UPDATE Sute de politicieni germani, victime ale pirateriei informatice; reuniune a echipei guvernamentale de securitate cibernetică
Date cu caracter personal despre sute de politicieni germani aparţinând marilor partide, inclusiv detalii ale cărţilor de credit şi numere de telefon mobil, au fost postate public de hackeri. Cancelarul Angela Merkel se numără printre cei afectaţi, a informat presa locală vineri, relatează Reuters şi dpa.
Biroul pentru Securitatea Informaţiei (BSI) din Germania s-a reunit vineri după ce s-a aflat despre această piraterie informatică, a declarat un purtător de cuvânt.
Politicieni din partidul de extremă stânga Linke sunt printre cei afectaţi, inclusiv Dietmar Bartsch, liderul grupului partidului în camera inferioară a parlamentului.
Potrivit ediţiei online a ziarului Rheinische Post, cancelarul Angela Merkel şi preşedintele Frank-Walter Steinmeier au fost de asemenea victime ale scurgerii de date.
Radioteleviziunea publică ARD a anunţat mai devreme că date personale despre sute de politicieni au fost publicate pe un cont de Twitter, inclusiv adrese, scrisori personale şi copii ale cărţilor de identitate.
Toate marile partide germane, cu excepţia AfD de extremă dreaptă, au fost afectate. Identitatea hackerilor şi motivul lor nu sunt cunoscute.
Potrivit ziarului Bild, citând surse din interiorul BSI, reţeaua informatică internă a guvernului german nu a fost atacată de hackeri.
Un purtător de cuvânt al BSI a declarat pentru Reuters că organismul naţional de apărare cibernetică s-a reunit pentru a coordona răspunsul agenţiilor guvernamentale federale, inclusiv agenţiile de informaţii interne şi externe.
Organismul cibernetic s-a reunit "imediat după ce am aflat despre acest lucru - chiar în această dimineaţă", a spus purtătorul de cuvânt, fără a oferi niciun detaliu despre amploarea pirateriei software.
Numărul de fax al cancelarului Angela Merkel, adresa de e-mail şi mai multe scrisori primite şi trimise de ea se numără printre informaţiile publicate online pe Twitter.
Nu este clar încă dacă e-mailurile conţin informaţii sensibile, notează agenţia dpa.
Potrivit postului de radio berlinez RBB, piratarea datelor personale a sute de politicieni germani a fost descoperită joi noapte.
Proprietarul contului de Twitter care a publicat datele se descrie drept un el sau o ea folosind termeni precum cercetarea în domeniul securităţii, artist, satiră şi ironie.
Potrivit ARD, după o primă revizuire a datelor, jurnaliştii nu au detectat niciun conţinut incriminator.
Ministrul german al justiţiei, Katarina Barley, a condamnat această "scurgere severă de date personale ale politicienilor" pe internet ca pe un atac asupra democraţiei ţării.
"Autorul atacului doreşte să submineze încrederea în democraţia şi instituţiile noastre". ''Autorul ar trebui găsit imediat şi motivele lor clarificate''. "Infractorilor şi celor care îi sprijină nu ar trebui să li se permită să dicteze nicio dezbatere în ţara noastră", a subliniat aceasta. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Calciu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bombardamente rusești în Ucraina: Studioul postului de televiziune german ARD din centrul Kievului a fost parțial distrus
Bombardamentele rusești de la Kiev, din noaptea de sâmbătă spre duminică, au distrus parțial studioul postului de televiziune public german ARD, a anunțat duminică rețeaua, informează AFP. 'Studioul postului ARD, situat în centrul orașului, a fost grav avariat și parțial distrus, probabil de o undă de șoc care a spart ferestre,
Un posibil acord Iran-SUA ar include suspendarea sancțiunilor și deschiderea Strâmtorii Ormuz (presa iraniană)
Un posibil acord de pace între Iran și Statele Unite ar include suspendarea temporară a sancțiunilor petroliere împotriva Teheranului, eliberarea parțială a fondurilor iraniene înghețate și relaxarea treptată a restricțiilor în Strâmtoarea Ormuz, a relatat duminică presa iraniană, citată de EFE. Agenția de știri T
Kaja Kallas: Rusia demonstrează 'o politică nesăbuită de risc nuclear' cu ultimele atacuri asupra Ucrainei
Cele mai recente atacuri ale Rusiei împotriva Ucrainei, despre care președintele Volodimir Zelenski a spus că au implicat o rachetă balistică Oreșnik cu rază intermediară de acțiune, au demonstrat 'o tactică politică de intimidare și o politică nesăbuită de risc nuclear', a declarat duminică șefa politicii externe a Uniunii Europene, Kaja Kallas, inform
Președinta Comisiei Europene salută semnele de progres în discuțiile de pace dintre SUA și Iran
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat duminică semnele de progres în discuțiile privind un posibil acord de pace dintre Statele Unite și Iran, relatează Reuters. 'Salut progresele în vederea unui acord între SUA și Iran. Avem nevoie de un acord care să detensioneze cu adevărat conflictul, să redesc
Kievul solicită mai mult sprijin după atacul rusesc ce a provocat daune minore sediului MAE
Ministrul de externe al Ucrainei, Andrii Sîbiga, a cerut duminică mai mult sprijin în fața agresiunii rusești, în urma unui atac rusesc care a implicat peste 500 de drone și zeci de rachete, care a provocat, între altele, 'daune minore' clădirii Ministerului de Externe din Kiev, informează EFE. 'Aliaților no
Netanyahu condamnă violența politică și se declară ușurat că Trump este în afara oricărui pericol
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu și-a exprimat duminică ușurarea că președintele american Donald Trump se află în afara oricărui pericol în urma incidentului de sâmbătă din apropierea Casei Albe, condamnând în același timp violența politică, informează EFE. 'Sunt ușurat că președintele Donald Trump,
Serbia: Mai mulți răniți și 23 de manifestanți arestați după protestul antiguvernamental de la Belgrad
Douăzeci și trei de oameni au fost arestați și un număr nespecificat de manifestanți au fost răniți în ciocnirile dintre poliție și protestatari de sâmbătă seară la Belgrad, în urma unui protest antiguvernamental masiv care a decurs pașnic, a relatat duminică presa locală, citată de EFE. Potrivit agenției de știri sârbe
Medvedev spune că bombardamentele nocturne din Ucraina sunt represalii pentru atacul ucrainean din Lugansk
Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei și fostul președinte Dmitri Medvedev a afirmat duminica aceasta că atacurile din timpul nopții din Ucraina au fost efectuate ca represalii pentru atacul letal al Kievului asupra unui cămin studențesc din Lugansk, informează EFE. Potrivit unei postări pe Telegram a lui Medvedev, președintele
Zelenski denunță bombardamentele rusești și îl acuză pe Putin că vizează clădiri rezidențiale
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunțat duminică bombardamentele rusești care au avut loc în cursul nopții, în care Kievul a fost ținta principală și în care Rusia a folosit 90 de rachete de diferite tipuri, inclusiv sistemul hipersonic Oreșnik, informează EFE.
Rubio spune că un anunț ar putea fi făcut duminică cu privire la un acord cu Iranul
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că un anunț este posibil mai târziu duminică cu privire la un acord cu Iranul care ar putea pune capăt oficial războiului din Orientul Mijlociu, informează AFP. 'Cred că este posibil ca, în următoarele ore, lumea să primească vești bune', le-a declarat Rubio reporterilor la
Germanii au puțină încredere în capacitatea armatei de a apăra țara (sondaj)
Încrederea cetățenilor în capacitatea armatei germane de a apăra țara este scăzută, potrivit unui sondaj realizat de institutul de sondare Insa și publicat duminică de ziarul Bild, transmite dpa. Sondajul, realizat pe un eșantion reprezentativ de 1.005 respondenți în perioada 21-22 mai, a constatat că doar 17% au aprobat pe d
Polonia se confruntă cu o serie de alarme false de incendiu sau alte amenințări, anunță Tusk
Polonia se confruntă cu o serie de alarme false de incendiu sau alte amenințări, între care una a avut loc sâmbătă la un apartament din Gdansk aparținând unui membru de familie al președintelui Karol Nawrocki, a declarat prim-ministrul polonez Donald Tusk, informează duminică Reuters. Tusk a ținut o ședință a Centrului de Sec
Ucraina: Patru morți la Kiev și în împrejurimi după bombardamentele masive ale Rusiei (autorități)
Bombardamentele masive rusești care au lovit Kievul și regiunea înconjurătoare în noaptea de sâmbătă spre duminică s-au soldat cu patru morți și peste 60 de răniți, potrivit autorităților locale, informează AFP. Foto: (c) T
Ministrul de externe al Pakistanului declară că s-au realizat progrese semnificative în negocierile dintre SUA și Iran
Ministrul de externe al Pakistanului, Ishaq Dar, a declarat duminica aceasta că s-au realizat 'progrese semnificative' în negocierile dintre SUA și Iran, oferind motive de optimism că un rezultat pozitiv și durabil este la îndemână, informează Reuters. Anterior, prim-ministrul pakistanez, Shehbaz Sharif, l-a felicitat
Serbia: Zeci de mii de oameni au demonstrat la Belgrad pentru a cere alegeri anticipate
Zeci de mii de oameni au manifestat sâmbătă în centrul Belgradului pentru a cere alegeri anticipate, informează duminică dpa. Mitingul a făcut parte dintr-o mișcare de protest declanșată după prăbușirea acoperișului unei gări din orașul Novi Sad, nordul Serbiei, în noiembrie 2024, incident soldat cu 16 morți. U














