Brexit: Boris Johnson obţine respingerea urmăririi în justiţie pentru presupuse minciuni
Fostul ministru de extern britanic Boris Johnson a obţinut vineri, la Înalta Curte din Londra, respingerea urmăririi în justiţie începute contra sa pentru că ar fi minţit în timpul campaniei pentru referendumul privind Brexitul, din 2016, transmit Reuters şi AFP.
Judecătorii Înaltei Curţi din Londra au declarat că motivaţia deciziei de vineri va fi publicată la o dată ulterioară.
Favorit la succesiunea premierului Theresa May, Johnson fusese acuzat că a minţit cu bună ştiinţă, când era primar al Londrei, atunci când a afirmat că Regatul Unit contribuie în fiecare săptămână cu 350 de milioane de lire sterline (400 milioane de euro) la bugetul Uniunii Europene.
Potrivit datelor Comisiei Europene, contribuţia netă săptămânală a Regatului Unit s-a ridicat la 135 de milioane de lire sterline (154 de milioane de euro) în perioada 2010-2014.
Absent de la audiere, Boris Johnson a introdus un recurs pentru a împiedica urmărirea sa în justiţie, după ce un judecător de la tribunalul londonez din Westminster a decis, săptămâna trecută, să îl citeze în cadrul acestor acuzaţii privind fapte grave comise în timpul mandatului său de primar al Londrei.
''Singura concluzie raţională care ar fi trebuit să fie luată (de judecător) este că aceste acuzaţii sunt motivate politic şi deci jignitoare'', a pledat vineri Adrian Darbishire, avocatul lui Boris Johnson.
''Democraţia presupune un leadership responsabil şi onest din partea persoanelor ce ocupă funcţii publice'', a spus Lewis Power, avocatul reclamantului, omul de afaceri Marcus Ball. Anterior deciziei luate vineri de Înalta Curte de la Londra, Bell a precizat că nu va renunţa până nu vor fi epuizate toate căile de atac în acest caz. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu; editor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)
Citiţi şi:
Acuzaţii de minciună la adresa lui Boris Johnson: Apărarea denunţă o motivaţie politică
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Parlamentul german a lansat dezbaterea de scoatere în afara legii a partidului Alternativa pentru Germania
Camera inferioară a parlamentului german (Bundestag) a început joi să dezbată două moțiuni care urmăresc scoaterea în afara legii a partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), care au însă slabe șanse de succes, cu patru săptămâni înainte de alegerile parlamentare anticipate, și riscă mai degrabă să crească popularitatea ace
#Ucraina: Crește bilanțul victimelor în urma atacului rusesc cu drone în estul țării
Un atac cu drone lansat de Rusia a făcut cel puțin opt morți, între care trei cupluri în vârstă, într-o zonă rezidențială din Sumî, un oraș din estul Ucrainei, a declarat miercuri biroul procu
Treizeci de europarlamentari cer ONU să renunțe la UNRWA
Treizeci de deputați europeni au cerut într-o scrisoare adresată secretarului general al ONU, Antonio Guterres, să se pună capăt activității Agenției Națiunilor Unite pentru refugiații palestinieni (UNRWA), argumentând că acțiunile acesteia 'contravin întregii sale misiuni', informează AFP. 'În urma eliberării mult așteptate
Dacă Trump va taxa produsele braziliene, va exista 'reciprocitate', spune Lula
Președintele Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a avertizat joi că, dacă omologul său american Donald Trump va impune tarife produselor braziliene, va exista 'reciprocitate' din partea țării sale, transmite AFP. Întrebat într-o conferință de presă la Brasilia despre relația sa cu Trump, Lula a subliniat că dorește 'ameliorarea' r
Alianță fără precedent cu extrema dreaptă în Bundestag: Un supraviețuitor al Holocaustului returnează Germaniei decorația primită
Un supraviețuitor al lagărului morții de la Auschwitz a anunțat joi că returnează Germaniei Ordinul de Merit primit din partea acesteia, în semn de protest față de prima alianță de după 1945 între conservatori și extrema dreaptă în cadrul unui vot în parlament, potrivit AFP. 'Mă tem că istoria se repetă', a declarat Albrecht Wei
#Ucraina: Suedia anunță un pachet de ajutor militar de 1,18 miliarde de euro, cel mai mare de până acum
Guvernul suedez s-a angajat joi să furnizeze un ajutor militar suplimentar de 1,18 miliarde de euro Ucrainei, declarând că Europa trebuie să se pregătească să își asume o parte mai importantă din sprijinul pentru Kiev, transmite AFP. Acesta este cel mai mare pachet de ajutor dedicat de Suedia Ucrainei de la începutul invaziei ruse în fe
Germania va menține controalele temporare la frontieră, afirmă ministrul de interne
Germania își va menține controalele temporare la granițe 'până când protecția frontierelor externe își va face cu adevărat efectul', a declarat joi ministrul german de externe Nancy Faeser, conform dpa. Afirmația a fost făcut cu ocazia unei reuniuni a miniștrilor afacerilor de interne din țările UE la Varșovia cu privire la poli
Franța convoacă miniștri din UE și SUA la o reuniune cu privire la #Ucraina în 12 februarie
Franța a convocat pentru 12 februarie o reuniune la Paris cu privire la războiul în Ucraina, la care vor participa miniștri de externe din mai multe țări europene și la care SUA au fost, de asemenea, invitate, dar care nu au dat niciun răspuns până în prezent, potrivit EFE. Un purtător de cuvânt al Ministerului francez de Externe a conf
Președintele panamez exclude să discute despre controlul asupra Canalului Panama la întâlnirea cu Rubio
Președintele panamez Jose Raul Mulino a exclus joi să discute despre controlul asupra Canalului Panama la întâlnirea pe care va avea cu secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, care va vizita țara central-americană în primul său turneu oficial în acest weekend, transmite Reuters. Declarația lui Mulino vine după ce președintele american D
Viktor Orban, bucuros după votul anti-migrație al parlamentului german: 'Welcome to the club!'
Premierul naționalist ungar Viktor Orban și-a exprimat joi bucuria după ce parlamentul german a votat în ziua precedentă o moțiune fără caracter obligatoriu ce propune măsuri de combatere a migrației, inclusiv respingerea migranților de la granițe, lucru pe care l-a făcut Ungaria și a fost sancționată pentru aceasta de Comisia Europeană, relatează agenția MTI.
Israelul a primit 'garanții' că viitoarele eliberări de ostatici se vor desfășura în siguranță
Guvernul israelian a anunțat joi că a primit 'garanții' că viitoarele eliberări de ostatici din captivitatea în Fâșia Gaza se vor efectua în 'deplină siguranță' pentru persoanele eliberate, ceea ce a permis deblocarea eliberării a 110 de palestinieni încarcerați în Israel, potrivit AFP. 'La cererea premierului
Haos la eliberarea unei ostatice israeliene: Netanyahu ordonă 'amânarea' eliberării deținuților palestinieni prevăzută pentru joi
Guvernul israelian a anunțat joi după-amiază că a ordonat 'amânarea' eliberării a 110 deținuți palestinieni, prevăzută în cursul serii, în schimbul a trei ostatici israelieni, aflați în captivitate în Fâșia Gaza, relatează AFP. În timp ce ostaticii din Gaza au fost eliberați, autocare cu deținuți palestinieni c
Franța își încheie retragerea din Sahel, odată cu închiderea ultimei sale baze militare în Ciad
Armata franceză a restituit joi ultima sa bază din Ciad armatei acestei țări, au anunțat statele majore ale ambelor țări la o ceremonie militară ce a marcat sfârșitul prezenței militare istorice franceze în regiunea Sahel, relatează AFP. 'Retrocedarea bazei Sergent Adij Kossei din N'Djamena încheie definitiv prezența franceză în
Israelul închide sediul UNWRA pentru refugiații palestinieni din Ierusalim
Viceprimarul Ierusalimului, Arieh King, a sărbătorit joi închiderea agenției ONU pentru refugiații palestinieni (UNRWA), pe care a descris-o ca fiind începând de astăzi o entitate 'ilegală' în Israel, după intrarea în vigoare a două legi ce interzic continuarea activităților educaționale și de sănătate ale acestei agenții a ONU pe terito
Spionajul bulgar exclude un sabotaj rusesc în secționarea cablului submarin în Marea Baltică
Serviciul bulgar de contraspionaj a dat asigurări joi că nu deține informații despre prezența unor 'agenți străini' printre membrii echipajului navei comerciale Vejen, reținută de autoritățile suedeze după secționarea unui cablu submarin în Marea Baltică, incident despre care Suedia și Letonia au sugerat că ar fi un sabotaj rusesc, relatează agenția EFE.