Polonia: Şeful statului anunţă că preşedinta Curţii Supreme se va retrage din funcţie pe 4 iulie

Şeful statului polonez Andrzej Duda a confirmat că preşedinta Curţii Supreme, Malgorzata Gersdorf, se va retrage din funcţie pe 4 iulie, conform legislaţiei introduse de partidul de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS), a anunţat marţi un consilier al preşedintelui Duda, relatează Reuters.
Noua legislaţie poloneză privind reforma Curţii Supreme, care intră în vigoare marţi şi prevede scăderea vârstei de pensionare a magistraţilor din această instituţie de la 70 de ani la 65 de ani, se află în centrul unui conflict între Polonia şi Uniunea Europeană.
Vârsta de pensionare a judecătorilor a fost coborâtă cu cinci ani de conservatori cu scopul afişat de a îndepărta magistraţii care şi-au început cariera înainte de căderea comunismului.
Malgorzata Gersdorf ar urma să fie înlocuită provizoriu de către un judecător de la Curtea Supremă ales de şeful statului, în aşteptarea alegerii succesorului acesteia.
Cu toate acestea, un purtător de cuvânt al Curţii Supreme a Poloniei a anunţat că Malgorzata Gersdorf intenţionează să meargă la muncă miercuri ca de obicei.
"Planurile nu s-au schimbat aici, doamna Gersdorf intenţionează să vină să lucreze mâine", le-a spus jurnaliştilor purtătorul de cuvânt.
Comisia Europeană a lansat luni o procedură de infringement împotriva Poloniei, prin trimiterea unei scrisori de notificare oficială autorităţilor de la Varşovia, în legătură cu noua lege privind Curtea Supremă, şi le-a acordat autorităţilor poloneze un termen de 30 de zile pentru a răspunde.
La data de 3 iulie, 27 dintre cei 72 de judecători ai Curţii Supreme poloneze riscă să fie nevoiţi să se pensioneze ca urmare a faptului că noua lege poloneză privind Curtea Supremă prevede scăderea vârstei de pensionare a magistraţilor din această instituţie de la 70 de ani la 65 de ani. Această măsură se aplică şi primului preşedinte al Curţii Supreme, al cărui mandat de 6 ani s-ar încheia înainte de termen. Conform legii, actualii judecători au posibilitatea de a-şi declara dorinţa de a li se prelungi mandatele de către preşedintele Poloniei, ceea ce poate fi făcut pentru o perioadă de trei ani, reînnoibilă o singură dată. Nu există criterii stabilite pentru decizia preşedintelui polonez şi nici posibilitatea unei revizuiri judecătoreşti a acestei decizii.
''Comisia este de părere că aceste măsuri subminează principiul independenţei judecătoreşti, printre care inamovibilitatea judecătorilor'', a menţionat luni executivul comunitar.
Judecătorii Curţii Supreme (SN) din Polonia au decis joi că ei şi preşedinta instituţiei, Malgorzata Gersdorf, "vor rămâne în funcţie", sfidând reforma controversată a puterii conservatoare care prevede încetarea pe 3 iulie, în opinia lor "neconstituţională", a mandatului lor.
La 20 decembrie 2017, Comisia Europeană a anunţat lansarea procedurii de activare a articolului 7 al Tratatului de la Lisabona, în legătură cu temerile privind statul de drept în Polonia ca urmare a reformelor iniţiate în sistemul judiciar. Această procedură este declanşată atunci când se constată că într-un stat membru există un risc de încălcare gravă a valorilor UE şi ea poate duce la sancţiuni contra ţării respective. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Tudor Martalogu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Un acord privind ostaticii din Gaza în următoarele săptămâni, invocat de emisarul special al SUA
Emisarul special american pentru ostaticii ținuți în Fâșia Gaza, Adam Boehler, a invocat duminică un acord privind eliberarea lor ''în săptămânile viitoare'' și a calificat drept ''foarte utile'' recentele discuții directe fără precedent cu mișcarea islamistă palestiniană Hamas, relatează France Presse.
O recesiune în Statele Unite? Trump ''detestă să prezică astfel de lucruri''
Donald Trump a rămas vag când o jurnalistă de la Fox News l-a întrebat într-un interviu difuzat duminică dacă se așteaptă la o recesiune în Statele Unite. ''Urăsc să prezic astfel de lucruri'', a replicat președintele american, citat de AFP. ''Este o perioadă de tranziție'', a recunoscut
Canada: Mark Carney ales pentru a-l înlocui pe premierul Justin Trudeau
Partidul la putere în Canada l-a ales duminică pe Mark Carney ca noul său lider și viitor prim-ministru federal, în locul lui Justin Trudeau, într-un moment în care țara se confruntă cu tensiuni istorice ridicate cu puternicul său vecin Statele Unite conduse de Donald Trump, notează AFP. Fostul bancher de 59 d
Premierul irlandez Martin se va întâlni miercuri cu președintele Trump la Washington
Premierul irlandez Michael Martin merge în Statele Unite săptămâna aceasta, unde urmează să se întâlnească miercuri cu președintele american Donald Trump pentru a discuta despre situația din Orientul Mijlociu și Ucraina, a anunțat el luni, citat de AFP. Această vizită are loc 'într-un moment de mare pericol
Coreea de Nord avertizează împotriva unui război 'accidental'
Coreea de Nord a condamnat luni exercițiile militare comune dintre Statele Unite și Coreea de Sud ca fiind o 'provocare' și a avertizat asupra riscului declanșării unui război cu 'un singur tir accidental', la câteva zile după ce forțele aeriene ale Seulului au bombardat din greșeală un sat de pe propriul teritoriu, notează AFP.
#Ucraina va putea să folosească sateliții Starlink, promite Musk
Miliardarul Elon Musk, consilier special al președintelui american Donald Trump, a promis duminică că va păstra accesul Ucrainei la rețeaua sa de sateliți Starlink, după un aprins schimb de replici online cu ministrul polonez de externe Radoslaw Sikorski, notează AFP. 'Pentru a fi extrem de clar, în ciuda tuturor dezacordurilor mele
China, Rusia și Iran au deschis exercițiile navale comune din Golful Oman
Forțele maritime ale Iranului, Rusiei și Chinei vor desfășura luni exerciții militare navale în largul coastelor iraniene în sud-estul țării, au informat duminică Moscova și agenția oficială iraniană de presă, notează AFP. Cele trei țări, care împărtășesc o dorință comună de a contracara ceea ce prezintă ca hegemonia american
Președinta Mexicului salută faptul că 'dialogul cu Trump a prevalat' în privința taxelor vamale
'Dialogul a prevalat' cu președintele american Donald Trump pentru a evita temporar impunerea de tarife la exporturile mexicane, a declarat duminică președinta de stânga a Mexicului, Claudia Sheinbaum, informează AFP. 'Suntem optimiști', a adăugat ea la un miting popular în centrul capitalei, Ciudad de Mexico, refer
NATO trebuie să fie implicată în cazul unei desfășurări europene în #Ucraina, spune Andrzej Duda
NATO trebuie să fie implicată în cazul unei desfășurări europene în Ucraina pentru a securiza o ipotetică încetare a focului între Kiev și Moscova, a declarat duminică președintele conservator polonez Andrzej Duda într-un interviu acordat postului francez de televiziune LCI, conform AFP. 'O astfel de decizie t
Rusia revendică progrese într-o nouă regiune ucraineană și în regiunea sa Kursk
Rusia a revendicat duminică ocuparea unui sat din regiunea Sumî din Ucraina, care ar fi o premieră după 2022, precum și progrese în regiunea rusă Kursk, unde trupele Kievului sunt în dificultate, relatează AFP. Ministerul rus al Apărării a anunțat că a recucerit duminică patru sate din regiunea Kursk, sugerând un ritm c
'Spuneți mulțumesc', îi transmite Rubio lui Sikorski în contextul disputei privind Starlink
Secretarul de stat american Marco Rubio l-a acuzat duminică pe ministrul de externe polonez Radoslaw Sikorski că 'inventează lucruri' și a sugerat că este nerecunoscător, într-un atac puternic după ce oficialul de la
Trump sugerează că #Ucraina ar putea să nu supraviețuiască războiului cu Rusia
Președintele american Donald Trump a provocat agitație duminică sugerând că Ucraina ar putea să nu supraviețuiască războiului cu Rusia, relatează dpa. Într-un interviu acordat Fox News, liderul de la Casa Albă a fost întrebat dacă se simte confortabil cu faptul că a oprit ajutorul acordat Ucrainei și că Kievul ar putea să nu
Israelul oprește furnizările de electricitate pentru Fâșia Gaza
După oprirea livrărilor de ajutor umanitar către Fâșia Gaza, Israelul a suspendat furnizarea de energie electrică pentru acest teritoriu aflat sub blocadă, cu efect imediat, a anunțat duminică ministrul israelian al Energiei, Eli Cohen, conform dpa. El a spus că a semnat un ordin în acest sens și a postat o fotografie cu el î
Polonia spune că ar putea fi nevoie de o alternativă la sistemul Starlink al lui Musk pentru #Ucraina
Polonia, care plătește pentru serviciile de internet Starlink din Ucraina, ar putea căuta o alternativă în cazul în care compania lui Elon Musk se dovedește a fi 'nesigură', a declarat duminică ministrul de externe Radoslaw Sikorski, după ce miliardarul american a speculat cu privire la oprirea accesului la sistem, relatează Reuters.
Zelenski și-a cerut scuze ironic pentru că nu este la costum la o ceremonie, cu referire la disputa de la Casa Albă
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a cerut duminică scuze ironic pentru că nu este 'la costum' la o ceremonie la Kiev, o referire la vizita sa dezastruoasă de la Casa Albă de la sfârșitul lunii februarie, în timpul căreia i s-a reproșat ținuta, relatează AFP. Liderul ucrainean, care poartă haine în stil mili