Erdogan, în vizită în Republica Moldova: Dodon i-a spus că ar dori sabia lui Ştefan cel Mare la Chişinău

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a început miercuri o vizită de două zile în Republica Moldova, unde a fost primit cu mare fast de către omologul său moldovean, Igor Dodon, care cu această ocazie şi-a exprimat dorinţa ca sabia lui Ştefan cel Mare să fie trimisă la Chişinău, în contextul în care a declarat 2018, prin decret prezidenţial, 'Anul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt', informează postul de televiziune de peste Prut Tv8.
Preşedintele turc a replicat că scoaterea sabiei din muzeul în care se află este interzisă, dar a dat ordin să se realizeze o copie a acesteia pentru Republica Moldova.
'Am dat ordin ministrului culturii şi turismului care se va ocupa de aceasta în cel mai scurt timp şi va trimite o replică identică a sabiei lui Ştefan cel Mare. Sabia lui Ştefan cel Mare este un unicat în lume, de aceea nu poate fi scoasă în afara muzeului. Dar vă asigur, aşa cum am dat şi Românei o replică, una va fi realizată şi pentru Dumneavoastră', a declarat Erdogan. Sabia lui Ştefan cel Mare se află în muzeul Topkapî din Turcia.
Dar Republica Moldova are deja o replică a sabiei lui Ştefan cel Mare, potrivit postului de televiziune citat. În perioada când la şefia guvernului de la Chişinău se afla Vlad Filat, Erdogan i-a oferit acestuia o copie a sabiei lui Ştefan cel Mare, expusă în prezent într-o vitrină de sticlă securizată la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie din Chişinău până la finalizarea lucrărilor de restaurare a cetăţii Soroca.
Vizita preşedintelui Erdogan la Chişinău a început cu o întârziere de cel puţin două ore, una din explicaţii fiind întrevederea preşedintelui turc cu secretarul SUA, Mike Pompeo, în cursul dimineţii la Ankara.
Ulterior, Dodon a publicat pe pagina sa de Facebook o fotografie în care cei doi lideri stau alături ţinându-se de mână, flancaţi de soţiile lor: Emine Erdogan şi Galina Dodon.
După semnarea unei declaraţii de cooperare strategică între Republica Moldova şi Turcia, Igor Dodon l-a decorat pe omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, cu Ordinul Republicii.
În prima zi a vizitei, Erdogan va participa la inaugurarea sediului preşedinţiei de la Chişinău, pentru a cărei renovare Ankara a oferit 10 milioane de euro, iar ulterior se va întâlni cu premierul Pavel Filip la sediul guvernul, unde vor fi semnate mai multe documente bilaterale.
'Astăzi este o zi istorică. Am decis să creăm un consiliu de cooperare strategică între statele noastre. (...) Mulţumim prietenilor noştri (turci) pentru asistenţa acordată Republicii Moldova pentru repararea preşedinţiei, un simbol de stat al Republicii Moldova, care a avut de suferit în urma loviturii de stat din 7 aprilie', a declarat Dodon, referindu-se la protestele de stradă, care au degenerat în violenţe, în primăvara anului 2009, când moldovenii au manifestat împotriva fraudării alegerilor parlamentare de către comunişti.
Joi, însoţit de Igor Dodon, Recep Tayyip Erdogan se va deplasa în Găgăuzia, regiune autonomă din sud-vestul Republicii Moldova, unde va inaugura o grădiniţă, un spital, o şcoală, o casă de cultură şi un azil de bătrâni. Cu ocazia vizitei preşedintelui Turciei la Comrat - capitala regiunii - autorităţile locale au declarat joi zi liberă.
Cu o zi înainte, pe aeroportul din Chişinău a aterizat un avion militar care a adus maşina blindată a preşedintelui Turciei cu care acesta se va deplasa în cadrul vizitei în Republica Moldova. De asemenea, pe durata vizitei preşedintelui turc, poliţia moldoveană a interzis desfăşurarea unor evenimente publice, invocând 'protocoalele internaţionale', conform presei de peste Prut.
Mai multe ONG-uri au solicitat miercuri autorităţilor Republicii Moldova să ceară preşedintelui Turciei returnarea celor şapte cetăţeni turci, cadre didactice la liceul Orizont, care au fost reţinuţi şi scoşi ilegal de pe teritoriul Republicii Moldova. Cei şapte profesori turci sunt suspectaţi de Ankara de legături cu reţeaua predicatorului Fethullah Gülen, adversarul preşedintelui Erdogan. AGERPRES/ (AS-autor: Lilia Traci; editor: Sorin Popescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Iranul anunță că discuțiile cu SUA privind programul nuclear vor continua săptămâna viitoare
Iranul și Statele Unite, care au discutat sâmbătă timp de două ore și jumătate în Oman despre programul nuclear iranian, își vor continua negocierile 'săptămâna viitoare', a anunțat diplomația iraniană, relatează AFP. Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi și emisarul american Steve Witkoff 'au convenit să continue disc
Lavrov laudă modul în care Trump înțelege situația privind conflictul din #Ucraina
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov l-a lăudat sâmbătă pe președintele american Donald Trump, afirmând că acesta înțelege mai bine conflictul din Ucraina decât orice alt lider occidental, relatează Reuters. 'Când vorbim despre eliminarea cauzelor fundamentale ale oricărui conflict, inclusiv ale conflictulu
Israelul anunță că își va extinde ofensiva în cea mai mare parte a Fâșiei Gaza
Armata israeliană își va extinde ofensiva 'în cea mai mare parte' a Fâșiei Gaza, a anunțat sâmbătă ministrul israelian al apărării, Israel Katz, relatează AFP. 'În curând, operațiunile IDF (forțele armate israeliene) se vor intensifica și se vor extinde în alte zone în cea mai mare pa
Statele Unite și Iranul au început în Oman discuțiile cu privire la programul nuclear iranian
Iranul și Statele Unite, două țări care nu mai au relații diplomatice din 1980, au început sâmbătă discuții 'indirecte' în Sultanatul Oman, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmail Baghai, relatează AFP și dpa. Aceste discuții între ministrul iranian de externe, Abbas Arag
China la OMC: Taxele vamale americane vor produce 'grave prejudicii' țărilor sărace
Ministrul chinez al comerțului, Wang Wentao, a declarat la Organizația Mondială a Comerțului (OMC) că taxele vamale americane vor produce 'grave prejudicii' țărilor sărace, potrivit unui comunicat al ministerului său de sâmbătă, relatează AFP. 'Aceste drepturi vamale reciproce americane vor produce grave prejudicii țărilor &i
Rusia acuză #Ucraina că i-a atacat infrastructura energetică de cinci ori în ultimele 24 de ore
Ministerul Apărării de la Moscova a anunțat sâmbătă că Ucraina a efectuat cinci atacuri asupra infrastructurii energetice a Rusiei în ultimele 24 de ore, o încălcare a moratoriului mediat de SUA privind astfel de lovituri, relatează Reuters. Ucraina și Rusia au convenit luna trecută să nu-și mai lovească infrastructura energe
Miniștri de finanțe din UE discută despre un fond de apărare comun care să achiziționeze și să dețină armament
Miniștrii de finanțe din țările UE au început sâmbătă discuții privind un fond de apărare comun care să cumpere și să dețină echipament militar și să încaseze de la membri un comision pentru utilizarea lui, ca modalitate de a cheltui mai mult pentru apărare fără a împovăra statele cu mai multă datorie, relatează Reuters.
Trump vrea să renunțe la cercetarea în domeniul schimbării climatice efectuată de o agenție americană de referință (media)
Guvernul lui Donald Trump, unul în mod deschis climatosceptic, vrea să elimine ramura de cercetare a Administrației Naționale Oceanice și Atmosferice (NOAA), o entitate care joacă un rol indispensabil în științele mondiale ale climei, informează vineri media americane, citate de AFP. Executivul american intenționează să solicite Co
Rusia a lansat aproape 90 de drone într-un nou atac nocturn asupra Ucrainei, anunță Kievul
Rusia a lansat zeci de drone într-un atac nocturn asupra Ucrainei, rănind patru persoane și avariind clădiri comerciale și rezidențiale din Kiev și din alte părți ale țării, au anunțat sâmbătă oficiali ucraineni citați de Reuters. Apărarea antiaeriană ucraineană a doborât 56 din cele 88 de drone rusești, potrivit forțelor aer
SUA: Al doilea condamnat executat de un pluton de execuție în Carolina de Sud în ceva mai mult de o lună
Un condamnat aflat pe culoarul morții a fost executat vineri de un pluton de execuție în statul american Carolina de Sud, a doua astfel de execuție din acest stat în numai câteva săptămâni, relatează dpa. Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, a fost ucis cu mai multe focuri de armă, au declarat autoritățile &ici
Război în #Ucraina: Emisarul american Keith Kellogg vorbește de o împărțire după modelul Berlin
Ucraina post-conflict ar putea semăna cu 'Berlinul după al Doilea Război Mondial', cu o prezență de forțe europene și ruse separate de fluviul Nipru, a declarat sâmbătă emisarul SUA Keith Kellogg pentru cotidianul britanic The Times, relatează AFP. După peste trei ani de la începutul războiului declanșat de invazia rusă de
UE anchetează asupra utilizării datelor personale de către X pentru a-și antrena modelele de IA
Autoritatea irlandeză de protecție a datelor (DPC), care acționează în numele Uniunii Europene, a deschis vineri o anchetă asupra utilizării datelor personale de către rețeaua socială X pentru a antrena modelele sale de inteligență artificială (IA), în special Grok, relatează AFP. Ancheta se referă la 'datele personale incluse
VIDEO Trump afirmă că este 'într-o formă grozavă' după controlul medical
Donald Trump, care la 78 de ani este cel mai în vârstă președinte ales vreodată în Statele Unite și care în primul său mandat a fost acuzat că nu este transparent în privința sănătății sale, a asigurat vineri că este 'în formă grozavă' după controlul medical anual, relatează AFP. 'În genera
Iranul nu poate avea armă nucleară, afirmă Trump în ajunul discuțiilor cu Teheranul
Iranul nu poate avea armă nucleară, a declarat vineri Donald Trump, în ajunul discuțiilor americano-iraniene din Oman, scrie AFP. 'Vreau ca Iranul să fie o țară minunată, mare și fericită. Dar nu poate avea armă nucleară', a afirmat președintele american la bordul Air Force One, în drum spre Florida. Președin
SUA: Un american care a amenințat că îl ucide pe Trump a fost arestat
Un american în vârstă de 32 de ani a fost arestat și inculpat pentru că în mesaje online a amenințat că îl va asasina pe Donald Trump, a anunțat vineri Departamentul de Justiție (DoJ) într-un comunicat, notează AFP. Pe contul său de YouTube numit 'Mr Satan, bărbatul a afirmat printre altele că și-a cumpărat ma