Răspunsul în cazul otrăvirii lui Skripal a costat poliţia locală 7,5 milioane de lire

Răspunsul la atacul cu agent neurotoxic care l-a vizat în martie pe fostul spion rus Serghei Skripal a costat poliţia locală 7,5 milioane de lire (circa 8,5 milioane de euro), a estimat luni Angus Macpherson, comandant al poliţiei din Wiltshire (sud-vestul Angliei), transmite Press Association.
Skripal, în vârstă de 66 de ani, şi fiica sa Iulia, de 33 de ani, au fost găsiţi inconştienţi pe o bancă din Salisbury la 4 martie. Internaţi la spitalul districtual împreună cu poliţistul Nick Bailey, primul care le-a acordat ajutor, s-a stabilit că au fost expuşi la substanţa neurotoxică Noviciok. Cei trei au fost ulterior externaţi, pe rând, ultimul chiar fostul agent dublu, la 18 mai.
Macpherson a explicat că a fost un incident fără precedent pentru forţa sa şi care a presupus costuri semnificative dată fiind amploarea investigaţiei. El a precizat că va cere Ministerului de Interne să acopere toate cheltuielile şi a menţionat că guvernul de la Londra a acceptat deja să acorde poliţiei locale un grant iniţial de 1,6 milioane de lire.
Zona unde au fost găsiţi cei doi în martie a fost redeschisă la 26 mai, la aproape 11 săptămâni după incident. Afacerile au avut însă de suferit, unii clienţi evitând să se apropie de teamă pentru sănătatea şi siguranţa lor. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Teheranul îi răspunde lui Trump că Statele Unite ''nu au dreptul să dicteze'' politica externă a Iranului
Statele Unite ale Americii ''nu au dreptul să dicteze'' politica externă a Iranului, a declarat duminică șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, în urma unui mesaj al președintelui american Donald Trump prin care a cerut Iranului să înceteze ''imediat'' sprijinul pentru rebelii houthi din Yemen, relatează AFP.
Rubio și Lavrov au discutat ''următoarele etape'' privind încheierea războiului din #Ucraina
Secretarul de stat american Marco Rubio și omologul său rus Serghei Lavrov au discutat sâmbătă la telefon în legătură cu ''următoarele etape'' în negocierile lor care vizează încheierea războiului din Ucraina, a anunțat Departamentul de Stat al SUA, relatează AFP. Șefii diplomațiilor americană și rusă
#Ucraina lansează cu succes racheta avansată Neptun, afirmă Zelenski
Armata ucraineană a lansat cu succes racheta antinavă avansată Neptun, a anunțat sâmbătă președintele Volodimir Zelenski. 'Este o nouă rachetă ucraineană, o lovitură precisă. Raza sa de acțiune este de 1.000 de kilometri', a scris Zelenski pe Telegram, fără a oferi alte detalii despre desfășurare. Zelenski s-ar fi
Generalul american Keith Kellogg, numit trimis special în Ucraina
Generalul american Keith Kellogg a fost numit trimis special în Ucraina, a anunțat sâmbătă președintele SUA, Donald Trump, pe rețeaua sa Truth Social. 'Generalul Kellogg, un expert militar extrem de respectat, va trata direct cu președintele Zelenski și cu conducerea ucraineană. Îi cunoaște bine și au împreună o rel
#Ucraina/Macron preconizează o forță de menținere a păcii de 'câteva mii' de soldați per țară, fără permisiunea Rusiei
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din 'câteva mii de oameni pentru fiecare țară' și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat online sâmbătă seară de mai multe media regionale franceze, Macr
SUA au lansat o acțiune militară împotriva grupării rebele houthi din Yemen
Statele Unite au întreprins o 'acțiune militară decisivă și puternică' împotriva grupării rebele houthi din Yemen, a anunțat sâmbătă președintele Donald Trump pe rețeaua sa Truth Social. 'Astăzi, am ordonat armatei Statelor Unite să lanseze o acțiune militară decisivă și puternică împotriva teroriștilor hout
Protest la Berlin împotriva ridicării limitelor privind cheltuielile pentru apărare
Aproximativ o mie de persoane au manifestat sâmbătă la Berlin împotriva pactului conservatorilor, social-democraților și verzilor de a reforma Constituția astfel încât să poată fi contractate datorii practic nelimitate pentru apărarea UE, transmite EFE. 'Nu modificării Constituției, nu reînarmării. Negociați &
Kosovo/ Comisia electorală validează victoria partidului premierului în exercițiu, dar fără o majoritate absolută
La mai bine de o lună de la alegerile legislative din Kosovo, rezultatele oficiale publicate sâmbătă după-amiază confirmă victoria partidului premierului în exercițiu, Albin Kurti, dar fără o majoritate care i-ar permite să guverneze fără o coaliție, transmite France Presse. Numărarea voturilor a durat foarte mult timp, în sp
Trump dezminte că emisarul său Witkoff a trebuit să aștepte mai multe ore pentru a vorbi cu Putin
Președintele american, Donald Trump, a calificat sâmbătă drept 'foarte productivă' vizita în Rusia a trimisului special al SUA Steve Witkoff și a dezmințit că acesta a trebuit să aștepte mai multe ore pentru a vorbi cu președintele rus Vladimir Putin, relatează EFE. 'Știri false, ca de obicei, din nou! De ce nu pot fi s
Protest împotriva lui Viktor Orban, la Budapesta
Zeci de mii de persoane s-au adunat sâmbătă la Budapesta împotriva premierului Viktor Orban, fluturând drapelul național, în timp ce liderul partidului de opoziție Tisza, aflat în plină ascensiune, a promis să facă Ungaria parte dintr-o Europă puternică și să pună capăt celor 15 ani de guvernare ai lui Orban, relatează Reuters.
VIDEO 'Coaliția voluntarilor' intră în 'faza operațională' și îl va presa pe Putin să negocieze încetarea războiului din #Ucraina
Așa-numita 'Coaliție a voluntarilor', formată din 26 de țări aliate și reprezentanți ai Uniunii Europene și NATO, și-a început sâmbătă 'faza operațională' și a convenit să mențină presiunea asupra Rusiei pentru a-l forța pe liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, să negocieze încetarea războiului din Ucraina, transmite EFE.
VIDEO Premierul ungar, Viktor Orban, promite o reprimare rapidă a mass-media și ONG-urilor care au primit finanțare externă
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că va lua măsuri drastice împotriva politicienilor și jurnaliștilor care primesc finanțare externă și a exclus din nou aderarea Ucrainei la UE, relatează Reuters. În cadrul unui miting organizat la Budapesta cu ocazia Zilei Naționale a Ungariei, Orban a declarat că a sosit mo
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a părăsit temporar Franța pentru Dubai, cu permisiunea autorităților (AFP)
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, care face obiectul unei anchete la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea justiției, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului. În urmă cu câteva zile, judecătorul de instrucție a acceptat cererea sa de schimbare a controlului judicia
Volodimir Zelenski numește o echipă de negociatori pentru eventuale convorbiri de pace
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a format o ''delegație'' pentru a conduce ''procesul de negociere pentru o pace justă'' cu Rusia, potrivit unui decret publicat sâmbătă, informează AFP. Șeful administrației prezidențiale Andrii Iermak, șeful diplomației Andrii Sibiga, ministrul apărării Rustem Ume
Italia nu intenționează să trimită soldați pe teren în #Ucraina, declară Giorgia Meloni
Italia nu intenționează să trimită soldați în Ucraina, a declarat sâmbătă șefa guvernului italian Giorgia Meloni, în urma unui summit virtual organizat de Regatul Unit cu liderii țărilor gata să garanteze securitatea unui eventual armistițiu cu Rusia, informează AFP. ''Șefa guvernului a confirmat că Italia intenționea