logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Bulgarul suspectat de violul şi uciderea jurnalistei Viktoria Marinova a fost extrădat din Germania

Image

Severin Krasimirov, suspectat de violul şi uciderea jurnalistei bulgare Viktoria Marinova, a fost extrădat miercuri din Germania, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului justiţiei din Bulgaria, citat de AFP. Avionul la bordul căruia se afla Krasimirov a aterizat la Sofia puţin înainte de ora 19.

Marinova, în vârstă de 30 de ani, prezentatoare a televiziunii TVN, a fost găsită moartă pe malul Dunării, la Ruse, în 6 octombrie. Ancheta a stabilit că ea fusese bătută şi violată, înainte de a fi ucisă.

Krasimirov a fost arestat în 9 octombrie în nordul Germaniei, lângă Hamburg. Un comunicat al instanţei germane unde a fost audiat în vederea extrădării a precizat că suspectul a recunoscut că a avut o altercaţie cu victima şi că a lovit-o în faţă, dar nu a recunoscut şi violul. El urmează să fie transferat de la Sofia în arestul poliţiei din Ruse. Presa bulgară a difuzat imagini cu autovehicule ale poliţiei judiciare care plecau de pe aeroportul din capitală, la scurt timp după aterizarea aeronavei cu care a fost adus Krasimirov. AGERPRES/(AS - editor: Marius Hosu, editor online: Anda Badea)

Afisari: 5

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Politic Ex 21-01-2025 05:43

Trump 2.0/ Președintele Trump amână cu 75 de zile aplicarea legii de interzicere a rețelei sociale TikTok

Președintele american Donald Trump a semnat luni un decret ordonând administrației sale să suspende pentru 75 de zile aplicarea legii care interzice rețeaua socială TikTok în Statele Unite, notează AFP. Această lege, adoptată de Congres în 2024 și intrată în vigoare duminică, impune companiei-mamă a platformei să o vândă sub sancț

Politic Ex 21-01-2025 05:04

Trump 2.0/ Președintele Trump revine asupra retragerii Cubei de pe lista neagră a Washingtonului

Președintele american Donald Trump a anulat luni retragerea Cubei de pe lista statelor care susțin terorismul, anunțată în urmă cu câteva zile de precedenta administrație Biden, ca parte a unui acord pentru eliberarea de prizonieri politici, a informat Casa Albă, notează AFP. La câteva ore după

Politic Ex 21-01-2025 04:35

Trump 2.0/ Președintele Trump ridică sancțiunile impuse unor coloniști evrei din Cisiordania

Președintele american, Donald Trump, a revocat luni un ordin al predecesorului său Joe Biden care a permis sancționarea unor coloniști israelieni acuzați de violențe împotriva palestinienilor din Cisiordania ocupată, a anunțat luni Casa Albă, notează AFP. Abia învestit, președintele republican a anulat textul emis în februari

Politic Ex 21-01-2025 04:21

Trump 2.0/ Președintele Trump convins că Danemarca va ceda în privința Groenlandei

Președintele american Donald Trump a afirmat luni că Danemarca va ceda în cele din urmă în problema Groenlandei, teritoriul danez autonom pe care îl dorește sub control american, scrie AFP. 'Groenlanda este un loc minunat, avem nevoie de el pentru securitatea internațională. Sunt sigur că Danemarca se va împăca cu ideea' de a-l

Politic Ex 21-01-2025 04:11

Trump 2.0/Președintele Trump consideră că Putin 'distruge Rusia' refuzând un acord cu #Ucraina

Președintele american Donald Trump, care a fost învestit luni, a afirmat că omologul său rus, Vladimir Putin, este 'pe cale de a-și distruge' țara, refuzând să încheie un acord de pace cu Ucraina, relatează AFP. Președintele ucrainean Volodimir 'Zelenski dorește să încheie un acord. Nu știu dacă Putin vrea a

Politic Ex 21-01-2025 03:14

Trump 2.0/Marco Rubio confirmat în fruntea diplomației americane

Senatorul republican Marco Rubio a devenit luni noul șef al diplomației americane după un vot în unanimitate în favoarea sa în Senat, în ziua învestirii lui Donald Trump, notează AFP. Rubio, 53 de ani, devine primul membru al noii administrații Trump care a fost confirmat în postul său. El &ic

Politic Ex 21-01-2025 02:29

Trump 2.0/Președintele Trump inițiază retragerea SUA din Acordul de la Paris privind clima

Președintele american Donald Trump a inițiat luni o nouă retragere a Statelor Unite din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, o măsură care pune în pericol eforturile globale de a frâna schimbările climatice, scrie AFP. Republicanul, notoriu climatosceptic, s-a ținut de cuvânt semnând în prima zi a re

Politic Ex 21-01-2025 02:10

Trump 2.0/ Președintele Trump anunță că va grația 'mulți oameni' acuzați de atacarea Capitoliului

Președintele american Donald Trump a anunțat că va semna luni ordine executive de grațiere a celor condamnați pentru participarea la atacul din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului, pe care i-a numit 'ostatici', informează AFP și Reuters. 'În această seară voi semna grațierea pentru ostaticii din 6 ianuarie', a declarat no

Politic Ex 21-01-2025 02:07

Trump 2.0/ Senatul SUA adoptă un text împotriva imigrației ilegale

Senatul SUA a adoptat luni seară un proiect de lege care vizează imigranții ilegali acuzați de infracțiuni, la câteva ore după învestirea lui Donald Trump care a făcut din lupta împotriva imigrației clandestine subiectul principal de campanie, notează AFP. Textul, care impune forțelor de ordine federale să rețină imigranții i

Politic Ex 21-01-2025 01:49

Trump2.0/Pălăria Melaniei, pantaloni scurți și lenjerie: obiectele vestimentare cele mai comentate la învestitura lui Trump

Președintele american Donald Trump a glumit luni pe seama pălăriei mult comentate a Primei Doamne Melania Trump în primul său discurs ținut în afara Capitoliului, după ce a fost învestit în funcție. 'Aproape că a zburat. Era luată pe sus de vânt', a spus Trump, potrivit EFE. Accesoriul vestimentar al Melan

Politic Ex 21-01-2025 01:31

Trump 2.0/ Trump nu a jurat cu mâna pe Biblie în timpul ceremoniei de învestitură

Președintele SUA, Donald Trump, a depus luni jurământul în funcție, cu mâna dreaptă ridicată, dar fără a-și pune mâna stângă pe cele două Biblii pe care soția sa, Melania, le ținea în timp ce stătea lângă el, informează Reuters. Aparenta omisiune nu are niciun impact practic, spun specialiștii, dar a s

Politic Ex 21-01-2025 01:22

Italia: Șeful poliției judiciare libiene arestat la Torino (media)

Poliția italiană l-a arestat duminică la Torino pe șeful poliției judiciare libiene, care conduce centrul de detenție pentru migranți Mitiga din Tripoli și face obiectul unui mandat de arestare al Curții Penale Internaționale (CPI), au informat luni media italiene, transmite AFP. Un jurnalist de la cotidianul Avvenire a postat pe rețelele de s

Politic Ex 21-01-2025 01:01

Trump 2.0/Trump ordonă înălțarea drapelelor înainte de încheierea doliului pentru Jimmy Carter

Președintele american Donald Trump a ordonat luni ca drapelul american să fie înălțat pe catarg la Casa Albă și pe toate clădirile publice și militare federale pentru a sărbători învestitura sa, chiar dacă perioada de doliu decretată la moartea fostului președinte Jimmy Carter nu s-a încheiat încă, informează EFE. &Icir

Politic Ex 21-01-2025 00:51

Trump 2.0/Administrația Trump a anulat zborurile pentru peste 1.600 de refugiați afgani (oficial american)

Pentru un număr de aproape 1.660 de afgani autorizați de guvernul american să se reinstaleze în SUA, între care membri de familie ai personalului militar american în serviciu, au fost anulate zborurile în temeiul unui ordin al noului președinte american Donald Trump de suspendare a programelor pentru refugiați, au declarat luni un oficial amer

Politic Ex 21-01-2025 00:33

Trump 2.0/Abbas pregătit să lucreze cu Trump pentru o soluție 'cu două state'

Președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, l-a felicitat luni pe noul președinte american Donald Trump, declarând că este gata să coopereze cu el pentru a se ajunge la o 'soluție cu două state', notează AFP. 'Suntem pregătiți să lucrăm cu voi pentru a obține pacea în timpul mandatului vostru, cu o soluție cu