Majoritatea francezilor consideră corectă decizia guvernului de a nu primi într-un port al Franţei nava umanitară Aquarius
Guvernul Franţei a luat decizia corectă atunci când a refuzat să primească nava umanitară Aquarius, sosită în Spania după ce a rătăcit o săptămână pe Marea Mediterană cu 630 de migranţi la bord, potrivit unui sondaj de opinie dat publicităţii luni, informează AFP.
Cei 630 de migranţi salvaţi de nava închiriată de ONG-ul SOS Mediterana au debarcat duminică în portul Valencia, în estul Spaniei.
Refuzul Italiei şi al Maltei de a primi nava Aquarius a cufundat Europa într-o nouă criză în problema migraţiei şi a declanşat un conflict diplomatic între Franţa şi Italia.
În Franţa, decizia de a nu primi nava, care a trecut pe lângă coastele sale, a fost criticată de unii, care şi-au exprimat regretul faţă de lipsa de empatie şi de solidaritate a autorităţilor franceze, în timp ce aproape peste tot în Europa naţiuni şi guverne încearcă să adopte poziţii din ce în ce mai dure faţă de sosirile masive ale migranţilor.
Un sondaj realizat de Opinion Way pentru mass-media Public Senat, Les Echos şi Radio Classique, arată că 56% dintre francezi estimează că Franţa a făcut alegerea corectă atunci când nu a primit Aquarius, în timp ce 42% gândesc contrariul, iar 2% nu s-au pronunţat.
În Germania, un sondaj publicat vineri arată că aproape 90% din populaţie doreşte mai multe expulzări de migranţi ilegali, iar mai multe ţări au adus la conducere lideri cu poziţii ferme împotriva imigraţiei.
Dacă Franţa nu i-a propus navei Aquarius să acosteze în unul dintre porturile sale, ea i-a propus în schimb Spaniei să primească o parte dintre migranţii primiţi pe navă. Parisul va trata situaţia "de la caz la caz", a declarat duminică purtătorul de cuvânt al guvernului francez, Benjamin Griveaux, estimând în acelaşi timp ca fiind "imposibil" să se ştie la ora actuală câţi vor fi primiţi.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Sorin Popescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Șeful diplomației britanice, altădată critic față de Donald Trump, laudă acum 'finețea' lui
Șeful diplomației britanice, David Lammy, a salutat luni 'finețea' lui Donald Trump, care urmează să fie învestit președinte al SUA pentru a doua oară, adăugând că acesta nu este un 'instigator la război', informează AFP. În 2018, în timpul primului mandat al lui Donald Trump la președinția SUA, laburist
Dezinformarea rusă țintește în campania electorală din Germania (think-tank)
O campanie de dezinformare rusă încearcă să încurajeze formațiunea de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) să submineze partidele tradiționale din această țară și să răspândească îngrijorări cu privire la situația economică înainte de alegerile din 23 februarie, trage un semnal de alarmă, luni, un think-tank german, citat de Reuters
Trump 2.0/ Donald Trump se pregătește să-și preia funcția și să promoveze agenda 'America pe primul loc'
Donald Trump, cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, se pregătește să revină luni la Casa Albă pentru al doilea mandat, la patru ani după ce prima sa candidatură la realegere s-a soldat cu o înfrângere, relatează DPA. Se așteaptă ca acest nou mandat al său să fie marcat de o schimbare majoră în abordarea
Ministrul israelian de finanțe, Bezalel Smotrich, afirmă că Israelul ar trebui să ocupe toată Fâșia Gaza
Ministrul israelian de finanțe, Bezalel Smotrich, de extremă dreapta, s-a pronunțat în favoarea ocupării de către Israel a întregii Fâșii Gaza, în declarații făcute pentru postul de radio al armatei israeliene, relatează luni dpa. Smotrich, liderul Partidului Sionist Religios, este unul dintre criticii din cadrul guvernului al acordului
Interzicerea TikTok: China cere Statelor Unite să asculte 'vocea rațiunii'
China a cerut luni Statelor Unite să asculte 'vocea rațiunii' cu privire la subiectul TikTok, după intrarea în vigoare a unei legi care interzice aplicația în SUA, relatează AFP. 'Sperăm că partea americană poate asculta vocea rațiunii și poate oferi un mediu de afaceri deschis, echitabil, just și nediscriminatoriu pentru entitățile de
Trump 2.0/Premierul britanic l-a felicitat pe Donald Trump, accentuând importanța stimulării relației bilaterale
Premierul britanic Keir Starmer l-a felicitat pe Donald Trump pentru învestirea sa ca cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite și și-a exprimat încrederea că împreună vor lucra pentru a stimula relația bilaterală, informează luni EFE. 'Timp de secole, relația dintre cele două națiuni ale noastre a fost una de colaborare și cooperare,
Trump 2.0/ Doi din trei germani se așteaptă ca relațiile dintre SUA și Germania să se înrăutățească
Două treimi dintre germani (67%) se așteaptă ca relațiile dintre Germania și Statele Unite să se înrăutățească după întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă, potrivit unui sondaj realizat de institutul YouGov, relatează dpa. Doar 8% anticipează o îmbunătățire, în timp ce 17% cred că relația va rămâne neschimbată, arată sondajul p
VIDEO Biden i-a îndemnat pe americani să-și păstreze credința, în ultima sa zi în funcție
Președintele în exercițiu al SUA aflat la sfârșit de mandat, Joe Biden, i-a îndemnat pe americani să-și 'păstreze credința', duminică, în ajunul inaugurării rivalului său politic Donald Trump, în timpul unei ultime vizite în inima comunității de culoare din Carolina de Sud, care a fost decisivă pentru victoria sa la prezide
VIDEO Trump 2.0/Trump promite o nouă eră de prosperitate americană, în fața a mii de susținători la Capital One Arena
Donald Trump a declarat duminică în fața a mii de susținători că va inaugura o nouă eră de prosperitate americană, atunci când va prelua funcția, făcând un tur al victoriei într-o arenă din Washington plină până la refuz, cu o zi înainte de a reveni la putere cu planuri de remodelare agresivă a imigrației și a politicii comerciale
#Ucraina nu are suficienți soldați, avertizează comandantul-șef al armatei ucrainene
Ucraina suferă de o insuficiență a efectivelor de luptă, a declarat duminică generalul Oleksandr Sîrski, comandantul-șef al armatei ucrainene, în urma unei controverse provocate de realocarea în forțele terestre a unor militari din forțele aeriene, relatează agenția DPA. 'Trebuie să creștem numărul brigăzilor mecanizate
Rusia acuză #Ucraina că a ucis civili într-un sat din Kursk
Rusia a anunțat duminică deschiderea unei anchete referitoare la uciderea unor civili de către trupele ucrainene într-un sat din teritoriul pe care acestea îl ocupă în provincia rusă Kursk, transmite AFP. În urma unei ofensive surpriză lansată pe 6 august 2024, Ucraina a preluat controlul a zeci de localități în r
TikTok își repornește aplicația în SUA și îi mulțumește lui Trump
Rețeaua de socializare TikTok a anunțat duminică după-amiază că lucrează la restabilirea accesului la aplicația sa în SUA, după ce o oprise odată cu intrarea în vigoare a unei legi care obligă compania chineză ce o deține să-și vândă aplicația pentru SUA, relatează AFP. Într-un mesaj postat pe rețeaua de socializare X (
Trump 2.0/ Primarul Londrei îndeamnă 'progresiștii' să apere democrația liberală în fața 'populiștilor reacționari'
Cu o zi înaintea revenirii lui Donald Trump la Casa Albă, primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, și-a exprimat duminică îngrijorarea cu privire la ascensiunea 'populiștilor reacționari' în democrațiile occidentale și le-a lansat 'progresiștilor' un apel să-i înfrunte, relatează AFP. 'Progresiștii
Israel-Hamas/ Cele trei ostatice eliberate au ajuns în Israel
Armata israeliană a anunțat duminică după-amiază că cele trei ostatice eliberate de gruparea palestiniană Hamas, Emily Damari, Romi Gonen și Doron Steinbrecher, au ajuns pe teritoriul israelian, transmite AFP. 'Ostaticele eliberate au trecut granița în drum spre un punct de întâlnire din sudul Israelului', a scris arm
Trump confirmă că va debloca TikTok și dorește ca SUA să preia 50% din acțiunile filialei americane a rețelei de socializare
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat duminică semnarea luni, imediat după învestire, a unui ordin executiv ce va permite continuarea funcționării rețelei de socializare TikTok în SUA, adăugând că dorește ca în perspectivă Statele Unite să preia jumătate din acționariatul filialei americane a TikTok, transmite Reuters.