Alegeri prezidenţiale în Lituania: Doi economişti se confruntă în turul doi al unei curse electorale foarte strânse

Lituanienii votează duminică în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, punctul final într-o cursă strânsă între cei doi candidaţi de centru-dreapta care promit să lupte împotriva inegalităţilor sociale, evitând în acelaşi timp deriva populistă, informează AFP.
Ingrida Simonyte, deputată independentă apropiată conservatorilor şi fost ministru de finanţe, l-a devansat cu foarte puţin, în primul tur care a avut loc la 12 mai, pe economistul Gitanas Nauseda, un erudit novice în politică. Astfel, Simonyte a beneficiat de susţinerea a 31,13% dintre alegători, în timp ce contracandidatul său a obţinut 30,95%. Premierul Saulius Skvernelis s-a clasat pe locul trei, cu 19,72% din voturi.
Niciun sondaj de opinie nu a fost publicat înainte de scrutinul de duminică, ce coincide cu alegerile pentru Parlamentul European, însă analiştii mizează pe Nauseda datorită independenţei sale, spectrului său politic larg şi personalităţii sale.
Cu cei doi candidaţi pro-Europa de centru-dreapta, Lituania rezistă curentului eurosceptic care se constată în Uniunea Europeană (UE), majoritatea alegătorilor lituanienii considerând că UE le-a adus prosperitate şi securitate.
Câştigătorul celui de-al doilea tur o va înlocui pe actuala preşedintă a Lituaniei, Dalia Grybauskaite, care îşi încheie cel de-al doilea mandat consecutiv, ultimul conform legii. "Doamne de oţel", cunoscută pentru limbajul său ferm faţă de Rusia, este citată printre candidaţii la preşedinţia Consiliului European.
Problemele legate de viaţa cotidiană au dominat actuala campanie electorală din Lituania. Cei doi candidaţi au promis să reducă falia adâncă între bogaţi şi săraci în această ţară baltică cu 2,8 milioane de locuitori, dintre care aproape 30% riscă sărăcia sau excluderea socială, mai ales în mediul rural.
Creşterea economică ar urma să atingă anul acesta 2,7% din PIB, mult peste media de 1,1% din cele 19 ţări ale zonei euro, din care Lituania face parte. Cei doi candidaţi, mari economişti, s-au angajat să distribuie "roadele" acestei creşteri într-un mod mai echilibrat.
Cu toate acestea, Simonyte a păstrat distanţa în faţa promisiunilor lui Nauseda privind un "stat-providenţă". Insistând asupra "independenţei sale veritabile", fostul consilier bancar în vârstă de 55 de ani s-a angajat să lucreze pentru "o Lituanie care are grijă de toţi, nu doar de cei privilegiaţi".
Cu toate acestea, criticii consideră că platforma lui rămâne una vagă şi îi reproşează lipsa de experienţă politică şi legăturile cu lumea afacerilor.
Ingrida Simonyte este cunoscută pentru stilul său dinamic şi direct. Celibatară, în vârstă de 44 de ani, ea a beneficiat de susţinere în special în capitală. În 2009, în calitate de ministru de finanţe, Simonyte a decis măsuri de austeritate drastice pentru ca Lituania să facă faţă crizei, care a dus la contractarea economiei lituaniene cu aproape 15% - trecut care riscă să influenţeze rezultatul actualelor alegeri, numeroşi alegători neputând să uite tăierile severe de salarii şi pensii în sectorul public.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Mihaela Toth, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ministrul pakistanez al apărării se așteaptă la o incursiune militară iminentă din partea Indiei
Ministrul pakistanez al apărării, Khawaja Muhammad Asif, a declarat luni într-un interviu acordat agenției Reuters că este iminentă o incursiune militară a Indiei, după atacul unor militanți care au ucis 26 de oameni în Kashmir săptămâna trecută. Oficialul de la Islamabad a adăugat că Pakistanul nu va recurge la armamentul at
Brazilia: Miniștrii de externe din BRICS discută un răspuns comun la politicile comerciale ale lui Trump
Miniștrii de externe ai statelor din grupul BRICS s-au reunit luni la Rio de Janeiro, în Brazilia, pentru a lua în discuție o apărare comună a sistemului comercial global, coordonându-și răspunsul la avalanșa de noi tarife impuse de președintele american Donald Trump, transmite AFP. Se așteaptă ca reuniunea de la Rio de Janei
Președintele german Steinmeier marchează 70 de ani de la aderarea la NATO cu o chemare la reînarmarea țării
Președintele Frank-Walter Steinmeier a descris luni reînarmarea Germaniei ca fiind cel mai important proiect politic al țării în următorii ani, declarație făcută cu ocazia marcării a 70 de ani de la aderarea Germaniei la NATO, transmite dpa. 'Sunt convins că cea mai importantă misiune a noului guvern german este să întăre
#Ucraina prezintă o contraofertă la armistițiul de trei zile declarat de președintele rus Vladimir Putin
Ucraina a răspuns la armistițiul de trei zile declarat luni de președintele rus Vladimir Putin cu o contraofertă de încetare a focului imediată și pe termen lung, transmite DPA. ''Dacă Rusia vrea pace cu adevărat, ea trebuie să oprească focul imediat'', a scris pe platforma X ministrul de externe ucrainean Andrii Sî
Israelul respinge armistițiul pe cinci ani propus de Hamas (presă)
Israelul a respins un armistițiu pe cinci ani propus de organizația islamistă palestiniană Hamas, a transmis luni radioteleviziunea israeliană de stat Kan, preluată de Xinhua. Inițiativa prevedea eliberarea tuturor ostaticilor israelieni care se mai află în Fâșia Gaza. Un înalt oficial israelian a declarat presei locale că st
Germania: Conservatorii au aprobat acordul de coaliție cu Partidul Social-Democrat
Uniunea Creștin-Democrată (CDU) a aprobat luni după-amiază acordul de coaliție guvernamentală cu Partidul Social-Democrat (SPD), fiind astfel depășit încă un obstacol în calea formării viitorului guvern, transmit DPA, AFP și Reuters. O majoritate a delegaților a votat în favoarea acordului de 144 de pagini intitulat 'Resp
Alegeri în Canada: liberalii au un mic avantaj în sondaje, rezultatul este deschis
În Canada au loc luni alegeri parlamentare anticipate; circa 29 de milioane de alegători sunt chemați la urne pentru a-i desemna pe cei 343 de membri ai Camerei Comunelor, camera inferioară a legislativului, informează Reuters și AFP. Principalele formațiuni în cursa electorală sunt partidele Liberal, condus de premierul în e
Polonia: Candidatul puterii, Rafal Trzaskowski, continuă să conducă în sondaje înaintea alegerilor prezidențiale din 18 mai
Candidatul Coaliției Civice (KO), Rafal Trzaskowski, actual primar al Varșoviei, continuă să conducă în sondajele de opinie înaintea alegerilor prezidențiale din 18 mai, cu 31% din intențiile de vot, indică un sondaj al agenției CBOS, citat luni de Reuters. Karol Nawrocki, candidatul principalului partid de opoziție, Lege și Justiț
Europa unită este amenințată, avertizează viitorul cancelar german Friedrich Merz
Viitorul cancelar german Friedrich Merz a atenționat luni că ''Europa unită este amenințată'' în egală măsură de războiul dus de Rusia contra Ucrainei și de ascensiunea electorală a extremei drepte pe plan extern, relatează AFP. Europa ''este amenințată din exterior de un război imperialist și autoritar la Est și,
Japonia și Vietnam își întăresc cooperarea, cu accent pe domeniul semiconductorilor
Japonia și Vietnam au încheiat luni, la Hanoi, patru protocoale de înțelegere, mai ales în domeniul semiconductorilor, într-un context de redefinire a echilibrelor comerciale în urma ofensivei protecționiste americane, transmite AFP. 'Întărirea relațiilor dintre Japonia și Vietnam va contribui la stabili
Iranul anunță că s-a apărat de un atac informatic împotriva infrastructurii
Iranul s-a apărat de unul din cele mai sofisticate atacuri informatice din istoria sa, a declarat luni Behzad Akbari, adjunct al ministrului comunicațiilor de la Teheran, citat de AFP. Atacul 'împotriva unei infrastructuri a țării' a fost detectat duminică 'datorită eforturilor echipelor de securitate și tehnice ale ministeru
SUA: Poliția a arestat un suspect în cazul furtului genții șefei Departamentului de Securitate Internă
Un suspect a fost arestat în ancheta lansată de autoritățile americane după ce șefei Departamentului de Securitate Internă a SUA, Kristi Noem, i-a fost furată geanta într-un restaurant din Washington DC în duminica de Paște, transmite luni Reuters. Potrivit lui Noem, individul arestat trăia în Statele Unite în mod
Președintele rus Vladimir Putin declară un armistițiu de trei zile în #Ucraina, în mai
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat luni un armistițiu de trei zile în conflictul din Ucraina, cu ocazia aniversării a 80 de ani de la victoria aliată împotriva Germaniei naziste în cel de-al doilea război mondial, transmit luni agențiile internaționale de presă. Încetarea focului va intra în vigoare la miez
Bulgaria poate juca un rol esențial în apărarea europeană, declară la Sofia președintele Consiliului European
Bulgaria poate juca un rol esențial în eforturile de apărare ale Europei prin intermediul industriei sale militare, a declarat președintele Consiliului European, Antonio Costa, după întrevederea avută duminică, la Sofia, cu premierul bulgar Rosen Jeliazkov, informează luni Euractiv. Costa se află în Bulgaria pentru o vizită d
Grecia: Premierul Kyriakos Mitsotakis promite o îmbunătățire a securității feroviare
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis s-a angajat luni să accelereze lucrările de îmbunătățire a siguranței pe căile ferate, la doi ani de la cea mai gravă tragedie feroviară din țară, în care au murit 57 de persoane, relatează AFP. Mitsotakis a spus că este în derulare un proiect de cincisprezece luni, care are ca scop o îmbunătăț