de a se alătura 'Forței Expediționare Comune', condusă de Regatul Unit
Canada, care dorește să-și diversifice relațiile în domeniul apărării dincolo de Statele Unite, a depus o cerere oficială de a se alătura 'Forței Expediționare Comune' (JEF), o coaliție militară condusă de Regatul Unit, a anunțat miercuri biroul premierului canadian Mark Carney, relatează joi Reuters. 'Forța Expediționară Comună' este o c
Coreea de Sud insistă că nu a decis încă să contribuie militar la securizarea Strâmtorii Ormuz, în pofida presiunilor SUA
Ministrul de externe sud-coreean, Cho Hyun, a reafirmat joi că țara sa nu a decis încă dacă va contribui militar la supravegherea Strâmtorii Ormuz, înaintea unei întâlniri la Washington cu omologul său american Marco Rubio, în timp ce SUA exercită presiuni asupra Coreei de Sud să se implice în securizarea strâmtorii, relatează
Columbia/Un judecător ridică suspendarea generală a bombardamentelor lansate de armată asupra taberelor luptătorilor de gherilă
Un judecător a ridicat miercuri suspendarea generală a bombardamentelor lansate de armată asupra taberelor luptătorilor de gherilă din Columbia, însă a cerut o 'vigilență sporită' în cazul informațiilor privind prezența minorilor recrutați în aceste tabere, conform hotărârii judecătorești, informează joi AFP. De la preluarea man
Washingtonul refuză și în acest an să îi acorde viză lui Mahmoud Abbas pentru Adunarea Generală a ONU
Pentru al doilea an consecutiv, Statele Unite au refuzat să îi acorde viză președintelui Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, pentru participarea sa la Adunarea Generală a ONU de săptămâna viitoare, invocând lipsa reformelor, a declarat miercuri pentru AFP o sursă apropiată dosarului. 'Din cauza incapacității lor de a implementa refor
Lula va merge la ONU pentru a-i spune lui Trump 'să nu se amestece' în alegerile din Brazilia
Președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a anunțat miercuri că va lua cuvântul la Adunarea Generală a ONU de la New York pentru a-i spune omologului său american Donald Trump 'să nu se amestece' în alegerile din Brazilia, scrie AFP. Liderul de stânga, care se va adresa marți Adunării Generale a Națiunilor Unit
Bolivia și Paraguay ajung la un acord asupra frontierei lor după 88 de ani de negocieri
Bolivia și Paraguay au oficializat miercuri, la La Paz, traseul frontierei lor comune după 88 de ani de negocieri, a anunțat Ministerul bolivian de Externe, relatează AFP. Cele două țări s-au înfruntat între 1932 și 1935 pentru regiunea aridă din nordul Gran Chaco, un conflict care a făcut între 80.000 și 100.000 de morți și
#Ucraina: Explozii puternice auzite la Kiev (jurnalist AFP)
Explozii puternice au răsunat în primele ore ale zilei de joi la Kiev, în timpul unei alerte de rachete declanșate de autorități, potrivit unui jurnalist al AFP aflat în capitala ucraineană. Acest jurnalist a auzit în jur de zece explozii puternice, în timp ce administrația militară a Kievului declanșase o 'al
UPDATE SUA: Congresul adoptă un nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei
Deputații americani au aprobat miercuri noi sancțiuni împotriva Rusiei și a aliaților săi pentru rolul lor în războiul împotriva Ucrainei, un text deja adoptat de Senat și susținut de președintele SUA, Donald Trump, notează AFP. Acest proiect de lege, care prevede pentru prima dată acțiuni ale părții americane împotriva














